Eugen Constantin Uricec

„Cum scăpăm de boala cronică a inflației?!”

Este o veche vorbă românească care ne spune că relele nu vin niciodată singure. Adică, dacă o provocare negativă a apărut, trebuie să te aștepți și la alte momente nefavorabile care o vor însoți și care vor fi mai mult ca sigur mult mai greu de depășit.

Aș putea recunoaște că predecesorii noștri au avut multă dreptate și intuiție și că, chiar dacă primele semne ale revenirii economice se arată și pentru România, alte provocări, la fel de însemnate, se întrezăresc.

Nu cred că mai trebuie să spunem românilor că în pofida faptului că salariile nu numai că nu au mai crescut, ci chiar au fost reduse, prețul combustibililor a devenit aproape intangibil.

Nu cred că ar mai trebui să explicăm românilor că, cu lefurile lor, mult mai mici decât ale polonezilor, ungurilor sau cehilor, cumpără mâncare din ce în ce mai scumpă și mai puțină.

Sunt lucruri pe care toți concetățenii noștri nu numai că le știu foarte bine, dar le și afectează într-un mod teribil standardul de viață. Acest lucru nu este un caz particular pentru economia României, standardul de viață și puterea de cumpărare coborând în toate țările din grupul care a aderat la Uniunea Europeană după anul 2004.

Inamicul mondial numărul unu a devenit peste noapte inflația. Am putea spune nonșalant că noi, românii, suntem obișnuiți în ultimii douăzeci de ani cu acest fenomen și că am rezistat eroic și atunci când inflația avea în România două și chiar trei cifre.

Din nefericire, lucrurile sunt mult schimbate față de anii ’90 sau începutul anilor 2000. Suportabilitatea populației la creșterea chiar și de 3–5 procente pe componenta bunuri de bază este extrem de redusă.

Mai mult, la sfârșitul săptămânii trecute, Banca Națională a României ne anunța că este pe cale să piardă lupta cu inflația, majorând anticipările de creștere cu peste două puncte procentuale a inflației anuale.

De ce? Pentru că și Banca Națională a României a trăit cu iluzia că instrumentele monetare de care dispune sunt suficiente pentru a învinge un inamic atât de puternic cum este inflația.

Iluzia echipei extrem de profesioniste de la banca centrală, poate cea mai competentă echipă din Europa, a constat în ideea falsă că pe fondul recesiunii economice un spor de consum final nu se va produce. Este drept, el nu s-a produs în România, ci în alte colțuri ale lumii și, coroborat cu o ofertă din ce în ce mai limitată, a determinat creșterea prețurilor mondiale.

Mulți dintre noi am uitat un aspect esențial al economiei contemporane, și anume faptul că economia României nu se mai află de peste două decenii într-un con izolaționist. Economia României este de mult timp o economie deschisă,

care resimte imediat atât costurile, cât și beneficiile diverselor șocuri care se produc pe piețele internaționale.

În acest context, al interdependențelor internaționale, sunt lucruri pe care autoritățile le pot controla și lucruri asupra cărora nu pot interveni. De exemplu, autoritățile române nu pot obliga fermierul român să-și vândă producția la un anumit preț pe piața locală, dacă managementul afacerii sale îi spune că pe piețele externe poate valorifica produsele imediat și la prețuri mult mai mari. De asemenea, autoritățile române nu pot controla nivelul prețurilor de pe piață, pentru că prețul liber trebuie să se constituie după verigile economiei libere: prin competiția cererii cu oferta.