Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Dan Bordeianu
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
„Criza din Ucraina, semnarea acordurilor de asociere la UE, Consiliul European de vară și perspectivele securității regionale”
Deși ne aflăm în ultima săptămână de activitate din actuala sesiune parlamentară, se impune să semnalăm câteva evenimente politice în curs de derulare care vor afecta, sperăm noi pozitiv, perspectivele securității regionale.
În primul rând, asistăm la o amplificare a crizei din Ucraina în urma intensificării confruntărilor armate dintre forțele militare ucrainene și insurgenții proruși din sud-estul acestui stat, mai exact, în proximitatea frontierei de est ruso-ucrainene. Conform NATO, săptămâna trecută, Rusia a suplimentat efectivele militare de la granița cu Ucraina și a respins armistițiul propus de președintele Petro Poroșenko. Planul de pace sau așa-numitul „armistițiu” prevede dezarmarea insurgenților, garantarea unui „culoar pentru plecarea mercenarilor ruși și ucraineni”, descentralizarea puterii administrative și protejarea limbii ruse printr-o serie de amendamente la Constituție. Deși aceste prevederi concrete ar putea conduce la o detensionare și chiar la o încetare a conflictului din sud-estul Ucrainei, președintele Vladimir Putin a respins planul de pace propus de omologul său ucrainean, pe motiv că nu a fost „negociat” cu insurgenții proruși. Președintele Federației Ruse a lecturat acest plan de pace în cheia unui „ultimatum” dat de forțele militare ucrainene insurgenților din autoproclamatele republici Lugansk, Donețk și Harkov. Oricum, serviciile de securitate ucrainene au început de vineri, 20 iunie a.c., implementarea „încetării unilaterale a focului”.
Pe fondul continuării confruntărilor dintre forțele de securitate ucrainene și insurgenții proruși, încurajați de forțele militare ruse masate la granița de est a Ucrainei, Republica Moldova se pregătește pentru semnarea Acordului de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană, programată pentru 27 iunie. Și Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat recent că va semna Acordul de asociere la UE a țării sale. Prin urmare, amplificarea conflictului din sud-estul Ucrainei, precedată de stoparea furnizării de gaz, nu poate fi disociată de acest eveniment important pentru viitorul european al Republicii Moldova și Ucrainei.
Federalizarea Ucrainei și a Republicii Moldova, prin crearea unui coridor terestru civil și militar între Crimeea anexată și regiunea Odesa, permite Federației Ruse să obțină o zonă de frontieră comună cu Republica Moldova, cu regiunea transnistreană și cu România, ceea ce-i conferă posibilități multiple pentru acțiuni geopolitice în regiunea Mării Negre.
Deciziile care se vor lua la Consiliul European de vară, care se va reuni în perioada 26–27 iunie, vor marca profund evoluția securității regionale și europene. Din păcate, evenimentele recente de pe scena politică internă a Poloniei, respectiv a României, au avut rolul de a diminua din capacitatea celor două țări prietene de a se implica la capacitatea maximă politico-diplomatică în furnizarea de securitate regională. Oricum, atât România, cât și Polonia sprijină ferm și constant parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova. Semnarea acordurilor de asociere ale celor două țări la UE va însemna un pas important pentru securitatea și prosperitarea Europei Centrale și de Est.