Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Viorel Marian Dragomir
Discurs
„Cu orice mijloace, tot înainte spre guvernare”
Declarațiile halucinante ale domnului Blaga privind ajungerea la putere prin alegeri anticipate conduc la concluzia că redistribuiții de la alegerile parlamentare nu au înțeles nimic din spectacolul alegerilor prezidențiale.
Teoriile aruncate în alegeri privind stabilitatea, puterea care nu trebuie să stea într-o singură mână pălesc în fața unui interes major de a prelua guvernarea și a avea totul într-o mână. Declarațiile de ieri dispar în contextul interesului de mâine.
Moțiune de cenzură și picăm două guverne în Parlament. Declarația denotă scopul distructiv. Moțiunea de cenzură, instrument democratic, nu este folosită pentru a înlătura Guvernul și instala Guvernul noii majorități, ci urmărește lipsa susținerii pentru următoarele guverne, cu scopul declarat de a ajunge la alegeri anticipate. Scopul distructiv primează interesului constructiv.
Strategia PNL și PDL pornește de la o dorință firească a partidelor de a ajunge la guvernare, dar folosirea unei metode atipice va genera penalizarea prin vot a celor ce după jumătatea mandatului ne conduc către alegeri anticipate.
Oportunismul declanșat de câștigarea alegerilor prezidențiale va dispărea odată cu aruncarea țării în alegeri parlamentare anticipate.
Ce mai contează că alegerile parlamentare vor genera o scădere a interesului investitorilor generat de instabilitatea politică?
Scopul scuză mijloacele și interesul ajungerii la guvernare a vechilor PDL-iști vopsiți în noii PNL-iști este primordial.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.