Alexandru Pereș

cu un om mai mult sau cu zece oameni mai mult nu înseamnă că ai dreptate.

În democrațiile consolidate, în proporție de peste 60%, în parlamentele naționale se merge pe consensualitate sau largă majoritate. Sunt câteva excepții când hotărăște doar majoritatea.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2010, pe interpretarea mea, este un interes național. Adoptarea sau neadoptarea acestei ordonanțe este același câștig politic și pentru putere, și pentru opoziție. Și același câștig, și aceeași pierdere. Nu poate fi interpretată în lupta politică, dar, în mod cert, este o pierdere pentru România ca entitate politico-juridică, pentru că este singura țară a Uniunii Europene care nu are adoptată această normă. Or, dacă este așa, de ce, domnilor de la opoziție, nu sunteți de acord ca, pe acest punct, să revenim și să adoptăm această ordonanță?

Pe fond, suntem cu toții de acord sau o largă majoritate este de acord, așa mi s-a spus în Biroul permanent. Deci lansez această cerere, nu contestație, de a reveni la vot.

Interpretarea juridică forțată cum că votul de luni ar fi obligație și orice alt vot ar fi nul, juridic nu este adevărată, și dacă ne vom duce la Curtea Constituțională, va stabili acest lucru. Normele juridice care nu sunt urmate de sancțiune sunt norme recomandative. Eu pot hotărî săptămâna aceasta ca votul final să-l dau luni, în funcție de majoritate sau de programul politic, iar peste două-trei săptămâni pot hotărî ca votul final să aibă loc marți, miercuri sau joi, sau când vreau eu. Orice alt vot adoptat este la fel de veridic.

Din punctul de vedere al puterii – a cărei poziție o susțin cu fermitate pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2010 –, cred că în privința Legii nr. 303/2004 nu are rost să forțăm, în primul rând pentru că nu există o majoritate decantată pe proiectul de lege. Există voci pentru, există voci contra legii, din punct de vedere strict juridic. În al doilea rând, până se publică legea în Monitorul Oficial al României și apuc să o aplic, voi fi în primăvara anului 2012. Potrivit Constituției, dacă am respins-o acum, pot s-o readuc în plen în februarie 2012, în sesiunea ordinară, respectând Constituția. Nu este mai ușor să revin în februarie 2012 cu un proiect de lege dezbătut, redezbătut în Comisia juridică, în Comisia pentru drepturile omului și care vor mai fi, cu un proiect care se cristalizează și asigură o calitate substanțial îmbunătățită a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție? Nu este asta o soluție mai bună? Nu facem un pas înainte și câștigăm ceva?

Iată de ce eu cred că ar fi o greșeală fundamentală, a încălcării a ceea ce numim principiul statului de drept și a democrației. Încălcarea acestor reguli generale, împingerea voinței majorității peste limita democrației, a principiului statului de drept înseamnă înfrângerea statului de drept. Și fiecare guvern, fiecare majoritate parlamentară, doamnelor și domnilor colegi, când ajunge la putere nu va merge înapoi, să respecte mai mult statul de drept, ci îl va încălca mai departe, va face un pas mai departe în încălcarea statului de drept.