Filip Georgescu

Criza economică pe care, de la o zi la alta, o simțim tot mai dramatic, n-a ocolit nici satul românesc, deși în mediul rural oamenii nu trăiesc sub spaima ratelor la creditele bancare sau imobiliare, iar țăranii nu sunt amenințați de spectrul șomajului ori de înghețarea veniturilor, și așa aproape inexistente sau întâmplătoare.

La sate, criza intră în milioane de case prin care, de ani și ani, șuieră vântul sărăciei. Populația rurală a României se află într-o situație disperată, așa cum era în urmă cu un secol, în vremea marilor răscoale. Cel puțin jumătate dintre săteni trăiesc într-o sărăcie extremă. Un țăran câștigă în medie de șapte ori mai puțin decât un lucrător din oricare alt domeniu de activitate. Agricultorii români au primit cele mai mici subvenții din UE, și acelea cu mare întârziere. Sprijinul acordat de stat a fost întotdeauna palid, iar din acest an devine iluzoriu. Prețul la motorină pentru tractoare concurează cu cel al benzinei pentru autoturismele de lux și tot atât de greu de suportat sunt costurile lucrărilor de irigare și recoltare.

Lipsiți de piețe agroalimentare funcționale, țăranii sunt siliți, sub presiunea monopolului instituit de concurența mafiotă, să-și vândă produsele pe nimica toată, nemaiputând să-și asigure veniturile necesare pentru reluarea procesului de producție necesar viitoarei recolte. Pe lângă toate acestea, țăranii trebuie să suporte, ca toți cetățenii țării, impozite și taxe extrem de apăsătoare, România fiind campioană absolută a Uniunii Europene în privința fiscalității.

Și ca tacâmul suferinței să fie complet, autoritățile statului preconizează un nou bir, pe care ar urma să-l plătească cei ce nu își cultivă pământul. Așa cum afirmă ministrul de finanțe din acest an, circa 500.000 de oameni care își lasă ogoarele pârloagă vor fi obligați să plătească o penalitate, o nouă „fonciere”, cum ar spune Moromete, eroul scriitorului Marin Preda. La prima vedere, ideea vistiernicului-șef al țării nu pare neavenită. Să lași pârloagă două milioane de hectare, adică să scoți din circuitul agricol circa 20% din suprafața arabilă a țării este o adevărată crimă. Dacă Ceaușescu, dictatorul care pretindea că până și cei 50–100 de metri pătrați din jurul casei să fie cultivați, ar învia din mormânt și s-ar confrunta cu o pârloagă de două milioane de hectare, cu siguranță că ar muri subit, a doua oară.

Mentalitatea de a nu-ți cultiva peticul de pământ de care dispui și care, în ultimă instanță, face parte integrantă din marea tarla a țării, este condamnată nu doar de Armenia, țară cu reduse resurse de teren arabil, care pregătește acum o lege în Parlament pentru a-l obliga pe țăran să exploateze corect ogorul, dar și de Argentina, o țară cu zeci de milioane de hectare de teren agricol. Poate de aceea, ministrul de finanțe, domnul Sebastian Vlădescu, reluând o idee a președintelui Băsescu, se declară nu doar un partizan ferm al impozitului agricol, dar și al introducerii unei penalități pentru cei care nu exploatează pământul pe care-l dețin. În demersul său, ministrul de finanțe pornește de la exemplul celorlalte țări comunitare din Europa Occidentală, în cadrul cărora este prețuită fiecare palmă de pământ. Dimpotrivă, acolo, fermierii încalcă o altă lege, aceea care impune obligația ca pe o anumită perioadă de timp (maximum trei ani) terenul să rămână nelucrat pentru a-și reface fertilitatea.