Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2024
other · respins
Adrian Alda
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Creșterea calității vieții populației rămâne prioritatea Cabinetului Ciolacu”
Toate strategiile guvernamentale, politicile publice inițiate de PSD, precum și toate acțiunile Cabinetului Ciolacu din ultima perioadă confirmă că principala preocupare a noastră este să creștem susținut calitatea vieții întregii populații. Aceste efecte benefice ale deciziilor PSD se regăsesc în toate domeniile de activitate. Fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de economie, de întregul spectru al muncii și de cel al protecției sociale sau de sănătate, putem identifica bani disponibili pentru investițiile necesare. Aceste fonduri trebuie doar accesate, aplicând pentru gama extinsă de programe naționale și europene, puse la dispoziția nu doar a operatorilor privați, ci și a fiecărui român cu inițiativă.
V-am vorbit, în repetate rânduri, despre înlesnirile și granturile care sunt disponibile pentru agricultură. Însă bani accesibili regăsim pentru toate segmentele ocupaționale, după cum o recunosc chiar reprezentanții mediului privat. Așadar, retorica îndreptată împotriva PSD și a aplicabilității măsurilor adoptate este falsă! Este menită doar să prejudicieze o guvernare solidă, care oferă și auspicii favorabile, dar și cel mai mare grad de predictibilitate pentru orice nou demers de investiții! Pe acest fond actual de manipulări și intoxicări ale opoziției, cu care au invadat opinia publică*, trebuie să subliniez că toate angajamentele luate de PSD, odată cu accederea la guvernare, au fost respectate _ad litteram_ până acum. Tocmai de aceea, invit orice român care are un mic dubiu, strecurat în gânduri prin atacurile concertate ale opoziției, să verifice, pur și simplu, prin comparație declarațiile liderilor social-democrați cu hotărârile și ordonanțele date de Guvern, precum și cu legile adoptate de Parlament. În acest fel facil