Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 august 2012
other
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. La singurul punct înscris pe ordinea de zi a Parlamentului, vă rog să-mi permiteți ca, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să dau cuvântul președintelui Curții Constituționale, domnul Zegrean Augustin, pentru a prezenta Hotărârea Curții Constituționale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, și la confirmarea rezultatelor acestuia.
Domnule președinte, aveți cuvântul. Domnul judecător Minea? Este o chestiune inedită, este președintele aici... Judecătorul raportor, domnul judecător Minea. Aveți cuvântul, domnule judecător.
**Domnul Mircea Ștefan Minea** _– judecător la Curtea Constituțională a României_ **:**
## Bună ziua!
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Plenul Curții Constituționale m-a desemnat pentru a prezenta astăzi, în fața Camerelor reunite, Hotărârea nr. 6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, și la confirmarea rezultatelor acestuia, pronunțată de Curtea Constituțională în dosarul nr. 1.290 I/2012.
Pentru considerentele cuprinse în hotărâre, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. i) din Constituție, ale art. 11 alin. (1) lit. B.c), ale art. 46 alin. (1) și ale art. 47 din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 5 alin. (2) și art. 45 alin. (1) și (3) din Legea nr. 3 din 2000 privind organizarea și
desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, cu majoritatea de voturi prevăzută de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 47 din 1992, Curtea Constituțională, în numele legii, hotărăște:
1. Constată că procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.
2. Confirmă rezultatele referendumului național din data de 29 iulie 2012, comunicate de Biroul Electoral Central, și constată că, din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 8.459.053 de persoane, reprezentând 46,24%, din care: 7.403.836, reprezentând 87,52%, au răspuns „da” la întrebarea „Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României?”, iar 943.375, reprezentând 11,15%, au răspuns „nu”.
3. Constată că la referendum nu au participat cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.