Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2014
procedural · respins
Nicolae Nasta
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
„Cui îi este frică de un PNL puternic?” Domnule președinte de ședință,
## Domnilor și doamnelor senatori,
În declarația politică de astăzi doresc să transmit câteva mesaje celor care sunt așa-zis îngrijorați de soarta Partidului Național Liberal și a liderului său, Crin Antonescu.
Deja o serie de analiști politici, moderatori de emisiuni radio-TV dezbat, prin prisma unor sondaje de opinie subiective și moderate după bunul-plac, votul electoral, existența și viitorul celui mai vechi partid parlamentar din România. Ar fi mai indicat ca unii deputați și senatori care cred că-și vor face o carieră politică din atacuri asupra național-liberalilor să fie mai prudenți în declarații și să învețe din experiența colegilor de partid care nu ies la atac cu astfel de mesaje ideologice.
## Stimați colegi social-democrați,
Nu mă deranjează reproșurile și atacurile împotriva PNL-ului, dar ar fi foarte bine să nu uităm că am fost totuși parteneri de guvernare și de opoziție și orice mod de reproș neargumentat politico-economic va fi taxat de către electorat.
Cunosc faptul că în anumite zone media și în laboratoarele de analiză politică a diverșilor politicieni, fie ei social-democrați, conservatori, democrat-liberali sau, mai nou, populari, există un apetit de a identifica strategii sau tactici de diminuare sau eliminare a puterii parlamentare a PNL-ului.
Cunosc faptul că, dincolo de anumite prietenii interparlamentare, atât social-democrații, cât și democratliberalii recunosc în PNL un concurent redutabil pe piața electorală, mai ales că există un segment al populației care va susține politicile și programele național-liberale indiferent de perioada guvernamentală.
În acest sens, atât PSD-ul, cât și PDL-ul, prin vocile diverșilor parlamentari sau lideri zonali, transmit mesaje de revenire a național-liberalilor fie la USL, fie la defuncta Alianță DA.
## Stimați colegi,
Cunosc faptul că în rândul parlamentarilor și al unor lideri de marcă, atât social-democrați, cât și democrat-liberali, există o dorință de bun-simț și de constructivism pragmatic, politic de a se creiona o alianță cu PNL, fie pentru o economie socială bazată pe principiile liberale de fiscalitate și bunăstare generală, așa cum a fost gândit USL-ul, fie pentru o dreaptă autentică și cu valori etice reale și necesare societății actuale, cum a fost construită Alianța DA, dar aceste deziderate sunt împiedicate de lideri care au rămas încremeniți într-o mentalitate neocomunistă de a avea controlul a tot și a toate, cum spunea celebrul Stalin.
Atâta timp cât PSD-ul și PDL-ul vor afișa atitudini democratice și cu iz occidental de modernizare a clasei politice doar la nivel declarativ, în realitate păstrând metehne specifice unui sistem de gândire obtuz și limitat ideologic, nu cred că se pot realiza proiecte de reformare și dezvoltare a statului român fără sprijin liberal. În acest sens, pentru aceste formațiuni, un PNL independent politic și înțeles de către electorat reprezintă un pericol la adresa existenței sistemului lor ideologic.