Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2014
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Cu mare plăcere.
Dar, dacă am văzut, colegii liberali s-au supărat!
Dacă prieteniile stau numai când suntem la guvernare, să-mi spuneți, dragi colegi!
Mai am foarte mulți colegi în Partidul Național Liberal cu care mă consider prieten, dar, dacă credeți că e o chestie
numai de temporalitate, așa, ne schimbăm și noi, dacă așa e ordinul la dumneavoastră la partid!
Mergem mai departe.
Acum am citit și lista cu proiectele de lege la care puteți să depuneți contestație la Curtea Constituțională.
21. Propunerea legislativă pentru modificarea lit. l) a alin. (3) al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și folosința conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.
Dacă dintre inițiatori?
Nu dorește nimeni.
O să rog un reprezentant al comisiei raportoare, Comisia pentru transporturi și infrastructură. Pe procedură.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.