Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
Cred că toți colegii recunosc că, mergând în satele României, toți oamenii, mai ales cei în vârstă, aproape pleacă cu regretul că nu-și mai văd o proprietate clar delimitată, din neputință financiară, și ne roagă... din mandatul trecut aveam o astfel de rugăminte.
Dar nu pentru lucrul acesta am venit să iau cuvântul, ci pentru că este hilară poziția Guvernului.
Vă rog, recitiți-o și dați-vă seama dacă ăsta este un motiv să nu dai curs discuției vizavi de o astfel de propunere legislativă.
Prevederile art. 3 din propunerea legislativă subliniază faptul că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară este în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului și de asta nu am putut să-i dăm curs.
Onorați reprezentanți ai Guvernului,
Reprezentați instituția sub o formă decentă! Vă rugăm! Pentru că nu am luat cuvântul nici la primele trei puncte, la primul punct..., și chiar președintele comisiei, domnul senator Iliescu, a făcut trimiterea asta: tratarea cu neseriozitate a Legislativului de către Guvern... Și Acordul cu Bulgaria, și Nabucco... Uitați-vă ce persoane au reprezentat Guvernul României! Am toată stima pentru structurile care sunt în
Guvern, dar pentru astfel de acte grele ale României..., uitați-vă și în primul caz dacă vreo persoană cunoaște numele celei care semnează clar Acordul dintre România și Bulgaria la data de 18 februarie 2013.
Iar la comisiile acestea, speriate și ele de ultraceleritatea cu care au dat avizul, sunt niște persoane – iertați-mă! –, foarte puțin cunoscute, ca să nu le spun altfel și nici nu vreau să-i jignesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.