Stenogramă plen

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o: „O repetiție pentru anul 2012”.

Dacă mai era nevoie, ieșenii au aflat, înainte de vreme, cum vor decurge alegerile locale și parlamentare din anul 2012. A fost de ajuns să privească spre campania pentru alegerile interne ale Partidului Democrat Liberal.

Cu această ocazie, cu puțină vreme în urmă, toți cei trei candidați la șefia actualului partid de guvernământ s-au aflat la Iași, iar ieșenii s-au speriat de câte promisiuni au primit din partea candidaților. Și ce promisiuni!

Atât Emil Boc, cât și Vasile Blaga și Theodor Paleologu au subliniat importanța colosală a Iașiului și nu s-au sfiit să promită tot ce le-a trecut prin cap. Astfel, dacă ar fi să ne luăm după candidații PDL-iști, Iașiul ar trebui să fie legat de restul țării prin cel puțin trei autostrăzi și măcar un aeroport ultramodern. Doar așa – au subliniat candidații PDL – Iașiul va fi scos din izolarea în care a intrat în ultimii ani și-și va recăpăta meritatul statut de veche capitală a Moldovei.

Cine i-a ascultat pe reprezentanții Partidului Democrat Liberal a trăit un sentiment straniu de dedublare. Se făcea că bravii PDL-iști, înveșmântați în straie portocalii, se luptau din greu cu o forță malefică care oprima Iașiul. Faptul că forța malefică în cauză are de ani buni tot culoarea portocalie nu i-a împiedicat pe acești cavaleri ai tristei figuri să fie mai puțin slobozi la gură și să-și agite continuu spadele de carton. Pentru ei nu a contat deloc banalul amănunt că tocmai Partidul Democrat Liberal, Guvernul Boc și președintele Traian Băsescu sunt cele trei capete ale balaurului care a

sărăcit Iașiul. Candidatul Boc a promis că-l va trage la răspundere pe premierul Boc!

Recent, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis un avertisment către conducerea aeroportului din Iași. În urma unui audit efectuat de organismele de control, s-a constatat că aeroportul din Iași îndeplinește tot mai puține condiții conforme cu statutul României de țară a Uniunii Europene. De această situație se face vinovat Consiliul Județean Iași, controlat de PDL, dar și instituțiile ierarhic superioare, evident, controlate tot de PDL.

Nu e exclus, ca în viitorul apropiat, ieșenii să ia avionul din Bacău sau Suceava și să folosească autostrăzile din Ucraina ca să iasă din țară.

Și când te gândești ce promisiuni frumoase au făcut candidații PDL-iști în 2004 și în 2008, câte autostrăzi și câte aeroporturi moderne au promis ieșenilor!

Acum au luat-o de la capăt. Doar că, de data asta, chiar că e vorba de capăt!

Vă mulțumesc.

Devastator, domnule deputat, ca întotdeauna. L-ați suplinit cu bine pe domnul Anghel Stanciu, astăzi.

Am văzut-o pe doamna Pető Csilla Mária și dați-mi voie s-o invit la microfon.

Colegii noștri au trimis un reprezentant demn. Ceilalți au rămas în Transilvania să se ocupe de binele poporului maghiar.

Doamnă deputat, bună dimineața! Aveți cuvântul, vă rog.

Bună dimineața! Doamnelor și domnilor deputați,

Domnule președinte,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Integrarea în muncă a femeilor după concediul pentru creșterea copilului”.

Pentru a se adapta cât mai bine în momentul întoarcerii la locul de muncă, femeile care stau pentru o vreme acasă, cu nou-născuții, ar trebui să fie la curent cu noutățile. Pentru a-și face reintegrarea la serviciu cât mai ușoară, este recomandat să păstreze relații foarte bune cu angajatorii pe toată perioada concediului de maternitate.

La fel de important este să se intereseze de ceea ce se întâmplă la locul de muncă în acea perioadă, pentru a fi la curent cu toate schimbările și noutățile care se petrec la locul de muncă în timpul concediului, recomandă specialiștii. Altfel, revenirea la serviciu va fi extrem de grea, și reacomodarea la locul de muncă va necesita mult timp.

Cam aceasta este situația actuală în țara noastră. Conform Legii privind protejarea maternității, după concediul pentru creșterea copilului, mama are dreptul să-și reia activitatea pe același post și în baza aceluiași contract de muncă.

Practica la nivelul Uniunii Europene privind această problemă este că mamele care se reîntorc în câmpul muncii după concediul pentru creșterea copilului beneficiază de cursuri de formare profesională pentru reintegrarea în domeniul de activitate, toate aceste măsuri fiind menite să diminueze deficitul de forță de muncă. Aceste state au și un sistem social care încurajează familia și creșterea copiilor, susținând, pe cât posibil, părinții. Deficitul de muncitori, care se resimte tot mai acut în România, este și o consecință a legislației defectuoase în ceea ce privește formarea profesională a adulților sau a lipsei de sprijin pentru grupurile vulnerabile, în special pentru femeile care vor să se întoarcă pe piața muncii, după ce au născut.

Unul dintre domeniile în care se manifestă o necesitate acută pentru introducerea cursurilor de formare postconcediu de maternitate este domeniul învățământului. În primul rând, mă refer la schimbările de curriculum și metodologia aplicată. Este necesară introducerea, după modelul european, a unui sprijin pentru salariatele care se întorc la muncă după concediul pentru creșterea copilului sau de îngrijire a copilului până la vârsta de 2 ani.

În majoritatea statelor europene, femeile care se întorc la muncă, după această perioadă, primesc un voucher pe care îl pot folosi numai pentru acoperirea cheltuielilor de formare profesională.

Aș dori să fie sprijinită reintegrarea femeilor în domeniul lor de activitate, sub forma unor cursuri de formare pentru adulți, la finalul cărora să primească o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii, de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe care să o poată folosi în activitățile ulterioare.

Vă mulțumesc.

Doamnă deputat, vă mulțumesc și eu.

Bună dimineața, doamnă deputat Varga, dar nu se poate, deoarece domnul deputat este înaintea dumneavoastră. Mă ceartă după aceea. Știți că dumneavoastră, făcând parte din USL acum, trebuie să acceptați, că avem niște reguli. Mă reclamă la domnul Antonescu și după aceea nu mai am funcție la partid.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Dați-mi voie, domnule deputat Țintean, înainte de a vă da cuvântul, să citesc o listă cu colegi de-ai dumneavoastră care au depus în scris: domnii Mircea Irimescu, Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Mihai Aurel Donțu, Andrei Dominic Gerea, Viorel Palașcă, Florin Țurcanu, Victor Paul Dobre, Dan Bordeianu, Cristian Buican, Ciprian Minodor Dobre, Horea Dorin Uioreanu, Virgil Pop, Ștefan Dan Motreanu, Radu Bogdan Țîmpău, doamna Varga – o să citească și Domnia Sa, după aceea –, doamna Mariana Câmpeanu, domnii Titi Holban, Relu Fenechiu și Viorel Buda au depus în scris, din partea Grupului parlamentar liberal.

Au mai depus în scris: domnul Miron Ignat, de la Grupul parlamentar al minorităților naționale; din partea deputaților independenți, domnul deputat Culiță Tărâță; din partea domnilor deputați fără apartenență la un grup parlamentar, domnul Ioan Munteanu, până în acest moment.

Domnule deputat, aveți cuvântul pentru 3 minute.

Mulțumesc, domnule președinte.

Cu regretul nespus de profund că nimeni din partea puterii, astăzi, nu și-a făcut timp să ne asculte, totuși merită, de la tribuna Parlamentului, să facem o declarație politică vizavi de ce înseamnă puterea astăzi: „Ce pierdem și ce câștigăm?”.

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni modul dezastruos în care actuala guvernare PDL conduce destinele românilor. Am prezentat de atâtea ori, de la tribuna

Parlamentului, dovezi ale haosului guvernamental, ale incompetenței liderilor PDL, ale incapacității partidului aflat la putere de a adopta măsuri în sprijinul mediului privat și de relansare economică. Am sancționat dur măsurile imorale și ineficiente ale guvernării portocalii, care au afectat toate categoriile sociale, prin tăieri de pensii, de salarii, de ajutoare sociale, de indemnizații pentru mame, precum și prin impozite obligatorii și taxe suplimentare pe care au fost obligate să le plătească firmele din România, uneori chiar cu prețul închiderii activității sau al disponibilizărilor masive de angajați.

Nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni faptul că autoritatea statului a fost înlocuită cu disoluția, iar buna guvernare, un concept drag președintelui Băsescu, demn de a fi trecut în Strategia de securitate a României, dă într-adevăr roade doar pentru ei, cei de la putere, nu pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor români. Interesele și drepturile acestora din urmă sunt sacrificate în numele reformelor – invizibile, de altfel –, în numele crizei – pentru drepturile salariale nu sunt bani, pentru clientelă însă totdeauna –, fiind îngropate de incompetența crasă a guvernanților, fără precedent în istoria politică și democratică a României. Și, nu de puține ori, aceiași lideri PDL care conduc astăzi doar efemer România nu se sfiesc să arunce vina pe instituții, pe ministere, uitând că toate acestea abia respiră sub tăvălugul PDL-ist și al clientelei portocalii.

Astăzi o să prezint opiniei publice un alt caz, la fel de grav, privind blocarea unor posturi din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit, măsură care afectează activitatea acestei instituții cu atribuții importante în derularea fondurilor europene. Este vorba despre un număr însemnat de posturi din cadrul APDP, pentru care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat de curând, printr-un act normativ, exceptarea de la prevederile art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, prin care se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Din păcate, răspunsul Ministerului de Finanțe a fost negativ, fără a se ține seama că pentru bugetarea acestor posturi România primește – atenție! – asistență financiară tehnică de 70% din partea Uniunii Europene, restul de doar 30% fiind suportat de la bugetul de stat. Poziția MFP este contrară obiectivului Guvernului României, acela de a atrage fonduri europene, iar pentru a accelera acest proces este nevoie de personal calificat, capabil să elaboreze proiecte europene. Pe de altă parte, chiar dacă suntem obligați să respectăm angajamentele asumate în fața organismelor internaționale, am convingerea că problema posturilor de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit, bine explicitată de Ministerul Agriculturii, ar fi întrunit și consensul reprezentanților FMI.

Prin urmare, având în vedere această situație care demonstrează încă o dată haosul actualei guvernări instalat în ministere, neînțelegând raționamentul Ministerului Finanțelor Publice de a respinge solicitarea Ministerului Agriculturii, mă adresez prim-ministrului pentru a-l îndemna la o analiză mai atentă, care să pună în balanță pierderile, dar mai ales câștigurile rezultate prin bugetarea posturilor din cadrul APDP, repet, doar 30% fiind suportat din bugetul de stat, și pentru a decide dacă se impune, în cele din urmă, adoptarea în regim de urgență a unui act normativ care să deblocheze aceste posturi, măsură menită să accelereze procesul absorbției fondurilor europene.

Vă mulțumesc.

## Domnule deputat, vă mulțumesc și eu.

Îi dau cuvântul colegului meu, domnul Vasile Popeangă. Dați-mi voie, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Popeangă, să dau citire listei colegilor din Grupul parlamentar al PDL care au depus în scris: domnii Marius Rogin, Cornel Ghiță, Silviu Prigoană, doamnele Claudia Boghicevici și Doinița Chircu, domnii Daniel Florian Geantă, Alin Trășculescu, Constantin Severus Militaru, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Eugen Constantin Uricec, Ioan Balan, Samoil Vîlcu, Petru Călian, Cătălin Buhăianu-Obuf, Mustea Șerban, Gheorghe Ciobanu.

Domnule deputat, aveți la dispoziție 3 minute.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează: „Marii boieri ai economiei românești”.

Iar a ieșit președintele pe televizoare și ne-a anunțat, plin de satisfacție în ton și priviri, că nici anul acesta nu are de gând să ne scoată din criză, deci nici de la Guvern, înainte de pomenile electorale, să nu avem astfel de așteptări, că pentru el e bine așa, doar că stă degeaba și într-o veselie pe banii noștri.

Și mai amintea domnul președinte că „niște domni manageri, bine instalați și blagosloviți politic, nu au niciun fel de apăsare, nici legată de arierate, nici legată de stocuri, nici legată de creșterile de personal și de fonduri de salarii. Ei sunt marii boieri ai economiei românești! Baronii economiei românești îi găsim, în primul rând, la regiile de stat”, mai spunea domnul prezident-observator... – asta e: din președinte-jucător, când e vorba de faultat poporul sau opoziția, Băsescu se transformă în președinte-observator, când constată ce nu a făcut guvernul său de băsiști!

Păi, bine, domnule președinte Traian, ce fel de purtător de nume de împărat sunteți dumneavoastră, dacă vă faceți că nu știți cine i-a pus pe „marii boieri ai economiei românești” pe funcțiile de unde-și pot arăta pe deplin incompetența și talentul de pseudocleptomani? I-am pus noi, opoziția? Nu! I-a pus Mircea Badea? Nu! I-a pus Sfântul Duh? Nu! I-a pus Preafericitul Daniel? Nu! Atunci, ia înjură-i dumneata pe cine i-a plantat ca pe Boc pe funcțiile pe care nu le merită, că n-ai fi singurul care le-ar pomeni diverse rubedenii până la a șaptea spiță! Hai să zicem că, de 7 ani, abia acum ați băgat de seamă, domnule președinte, că ai dumneavoastră au plantat marii boieri ai economiei românești. Concret, ce propuneți? Că de băgat de seamă... aia orice aurolac poate s-o facă, nu trebuie neapărat să stea la Palatul Cotroceni!

Am auzit, cumva, despre demisiile lor, ale celor care i-au instalat în funcții sau chiar a președintelui-observator, pe motiv de scârbă să mai patroneze astfel de situații, fără a lua vreo măsură cât de mică? Oare nu cumva au fost puși acolo taman ca să nu facă treabă sau să facă doar ce li se ordonă de mai sus? Cine anume e statul ăla care nu-i poate controla pe cei din subordine? Cumva Guvernul și partidele de guvernământ? Nu cumva la situația pe care abia acum vă faceți că o descoperiți contribuie din plin inclusiv împărțeala relativ recentă a hălcilor din conducerile deconcentratelor între PDL și UNPR, în care partidul generalului-șef peste cearșafuri, obiele și transfugi politici, drept mulțumită că încă îi mai susține Guvernul, și-a pus și el, acolo, prin teritoriu, câțiva șefi, viceșefi, pe care îi recomandă pentru funcțiile respective doar „vocea și talentul lor” asezonate cu carnetul

de partid portocaliu?! Nu contează că-s niște inși controversați și cu cărți de vizită nu prea imaculate sau că dau cu subsemnatul pe la poliție ori procuratură, contează că-s în partidul care trebuie!

Traian Băsescu parcă trăiește într-o Românie paralelă! El parcă nu viețuiește în țara în care are toată puterea ca să dea de pământ cu cei pe care-i bălăcărește. Marea problemă a lui Băsescu este antagonismul între ceea ce zice și ceea ce face. El se face că nu-și mai aduce aminte că taman cei pe care-i numește ca fiind „marii boieri ai economiei românești” au contribuit activ și masiv la realegerea sa pe jilțul de la Cotroceni. Înțelegem că vrea să se creadă că nu PDL-ul și el însuși sunt beneficiarii faptului că „baronii economiei românești” au fost plantați acolo taman ca să aducă profituri puterii portocalii, dar cât de proști ne crede Traian Băsescu că suntem, când încearcă el să ne convingă că e detașat de acești „boieri”?

Ca să dăm niște nume: un Manțog, sau un Hoară, de la noi, de la Gorj, pot fi numiți „boieri ai economiei” românești sau trebuie să se mulțumească doar cu apelativul de „baroni locali ai economiei românești”? Hai, spuneți, domnule președinte, că dacă voiați să-i dați jos pe cei doi, nu găseați imediat metoda prin care să se realizeze acest lucru?

Domnule președinte, sunteți șeful statului și aveți toate pârghiile necesare ca să rezolvați situația. Sau vă mulțumiți doar cu declarații?!

Așteptăm efectele acestor declarații în perioada următoare.

- Noi vă dorim mult succes.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnule deputat, am fost atent și sunteți printre puținii români care se uită la TVR 1 și l-a urmărit pe Președintele României. Am văzut că ați făcut și conspect azi-noapte.

Sunteți un adevărat parlamentar, având grijă de relațiile cu Președinția ale Parlamentului României.

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dați-mi voie, înainte de a vă da cuvântul, domnule Nistor, să citesc lista colegilor noștri din Grupul parlamentar socialdemocrat care au depus în scris declarațiile lor politice: subsemnatul, domnii Ion Călin, Vasile Gliga, Georgian Pop, domnul Popeangă a citit, Neculai Rățoi, Mircea Drăghici, Dumitru Chiriță, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Emil Radu Moldovan, Angel Tîlvăr, doamna Manuela Mitrea, domnii Ion Dumitru, Iuliu Nosa, Dorel Covaci, Florin Pâslaru și Aurel Vlădoiu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Criza care hăhăie”.

Ieșit-a zilele trecute însuși mărețul Zeus de la Cotroceni să întărească spusele tipului acela care blochează cu prezența sa venirea unui premier priceput la Palatul Victoria – parcă Milică al lu’ Boc s-ar numi (sper că părinții săi sunt fericiți de isprăvile fiului lor, pe care o țară-ntreagă, în cel mai bun caz, îl fluieră) –, ca să spună chiar cu augusta sa gură că n-are rost să sperăm la ceva bine pentru omul de rând de la guvernarea aceasta, nici în 2011!

„Hă, hă, hă, nu trageți în aducătorul veștilor proaste și al lui Boc la Palatul Victoria, că, hă, hă, hă, n-am scăpat decât de recesiune, hă, hă, hă, și nici de aia nu-i încă sigur; sigur e doar că, hă, hă, hă, n-am scăpat de criză, așa că, hă, hă hă, în timpul mandatului meu număru’ doi n-o să vă fie bine decât la anu’, și asta doar celor care or să prindă câte-o bicicletă sau vreo găleată portocalie”...

Ei, uite o premieră mondială _made in România:_ Băsescu a inventat criza care hăhăie! Căci încă nu a reușit să priceapă – circulă zvonu’ pe tarla că n-ar prea vrea sau nu are nici de unde, nici cu ce să priceapă faptul că singura modalitate de a scăpa de criză în România este plecarea sa de la Cotroceni și a portocaliilor de la putere. Încă nu reușește și nu a înțeles sau nu vrea să priceapă că numele crizei românești este Băsescu, fie el și doar Traian!

Conform oricărui dicționar care se respectă, cuvântul „criză” reprezintă o manifestare a unor dificultăți economice, politice și sociale, o perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări, adesea decisive, care se manifestă în societate. Când însuși Traian Băsescu a dat semnalul de dărâmare a economiei românești, a spitalelor, a învățământului, a veniturilor celor care-l plătesc ca să îi cârmuiască plin de înțelepciune, înțelegere și pricepere, era la mintea cocoșului – doamna Udrea, șezi blând, că aici e vorba doar despre zburătoarea cu același nume ca al soțului, nu de partenerul matale... – că or să apară dificultăți și economice, și sociale, și, mai ales, politice!

Da, sigur, am surzit deja de cât am auzit, ca o justificare portocalie majoră, că e o criză mondială, că bla-bla... Da’ tot tatăl crizei românești zicea că, de fapt, criza este o lipsă de pricepere în prioritizările bugetare. Traian-gură aurită o să-ți rămână numele, distinse sforar de talie internațională! Atâta vreme cât cărătorul de apelativ „Milică Boc” va zice, invariabil, la orice propunere, chiar dacă vine de la un premiat Nobel, că nu-s bani decât dacă ești blondă și din Pleșcoi, asta e: leneșul la toate zice că nu se poate!, ce dovadă mai trebuie ca să se vadă până și de către-un chior că acest Guvern nu are habar despre ce trebuie făcut în România, pentru români? Spusese, la un moment dat, Traian Băsescu un banc cu el și cu Dumnezeu – hm, nu prea auzisem până atunci același banc –, din care rezulta că nu se va sfârși criza din România în mandatul lui, respectiv al lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, pe un plan subțire, Zeus reitera spusele sale mai vechi, că n-are de gând să se lupte cu criza, deoarece... – asta n-a mai spus-o, dar nici nouă nu ne curge scuipat din gură de proști... – coana criză îi slujește de minune interesele și-l ajută să se eternizeze la putere cu portocaliii săi. Adică, lasă să înțeleagă pe oricine care are capul pe umeri că, în România, numele crizei e Băsescu!

Dacă, în învățământ, care cum vine ministru speră să fie descoperit ca un al doilea Spiru Haret și pune de-o lege care să-i poarte numele, de ce să ne mirăm că Traian-flotă dispărută ar putea aspira să rămână în istorie drept tatăl crizei românești? Doar sunt atâția infractori ce fac infracțiuni numai de dragul de a deveni și ei, cu ajutorul mass-media, dintr-un neica Nimeni, un cineva care să ocupe prima pagină a ziarelor și subiectul de deschidere a telejurnalelor.

Iaca-așa și cu inventatorul crizei care hăhăie, specializat în pescuitul în ape tulburi, e absolut interesat de a se crea și perpetua crize peste crize în România. Din păcate, au trecut vremurile în care Băsescu crea crize doar ca să poată să se împăuneze după aceea cu titlul de salvator al națiunii, tot el înăbușind criza. Acum a ajuns la concluzia că e mai bine pentru el o criză eternă perpetuată.

Așadar, ca să scape România de criză, nu e decât o soluție: să scăpăm de Băsescu și băsiști!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult pentru declarația dumneavoastră politică.

Urmează doamna Varga, apoi domnul Amet Aledin. Se pregătește domnul deputat Mircea Dușa.

Mulțumesc.

Declarația mea politică de astăzi se numește: „Familia românească – ținta preferată a agresiunii Guvernului Boc”. Stimați colegi parlamentari,

În data de 15 mai are loc sărbătorirea Zilei Internaționale a Familiei.

Dacă în întreaga lume are loc promovarea unei politici de susținere a familiei, ca mijloc fundamental pentru a asigura progresul educațional și de bunăstare a societății, în ultimii 2 ani, Guvernul Boc a transformat familia în ținta preferată pentru politicile sale distructive.

Astfel, din anul 2009 și până acum, s-a consfințit o agresiune asupra fiecărui membru al familiei, dintre care amintim: dacă în noiembrie 2008, Theodor Stolojan spunea că vom mări alocația de stat pentru copii la o sută de lei pe lună, în momentul de față aceasta este în cuantum de 42 lei.

De altfel, iată care este situația și în ceea ce privește starea părinților care muncesc: conform statisticilor oficiale, patru din cinci salariați câștigă mai puțin de 350 euro net/lunar. Mai mult decât atât, statisticile oficiale ne arătau faptul că, în octombrie 2010, 45,6% din salariații cu program complet au câștigat mai puțin de 1.000 lei brut. Nu mai vorbim de pensionari, adică bunicii din fiecare familie, a căror pensie nu mai acoperă demult costurile vieții de zi cu zi, aceasta diminuându-se ca putere de cumpărare.

Acesta este motivul pentru care, prin prezenta declarație politică, doresc să atrag atenția asupra politicilor distructive ale Guvernului Boc asupra fiecărui membru al familiei și asupra acesteia, în ansamblul său.

De altfel, în ultimul timp, tinerii români aleg să părăsească România, la fel ca la începutul anilor ’90, pentru a-și întemeia o familie în alte state, unde le sunt respectate drepturile și libertățile personale.

Mulțumesc.

Doamna deputat, vă mulțumesc foarte mult. Selam aleyküm! Aveți cuvântul, domnule deputat.

Se pregătește domnul deputat Mircea Dușa, din partea Grupului Social Democrat.

Bună dimineața!

Îl salutăm și pe singurul reprezentant al guvernării, domnul Obuf Cătălin de la Botoșani, acest județ înfloritor pe vremea domnului Boc, în care curg bani, am înțeles, la dumneavoastră acolo... Sunteți un fel de „camera fluturilor”, așa am înțeles că se denumește astăzi.

Bună dimineața!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Să ne păstrăm identitatea”.

În urmă cu o săptămână, de la tribuna Camerei Deputaților, evidențiam faptul că, începând cu acest an, la data de 5 mai, se vor organiza manifestări dedicate limbii tătare, ca urmare a apariției Legii nr. 256. În urmă cu o săptămână, specificam încă o dată că un reper esențial al existenței noastre îl reprezintă limba maternă. Promovarea ei, în primul rând prin oferirea facilităților la nivelul învățământului de stat din România, înseamnă, cu siguranță, continuitate istorică.

La data de 5 mai anul curent, s-a desfășurat la Palatul Copiilor din Constanța o manifestare culturală cu un accentuat impact emoțional, raportându-ne noi, participanții, la ceea ce se numește „patria limbii tătare”.

Acțiuni asemănătoare s-au mai organizat în multe alte localități dobrogene, precum Medgidia, Eforie Nord, Valu lui Traian, Eforie Sud, Castelu, Techirghiol.

A sosit timpul ca învățământul în limba maternă, limba tătară, să devină principala noastră preocupare. Se tot afirmă, pe bună dreptate, că, în acest context, familia are un rol decisiv. În egală măsură însă este nevoie de constituirea unor clase speciale, în sistemul plan-cadru, nu numai în cel opțional.

Așa cum toate celelalte comunități etnice beneficiază de condițiile necesare desfășurării activităților de învățământ, este firesc ca și comunitatea tătară să aibă posibilități similare.

Dorim să ne păstrăm identitatea, dorim să ne promovăm valorile spirituale.

Vă mulțumesc.

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult. Domnul Mircea Dușa.

Domnule președinte, Stimați colegi, oriunde vă veți afla,

Declarația mea politică se referă la activitatea parlamentară și mă întreb dacă mai există Parlament în România.

Acum un an de zile, tot de la acest microfon, conduceam în calitate de vicepreședinte lucrările sesiunii acesteia de declarații politice, și îmi exprimam indignarea și mirarea că în România nu mai există Parlament.

Dar, iată că a trecut un an de zile și situația este mai gravă. Ședințele acestea de declarații politice sunt ședințe pur formale, vin la ședințe câțiva colegi, fac declarațiile politice...

Domnule vicepreședinte, nu trebuie să-mi răspundeți la întrebare, dar cred că ședințele de declarații politice, ca și cele de răspunsuri și interpelări sunt ședințe ale plenului Camerei Deputaților. Și uitați ce prezență serioasă există la aceste ședințe și cum noi, deputații de aici, prin declarațiile noastre politice serioase, care se referă la diferite aspecte ale vieții economice, sociale și politice din România vorbim la o sală goală și declarațiile noastre politice nu le bagă nimeni în seamă. Poate presa, atunci când există o declarație politică mai interesantă și o declarație politică foarte, știu eu, orientată spre o anumită direcție sau spre o anumită persoană din actuala guvernare și din actualul arc guvernamental, care nu își face datoria. Dar, în rest, declarațiile politice rămân declarații pur formale.

Aș lua o ședință de întrebări și răspunsuri, de interpelări. Cred că sunt cele mai serioase ședințe din plenul Camerei Deputaților, pentru că prin această metodă deputații și Parlamentul își exercită controlul asupra guvernanților și

Guvernului. Oare acele ședințe nu se desfășoară tot așa ca și ședințele de declarații politice? Oare nu se dau niște răspunsuri formale?

Păcat că nu l-am adus, am chiar acum pe masă un răspuns la o interpelare făcută de mine la adresa unui minister, și de ce să nu o spun, la adresa Ministerului Economiei, în care, sigur, pun și eu o întrebare de bun-simț, legată de concesionarea serviciilor de distribuție a gazului metan, și mi se răspunde că nu este de competența ministerului, ci este de competența unei agenții. Ba este de competența ministerului, iar acea agenție care este în subordinea Guvernului are doar atribuții de reglementare.

Dar ce să mai vorbesc de faptul că activitatea parlamentară se reduce la câțiva colegi care vin și în plen la dezbaterile pe proiecte de lege, și nu pot să nu amintesc faptul că, în această sesiune parlamentară, Parlamentul a dispărut complet. În afară de niște legi care vizează doar tăieri, tăieri de pensii, salarii sau, știu eu, punerea pe drumuri a 10.000 de oameni de la Ministerul Administrației și Internelor, pentru că sunt în stradă la această oră cei de la Ministerul Administrației și Internelor, pentru a protesta pentru măsurile acestea pe care Guvernul dorește să le ia, nu pentru faptul că disponibilizează 10.000 de oameni, ci 10.000 de familii, dar nu pentru faptul că disponibilizează 10.000 de familii, pentru faptul că acest minister nici nu își face datoria și violența în stradă este foarte mare și nu avem capacitatea umană și financiară să asigurăm siguranța cetățeanului și în același timp facem disponibilizări�

Dar vreau să vă spun altceva. În această sesiune parlamentară, de aceasta spun că Parlamentul nu există și mă întreb dacă mai există, și mai ales Camera Deputaților, au fost votate și dezbătute în plen 50 de legi organice. Toate aceste 50 de legi organice sunt pe o listă, în așteptare, pentru că niciodată în această sesiune parlamentară, și mai avem o lună și ceva până se încheie, puterea nu a avut cvorum pentru vot organic, pentru a vota aceste legi. Mă întreb când se vor vota, pentru că ele sunt legi importante și legi așteptate de țară.

Oare șeful suprem al PDL-ului nu îl întreabă odată pe acest trepăduș care este în campanie electorală în partid, pe premierul Boc: Domnule, ce e cu Parlamentul acesta în România, mai există democrație în România, mai există un organ suprem al poporului român? Nu mai există! Există doar un Guvern Boc, care face ce vrea în această țară, încălcând toate principiile democratice și prin modificările regulamentare care au fost făcute zi de zi și ceas de ceas în Parlament, pentru a-i satisface pe băieții aceia care au plecat de la Partidul Social Democrat și de la Partidul Național Liberal și s-au dus ca independenți la UNPR și în fiecare zi au tot felul de pretenții legate de funcții, de președinți de comisii, de vicepreședinți ai Camerelor, de vicepreședinți ai comisiilor și tot felul de funcții în acest Parlament. Și, pentru aceste interese meschine ale colegilor noștri de la independenți, așa-spus colegi, pentru că ei, de fapt, au trădat poporul român și electoratul care i-au trimis în Parlament, trebuie să modificăm zilnic regulamentul.

Oare se mai poate continua această situație, domnule vicepreședinte de ședință și stimați colegi, oriunde v-ați afla, în timp ce la Camera Deputaților se desfășoară ședința în plen pentru declarații politice?

Vă mulțumesc.

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult.

Nu pot să închid fără să dau cuvântul singurului reprezentant al puterii care vrea să apere această guvernare care ne face atât de mult bine și noi nu ne dăm seama.

Domnule deputat din îndepărtatul Botoșani, vă rog frumos să luați cuvântul.

Salutări fratelui domnului Flutur pentru tot ceea ce face la dumneavoastră!

Am înțeles că vă face drumuri, vă asfaltează doamna Udrea câte unul, câte unul...

Vă mulțumesc frumos pentru prezentarea făcută și recunosc că împărtășesc aceleași sentimente și față de dumneavoastră. Declarația politică de astăzi poartă numele „Iresponsabilitatea opoziției”.

Stimați colegi parlamentari,

Sunt nevoit să aduc în fața dumneavoastră o problemă foarte gravă legată de iresponsabilitatea politică a mai multor demnitari și aleși locali din România.

În aceste ultime săptămâni, partidele din opoziție, bine secondate de televiziunile interesate doar de lovituri mediatice extrem de puțin documentate, au întreținut confuzia în ceea ce privește reforma în sănătate, mai precis aspectul comasării spitalelor neperformante din țară.

Accentul a fost pus doar pe desființarea spitalelor, când, în realitate, nimeni nu are interesul să recunoască ineficiența celor mai multe unități spitalicești. Personal, cred că soluția aleasă de Ministerul Sănătății este, din păcate, un rău necesar însă, dacă privim dezastrul cronic din sistemul sanitar românesc, este evident faptul că o reformă serioasă trebuia făcută cu foarte mulți ani în urmă.

Noul sistem de clasificare și, corespondent, de finanțare a unităților sanitare din România oferă posibilitatea unităților medicale care oferă servicii superioare să se dezvolte. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că un spital cu cât are mai multe facilități, cu atât este mai dotat și, prin urmare, va fi finanțat la un nivel mai înalt.

Din nou, ar trebui să fie de o logică și un bun-simț elementare faptul că mai multe unități medicale care se unesc vor alcătui o structură superioară și se vor încadra într-o categorie de finanțare mai înaltă. În mod normal, autoritățile locale ar trebui să aibă ca prim interes păstrarea sau înființarea unor unități medicale de categorie superioară.

Din păcate, interese meschine, individuale și de grup, pun în pericol sănătatea românilor. Politicienii opoziției au ordin de la șeful lor cu două capete să se opună orbește oricărei inițiative de reformare a României, indiferent dacă este bună sau rea, oportună sau total nepotrivită! Ordinul este să se opună la absolut orice, indiferent de interesele țării, ale oamenilor, chiar și ale lor.

Am pentru dumneavoastră și un exemplu de nevolnicie politică, de obtuzitate profesională și de impotență administrativă. Consilierii județeni ai PSD, PNL și PC din Botoșani au votat împotriva comasării mai multor unități spitalicești cu Spitalul Județean Mavromati, doar din simplul motiv că așa li s-a ordonat de la partidele din care cu rușine fac parte. Era clar pentru toată lumea că, singur, Spitalul județean abia dacă ar prinde categoria a V-a de finanțare, însă împreună cu Maternitatea și Spitalul de Copii ar fi ajuns la categoria a III-a. Însă consilierii județeni ai Uniunii Socialiste au votat contra comasării, fără niciun argument

rațional decât acela că directorii unităților care ar fi fost absorbite sunt într-o încrengătură de interese cu șefii lor de la PSD și PNL. Au pus interesul și sănătatea botoșănenilor mult sub interesele obscure de interlopi ale așa-zișilor „lideri locali”.

Fac un apel public de aici, de la tribuna Parlamentului României, către toți politicienii de la centru sau din teritoriu, să aibă decența să înțeleagă faptul că dacă ei și partidele lor nu au avut curajul 20 de ani să schimbe în bine România, trebuie să-i lase pe alții să o facă! Reformele sunt necesare mai devreme, nu mai târziu!

Mulțumesc.

## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**

Domnule deputat, sunteți tânăr și aș vrea să vă gândiți că dacă nu aveți un spital în mediul rural, ați închis și o școală, nu aveți nicio instituție de învățământ și de cultură și de sănătate, atunci de ce mai trăim în România?!

Am înțeles, domnule deputat. Domnule Obuf, vă rog frumos să transmiteți domnului Boc să rămână biserica, măcar să se ducem undeva creștinește, dacă putem.

Doamnelor și domnilor,

Închid ședința de declarații politice de astăzi, îi mulțumesc domnului Obuf-Buhăianu pentru că a reprezentat cu cinste Guvernul Boc și Grupul parlamentar al PDL.

Vă urez o după-amiază plăcută și o zi frumoasă și să sperăm că lucrurile se vor îndrepta după 14 mai și în România.

„Ce-i lipsea sistemului sanitar!”

Declarația mea politică de azi se referă la faptul că, din dorința guvernanților de a mai câștiga niște bani și sub pretextul unei așa-zise reforme în sănătate, medicii și furnizorii de servicii medicale, alături, desigur, de pacienți, s-au trezit în fața unei alte probleme: informatizarea.

Mai exact, medicii de familie și stomatologii au fost nevoiți să instaleze un nou soft de raportare, compatibil cu semnătura electronică introdusă de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate pentru a intra în sistem, a raporta și deconta serviciile. După ce au plătit câteva sute de lei, majoritatea au constatat că softul nu funcționează. Dacă medicii riscă să nu primească bani pentru munca prestată, asigurații sunt în pericolul de a fi scoși de pe liste și de a achita integral serviciile de care ar trebui să beneficieze gratuit. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate susțin că, deși aceste raportări trebuiau introduse de la 1 aprilie, termenul s-a decalat cu două luni. Asta înseamnă în continuare că bolnavii trebuie să bată mai multe drumuri între spital, angajator și casa de sănătate, pentru a-și lua adeverințele de asigurat.

Utilizarea cardului național de sănătate și a rețetelor electronice îi vor pune iar la cheltuieli pe medicii de familie. Conform unui ordin al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aceștia vor trebui să achite costurile pentru realizarea sistemelor informatice care să le permită utilizarea cardului și a rețetelor electronice. Pentru a beneficia de semnătura electronică, medicii trebuie să dea 60 de euro pe un CD de instalare și să plătească o taxă de întreținere anuală. În plus, specialiștii în IT apreciază că un cititor de card de sănătate costă peste 3.000 de lei, iar operațiunea va fi imposibilă în comune, unde nu există fibră optică pentru internet de mare viteză. Dacă ar dori o astfel de facilitate, medicii ar trebui să achite peste 150 de lei lunar.

De remarcat și că un alt program informatic achiziționat de Casa de Sănătate a creat probleme grave la începutul anului. În ianuarie, softul cumpărat cu 119 milioane de euro nu a mai funcționat, bolnavii trebuind să facă drumuri între spitale și CAS pentru a-și demonstra calitatea de asigurat.

Așadar, sub masca unei „reforme” stau pacienți puși pe drumuri, medici care trebuie sa opereze calculatoare, nu să trateze oameni, și, firește, dacă mai era nevoie, guvernanți care să le ia tuturor banii!

„De ce Emil Boc nu îngheață prețul la carburanți?”

Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile din interiorul partidului și beneficiind de un capital de imagine slab, Emil Boc a declarat război companiilor petroliere din România. Asaltat de nemulțumirile oamenilor în legătură cu prețul exagerat al carburanților, Emil Boc a declarat că, dacă este permis de legislație, va îngheța prețul la benzină și motorină.

După ce a primit încă din luna ianuarie un raport de la Agenția Națională de Administrare Fiscală în care se afirma că prețul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, Emil Boc se ascunde acum în spatele altor două instituții de la care se așteaptă un raport, și anume Consiliul Concurenței și Departamentul pentru Afaceri Europene. Acestea trebuie să analizeze, în viziunea premierului, dacă prețurile la carburanți pot fi înghețate în România în baza unei legi care prevede o astfel de măsură în cazuri excepționale, dar care este adoptată înaintea aderării la UE.

Emil Boc a arătat că cele două instituții vor analiza dacă această lege mai este compatibilă cu normele UE.

„Dacă răspunsul va fi pozitiv, vom găsi o soluție”, a declarat, la mijlocul lunii aprilie, Emil Boc.

Cu această ocazie, doresc să aduc la cunoștința primministrului faptul că din punctul de vedere al Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei Europene „Posibila înghețare a prețului pentru carburanți, anunțată de Guvernul României, nu încalcă niciuna din regulile concurenței din Uniunea Europeană”.

În aceste condiții, nu vreau să cred că anunțul făcut de Emil Boc a fost doar unul dintre multele anunțuri demagogice făcute de actuala guvernare, la fel cum nu doresc să cred că Emil Boc se va ascunde în spatele instituțiilor statului, așteptând rapoarte după rapoarte pentru a întârzia decizia de înghețare a prețului la carburanți.

Emil Boc are avizul Comisiei Europene și chiar bunăvoința unor companii de pe piața românească, în speță „Petrom”, de aplicare a măsurii de înghețare a prețurilor, dacă ea va fi aplicată tuturor companiilor.

Nu vreau să cred că Emil Boc nu a luat încă o decizie, în condițiile în care opinia Comisiei Europene a fost exprimată încă de la finalul lunii aprilie, la fel cum nu vreau să cred că, din dispreț față de cetățeni, Executivul nu a mai făcut nicio referire din ianuarie 2011 la Ordonanța de urgență pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2000 privind regularizarea datoriilor fostei Companii Române de Petrol, prin care se urmărește degrevarea companiilor petroliere de o taxă către stat, instituită încă din 2000, fapt ce ar duce la ieftinirea carburanților cu aproximativ 3 bani pe litru.

Având toate aceste posibilități la îndemână, stimați colegi, Emil Boc nu ia nicio decizie. Sper doar că bătălia internă din PDL nu este mai importantă decât cetățenii României și candidatul la șefia partidului de guvernământ nu intenționează să aștepte rapoarte la nesfârșit pentru a îngheța prețurile la carburanți în plină campanie electorală 2012, pentru că în tot acest timp prețul la carburanți, plătit de români, depășește record după record.

„O victorie de necontestat în politica de apărare a României”

Victoria despre care doresc să vă vorbesc astăzi are un singur nume: Deveselu. Este numele unei așezări de mici dimensiuni din inima Olteniei, care, printr-o decizie politică internațională, a atras în numai câteva ore atenția întregii lumi.

Reacția opiniei publice internaționale a fost una cu totul firească, pentru că aproape de la căderea turnurilor gemene, din acel întunecat 11 septembrie 2001, s-a tot vorbit despre amplasarea unui sistem defensiv de apărare, cunoscut de noi toți sub titulatura de „scut antirachetă”.

Câte state vecine nu s-au luptat în plan politico-diplomatic să aibă acest privilegiu, de a găzdui un sistem defensiv! Îmi aduc aminte lobby-ul pe care Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria l-au făcut în legătură cu acest subiect și cu oportunitatea lui.

În ciuda acestei politici agresive, un cu totul alt stat a fost ales de către diplomația americană.

Am ascultat și eu vocile rele, așa-zis avizate, în planul politicii externe și de apărare, care comentau într-un mod cu totul neprofesionist decizia, afirmând că autoritățile române nu ar fi contribuit cu nimic la acest succes uriaș.

Personal înțeleg această reacție. Da, e greu să recunoști succesul adversarilor tăi politici, dar atunci când evidența își face loc, cred că demnitatea politică trebuie să te împingă la recunoaștere.

Nu văd ce argumente reale ar mai putea furniza adversarii noștri politici, pentru că evidența ne spune că este un succes real al Președintelui României și al prim-ministrului, și al colegilor săi din Guvern.

Aș mai face o mică precizare, pentru că informația produsă intempestiv săptămâna trecută a stârnit vii reacții în cancelariile din Federația Rusă.

Personal nu cred că vreun oficial ar trebui să înțeleagă greșit amplasarea bazei militare de la Deveselu. De mai bine de șase ani, atât Statele Unite ale Americii, cât și statele membre NATO au susținut necesitatea amplasării unui scut antirachetă care să protejeze Europa de posibile amenințări provenite din Orientul Mijlociu sau Apropiat.

Moscova și alți parteneri vădiți, atât ai Statelor Unite, cât și ai NATO și ai României, nu cred că au de ce să se teamă de această decizie.

Rusia nu este și nu va mai fi un adversar al nostru, ci, personal, văd Federația Rusă ca un partener loial la toate aranjamentele pe care am reușit să le construim în ultimele două decenii.

„Incluziunea socială a romilor

Tinerii romi, sfătuiți să își termine studiile, pentru a avea garanția ocupării unui loc de muncă”

Declarația pe care o prezint în fața dumneavoastră se referă la o categorie socială care, cel puțin în Europa, trăiește în condiții mai grele decât restul populației: romii. Nu mă voi referi la controversele politice stârnite, în ultimii ani, de reacțiile reprezentanților Franței și Italiei cu privire la această minoritate. Voi face, în schimb, referire la preocuparea statului român pentru incluziunea socială a romilor, proces care – realizat inteligent – ar putea avea beneficii mai mari pentru comunitatea romilor decât orice acțiune de imagine întreprinsă în acest sens.

Iată ce spun datele. Cei mai mulți dintre copiii romi nu au, în prezent, studiile necesare pentru a-și găsi un loc de muncă stabil și bine plătit, deci pentru a avea asigurat un nivel de trai peste medie. Aceleași studii comune la nivelul Uniunii Europene confirmă faptul că în statele membre romii reprezintă un procent important din populația de vârstă școlară care va constitui, astfel, masa forței de muncă viitoare. A investi în acest punct în educația copiilor romi reprezintă o garanție că acestora li se va permite mai târziu să intre cu succes pe piața forței de muncă din Europa.

În cazul României, a stimula accesul la educație și o mai mare implicare la nivelul consilierii familiilor unde există risc mare de abandon școlar sunt asumate ca priorități. Reglementări există, însă aplicarea lor eficientă nu se poate realiza atât timp cât există și implicare constantă din partea reprezentanților statului, dar și din partea comunităților locale.

Consider, de aceea, că se impune o consolidare treptată a legăturilor cu comunitățile de romi. Cum? Pe de o parte, prin intermediul bisericilor, asociațiilor sau comunităților religioase, pe de altă parte, prin acțiuni de atragere și motivare a părinților romi pentru participarea activă la acțiunile organizate de cadrele didactice, în vederea reducerii segregării și respectării obligației de școlarizare în ciclul primar.

„Aici sunt banii dumneavoastră!”

Sloganul din titlu, lansat cu surle și trâmbițe în perioada de tristă amintire a ministeriabilului de la transporturi, a devenit de actualitate. Dacă atunci celebra taxă Băsescu avea ca răspuns acest slogan, acum putem observa că la organizarea oricărui tip de scrutin electoral parțial, fie că este vorba de alegerea primarului, a membrilor consiliului local sau a unui mandat de parlamentar, fenomenul mitei electorale este din ce în ce mai prezent, devenind o practică, și nu o excepție, așa cum ar fi normal să fie. Astfel, sloganul „Aici sunt banii dumneavoastră!” se pliază perfect pe fenomenul mitei electorale și ar trebui inscripționat pe produsele alimentare sau pe cele electrocasnice pe care partidul ciumelor portocalii le oferă. Dovezile care vin în sprijinul acuzelor aduse sunt fără echivoc și au fost prezentate atât în presa locală, cât și în cea națională.

Noi, ca principal for legislativ, ar trebui să fim primii care să luăm atitudine și să stopăm, o dată pentru totdeauna, această practică nenorocită a mitei electorale. Nu înțeleg cum se poate ca, în timp ce mass-media și opoziția strâng suficiente dovezi pentru a demasca profitorii acestui tip de mită electorală, Ministerul Administrației și Internelor să considere acest subiect ca fiind unul marginal.

Știu că oamenilor politici slabi și fără realizări le este mai ușor să practice un astfel de troc, ca în schimbul votului să ofere bani, alimente sau produse electrocasnice, știu că atunci când ești la putere tentația unei victorii facile, dar cu risipă de fonduri, este mare, însă nu putem să permitem ca flagelul mitei electorale să cuprindă întreaga societate, pentru că atunci democrația ar fi doar o noțiune abstractă, fără niciun fel de aplicabilitate în realitatea românească.

Indiferent dacă este reală sau nu, informația conform căreia PDL ar intenționa să achiziționeze 4 milioane de biciclete este tulburătoare și îngrijorătoare. Vă dezvălui că m-am cutremurat numai când mi-am imaginat 4 milioane de români încolonați într-un marș al bicicletelor portocalii, cu atât mai mult cu cât probabil aceste biciclete vor însemna noi taxe și impozite după 2012, noi tăieri de salarii și alte sute de mii de locuri de muncă distruse.

Ca parlamentari și ca oameni politici, nu trebuie să asigurăm un cadru legislativ coerent, corect și strict doar în privința mitei electorale, ci trebuie să oferim și un exemplu de urmat pentru colegii noștri din teritoriu. Mai mult decât atât, trebuie să le spunem cetățenilor că produsele pe care le primesc la alegeri pentru a-și da votul nu sunt altceva decât rodul muncii lor, al taxelor și impozitelor plătite de ei pe parcursul anilor la bugetul de stat.

Tocmai de aceea, consider sloganul lansat de Traian Băsescu acum mai bine de 10 ani ca fiind unul valabil în prezent și îl propun ca principal mesaj pentru toți aceia care oferă și care primesc mită electorală.

„Realitatea lor, genocidul nostru”

Scopul nostru, al oamenilor politici, este acela de a crea servicii și politici publice eficiente pentru cetățeni. Fie că vorbim despre sănătate, fie că vorbim despre educație, despre justiție, datoria noastră este să creăm un sistem eficient, care să funcționeze în parametri similari cu cei ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Din păcate nu am reușit să facem acest lucru. Motivele sunt diverse, iar motivațiile unora sau altora sunt și mai diverse. Personal cred că, într-un procent semnificativ, putem pune lipsa de eficiență dintr-un sistem pe baza lipsei de profesionalism, de viziune și de implicare a celor care au fost factori de decizie într-un anumit sector de activitate și care nu au știut spre ce să îndrepte acel sistem și, ulterior, nu au știut nici cum să controleze decizia pe verticală, în așa fel încât o hotărâre luată să fie aplicată unitar, de la București și până în Sighet. Așa cred că au stat lucrurile până în 2009, când, la Palatul Victoria, a fost instalat un Guvern care nu mai respectă niciun fel de regulă, nici atunci când promovează oameni în funcție, nici atunci când ia anumite decizii, nici atunci când își asumă răspunderea pe diverse legi, un Guvern care, practic, a bulversat toată societatea românească și care a făcut rău fiecărui sector de activitate în parte.

Acestea sunt deja realități conștientizate de toți românii sau, mai bine zis, de aproximativ 90% din români, cei care spun, în sondajele de opinie, că le este din ce în ce mai greu cu PDL și UDMR la guvernare.

Ceea ce mă îngrijorează este faptul că cei care ne conduc astăzi par din ce în ce mai inconștienți, mai iresponsabili și vorbesc în termeni elogioși despre nenorocirile pe care ei le-au făcut.

Zilele trecute l-am auzit pe premier vorbind despre reformă și m-am crucit! M-am crucit nu pentru ipocrizia din discursul său, ci pentru faptul că încercăm să ne justificăm toate acțiunile politice într-un mod penibil, fără a mai realiza că între vorbele noastre și realitatea pe care o trăiesc oamenii este un hău, un hău real, nu unul imaginar, confecționat de televiziuni, așa cum tot încearcă să acrediteze cei de la putere. Ce spunea premierul? „Când vorbesc de modernizarea țării nu mă refer la fraze goale. Prin modernizare înțelegem ca în urma Legii educației elevii și studenții să-și poată găsi mai ușor un loc de muncă, printr-o școală care să-i pregătească pentru ceea ce înseamnă viața de după școală”.

Referirea premierului la sistemul de învățământ mă face să vă aduc în prim-plan opiniile unui tânăr absolvent de facultate care a publicat o analiză pertinentă pe www.invatamantul.ro. În rezumat, sună cam așa: ne petrecem aproximativ 17 ani din viață în unități de învățământ și în toți acești ani memorăm o groază de informații pe care le uităm la două zile după teză și cu care nu ne vom întâlni niciodată „în viața de om mare”. „Dacă s-ar ține cont de eficiență, dacă sistemul ar fi gândit mai bine, dacă cei care îl gândesc și îl operează ar fi mai deschiși, mai puțin egoiști și încrezuți, dacă ar avea o conștiință mai solidă și un minimum de respect pentru copilăria și tinerețea a milioane de oameni”, atunci poate că nu ar ieși de pe băncile școlii generații după generații de elevi care, după ce au dat bacalaureatul, recunosc, senin, că nu sunt în stare să facă nimic concret.

De ce am abordat acest subiect, de ce am ales să îl citez pe tânărul care a postat articolul pe internet? Pentru că trebuie să începem să facem diferența dintre ipocrizia și vorbele goale ale guvernanților și realitatea în care trăim. Pentru că „toate nedreptățile, abuzurile, erorile și aberațiile sistemului de învățământ ne afectează direct, în intervalul în care facem parte din acest sistem, în calitate de elevi sau studenți. Odată încheiată această perioadă, rămânem cu diplomele, iar toate neregulile constatate, trăite și resimțite organic nu mai reprezintă interes pentru noi și, ca atare, le dăm uitării”.

Și, ca să vă demonstrez, dacă mai este cazul, câtă neghiobie este în învățământul românesc, vă mai expun un singur aspect. În clasa a IX-a elevii studiază la chimie PH-ul, iar pentru acest studiu ar avea nevoie să cunoască noțiuni de logaritm care se studiază... în clasa a X-a.

Vă reamintesc că, în toată această perioadă, la TV se repetă că România se modernizează și că deciziile asumate de Guvern, precum Legea educației, transformă sistemul de educație într-unul eficient.

Exemplele despre realitatea din învățământ arată că, de fapt, problemele sunt mult mai grave și mai profunde, iar percepția profesorilor despre această lege este că ea nici măcar nu a fost promulgată cu scopul de a rezolva ceva în sistemul de învățământ, ci pentru a satisface pretențiile UDMR.

Iar când vorbim despre profesori, trebuie să punctăm și faptul că aceștia sunt profund indignați că sunt conduși de un ministru care nu îi respectă. Zilele trecute am avut o discuție cu un profesor care l-a caracterizat pe Daniel Funeriu astfel: „A crezut că poate face multe pentru învățământul dintr-o țară pe care nu o respectă”. Și prin tot ceea ce a făcut, ca ministru, a arătat că nu are niciun fel de respect pentru profesorii din această țară și, mai grav, nici pentru elevi.

După ce a disponibilizat zeci de mii de profesori, după ce a pus lacătul pe mii de școli, Funeriu vrea să mai închidă și alte unități de învățământ după următorul criteriu: orice școală cu mai puțin de 300 de elevi nu se justifică. Ce vor face copiii arondați la școlile închise? Fie vor fi condamnați să facă naveta, fie vor abandona școala! Aceasta este, probabil, în realitatea paralelă, modernizarea despre care vorbea șeful Guvernului. În realitatea noastră, a celorlalți, este doar răutatea cu care se vrea distrugerea învățământului cu ajutorul unui om venit de nu se știe unde,

cu școli făcute nu se știe unde și diplome obținute, dacă au fost obținute, nu se știe unde.

Această răutate și modalitatea de justificare a deciziilor care se iau împotriva claselor sociale din România sunt unele aparte, nemaiîntâlnite. Este o procedură care, probabil, nu a mai fost aplicată nicăieri în lume.

Se cere eficiență economică din sectoare de activitate sociale – aproape că vor ca spitalele să aibă profit, iar în cazul școlilor, cheltuielile bugetare sunt privite strict contabilicește. În schimb, nu se cer performanțe economice în sectoare în care ar trebui să existe o astfel de competitivitate – vezi cazurile CFR, „Tarom”–SA sau cele din zona mineritului – unde statul, ca acționar majoritar, înregistrează pierdere după pierdere.

Această abordare a guvernanților este una revoltătoare. În condițiile în care chiar și FMI îți spune că nu este nevoie să ceri performanțe economice în zone în care, tradițional, trebuie să investești pentru a culege roadele dezvoltării viitoare, tai salariile, închizi spitalele, într-un cuvânt, omori oamenii cu zile, iar acolo unde FMI îți atrage atenția și îți recomandă să „modernizezi” nu faci nimic. Dai mână liberă directorilor care nu taie un leuț din salariile angajaților și le mai dau și prime.

Poate că, în concepția actualilor guvernanți, modernizare înseamnă să pui în posturi-cheie oameni precum Funeriu care, de dragul lui Băsescu, e în stare să calculeze viteza pumnului dat în față de primul om în stat unui copil pur și nevinovat și, prin intermediul lor, să îți bați joc de o țară întreagă. Și, din păcate, nu este doar o presupunere, ci o realitate cea pe care o trăim noi, nu cea pe care vor ei să ne-o inoculeze.

O realitate în care se impune că școlile cu predare în limba română nu pot funcționa decât cu 300 de elevi și se legiferează că altele, stabilite pe criterii etnice, pot funcționa și cu trei elevi. O realitate care sună a genocid social. Nu o spun eu, o clamează Funeriu!

„A început luna de luptă împotriva etnobotanicelor”

Luna mai va reprezenta o lună de vârf în lupta împotriva etnobotanicelor. Este o lună în care voi fi în școli alături de elevi, profesori și părinți pentru a spune că „în comunitatea ta drogurile nu-și au locul”. Tendința și evoluția traficului și consumului de droguri sunt îngrijorătoare. Constatăm că 300.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani au consumat cel puțin o dată în viață droguri ilegale. Dacă se iau în considerare și medicamentele (tranchilizante, sedative, antidepresive), 8,6% din populația României a consumat cel puțin o dată în viață droguri ilegale, adică aproximativ 1.300.000 de persoane.

Apariția fenomenului etnobotanicelor a modificat perspectiva pacientului cu abuz de substanțe, ce devine mai expus riscului de intoxicație acută, supradoză și deces. Nevoile de terapie ale acestor pacienți depășesc cu mult posibilitățile actualelor structuri medicale și impun apariția centrelor de toxicologie.

Am reușit reînființarea Agenției Naționale Antidrog și cerem susținerea ieșenilor pentru ca legea ce prevede închisoare pentru cei ce vând droguri de sinteză să fie adoptată în regim de urgență de Parlament. Vom iniția o campanie de strângere de semnături pentru a arăta că întreaga Românie dorește ca această lege să fie adoptată.

Părinții și profesorii din Iași au arătat din nou că sunt cei care ne sunt cu adevărat aproape în această luptă inegală cu drogurile și că pot spune oricând că: „Nu toate frunzele sunt bune”.

* „Legea privind alocarea unui elicopter pentru SMURD în fiecare regiune de dezvoltare a României”

Asistența medicală de urgență este una dintre prioritățile fiecărei țări. Personalul medical de urgență intervine la cazurile cele mai grele, în locurile cel mai puțin accesibile, un elicopter făcând diferența între viața și moartea unui pacient aflat în această situație.

În prezent, în România, există câteva centre medicale de înaltă performanță și majoritatea cazurilor de urgență medicală majoră sunt direcționate către unități de primire a urgențelor din aceste centre medicale situate în municipiile Cluj, Iași, Brașov, Constanța, Timișoara, București.

Alocarea unui elicopter SMURD ar avea ca efect scurtarea timpului de intervenție în situații de urgență medicală majoră, cazuri care oricum sunt direcționate către unitățile de primire a urgențelor din aceste localități. De asemenea, alocarea unor elicoptere ale SMURD ar reduce semnificativ costurile pe care le implică deplasarea unor elicoptere din alte zone ale țării.

Din toate aceste considerente propun spre adoptare propunerea legislativă privind alocarea unui elicopter pentru SMURD în fiecare regiune de dezvoltare a României.

Fiecare regiune de dezvoltare a României, respectiv Regiunea de dezvoltare Nord-Est, Regiunea de dezvoltare Vest, Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, Regiunea centru, Regiunea Sud-Est, Regiunea Sud-Muntenia, Regiunea București-Ilfov și Regiunea Sud-Vest Oltenia, va primi câte un elicopter care va deservi populația din județele înglobate în aceste unități administrative.

Elicopterele vor staționa în municipiile care găzduiesc centrele de comandă ale celor 8 regiuni de dezvoltare. Fondurile pentru achiziționarea elicopterelor vor fi prevăzute în Legea bugetului de stat.

„Proiecte de groază la Ministerul Sănătății”

Ministrul sănătății a ciocnit probabil o cupă cristalină cu șampanie împreună cu subordonații săi din minister, în cinstea reformei pe altarul căreia a jertfit mai multe spitale. Astăzi roadele reformei se adună încet, dar sigur, la loc cu verdeață, precedate de expoziția fotografică ministerială. Între timp, pacienta a murit, dar celebrarea de la minister e deranjată doar de nenumăratele cereri de demisie venite de la presă, opoziție și mai ales de la populație.

Spre groaza pacienților și a personalului medical, Cseke Attila și bacantele sale ministeriale au decis să treacă din nou la acțiune, pentru a crea impresia unui oarecare interes în starea sistemului sanitar.

Ca prim pas, domnul Cseke are în pregătire două proiecte de ordonanță de urgență, lansate în așa-zisa dezbatere publică. Unul dintre ele vizează stimularea financiară a personalului din unitățile sanitare publice din rețeaua autorităților administrației publice locale. Stimulentele vor proveni din bugetele locale, întrucât ministerul are lucruri mai importante de făcut cu banii de la bugetul central, iar bugetele locale stau, desigur, în pixul marelui constituționalist Emil Boc, și în niciun caz nu sunt făcute pe criterii politice...

Dar să revenim. În primul rând, nu îmi este foarte clar de ce cadrele medicale din spitalele județene și universitare nu sunt incluse în acest proiect. Probabil sunt considerate prea incompetente pentru a merita un ciolan aruncat cu scârbă de la masa de banchet de nobilul Cseke Attila, baron al sănătății _Dei gratia_ . Remarc, de asemenea, că neaplicarea măsurilor din această ordonanță ar avea consecințe grave asupra îndeplinirii obligației statului de garantare a dreptului

constituțional al cetățenilor la ocrotirea sănătății, conform motivației incluse cu grație de juriștii ministerului în proiectul de ordonanță de urgență. Dar desființarea a zeci de spitale din toată țara, făcută fără un minim studiu și fără un dram de inteligență, sau blocarea pe termen lung a posturilor într-un sistem sanitar depopulat de ani de zile ce efect au avut vizavi de sus-menționatul drept constituțional, domnule jurist Cseke?

Dintre cele 11 criterii de performanță pe baza cărora vor putea fi acordate veniturile suplimentare, unul singur se referă la eficiența tratamentului aplicat, desigur, în raport cu costurile acestuia, trei se referă la scăderea costurilor prin diverse metode. Ca de obicei, domnul Cseke a prioritizat. Și care vor fi eventualele criterii stabilite de autoritățile locale? Culoarea politică a medicului? Datul din coadă în fața managerului sau a potentaților locali? Cum se va cuantifica aportul în educarea personalului tânăr sau nou-venit în spital?

Dar nu disperați, domnul Cseke s-a gândit la toate. Al doilea proiect de ordonanță de urgență vizează introducerea în sistem a medicilor cu competențe limitate, care începând cu 2005 nu au reușit să promoveze examenul de rezidențiat. Fișa postului acestora pare făcută pe genunchi, fiind o amestecătură între cele ale rezidenților, ale asistenților și registratorilor medicali. Acești medici vor putea fi angajați pe o perioadă de până la șase luni pe posturile transformate în urma plecării unui medic specialist sau primar. Sunt sigur că orice manager va fi mai mult decât fericit să angajeze un medic cu competențe limitate, care poate completa foi de observație și înregistra datele pacientului, în locul cardiologului sau anestezistului plecat în Belgia, unde, din fericire, domnul Cseke nu este ministru.

Nu pot să nu constat că domnul Cseke nu a făcut absolut nimic pe întreaga durată a mandatului său pentru a păstra în țară medicii specialiști sau rezidenți care găsesc din ce în ce mai puține motive pentru a rămâne aici.

Demisia?! Desigur, este greu să redevii un simplu senator. Niciun secretar sau subsecretar de stat nu se va mai gudura pe lângă tine și nu îți va mai susura mieros la ureche cât de utile și de scumpe sunt ambulanțele achiziționate, doar pentru a sta în clădirile primăriilor, și de aceea domnul Cseke nu a simțit niciodată nevoia de a demonstra că are motivația demisiei de onoare. Domnul Cseke nu a simțit niciodată nevoia de a-și cere scuze în fața populației pentru greșelile și incompetența sa.

Domnul Cseke a preferat să adopte atitudinea înțelepților de la guvernare, conform căreia populația e prea proastă să îi înțeleagă reformele și nu dorește să trăiască într-un stat modern și pe care, evident, nu îl merită. Românii pleacă din țară tocmai pentru că vor să trăiască într-un stat modern și civilizat. Iar prostia se găsește în altă parte...

„Legea scăderii impozitului pe venit a fost adoptată de Senat”

Scăderea impozitului pe venit de la 16% la 13% pentru salarii și pensii este de natură să încurajeze o creștere economică în situația actuală de criză. Scăderea impozitului pe venit la salarii va duce la diminuarea muncii la negru, având loc astfel o colectare suplimentară de venituri publice. Totodată, scăderea impozitului pe venit la pensii susține consumul și reprezintă o măsură de protecție socială a pensionarilor. Având în vedere faptul că forța de muncă va deveni mai ieftină, se creează premisele pentru atragerea investitorilor străini în România.

Cer Camerei Deputaților adoptarea urgentă a acestui proiect legislativ, ce reprezintă una dintre soluțiile anticriză.

„Prima victorie împotriva muncii la negru”

Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii a dus, în mai puțin de 5 zile de la demararea controalelor de instituțiile abilitate, la înregistrarea a peste 70.000 de noi contracte de muncă, adică tot atâtea persoane care nu beneficiau înainte de o bază legală care să le ofere protecția legală în cadrul oricăror relații contractuale, indiferent de natura lor: financiarbancare sau protecție socială și sănătate.

De-a lungul celor 20 de ani de democrație, raporturile de muncă din România s-au bazat pe un sistem legislativ ineficient și inechitabil, fără să asigure o bază flexibilă forței de muncă sau un sistem al asigurărilor sociale sustenabil și corect. Legislația din domeniul muncii și al relațiilor de muncă a suferit, de-a lungul anilor, tot felul de modificări și amendamente în funcție de moment, de conjunctură politică și economică, dar mai cu seamă în funcție de dorințele unor grupuri de interese care s-au aflat la guvernare în perioade de maximă creștere economică.

Odată cu preluarea puterii de către PDL, s-a demarat un amplu proces de reformare în toate domeniile fundamentale de funcționare ale unui stat cu adevărat european. Fiecare pas făcut în acest sens a fost analizat cu lux de amănunte la toate televiziunile și în cadrul tuturor dezbaterilor naționale, liderii opoziției s-au mobilizat și au ieșit în stradă blamând toate structura guvernamentală și toți factorii decidenți. Însă România, făcând abstracție de faptul că a trecut printr-o criză financiar-economică dură, a avut și are în continuare o mână forte care are capacitatea și puterea de a face toate demersurile care se impun în vederea creșterii nivelului de trai al cetățenilor, armonizării legislației actuale cu directivele și normele europene, toate acestea pentru asigurarea unui cadru legislativ coerent, transparent, eficient și mai ales unitar în domeniile de maxim interes românesc.

Dacă este să mă refer numai la legislația din domeniul muncii, cred că oricare dintre noi, chiar dacă nu avem capacitatea de a o spune ferm, în sinea noastră recunoaștem că se impunea o reformare. Evident, după integrarea României în Comunitatea Europeană, era necesar ca relațiile de muncă să fie reglementate și în concordanță cu principiile, directivele și normele europene în vigoare. O piață a muncii dezvoltată, care să ofere condiții favorabile creșterii competitivității, un nivel de salarizare corect și coerent și care să poată asigura un sistem flexibil al forței de muncă au fost deziderate fundamentale ale actualului Guvern.

Desigur, ne-am dori ca rezultatele măsurilor de austeritate să își producă efectele pozitive, dar să nu uităm că România a fost supusă în perioada 2007–2008 unei politici economice deșănțate de către fosta guvernare, fără o viziune clară în ceea ce privește aplicarea politicilor publice și asigurarea unui standard de viață cu adevărat european fiecărui cetățean. Aș putea spune că este unul dintre motivele pentru care actualii guvernanți au fost nevoiți să ia un set de măsuri dure, dar atât de necesare, pentru redresarea economiei țării noastre.

Iată, din fericire, că în ultima perioadă datele statistice internaționale confirmă faptul că măsurile luate în România sunt bine fundamentate și corect aplicate, chiar exemple de

urmat și pentru alte state europene. Efectul măsurilor de austeritate, după cum am mai menționat, au început să-și arate rezultatele, astfel încât odată cu aplicarea noului Cod al muncii se creează premisele echilibrării pieței muncii și reducerea deficitelor sectoriale de forță de muncă, dar, cel mai important, eliminarea muncii la negru. Efectele măsurilor de austeritate și ale programului de guvernare pe piața muncii se vor resimți într-o siguranță mai mare a cetățenilor pentru ziua de mâine, având slujbe mai stabile, beneficiind de serviciile sociale ale statului și putând să se aștepte la o apropiată creștere a nivelului de trai.

„România, între aderare și integrare deplină în UE” Ziua de 9 Mai este o dată cu multiple semnificații – Ziua Independenței României, sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007, deci este pentru a cincea oară când serbăm această zi în calitate de membri cu drepturi depline.

În anii de zbuciumată istorie și perpetuă căutare a stabilității și echilibrelor de putere, pe continentul european s-a conturat treptat și a supraviețuit în timp tuturor mișcărilor orgolioase ale entităților naționale ideea de „Europa”.

„Europa nu este decât o voință comună a celor care trăiesc în ea, printr-o vocație comună. Unitatea europeană stă în spiritul european”, spunea teoreticianul francez Bernard Voyenne. Astăzi suntem parte a unei entități politice, sociale și economice, compusă din 27 de state, în care se vorbesc 23 de limbi oficiale, cu o suprafață de aproape 4,5 milioane kilometri pătrați și o populație de 501 milioane locuitori.

Au trecut 61 de ani. În fiecare an, la 9 mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează Ziua Europei, pentru a marca istorica Declarație din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franța și Germania, pentru eliminarea rivalităților seculare dintre cele două state. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunități în cadrul căreia membrii să-și pună sub control comun producția de oțel și cărbune, ca bază a puterii lor militare, în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Țările cărora li se adresa, în primul rând, această provocare – Franța și Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de Al Doilea Război Mondial aproape că le distrusese.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, șase țări – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda – au semnat, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitățile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului (CECO).

Ulterior, cele șase state au decis să edifice o comunitate economică bazată pe libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor și, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înființat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.

Europa unită înseamnă progres, stabilitate, securitate, cooperare, libertate, democrație, stat de drept, protecția drepturilor omului, cooperare economică, armonizare legislativă, solidaritate, unitate în diversitate.

Așa cum am mai spus, au trecut cinci ani de la aderarea noastră la structurile comunitare, dar nu se pune încă problema integrării depline la contextul realităților proprii țărilor integrate deja. Suntem asimilați marii familii europene, dar cu statutul de copil luat de pe stradă, care trebuie să accepte superioritatea informală a fraților mai mari și mai educați, care au crescut în sânul familiei. Mai avem drum lung și, se pare, presărat cu multe obstacole și povârnișuri, până să ne putem compara cu cei fruntași. Suntem codași la toate capitolele: infrastructură, industrie, sănătate, asistență socială, nivel salarial, educație, justiție, agricultură și așa mai departe. Criza economico-financiară care a afectat întreg mapamondul parcă pe noi ne-a lovit mai cu sete, adâncind fără menajamente decalajele care existau deja. În ultimii ani, ne-am obișnuit să fim evocați în topul rușinii pe locurile de vârf în mai toate sectoarele care ar fi trebuit să ne dea suflul salvator.

Parcă optimismul preaderare s-a disipat. Nu ne mai încearcă efuziunea de la început. Plătim la bugetul comunitar mai mult decât atragem, importăm mai mult decât exportăm, și asta în timp ce produsele noastre se deteriorează sau zac în uitare, în lipsa unor piețe de desfacere. Construim autostrăzi în intervale de timp seculare, la prețurile la care alții le-ar dura pe suprafața lui Marte, clădim și modernizăm instituții de interes public pe care, apoi, le abandonăm, investim în parcuri de joacă și spații verzi în zonele rurale, unde pădurea cade pe casa omului, neglijând realele trebuințe ale comunităților, bordurizăm și debordurizăm trotuarele patriei și, în mare, ne batem joc de banul public, care oricum cade în buzunarele cui trebuie să cadă.

Consider că pentru o țară îngenuncheată de câțiva ani încoace de plaga portocalie, așa cum este România, încă ne ținem bine. Suferim de o boală cronică, dar parcă avem anduranța de a nu ne lăsa înfrânți. Întrebarea este până când? Până când vom mai tolera jaful și bocancul apăsat pe grumaz, până când mai avem resurse pentru a nu intra în colaps, până când mai trebuie să așteptăm salvarea țării și luminița de la capătul tunelului? Încotro, Doamne, și până când?

Potrivit datelor unui studiu relativ recent realizat de Comisia Europeană, aproximativ 40% din tinerii români nu știu să scrie și să citească. Nu știu nici cum a fost realizat și nici ce structură instituțională a creat acest raport, însă am foarte mari dubii asupra rezultatelor prezentate.

Din nefericire, lansarea unor astfel de informații care nu întotdeauna reflectă realitatea ne aduce mari prejudicii prin crearea unei imagini negative care ne dezavantajează ca popor.

Avem români de elită, de la elevi premiați la olimpiadele internaționale sau premiați la NASA la studenți cu rezultate academice extraordinare, la regizori care au adus numele României pe buzele tuturor, la sportivi de aur, dar și cercetători care chiar luna trecută au primit 49 de medalii la Salonul de Invenții de la Geneva.

Da, avem și oameni de excepție, care conturează adevărata imagine a României în lume, pentru că România nu înseamnă obligatoriu numai ceea ce prezintă o parte din mass-media internațională.

Este cu totul adevărat că nu ne putem mândri cu mulți dintre indicatorii dezvoltării umane, ca de pildă mortalitatea infantilă, morbiditatea sau analfabetismul. Însă de la exagerările pe care unii le produc la realitate este o diferență foarte mare.

Nu cred că a negat cineva că în România există un grad ridicat al analfabetismului. De asemenea, am realizat cu toții că una dintre cauzele acestuia îl reprezintă abandonul timpuriu al școlii.

Pentru aceasta am demarat întregul ansamblu de reforme, care a început cu Legea educației naționale și va continua cu ample măsuri sociale orientate doar către copiii care au reală nevoie de sprijin instituțional și financiar.

De puține lucruri sunt foarte singură, însă în ceea ce privește preocuparea noastră pentru copii și pentru creșterea calității actului educațional, pentru aceștia pot afirma cu certitudine că sunt foarte sigură și voi sprijini orice acțiune a Guvernului și chiar a opoziției, dacă ea va avea ca rezultat o educație mai bună pentru generațiile viitoare.

„Vina de a fi bolnav în România”

Fără a fi medic și fără a avea un contact de specialitate cu sectorul medical din România, nu pot să nu privesc cu îngrijorare la faptul că, în timp ce Guvernul Boc se laudă cu declanșarea reformei în sănătate, cetățenii români privesc posibilitatea de a se îmbolnăvi tot mai mult ca pe o condamnare la moarte. Acesta este motivul pentru care am încercat să compar numărul de spitale închise, al medicilor care au ales să plece din țară sau numărul de paturi desființate cu statisticile desprinse din realitatea românească.

Am aflat cu stupoare că ne confruntăm cu cifre extrem de mari pentru un stat european, iar suportul statului pentru o șansă corectă la viață aproape că lipsește cu desăvârșire. Astfel, nu putem să nu fim îngrijorați când știm că, în România, pentru cei aproximativ 600.000 de bolnavi de cancer există doar 250 de medici oncologi. Mai mult decât atât, bolnavii de cancer din România nu beneficiază de suportul unui psihoterapeut – lucru esențial în lupta cu această boală. În Institutul Oncologic București există un singur psihoterapeut care ar trebui să ofere consiliere unui număr de aproximativ 1.000 de bolnavi. Iar atunci când vorbim despre copiii bolnavi de cancer, situația este dramatică. Deși avem o medie de 500 de copii bolnavi de cancer în fiecare an, oncopediatria nu se mai află în nomenclatorul de specialități de zece ani.

Toate acestea sunt o palidă radiografie a unui sistem care condamnă la moarte pacienții din România, iar pentru a vedea care este realitatea este suficient să privim cifrele de mai jos:

– rata de mortalitate prin cancer pentru femei este cea mai mare din Europa (128) și este datorată deceselor prin cancerul de sân, cancerul de col uterin, boli pentru care acum există tratamente;

– rata mortalității prin boli acute respiratorii, pneumonia și gripa, la vârste sub 5 ani, este de aproape 15 ori mai mare față de media din UE;

– incidența cazurilor de tuberculoză în România este cea mai mare din regiunea Europei, cu 101,02 cazuri noi la 100.000 de locuitori în 2008 (media UE este de 14,09 cazuri noi la 100.000 de locuitori);

– mortalitatea infantilă în România este de 11 la 1.000 de născuți vii;

– înregistrăm 13,52 decese materne la 100.000 născuți vii.

Pentru mine toate acestea nu reprezintă doar simple cifre – sunt oameni, adulți și copii, care sunt privați de șansa la viață.

În tot acest timp, Guvernul Emil Boc alege să desființeze spitale, să trimită în șomaj personalul medical, taie finanțările pentru orice fel de program de prevenție și condamnă medicina românească la subfinanțare. Mă întreb dacă atunci când domnul Boc a luat toate aceste măsuri distructive pentru sectorul medical românesc a ținut cont de aceste realități. Mă întreb dacă domnul Boc are curajul de a intra într-o secție de oncologie și de a spune repede și repezit, așa cum îi este vorba, că ceea ce face el este în folosul bolnavilor. Și mă întreb dacă nu îi este teamă domnului Boc că poate, din nefericire, cândva, va trebui să ceară și el ajutorul sistemului pe care îl distruge. Sau va opta să meargă la Viena, după modelul președintelui său?

„O Capitală din ce în ce mai puțin europeană!”

Primarul Capitalei nu se gândește decât la imaginea sa și, ca de fiecare dată, pune pe locul doi interesele bucureștenilor, dând vina pe Consiliul General al Municipiului București.

E logic să facă acest lucru, căci se apropie alegerile locale și nu își dorește altceva decât să mai câștige un nou mandat, mandat în care probabil va termina ceea ce ne tot promite că va face sau va finaliza ceea ce nici măcar nu a început.

Cu surle și trâmbițe primarul nostru iubit își asumă din nou finalizarea a trei proiecte importante: Podul Basarab, Stadionul Național și Bulevardul Uranus.

O fi oare adevărat?! De promisiuni și minciuni ne-am cam săturat. De luat în calcul sunt aceste lucrări la proiecte unde costurile s-au dublat, și aici mă refer chiar la cele trei proiecte mai sus menționate. Numai la Podul Basarab, care trebuia finalizat în 2009 cu un cost de 471,6 milioane lei, astăzi, la doi ani de la expirarea termenului, nota de plată s-a încărcat cu încă 301,5 milioane de lei.

Aș vrea ca bucureștenii să înțeleagă cum se folosește actualul primar de lucrări de infrastructură făcute de alții și pentru care nu a avut niciun merit.

Mai mult, șeful de la Primăria Generală a amânat nejustificat darea în folosință a Pasajului Basarab, tocmai pentru ca inaugurarea să fie cât mai aproape de alegerile locale, iar Domnia Sa să profite din reacția favorabilă a locuitorilor Bucureștiului.

Pentru cine deja știe cum s-a construit Pasajul Basarab, este clar că domnul Oprescu mai mult a împiedicat acest proiect decât să ajute la finalizarea sa.

De asemenea, în condițiile în care refuză să găsească finanțare pentru alte proiecte de anvergură, acordă angajaților primăriei prime și sporuri pentru condiții grele de muncă.

Mă întreb: oare din cauza cărui fapt au salariații Primăriei Generale condiții grele de muncă? Poate din pricina faptului că noua locație a primăriei se află lângă râul Dâmbovița, iar pe perioada verii aerul tinde să fie irespirabil?! Evident că nu este așa, iar ceea ce am afirmat nu este decât o ironie la acțiunile actualului primar.

Dincolo de faima neconfirmată a faptului că a fost un mare medic, domnul primar este cu certitudine un mare actor. De ce spun asta? Pentru că joacă excelent rolul independentului, dar este și va fi sprijinit în continuare de uniunea socialistă. Mi-e greu să cred că în aceste condiții bucureștenii vor avea măcar speranța unei capitale curate, frumoase și decente, iar în locul actualului primar-șef, un om care să le înțeleagă problemele.

„Agricultura, pe mâini străine!”

Nu este prima dată când afirm cu tărie că unul dintre cele mai importante domenii ale economiei României funcționează la o turație mult redusă față de potențialul său.

Este vorba despre agricultura românească, care, în ciuda tuturor eforturilor, politicilor, deciziilor și ambițiilor din ultimii douăzeci de ani, nu a reușit să capete un câștig de productivitate, ci, dimpotrivă, să piardă din circuitul agricol, prin abandon, mii, zeci de mii, poate sute de mii de hectare anual.

Este mai mult decât strigător la cer ca, într-o perioadă în care prețul legumelor concurează cu prețul metalelor prețioase sau al țițeiului, agricultura românească să producă din ce în ce mai puțin și de mai slabă calitate.

Nu vreau decât să vă aduc la cunoștință următorul sfat pe care în urmă cu câteva săptămâni un celebru colos financiar, JP Morgan, îl dădea investitorilor din lumea întreagă: „Investiți în agricultura românească!”.

Nu vreau să spun că potențialul neexploatat al solului românesc seamănă cu situația în care găsești o bancnotă pe jos și îți este greu să te apleci să o ridici. Cam într-o astfel de situație se află agricultura românească în anul 2011!

Chiar dacă noi, românii, nu am înțeles nimic din averea agricolă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, investitorilor străini nu le-a trebuit prea mult timp de gândire și au început deja să investească.

Sunt deja sute de italieni care cultivă cereale în România. Sute de francezi au înființat deja culturi de viță-de-vie pe roditoarele noastre dealuri și în curând vom cumpăra celebrele _champagne_ franțuzești din struguri românești.

Sunt deja zeci, poate sute de investitori din lumea arabă care au pornit deja o campanie agresivă de achiziții de terenuri agricole, pe care le vor exploata pentru piețele internaționale.

Dacă în urmă cu două decenii am fi putut afirma că românii nu au nici capitaluri și nici experiență antreprenorială, astăzi o astfel de scuză nu mai este valabilă. Păcat că noi, românii, lăsăm bogăția națională pe mâini străine!

„Un proiect de succes pentru un destin colectiv”

În fiecare an, în data de 9 mai, avem prilejul de a ne aminti cu vii emoții despre curajul unor oameni cu o viziune nemaiîntâlnită, care au reușit să schimbe tensiunile războiului pe ambiția de a crea pacea și prosperitatea mult visate pentru toți cetățenii.

În fiecare zi de 9 mai avem datoria de a mulțumi sincer celor care au instaurat definitiv pacea pe vechiul continent și au creat un model de democrație și dezvoltare pentru alte state mai puțin norocoase.

„Atât cărbunele, cât și oțelul erau cheia spre puterea economică, deci și spre arsenalul armamentului de război. Această dublă putere le dădea o imensă încărcătură simbolică pe care noi am utilizat-o.” Astfel avea să reconceapă ministrul reconstrucției franceze, Jean Monnet, rolul resurselor naturale în tensiunile bilaterale francogermane.

Propunerea lui Jean Monnet va fi asumată de către ministrul de externe al Franței din acea vreme, Robert Schuman, prezentând-o în celebra Declarație de la 9 mai 1950, de la Palatul Quai d’Orsay:

„Pacea mondială nu poate fi salvată fără eforturi creatoare... Guvernul francez propune să se treacă imediat la acțiune, pe un punct limitativ, dar decisiv, să se plaseze ansamblul producției franco-germane de cărbune și oțel sub o Înaltă Autoritate Comună... ce va asigura modernizarea producției și ameliorarea calității sale, furnizarea condițiilor identice de valorizare a cărbunelui și oțelului pe piața germană și franceză, ca și pe a celorlalte țări aderente, dezvoltarea exporturilor comune către alte țări, plan de producție și investiții, fond de reconversie, circulația cărbunelui și oțelului în țările membre fără taxe vamale”.

Ce și-au dorit părinții fondatori s-a realizat, iar astăzi destinul comun la care s-a visat atâtea secole în Europa se întinde de la Atlantic la Marea Neagră și de la extremitatea nordică a continentului până în miezul Mării Mediterane.

Marea familie europeană, la care a sperat deopotrivă și Winston Churchill, a ajuns să cuprindă astăzi și țări care au trăit în beznă peste cincizeci de ani și a căror ultimă speranță de libertate și prosperitate a fost legată de aderarea lor la acest proiect unic în istoria omenirii.

Chiar dacă au trecut șase decenii de la ideile mărețe ale lui Monnet, Schuman și Adenauer, pilonii pe care s-a fondat acest proiect au rămas aceiași: respect pentru demnitatea umană, pentru libertate și democrație, pentru egalitate și solidaritate.

Asemenea fiecărui om care trăiește momente de reflecție la împlinirea unei anumite vârste, consider că este momentul oportun pentru a evalua ceea ce putem face noi pentru Uniunea Europeană.

Uniunea trece prin momente dificile, care hrănesc scepticismul la adresa unui proiect atât de măreț. Nu de puține ori au fost auzite voci care au spus că Europa cetățenilor, promisă de Monnet, arată astăzi tot mai mult ca o Europă a proiectelor, mai puțin democratică și mai axată pe atingerea propriilor obiective.

Nu spun că Uniunea noastră de astăzi este perfectă, dar nici că problemele cu care se confruntă în prezent sunt de neînlăturat.

Am încrederea că Europa va reuși să răspundă, așa cum a răspuns mereu, prin solidaritate și valori comune, principii care ne vor conduce la consolidarea destinului nostru colectiv.

Mulțumesc părinților fondatori ai Comunității și celor care au crezut în Europa.

La mulți ani, europeni! La mulți ani, Europa!

„Zi de sărbătoare pentru întreaga Europă”

Istorica declarație a ministrului de externe francez Robert Schuman făcută la data de 9 mai 1950 nu a fost altceva decât punctul de pornire al construcției Europei unice, un prim pas a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană.

Consiliul European de la Milano, în 1985, a declarat ziua de 9 Mai ca fiind Ziua Europei, zi pe care și noi, românii, o sărbătorim din 2007, an în care am intrat în rândul statelor membre ale UE.

Pentru noi, românii, această zi de 9 Mai marchează și alte două momente încărcate de istorie, și aici mă refer la anul 1877, când țara noastră și-a declarat independența, dar și anul 1945, când a lua sfârșit cel de Al Doilea Război Mondial.

Este o zi de sărbătoare a tuturor cetățenilor europeni, o zi specială în care nu trebuie să uităm eforturile celor care au creat această Uniune, o Europă fără frontiere, cu mai multe oportunități pentru noi, pentru tinerii care pot studia în străinătate, o Europă în care libertatea, securitatea, justiția,

egalitatea de șanse sunt principalele elemente ale acestei construcții europene.

Chiar dacă astăzi Uniunea Europeană trece printr-un moment de răscruce al evoluției sale, trebuie să credem că soluțiile și deciziile care se vor lua vor avea în vedere nu numai calea unei uniuni mai strânse pe plan economic și social, ci și pe plan instituțional, militar și politic, dar nu în ultimul rând să fie mai aproape de nevoile și aspirațiile cetățeanului de rând.

Experiența celor șase decenii de existență a acestui proiect îndrăzneț ne-a arătat că Europa a trecut și prin momente mai dificile decât cele pe care le parcurgem astăzi și a răspuns de fiecare dată cu soluțiile și alternativele cele mai bune.

Uniunea Europeană este și va rămâne pentru o jumătate de miliard de suflete un proiect al păcii, al stabilității, al înțelegerii, al toleranței și al prosperității.

„S-a împlinit un an de coșmar, un an de sărăcire fără precedent a poporului român!”

Acum un an, pe data de 6 mai, președintele-premierministru multiplicat, unic decident al soartei poporului român, domnul Traian Băsescu, recunoștea, destul de târziu, că România intrase într-o criză fără precedent și că toate consecințele deciziilor nesăbuite ale guvernanților săi portocalii trebuie suportate cu stoicism de către popor.

Fără să întrebe pe nimeni – nici pe cei greu afectați de aceste sângeroase și nemaiîntâlnite decizii în nicio altă țară europeană, dar nici măcar pe premierul instalat de dumnealui în funcție –, domnul Băsescu hotărâse că românilor trebuie să li se taie salariile cu 25% și pensiile cu 15%!

Norocul pensionarilor a constat, la acea vreme, într-un moment de luciditate al Curții Constituționale, care nu a permis tăierea pensiilor, declarând-o anticonstituțională.

Dar ceea ce a urmat ulterior a afectat într-o foarte gravă măsură atât pensionarii, cât și salariații, mamele, bebelușii, persoanele cu handicap, veteranii de război și toate celelalte persoane asistate social, dar și zona privată a economiei: tăierea drastică a veniturilor salariaților, creșterea enormă a TVA dintr-un foc, taxe, impozite și accize din ce în ce mai mari, falimente, șomaj, prețuri șocant de mari – deci inflație fulminantă –, încasări și consum din ce în ce mai mici și sute de mii de firme închise!

Într-un cuvânt, domnul Băsescu ne-a salvat de la aruncarea în prăpastia incapacității de plată prin îndatorare excesivă pentru o lungă perioadă de timp – câteva generații bune vor duce corvoada de a achita această încărcată notă de plată –, dar, mai ales, printr-o sărăcire acută a milioane de români!

Tot la acea dată, 6 mai, președintele Băsescu promitea că, în cel mult un an, magicul Guvern Boc va reveni la salariile anterioare tăierii, precum și la încetarea stării de austeritate furibundă, deci la vremuri ceva mai bune pentru buzunarele românilor.

Anul a trecut, iar românii au în continuare parte de același tratament înșelător și fără niciun rezultat palpabil: auzim de la toți portocaliii, afectați la unison de Sindromul Münchausen, că ieșim în fiecare lună din recesiune, că în acest an vom avea fără doar și poate o frumușică creștere economică, că România și-a îndeplinit planul și condițiile puse de FMI, deși transmite date false la EUROSTAT, sau că o vom duce din ce în ce mai bine... pe măsură ce se vor apropia campaniile din 2012! Dar realitatea din terenul României de azi arată cu totul altfel decât cea din descrierile fantasmagorice ale conducătorilor portocalii: este o Românie pârjolită și pustiită de efectele dezastruoase ale măsurilor lor de austeritate, luate de-a valma și impuse poporului român cu forța. Este o Românie sărăcită până la înfometare pentru prea mulți români, copleșită de boală, mizerie, corupție și prea multă umilință!

PDL, partidul perfect pentru domnul președinte Băsescu, guvernează țara de mai bine de doi ani ca și când ar fi pe propria moșie portocalie, unde decide singur cum își consumă recolta obținută cu mari sacrificii sau cât și până când vor mai trăi sclavii înfometați și schingiuiți până la epuizare!

Iar domnului Băsescu îi place din ce în ce mai tare tot acest spectacol degradant, pe care s-a străduit să-l regizeze cât mai în amănunt...

„Un an de austeritate portocalie = un bilanț jalnic, trist, plin eșecuri și sărăcie lucie”

Vă amintiți cât de frumoase, pompoase și pline de entuziasm erau promisiunile portocaliilor în campaniile electorale din anii 2008 și 2009? Numai râuri de laude, beneficii multiple și realizări minunate urmau să curgă în viața românilor cu portocaliii la cârma țării!

Dacă sărăcia implantată ulterior de aceștia, cu toată priceperea din dotarea PDL-istă, v-a cam estompat amintirile auditive, vă redau câteva dintre promisiunile lor, doar în speranța că veți constata definitiv cât de mult și grav pot minți doar ca să obțină ceea ce-și doresc în interes propriu.

Domnul Theodor Stolojan ne spunea: „Fiecare român o va duce mai bine. Salariul mediu în România va ajunge la 905 euro pe lună, față de 490 euro în prezent, iar pensia medie în România va ajunge la 405 euro față, de 160 euro în prezent. Vom finaliza 836 kilometri de autostradă”; domnul Adriean Videanu, ca un ecou veritabil, îngâna: „Vom ajunge la un salariu mediu brut de 905 euro, vom ajunge la o pensie medie de 405 euro”; domnul Radu Berceanu afirma: „Avem un plan minuțios calculat. Avem un program stabilit pas cu pas, măsură cu măsură, ban cu ban”, iar domnul Traian Băsescu avea grijă să-i muștruluiască pe alții, nevăzând nimic suspect în propria ogradă PDL-istă: „Nimeni nu mai poate marșa pe ideea populismului ieftin, pentru că el nu mai este acceptat nici măcar în interiorul UE. Cu atât mai puțin ar trebui să fie acceptat în România, care plătește acum o factură”...

Este oare concludent acum că tot ceea ce ați promis, domnilor, n-are nicio legătură cu ceea ce s-a realizat după aproape doi ani și jumătate de guvernări mincinoase, diletante, haotice și pline de greșeli flagrante?

Dacă marea reformă pe care ați promovat-o era atât de benefică economiei românești, de ce nu avem niciun rezultat pozitiv până acum, domnilor Boc și Băsescu?

De ce măsurile de austeritate întreprinse de dumneavoastră, în urmă cu un an, au redus încasările bugetare, au crescut inflația și nu au mișcat deloc economia sufocată de biruri și blocaje?

Susțineți că a scăzut șomajul, domnule prim-ministru! Dar sutele de mii de firme închise în această perioadă cu ajutorul dumneavoastră substanțial unde și-au trimis angajații? În eter, cumva, sau într-o altă galaxie, neidentificată încă? Și dacă ar fi scăzut într-adevăr șomajul, așa cum spuneți, de ce

nu aveți încasări mai mari din impozitele pe salariile celor reangajați, domnule Boc?

Le vorbiți românilor despre investiții și locuri de muncă, dar nu puteți să le arătați măcar un obiectiv finalizat care să fi generat și locuri de muncă și care să fie și necesar acelora rămași fără pâine pe masă, în afară de săli de sport la sate, telegondole în zone mai puțin turistice sau sensuri giratorii extrem de costisitoare.

A trecut un an și ați promis că dacă România va trece pe creștere economică vor fi readuse salariile la cuantumurile anterioare, domnule președinte Băsescu! Păi auzim în fiecare minut că am ieșit din recesiune și că suntem chiar, din ultimul trimestru al anului trecut, pe creștere, iar salariile tot tăiate au rămas și făcute KO de inflație!

Acesta este bilanțul dumneavoastră real, domnilor guvernanți și domnule președinte Băsescu: unul jalnic, trist, plin eșecuri și sărăcie lucie!

„Portocaliii trâmbițează continuu cât de bine o ducem, dar România reală este tot mai săracă!”

În timp ce inflația a luat-o razna, iar puterea de cumpărare a românilor a scăzut considerabil, premierul Boc își elogiază necontenit așa-zisele minunate realizări: „Partea mai grea a trecut. Continuarea reformelor este necesară pentru a grăbi redresarea economică. Am moștenit o Românie de stânga, căreia politicienii i-au fluturat prin față ajutorul social ca soluție la toate problemele. Prin reformele pe care le-am făcut am creat fundația pentru o Românie de dreapta”.

Dar realitatea crudă din România sufocată de tăieri fără precedent și de biruri excesive arată cu totul altfel decât cea descrisă în basmele inventate de domnul Boc și ai săi daltoniști colaboratori, care nu văd în fața ochilor lor PDL-iști decât portocaliul minunilor lor virtuale!

Statisticile oficiale ne descriu o Românie cu salarii din ce în ce mai mici, cu scumpiri care doboară noi recorduri și cu un decalaj foarte mare, de mai bine de 7%, între scumpiri și evoluția salariilor. În timp ce media scumpirilor – rata inflației – a ajuns la recordul de 8,01%, salariile au scăzut cu peste 1%, astfel că puterea de cumpărare a românilor s-a erodat cu peste 9% din martie 2010 până în aceeași lună a lui 2011. În mai mult de jumătate din domeniile-cheie ale economiei, salariul real (câștigul net minus inflația) a fost mai mic decât anul trecut, cele mai drastice scăderi regăsindu-se în rândurile bugetarilor și ale angajaților din companiile de stat. Martie 2011 este cea de-a 12 lună consecutivă în care puterea de cumpărare a scăzut pe fondul decalajului dintre scumpiri și dinamica veniturilor, și toate acestea creează o discrepanță semnificativă, de mare amploare, pe măsură ce prețurile cresc continuu, iar veniturile au un trend descendent permanent.

Domnii portocalii au uitat oare cu desăvârșire ce promiteau în campanii și ce susțineau apoi în asumatul program de guvernare cu care s-au instalat la palat și cu care și-au început guvernarea în 2008? Una dintre măsurile prioritare era atunci „creșterea puterii de cumpărare a populației!”.

Ce ați făcut între timp, domnule Boc? V-ați uitat prioritățile pe lungul drum de la Parlament – unde ați jurat că vă veți îndeplini cu toată seriozitatea cele promise și scrise în program – și până la Palatul Victoria? Sau odată ce sacii vi i-ați instalat confortabil în căruță, românii pot aștepta o veșnicie acea viața mai bună mult promisă?!

„Poate fi monarhia constituțională o soluție pentru viitorul politic al României?”

Într-o lume în care proasta creștere și populismul înghit tot, în care nu mai există tradiții sau idealuri, în care ne transformăm sau suntem transformați de conducătorii aleși în _yesmeni_ sau pur și simplu în oameni scârbiți de politic, mai putem găsi un punct de sprijin în instituția monarhiei constituționale?

Istoria României monarhice începe la 10 mai 1881, când, răspunzând discursului rostit de către președintele Senatului, regele Carol I afirma: „Serbarea de astăzi consacră o epocă de 15 ani plină de lupte grele, de fapte mari. Sub puternicul scut al Constituțiunii, România a crescut, s-a dezvoltat, s-a întărit. Stăruința națiunii, vitejia armatei și credința care a avut-o în bărbăția poporului au împlinit dorințele noastre cele mai arzânde prin proclamarea regatului, care este garanția cea mai sigură pentru viitor. Primesc, dar, cu mândrie această coroană, tăiată dintr-un tun stropit cu sângele vitejilor noștri, sfințită de biserică. Ea va fi păstrată ca o coroană prețioasă, amintind momentele grele și timpurile glorioase ce am străbătut împreună; ea va arăta generațiilor viitoare voinicia românilor din aste timpuri și unirea care a domnit între țară și Domn. Pentru Regină și pentru Mine, însă, coroana cea mai frumoasă este și rămâne dragostea și încrederea poporului, pentru care n-avem decât un gând: mărirea și fericirea lui”.

Într-un contrast frapant, Președintele României de astăzi, Traian Băsescu, a dat startul campaniei de umilire a românilor imediat după alegeri, când le-a spus medicilor că nu trebuie să facă o dramă din faptul că aleg să plece în străinătate să își caute de muncă sau că profesorii își mai pot lua încă un serviciu dacă vor să aibă un trai decent. Imediat, au venit după el toți imitatorii de serviciu din Executivul lui Boc să își recite și ei poezia învățată pe de rost.

Așa au început și fostul ministru Botiș, Boc și consilierul prezidențial Valeriu Tabără să își dea frâu liber stereotipurilor, clișeelor și prejudecăților de oameni rupți de orice realitate. Ba, la un moment dat, până și șeful Poliției Române, Liviu Popa, ajunsese la concluzia că există „suficienți polițiști bețivi și nenorociți” în sistem. Traian Băsescu spusese despre școala românească, mai demult, că scoate numai tâmpiți, așa că de ce să ne mai mire orice ar fi venit după asta?

„Cum poți să faci un stat social dacă economia și – scuzați-mă că o spun – chiar poporul are performanțe limitate? Muncim 8 ore când vom învăța să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite, că nu vin miniștrii să are pământul, nu vin miniștrii să-l cultive; când vom învăța că, decât să stau la cârciuma satului, mai bine bag plugul în hectarul jumătate din spatele casei... Trebuie să ne hotărâm să fim performanți!”, a spus duminică, 17 aprilie, la Covasna, Traian Băsescu.

Prea multe comentarii cred că sunt de prisos.

Monarhia constituțională pentru România ar reprezenta acea soluție de revenire la normalitate, la un anumit echilibru absolut necesar acum și generației viitoare. Atunci se poate pune o singură întrebare adresată viitorului Președinte al României:

Am ratat momentul 1990, când am fi putut reveni, așa cum era normal, la vechea Constituție, deși cred că populația nu era pregătită, dar în viitorii ani situația se poate schimba? Se poate, dar cu un efort major, care ar fi nevoie să înceapă de la viitorul Președinte al României.

„Superlativul securității”

Radios, în stilul său caracteristic, președintele Traian Băsescu și-a anunțat recent supușii despre atingerea de către România a unui record național absolut: „cel mai mare grad de securitate din istorie”. Vestea ne-a fost dată în legătură cu anunțarea montării într-o bază militară din județul Olt a unor moderne instalații de radiolocații și rachete, ultimele rezultate ale unei nebune curse a înarmărilor, începută chiar de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial.

Convingerea președintelui – dacă este vorba despre o convingere! – este ciudată, deoarece noi facem parte din NATO, structura militară care asigură condiții de apărare mulțumitoare pentru majoritatea statelor europene, și nu numai. Să înțelegem că, așa, brusc, spre deosebire de aliații ei, România a constatat că acest sistem de apărare nu-i mai este suficient și a căutat soluții complementare pe care acum, iată, le-a găsit?

Cred că ne aflăm într-un caz legat de obsesia nevindecată a protecției care ne-a însoțit în permanență în ultimul secol și jumătate. Fiind în tovărășie militară cu cel mai puternic stat de pe planetă vom beneficia și noi de cele mai moderne și puternice mijloace de care dispune acesta. Cu alte cuvinte, Statele Unite ale Americii, apărându-și dispozitivele montate în România, vor apăra și țara noastră și, în acest mod, grijile securității noastre naționale n-au a ne mai chinui.

Deși încântarea președintelui în această chestiune poate fi împărtășită de mai multă lume, ceva mă face să cred că judecata sa este pripită. Din înțelepciunea populară se știe că, atunci când ești mic și te bagi în bătaia dintre cei puternici, indiferent de învingător, vei încasa destule lovituri ca să nu le mai uiți niciodată. Devenind la rândul nostru țintă pentru adversarii americanilor, riscurile noastre de război nu numai că nu dispar, ba chiar cresc considerabil. Ș-apoi, să nu uităm lecțiile pe această temă pe care ni le-a dat istoria și modul în care au procedat alte state în condiții similare.

Cu excepția perioadei de, practic, pierdere parțială a suveranității statale din vremea comunismului – nu ne puteam alege parteneriatele militare –, noi am tot căutat alianțe prin care să ni se garanteze integritatea teritorială.

De la 1883 încoace, România a tot avut, cu scurte perioade de excepție, protecția unor mari puteri militare, dar asta nu a însemnat câtuși de puțin că am fost scutiți de necazurile specifice condiției noastre de stat mic. Lunga alianță cu Austro-Ungaria și Germania din timpul regelui Carol I, deși benefică, ne putea duce în 1914 nu la realizarea idealului nostru de unitate națională, ci, din contră, la o catastrofă națională.

Apoi, politica interbelică dusă în favoarea democrațiilor occidentale, Franța și Anglia, deși ne-a dat iluzia unei protecții a teritoriului național, nu ne-a ajutat cu nimic în dramaticele momente din vara anului 1940, când granițele ni s-au prăbușit. Și încă... Nici măcar garantarea de către Germania – cea mai mare putere militară a Europei acelor timpuri – a frontierelor ciuntite de după Dictatul de la Viena nu ne-a fost de ajutor. Ba, din contră, ne-a condus, la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, la un dezastru militar.

Uneori, în momente istorice decisive, România a fost pusă în situații grele chiar de râvnitele aranjamente de securitate care o încorsetau și obligată să renunțe la acordurile încheiate pentru a putea valorifica oportunități de importanță crucială pentru destinul ei. Este cazul intrării noastre în prima conflagrație mondială a secolului al XX-lea și de controversata ieșire cu care am schimbat aliații, în cea de-a doua. Diplomatic, pentru aceste acte absolut necesare pentru noi plătim și astăzi.

Cu vecinătățile dușmănoase ale Rusiei și Ucrainei, nu știu dacă soluția aleasă privitor la amplasarea scutului antirachetă american la noi este cea mai bună. Poate ar fi trebuit să medităm mai mult la înțeleptele politici ale celor care nu s-au vârât în față și, drept consecință, n-au constituit ținta nimănui și nici n-au fost obligați la efectuarea unor dramatice piruete politice pentru a se salva.

În istorie, nimeni nu a fost invincibil la modul absolut și iluzia siguranței datorate faptului că te afli lângă cel mai puternic a fost plătită scump de multe țări, de foarte multe ori. Poate nu era cazul să încercăm, pe propria noastră piele, noi experiențe, ce s-ar putea dovedi costisitoare.

Să nu ne tenteze superlativele securității, ci să fim și noi în rând cu majoritatea statelor europene, pentru că, între altele, încă nu ne-am decontat în totalitate aventurile în care ne-am băgat pe parcursul secolului al XX-lea.

„Marea reformă PDL-istă din domeniul sănătății le-a luat românilor din mediul rural dreptul la supraviețuire”

Când domnul prim-ministru Boc și ai săi minunați miniștri au decis că reforma sănătății înseamnă închiderea a sute de spitale din România, nu s-au gândit nicio clipă și nici nu le-a păsat în vreun fel că acest lucru va duce la creșterea substanțială a ratei mortalității în România și că le vor lua definitiv milioanelor de români săraci care trăiesc în mediul rural dreptul elementar de a primi îngrijiri medicale și asistență de urgență.

Oare cum își imaginează domnul Boc că poate moderniza România lăsându-i pe bieții țărani români, cei mai mulți dintre ei bătrâni și bolnavi, fără un minim prim-ajutor aproape de localitățile în care trăiesc și din care cu greu se mai pot deplasa? Cu ce bani să-și mai plătească aceștia deplasările la zeci și sute de kilometri distanță, pentru a ajunge la puținele și arhiplinele spitale rămase neînchise?

Pe ce se bazează această faimoasă reformă a sănătății, domnilor PDL-iști și domnule președinte Băsescu, dacă datele din domeniu ne plasează în coada Europei la majoritatea indicatorilor? Este vorba de numărul de medici raportat la cel de locuitori, dar și de boli, mortalitate, acces la îngrijiri medicale, prevenție sau cheltuieli ale statului pentru sănătate. Cum se poate numi acest tip de reformă, dacă din puțin, greu accesibil și precar dumneavoastră ați tăiat jumătate din ce exista?

România are 2,2 medici la mia de locuitori (sunt incluși și medicii stomatologi), în timp ce Norvegia are 6,2 medici la mia de locuitori. Totodată, dacă în mediul rural locuiește 46,5% din populație, în ceea ce privește medicii, doar 11,1% din aceștia lucrează în mediul rural și majoritatea sunt medici de familie.

În ceea ce privește incidența bolilor la români, datele sunt și mai îngrijorătoare: peste 25% din decesele prin boli cardiovasculare sunt înregistrate la vârste mai mici de 65 de ani; rata mortalității prin boli cardiace ischemice înainte de 65 de ani este printre cele mai mari din Uniunea Europeană – 50,98, față de media UE, 47,83; rata mortalității prin boli acute respiratorii s-a redus la jumătate în perioada 20002008, însă este de aproape 15 ori mai mare față de media din UE; mortalitatea infantilă în România (11 la 1.000 de născuți vii) și mortalitatea maternă (13,52 decese materne la

100.000 născuți vii) au cele mai ridicate valori din Uniunea Europeană.

Domnule Boc, ați alocat cei mai puțini bani sănătății, aducând sistemul într-un colaps fără precedent, în condițiile în care contractele cu statul alocate portocaliilor și susținătorilor dumneavoastră însumează zeci de miliarde de euro!

Aceasta este România reală, domnilor PDL-iști, o Românie extrem de săracă, plină de bolnavi cronici, care sunt plimbați de colo-colo până mor cu zile, din cauza aberațiilor dumneavoastră în ceea ce privește desființarea spitalelor. Iar faptul că dumneavoastră, PDL-iștii, ați sărăcit țara cu bună știință și ați împins-o spre ce este mai rău este foarte ușor de constatat, având în vedere dezastruoasele decizii experimentate zilnic pe români, decizii pe care le mai și numiți, cinic, reforme!

„Marea reformă PDL-istă va transforma România într-o țară de zilieri”

„Intrarea în vigoare a noului Cod al muncii a dus, în numai trei zile, la înregistrarea a 60.000 de noi contracte de muncă”, a declarat victorios, zilele trecute, în periplul său de campanie de partid, prim-ministrul Emil Boc.

Dar premierul nu precizează că acea scădere fulminantă a șomajului, precizată în fiecare zi de dumnealui, cu mare emfază, nu se regăsește în realitate și în cifrele concrete prezentate de economia privată.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în 2009 și-au suspendat activitatea 134.441 de firme, iar 73.818 s-au închis prin radierea și dizolvarea voluntară. În 2010, 66.428 de firme și-au suspendat activitatea, iar 179.337 au parcurs procedura radierii sau dizolvării voluntare. În primul trimestru al anului 2011, alte 7.902 firme s-au suspendat și 11.559 au fost radiate sau dizolvate. Cam acesta este sprijinul inexistent acordat de guvernele PDL-iste mediului privat: faliment în masă!

Unde sunt toți angajații dispăruți din sutele de mii de firme închise sau dizolvate în ultimii doi ani și jumătate, domnule Boc?

Pe aceștia unde i-ați trimis, domnule prim-ministru? Sau i-ați pierdut pe drumul noroios al minunatei, dar înțepenitei dumneavoastră reforme? Pare cam misterios ceea ce se întâmplă cu angajații și șomerii prin hârtiile dumneavoastră portocalii!

Cam de domeniul zonei crepusculare este calculul dumneavoastră perfect, în ceea ce privește șomajul și apariția a mii de locuri de muncă peste noapte.

Dacă în zona bugetară nu au în niciun caz loc, având în vedere că posturile din domeniu sunt blocate de multă vreme, iar listele cu zeci de mii de disponibilizări din ministere nu mai prididesc să apară, iar firmele private se închid pe bandă rulantă sau se relochează în alte țări mult mai prietenoase, din punct de vedere fiscal și legislativ, unde îi angajați de fapt pe români, domnule Boc?

Chiar zilele trecute am avut pe ordinea de zi în Parlament proiectul de lege al dumneavoastră prin care vreți să mai dați afară zeci de mii de polițiști, deși infracționalitatea a crescut periculos de mult în ultima perioadă în România.

Miraculosul dumneavoastră pachet de legi, cu care vă lăudați non-stop, va avea din păcate un efect dezastruos asupra stabilității angajaților și a contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată. În următoarele luni, probabil în cel mult un an, toate contractele care se vor mai încheia pe piața muncii vor fi pe perioadă determinată, fapt care va duce la discrepanțe majore între acei angajați rămași cu contracte pe perioadă nedeterminată și ceilalți.

Deci nu cred că mai putem vorbi aici de consecințe benefice ale măsurilor dumneavoastră mult lăudate: nu vor mai avea, sub nicio formă, loc investiții ale angajatorilor în perfecționarea angajaților și în stimularea acestora, așadar despre calitatea muncii nu mai poate fi vorba, iar stabilitatea angajaților sau siguranța și dezvoltarea acestora dispar cu desăvârșire, în urma măsurilor implementate de dumneavoastră.

Cam la aceste efecte de instabilitate și precaritate se reduce marea reformă PDL-istă în domeniul muncii și al contractelor de muncă. Dar ceea ce v-ați propus în planul dumneavoastră măreț veți avea cu siguranță: România va deveni o țară de zilieri, iar transformarea și modernizarea acesteia va fi pe măsura calității muncii lor...

„Condamnați de Guvernul Boc la sărăcie”

Vă atrag din nou atenția asupra modului în care actuala guvernare toacă banii publici fără a ține cont de priorități, de adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii.

Am cerut Guvernului să prezinte situația alocării resurselor financiare necesare comunităților locale de pe întreg teritoriul României, pentru finalizarea lucrărilor contractate în baza Ordonanța Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural. Este un program extrem de important pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele rurale. Peste 8,6 milioane de oameni ar trebui să beneficieze de introducerea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, de rețele de canalizare.

S-au cheltuit mulți bani până în prezent, peste 3,5 miliarde de lei, fără să avem rezultatele dorite. E vorba despre bani publici și despre proiecte cu impact deosebit asupra vieții oamenilor. Avem sute de șantiere nefinalizate în toată țara, multe lucrări fiind în pericol de degradare, iar Guvernul nu a mai alocat fondurile necesare. Prin urmare, este firesc să știm cum sunt cheltuiți acești bani, câte proiecte au fost realizate și câte sunt în curs de realizare, care sunt beneficiile reale ale programului.

Doamna Udrea mi-a răspuns că nu se ocupă Ministerul Dezvoltării de acest program și m-a trimis la Secretariatul General al Guvernului. Când i-am întrebat pe cei de la SGG, mi-au spus că durează prea mult să ne ofere informațiile. Noi le-am strâns în câteva săptămâni. Am căutat în „Monitorul Oficial” hotărârile de guvern prin care s-au alocat fonduri în baza Ordonanței Guvernului nr. 7/2006, am adunat toate informațiile, am pus datele cap la cap și am reușit să facem o hartă a distribuirii banilor în județe, iar rezultatul demonstrează fără echivoc că Guvernul a folosit Programul de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural pentru a împărți fonduri publice în mod discreționar către localitățile conduse de primari PDL. Vă prezint succint rezultatele acestei analize, pentru a vă arăta, cu cifre, că acest Guvern este o gașcă de șmecheri care împart banii publici între ei.

Numai în ultimii doi ani, primarii PDL au primit de la Guvernul Boc peste 330 de milioane de lei, mai mult decât primarii PSD și PNL la un loc. Pentru localitățile conduse de primari PSD s-au alocat mai puțin de 176 milioane de lei. Subliniez faptul că PSD are cu 20% mai multe primării în

țară, primarii PSD au depus cu 20% mai multe proiecte, iar proiectele lor au întrunit în general punctaje mai mari decât cele depuse de reprezentanții PDL. Banii au fost dați numai acolo unde cetățenii au votat cu PDL sau UDMR. Pot să spună Boc și Udrea ce vor, dar acestea sunt datele concrete.

Anul acesta, Covasna a primit 12 milioane de lei, iar Constanța nici măcar 6 milioane, deși Constanța are aproape de trei ori mai mulți locuitori decât Covasna. Președintele Consiliului Județean Constanța e de la PSD, prin urmare județul a primit de două ori mai puțini bani. Înțelegem acum de ce UDMR rămâne în continuare alături de Băsescu și Boc.

Un alt exemplu: județul Iași a primit de două ori mai puțini bani decât Dâmbovița, deși are o populație mai numeroasă și mai multe proiecte.

În Ialomița, PSD are primari în 60% din localități, care au depus cele mai multe proiecte, dar primarii PDL au primit trei sferturi din fonduri.

La Dolj, unde cunosc situația foarte bine, știu ce proiecte sunt începute în fiecare comună și cine a primit bani, când s-au alocat fonduri și care este stadiul lucrărilor. PSD are aproape jumătate dintre primării, dar primarii noștri au primit numai 14% din fonduri! Sunt 15 localități care nu au primit niciun ban pentru proiectele aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr. 7 în ultimii trei ani. Desigur, niciuna nu este condusă de primari ai PDL. În comuna Măceșu de Jos, lucrările la sistemul de alimentare cu apă stagnează. Colegului meu, primarul PSD de la Măceșu de Jos, i-au dat bani pentru continuarea lucrărilor în luna martie a acestui an, mai exact pe 14 martie. După numai patru zile, Guvernul i-a luat banii și i-a trimis la Măceșu de Sus, unde e un primar al PDL. Este un exemplu grăitor pentru felul în care Boc și Udrea împart banii statului pe criterii politice.

Peste 1,2 milioane de oameni trăiesc în localități care nu au mai primit niciun leu pentru apă și canalizare în ultimii doi ani de zile. Acești oameni sunt condamnați de Guvern la sărăcie, pentru singura lor vină de a fi votat altfel decât au dorit Băsescu, Boc sau Udrea!

A venit timpul să oprim toată această bătaie de joc. Dacă guvernanții toacă banii publici după bunul-plac și se amuză când spun bancuri pentru a explica cum stă treaba cu măsurile de austeritate, vă asigur că românilor nu le mai arde de bancuri. Voi susține modificarea legislației, pentru a lăsa mai mulți bani și mai multă putere de decizie la nivelul comunităților locale și al primarilor. În felul acesta, banii nu vor mai fi împărțiți în funcție de culoarea politică a primarilor, ci în funcție de prioritățile reale ale comunităților, de problemele și așteptările românilor.

„Un alt fel de 1 Mai”

Pentru fiecare dintre noi ziua de 1 Mai are semnificații diferite. Mult timp, această zi a fost sărbătorită după modelul vechiului regim, cu mici, bere și lăutari!

Anul acesta, la Botoșani, județ pe care îl reprezint în Parlament, am considerat că această zi poate fi cu adevărat sărbătoarea celor care muncesc, într-un domeniu care uneori nu este apreciat la adevărata însemnătate pentru economia românească.

Este vorba despre sărbătoarea celor care muncesc în agricultură și zootehnie și care, în această zi, au avut posibilitatea de a-și expune roadele muncii lor în cadrul „Târgului județean de miei și pielicele”, motiv pentru care în incinta Stațiunii de cercetare și dezvoltare a ovinelor și caprinelor Popăuți a fost organizată, pe lângă o vastă expoziție de miei, pielicele, viței, păsări, și o prezentare a tradiției populare din zona Moldovei, și în special din zona Botoșanilor – meșteri populari, folclor, precum și produse tradiționale – produse lactate, produse din carne, vin, miere de albine, palincă etc.

Din momentul în care am hotărât să organizăm această sărbătoare a omului simplu, reprezentanții puterii de la Botoșani au încercat prin toate metodele cunoscute de intimidare să ne facă să renunțăm la acțiune. Presiunile făcute asupra celor care ne-au susținut au fost fără egal! Amenințări cu demiterea, cu DNA-ul și cu toate instituțiile aservite actualei puteri au avut ca țintă organizatorii și susținătorii acțiunii în săptămânile premergătoare – Săptămâna mare și Săptămâna luminată –, perioade în care, conform tradiției creștine, trebuie să fim mai buni și iertători!

Nu ne-am lăsat, fiind motivați și de faptul că domnul Crin Antonescu, președintele partidului pe care îl reprezint, PNL, a anunțat că va veni să vorbească cu agricultorii botoșăneni, mai ales că în toamna anului trecut nu a putut face acest lucru!

Prin urmare, în dimineața zilei de 1 Mai, după îndelungi pregătiri, producătorii botoșăneni și-au prezentat munca cum au știut mai bine și au așteptat ca președintele Crin Antonescu să sosească!

Momentul sosirii acestuia a determinat o stare de euforie generală datorită faptului că invitatul nostru a ținut să treacă pe la fiecare expozant în parte pentru a-l saluta și pentru a-i asculta problemele cu care se confruntă. Omul simplu, țăranul botoșănean, prezent la expoziție, dar și cei din municipiul Botoșani, Dorohoi, orașul Săveni, Ștefănești și din cele mai îndepărtate colțuri ale județului au venit să-l vadă și să-l asculte pe liderul opoziției.

Acțiunea a fost o reușită, atât din punct de vedere al vremii, care a ținut cu agricultorii, dar mai ales datorită faptului că, în opoziție fiind, reușim să atragem oamenii de partea noastră fără să-i cumpărăm cu biciclete, bomboane, pantofi sau alte „floricele” ale puterii, ci prin simplul fapt că îi băgăm în seamă pe cei care pot schimba economia României!

Prin urmare, stimați colegi, îndrăzniți să aduceți alături de dumneavoastră pe acei oameni care știu ce înseamnă să muncească, să țină piept tuturor vicisitudinilor și să facă față tuturor greutăților.

Opoziția, dacă știi cum să lucrezi cu oamenii, nu prezintă un pericol pentru cei care o reprezintă, ci pentru cei care se află la putere!

„Guvernul nu impozitează organizatorii de jocuri de noroc online”

În momentul de față, fiecare zi a Guvernării Boc în care se întârzie emiterea Normelor de aplicare a Legii nr. 246/2010 privind reglementarea jocurilor de noroc înseamnă un prejudiciu important la bugetul de stat, rezultat din neimpozitarea operatorilor de jocuri de noroc.

În prezent, importante companii de jocuri de noroc, mai ales din piața online, desfășoară campanii agresive de publicitate pe toate canalele TV și în aproape toate competițiile sportive, încasând din România sume importante de bani, fără însă a plăti niciun leu taxe la bugetul de stat, fără a mai pune la socoteală că participanții la aceste jocuri nu au nicio protecție legală împotriva fraudei și a dependenței de jocuri de noroc. Iar vina principală este a Guvernului

României, care întârzie deliberat emiterea normelor de aplicare a Legii jocurilor de noroc.

Mai mult decât atât, atrag atenția că există în prezent multe alte activități asimilate jocurilor de noroc care nu sunt supuse impozitării, într-o vreme în care scuza principală a eșecului acestei guvernări e deja celebră expresie: „Nu sunt bani!”.

Sunt bani, stimați colegi din arcul guvernamental, dar nu sunt colectați, pentru că interesele personale sau de grup prevalează în fața interesului național.

În fiecare zi în care Guvernul nu ia taxe din piața jocurilor de noroc prin internet, vă rog să vă gândiți la pensionarii ale căror pensii au fost impozitate și la profesorii care nu își primesc drepturile salariale, sub aceeași falsă scuză că „Nu sunt bani”.

*

„Viitoarea Guvernare USL nu trebuie să plătească sumele exagerate angajate în Programul guvernamental «10.000 de km de drumuri județene și de interes local»”

Am făcut o analiză preliminară a sumelor aprobate prin Programul guvernamental „10.000 de km de drumuri județene și de interes local” în mai multe județe ale țării, dar mai ales în cele conduse de reprezentanții Partidului Democrat Liberal.

În urma acestei analize am făcut un clasament al celor mai mari prețuri practicate în aceste județe, care depășesc de două ori, de cinci ori sau chiar de 10 ori prețurile standard aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Astfel, în timp ce prețul standard este de 270.000 euro ±20%, adică maxim 320.000 euro/km de drum județean, am constatat că în județul meu, Botoșani, reabilitarea drumului Copălău–Cerbu–Dracșani se face la prețul de 730.000 euro/km, a celui de la Botoșani la Curtești cu 740.000 euro/km, a celui de la Viișoara – Cuza Vodă cu 760.000 de euro, iar celui de la Prăjeni–Câmpeni–Flămânzi cu 800.000 de euro. La Suceava, drumurile județene se fac cu 1,36 milioane de euro/km, iar la Bistrița-Năsăud cu 2,24 milioane de euro/km, în timp ce în Spania se construiesc autostrăzi, nu drumuri județene, cu 1,9 milioane de euro.

Nu contest în niciun fel utilitatea acestor drumuri. E bine că se construiește. Dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm acest dezmăț cu bani publici, al cărui scop destul de evident este de a umple pușculița de partid în apropierea campaniei electorale.

De aceea, propun colegilor mei din cadrul Uniunii SocialLiberale ca în momentul în care USL va veni la guvernare să facem un audit amănunțit asupra modului în care s-au angajat sumele în Programul celor „10.000 de drumuri județene” și să denunțăm toate acele contracte în care sumele nu pot fi justificate de lucrările executate în teren.

Atrag, totodată, atenția tuturor băncilor comerciale care intenționează să împrumute Guvernul pentru acest program că un viitor guvern USL nu va putea fi obligat să achite cheltuielile ilegale angajate de cei care dețin puterea vremelnică din acest moment.

„Sacrilegiu pentru cultura română: casa părintească a sculptorului Constantin Brâncuși, printre ruine...”

Maestrul Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne, reprezintă un simbol incontestabil și etern al culturii și spiritualității românești. Chiar și dincolo de granițele României, în Franța, Brâncuși a rămas un simbol al sentimentului românesc al ființei _._ În anul 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Din anul 1963 până astăzi, au fost publicate în toate colțurile lumii peste 50 de cărți, monografii, mii de articole și studii despre Constantin Brâncuși, determinând în mod decisiv locul lui ca artist desăvârșit și chiar ca „unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou).

Deși recunoaștem importanța copleșitoare a biografiei și a operei lui Constantin Brâncuși, indiferența, incapacitatea de a ne respecta simbolurile, lipsa spiritului de noblețe față de memoria artiștilor desăvârșiți ne conduc invariabil spre un sacrilegiu pentru cultura română.

Casa părintească a lui Constantin Brâncuși, din Hobița Gorjului, se află printre ruinele timpului nostru, care par să strige la autoritățile statului român pentru a salva memoria, acele crâmpeie din viața marelui artist. Ruinele se află la o distanță de 200 metri de Casa Memorială „Constantin Brâncuși”, o copie palidă a adevăratei case în care a locuit artistul, o mistificare a adevărului impusă sub presiunea regimului comunist. Casa memorială este vizitată în zilele bune de cel mult 30 de persoane.

Casa părintească nu are acoperiș de zece ani, iar bârnele au putrezit pentru că nu sunt protejate în niciun fel, accentuându-se procesul de degradare. Mai mult, în mod hilar, a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice, dar nimeni nu intervine pentru a restaura acele ruine și a clădi cu adevărat un monument istoric demn de casa părintelui sculpturii moderne.

În Franța, în inima Parisului, ne mândrim cu românul de geniu Constantin Brâncuși, iar întâlnirea miraculoasă cu operele sale adăpostite de Centrul Georges Pompidou este o revelație de sărbătoare despre artistul care va dăinui etern prin opera sa, dar și o adâncă tristețe că un astfel de atelier nu se află pe pământ românesc.

În România, la Hobița Gorjului, invocăm pe ruinele casei părintești a lui Brâncuși hazardul, sărăcia, promisiunile fade, lamentările obsesive ca justificări pentru lipsa demnității, a nobleței, a respectului autentic pentru valorile culturii și spiritualității românești – un sacrilegiu pentru sentimentul românesc al ființei.

Intervenția fermă a autorităților locale și centrale în acest caz este mai mult decât urgentă și necesară, deoarece reabilitarea casei părintești a maestrului Constantin Brâncuși înseamnă consolidarea unei mentalități, a unei conștiințe care nu-și anulează simbolurile prin indiferența patologică, ci onorează memoria lor, prin atitudini care înnobilează spiritul poporului român.

Cultura română nu poate fi strivită sub ruine, ci trebuie să urmeze sensul Coloanei Infinitului!

„Adoptarea monedei euro în anul 2015 – prudență, disciplină și recurs la metodă”

Adoptarea obiectivului principal la nivel macroeconomic privind adoptarea monedei euro în anul 2015 reiterează o anumită prudență specifică economiilor consolidate, o fermă disciplină specifică măsurilor inerente consolidării financiare, dar mai ales un amplu recurs la metodă, care are capacitatea intrinsecă de a valoriza înțelept resursele publice.

Dacă admitem că din punctul de vedere al stabilității macroeconomice moneda euro elimină posibilitatea de înregistrare a atacurilor speculative asupra monedelor naționale, susținute de o eventuală diferență între cele două monede – euro și moneda națională, și conduce la reducerea

costurilor de preschimbare a monedelor naționale, impulsionând schimburile comerciale intracomunitare, trebuie să subliniem faptul că statul român va pierde independența politicii monetare, iar cursul de schimb nu va mai putea fi utilizat ca factor de ajustare.

În acest context, trebuie să ne întrebăm cu prudență dacă România îndeplinește criteriile nominale și formează o zonă monetară optimă, împreună cu actualele state membre ale Uniunii Europene care au adoptat moneda euro, dacă atingem convergența reală cu țările monedei euro, în sensul în care să avem venituri comparabile, dublate de o structură unitară a ocupării forței de muncă și a producției.

În conformitate cu evaluările Băncii Naționale a României, statul român îndeplinește, la ora actuală, două dintre cele cinci criterii de convergență, respectiv criteriul cursului de schimb și pe cel al datoriei publice.

România trebuie să adopte moneda euro, pentru ca piețele financiare, de produse și de forță de muncă să devină mult mai flexibile, sprijinind îmbunătățirea condițiilor de investire, prin reconfigurarea politicilor de consolidare bugetară.

Dar, pentru economia națională, adoptarea monedei euro poate crea și un efect de bumerang, în sensul impunerii unor dezavantaje competitive pe care cu greu le va putea recupera, având în vedere preeminența problemelor structurale față de cele monetare.

De aceea, pledez pentru prudență, disciplină și recurs la metodă, pentru aderarea la zona euro a unei Românii pregătite și consolidat ancorate în sistemul economiilor consolidate și emergente.

„Războiul din PDL sau când lupii se sfâșie între ei” Cunoașteți cu toții expresia care spune că în lupta pentru șefia haitei, lupii se sfâșie între ei...

Aceasta este situația actuală din PDL. După ce au fost uniți în susținerea „reformelor” Guvernului Boc, după ce nu au mișcat în front la moțiunile de cenzură inițiate de opoziție, lucrurile se schimbă radical când este vorba de lupta pentru „ciolanul” reprezentat de funcțiile de conducere din PDL. Dacă sprijinul acordat Guvernului Boc poate fi înțeles, care este explicația actualului război din PDL? De obicei, asemenea lupte interne nu ies la lumină, ele sunt „ascunse sub preș” pentru a nu dăuna imaginii partidului.

Ca în orice război, există un _casus belli_ , un fapt declanșator, chiar dacă de obicei neînsemnat, care dă foc butoiului cu praf de pușcă. În cazul PDL-ului, cea care a declanșat ostilitățile a fost, cum altfel, blonda Elena Udrea. Vajnic cameleon politic, doamna Elena Udrea l-a acuzat pe Vasile Blaga de „blat” cu opoziția.

Ca orice comandant de oști, Blaga și Băsescu nu se duelează în mod direct, ci îi lasă pe „aghiotanți” să ducă greul războiului. Nimeni nu este atât de ignorant încât să nu își dea seama că Traian Băsescu este cel care trage sforile în tabăra lui Boc, Elena Udrea și ceilalți „sprijinitori” ai candidatului Boc nefiind decât niște marionete care execută fidel comenzile „marelui păpușar”.

Neavând prea multe argumente doctrinare, „combatanții” au trecut rapid la atacuri personale, Radu Berceanu, fost ministru al transporturilor, acuzând-o pe Elena Udrea de lipsă de respect față de cei care au construit PDL-ul, subliniind că „blonda de la Cotroceni” a venit în PDL în 2006, când lupta era deja câștigată. Radu Berceanu o acuză pe Udrea de inconsecvență: după ce a cerut public demisia lui Emil Boc, acum se dă mare susținătoare a lui, în cel mai pur spirit machiavelic. Mai mult, același Radu Berceanu o acuză pe Elena Udrea de incompetență profesională, „fiind incapabilă de a face diferența între asfalt și bitum”.

Cum „gura păcătosului adevăr grăiește”, înclin să îi dau dreptate lui Radu Berceanu, Elena Udrea fiind mai pricepută la asortarea genților Louis Vuitton cu pantofii Coco Chanel decât la construcția de drumuri.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, ce urmărește Traian Băsescu prin susținerea lui Emil Boc la șefia PDL? Pragmatismul politic al președintelui ne împiedică să credem că nu-și dă seama că Emil Boc este „mort” din punct de vedere politic. A paria pe Emil Boc echivalează, după cum spunea cineva, cu a paria pe un cal șchiop. Explicația este următoarea: marinarul Băsescu nu îl mai poate arunca peste bord pe Boc deoarece cei doi sunt legați unul de altul precum doi alpiniști de aceeași coardă. _Volens nolens_ , Traian Băsescu trebuie să rămână cu Boc deoarece acesta din urmă nu este, în ochii opiniei publice, decât o marionetă aflată în mâinile președintelui.

Însă, ca un abil politician, Băsescu nu-și pune toate ouăle în același coș, prin acțiuni de culise încercând să dea impresia că în PDL există o tabără anti Băsescu. PDL-ul fiind un partid „prezidențial”, „locomotiva” Băsescu, nemaiputând trage după ea „vagoanele”, s-a gândit să le decupleze, pentru ca partidul să mai poată recupera din prejudiciul de imagine cauzat de politica antinațională din ultimii doi ani. În acest scenariu paralel, vinovații vor fi Boc și Băsescu, dar nu PDL-ul.

Oricare ar fi varianta adevărată, acest război ne arată că PDL-ul, ca partid, este de domeniul trecutului. Luând exemplul Bibliei, putem spune că „o stăpânire dezbinată din interior nu poate dăinui”. Numai membrii PDL pot crede că românii vor fi păcăliți cu asemenea exerciții de imagine.

Cu cât se apropie alegerile din 2012, cu atât vom vedea „șobolani” care părăsesc corabia PDL-istă, în pericol de naufragiu, alții vor mușca mâna care i-a hrănit atâția ani. În lupta lor pentru putere, nu vor mai avea prieteni sau jenă, atacurile unor lupi tineri ca Elena Udrea asupra „elefanților” din PDL dovedind că lupta intră într-o altă dimensiune, unde toate loviturile sunt permise.

Perdanții în toată această afacere sunt românii, deoarece miniștrii sunt mai ocupați cu campania electorală decât cu guvernarea țării. Oricum, nici în perioada precedentă lucrurile nu au stat altfel, acțiunile Guvernului fiind grăitoare în acest sens.

Interesantă este tribuna la care au avut loc atacurile reciproce ale membrilor PDL. Nu este vorba de congrese, întâlniri private sau la restaurante. Toate aceste schimburi de „amabilități” au avut loc prin intermediul presei. Explicația este simplă: ambele tabere au nevoie de sprijinul membrilor de partid și al reprezentanților la Congresul PDL, iar acest lucru nu poate fi câștigat prin simple acuze aduse _off the record_ . Toți combatanții în războiul civil PDL-ist și-au dat seama că o moarte anonimă este o moarte fără glorie. De acum înainte, inspirați de tragica moarte a lui Cezar, cuțitele vor fi folosite pentru a înjunghia pe la spate adversarii, totul petrecându-se la vedere, pe platourile de televiziune.

Dacă vârful ierarhiei PDL-iste nu vede realitățile României, fiind cocoțat în vârful puterii, nu același lucru îl putem spune despre „baza partidului”. Eșalonul secund al PDL-ului a realizat deja că vor pierde războiul dus împotriva poporului român. Acest lucru este dovedit de fraza

următoare, sper eu profetică, adresată de către un primar PDL lui Vasile Blaga: „Să ai sânge în instalație, nu ca piticu’, că ne ia dracu!”

„Agricultura și PIB-ul României”

Participarea agriculturii la PIB-ul României în decursul anilor a fost de 13–20%, față de numai 0,6–6,7% cu cât contribuie la PIB celelalte țări membre ale Uniunii Europene.

România are o suprafață agricolă de 14,84 milioane de hectare, din care 9,3 milioane de hectare arabil, 4,9 milioane hectare pășuni și fânețe naturale, 0,259 milioane de hectare viță-de-vie și pepiniere viticole, 0,241 milioane hectare livezi și pepiniere pomicole.

România se află într-o zonă geografică favorabilă pentru agricultură, cu condiții de sol și climă bune, calitate a terenurilor agricole și arabile în cea mai mare parte bună și mijloace; aproximativ 65% din terenul agricol se încadrează în clasele I și II de fertilitate, ceea ce reprezintă un avantaj față de multe dintre celelalte țări membre din Uniunea Europeană.

Zonele agricole din România sunt la latitudini și altitudini diferite, se poate practica o agricultură diversificată și se poate produce o gamă vastă de produse de care populația are nevoie.

Suprafața agricolă și arabilă ce revine pe locuitor la noi este de 0,65 hectare și, respectiv, 0,41 hectare. Doar Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria au suprafețe mai mari pe cap de locuitor, și anume 0,7–1,03 hectare.

Celelalte țări din Uniunea Europeană au suprafețe mai mici, pornind chiar de la 0,12 hectare teren agricol/locuitor, iar suprafața arabilă este de doar 0,059 hectare, cum ar fi în Olanda, 0,37 hectare în Polonia. Media în Uniunea Europeană este de 0,21 hectare teren agricol/locuitor.

Ponderea agriculturii în PIB în România este de 1,6 ori mai mare față de Ungaria, de 3 ori mai mare față de Polonia și de peste 9 ori mai mare față de media Uniunii Europene.

Zona rurală cuprinde 2.696 de comune cu 13.000 de sate, în administrarea lor regăsindu-se 90% din suprafața totală a țării, respectiv 91% din suprafața agricolă.

În această zonă rurală locuiesc 10,2 milioane oameni, din care 3,5 milioane constituie forța de muncă agricolă, adică circa 36% din populația activă a țării.

Dar partea cea mai dureroasă este că ponderea mare a agriculturii în PIB-ul României nu se datorează performanțelor privind producțiile și veniturile, ci dimensiunii acesteia ca ramură a economiei naționale.

Este o crimă să lăsăm agricultura să meargă în continuare cu rezultate deosebit de slabe comparativ cu potențialul condițiilor naționale și cu nevoile României.

De câțiva ani, România traversează, sugrumată și deznădăjduită, o perioadă de Apocalipsă care nu-și găsește corespondent în istorie decât în vremurile cumplite de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Dacă atunci când țara era o ruină de la un capăt la altul, iar povara uriașei datorii externe îngropa orice speranță de redresare, când populația abia mai răsufla sub apăsarea ocupației staliniste, iar dictatura comunistă autohtonă și străină semăna spaimă în fiecare casă, oamenii își așteptau sfârșitul în fiece zi, și astăzi suntem la fel de oropsiți, de săraci și de îndatorați, și astăzi ne zbatem sub rigorile unei dictaturi, mai decolorate (portocalie), dar la fel de parșivă și de inumană. În plus, peste noi, cei de azi, s-a abătut o criză economică nimicitoare. În pofida unor evidențe clare ca lumina zilei, premierul Boc afirmă cu tupeu, la fiecare răspântie a autostrăzilor care împânzesc țara pe hârtie, că datorită eroismului dovedit de regimul său am ieșit din recesiune, iar peste un an, noi vom fi iarăși ce-am fost, adică amărâții de ieri. În schimb, premierul care vede totul în roz-portocaliu nu suflă o vorbă despre disponibilizarea a zeci de mii de angajați, ce le va da fiori românilor și în anul viitor, despre plafonarea salariilor ciuntite și a pensiilor dijmuite, despre creșterea galopantă a inflației, ajunsă la 8,1%, ori despre explozia permanentă a prețurilor. Ca să tempereze starea de profundă nemulțumire care domnește în toată țara, președintele Băsescu și premierul Boc ne îmbrobodesc tot timpul cu o poveste de adormit copiii, numită reformă, respinsă de milioane și milioane de oameni. Despre ce reformă poate fi vorba în economie, când produsul intern brut tot scade, când datoria externă a țării a depășit 91 de miliarde de euro, când investițiile străine sunt un fleac, când unui număr de 600.000 de șomeri indemnizați li se oferă 8.770 de locuri de muncă? Despre ce reformă se poate vorbi în învățământ, unde după închiderea a 1.500 de școli analfabetismul renaște cu repeziciune?

În intervenția mea mă voi opri asupra reformei în domeniul sănătății. Dincolo de haosul și dezorganizarea totală pe care a creat-o în spitale, reforma în acest domeniu capital înseamnă un atentat direct la viața oamenilor. Dacă unui om al străzii i se ia bucata de pâine de la gură, acest veșnic flămând nu va muri de foame în orele sau în zilele următoare. Privându-l însă de asistență medicală și de medicamente pe bolnavul aflat în mare suferință, acesta poate să-și piardă viața dintr-o clipă într-alta, iar o asemenea faptă nu-i altceva decât o crimă abominabilă. O asemenea crimă comit actualii guvernanți de câteva săptămâni, prin închiderea a 67 de spitale și comasarea altor 114, precum și prin alte măsuri de o asemenea duritate.

Dintotdeauna sănătatea a constituit o problemă nevralgică pentru noi, românii. Dar parcă niciodată ocrotirea sănătății nu s-a aflat într-un asemenea hal de degradare ca astăzi. Între cele două războaie mondiale, când spitalele erau extrem de puține, numărul medicilor cu totul insuficient, când descântecele și leacurile băbești se substituiau în cea mai mare parte medicamentelor, tuberculoza, pelagra, malaria și bolile cardiovasculare făceau adevărate ravagii, România înregistrând cea mai ridicată rată a mortalității din Europa. În anii dictaturii comuniste, lucrurile s-au schimbat în bună măsură. Cu toate că în acea perioadă partea covârșitoare a resurselor bugetare (70%) era îndreptată spre fondul de dezvoltare, se găseau totuși bani și pentru sănătate, învățământ, artă, cultură și cercetare. De altfel, atunci au fost construite marile spitale bucureștene (Spitalul Universitar, Spitalul Fundeni, Sfântul Ioan și altele), spitalele județene de astăzi și multe alte unități medicale în orașele mai mici și în numeroase așezări rurale. Tot în acea perioadă a fost creată o industrie farmaceutică autohtonă. Gratuitatea ocrotirii sănătății era asigurată pentru întreaga populație și respectată întru totul. Totuși, și atunci sănătatea se confrunta cu destule neajunsuri.

În primul rând, dotarea spitalelor cu aparatură performantă era în mare suferință, iar deficitul de medici se resimțea mai ales în mediul rural. Normal ar fi fost ca guvernanții care s-au perindat pe la Palatul Victoria în ultimii 21 de ani să fi dezvoltat și să fi modernizat baza materială

moștenită de la vechiul regim și să fi aliniat sănătatea din țara noastră la nivelul țărilor occidentale. Din păcate, toate guvernele de până acum au neglijat în mod condamnabil acest domeniu capital pentru oameni. Pentru mai toți miniștrii de resort, pentru directorii direcțiilor județene și managerii unor spitale, sănătatea n-a fost decât o vacă de muls. Fondurile bugetare alocate sănătății au fost dijmuite prin cele mai diabolice inginerii financiare, astfel că cele mai multe spitale au înregistrat datorii enorme. Calitatea actului medical n-a fost stimulată. În comparație cu salariile magistraților, ale funcționarilor bancari, ori ale angajaților din diferite agenții guvernamentale, lefurile medicilor sunt efectiv niște bacșișuri. Așa se și explică de ce mai bine de 10.000 de medici au plecat să profeseze în Occident, unde primesc salarii de 4-5 ori mai mari decât în România. Norocul lor a fost că autoritățile statului nu i-au împiedicat să plece. Ba, dimpotrivă, președintele Băsescu i-a îndemnat pe cei mai mulți să caute peste hotare câștiguri mai mari.

Neajunsurile cele mai mari în domeniul ocrotirii sănătății s-au înregistrat, în mod indiscutabil, sub actuala putere. Obsedat de reducerea fără nicio noimă a cheltuielilor bugetare, pentru a face față recesiunii, dar și pentru a obține fonduri cât mai mari pentru pușculița electorală a PDL, Guvernul Boc a tăiat orbește alocațiile bugetare destinate sănătății. Ca atare, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru spitale și pentru medicamente a scăzut de la an la an: dacă în 2008 reprezenta 4,2%, în 2009 s-a diminuat la 3,2%, pentru ca în acest an să reprezinte doar 3% din PIB.

Rezultatul subfinanțării s-a repercutat negativ în condițiile insuportabile de spitalizare și tratament, în reducerea drastică a stocurilor de medicamente destinate bolnavilor internați și în diminuarea abuzivă a salariilor personalului medical. Cei trei „corifei” ai reformei medicale (președintele Băsescu, premierul Boc și ministrul Cseke), total străini de problemele cu care se confruntă sănătatea, au suprimat circa 200 de spitale, au desființat 5.000 de paturi de spital, au ciopârțit pur și simplu lista medicamentelor compensate și au aruncat povara finanțării unităților medicale pe umerii autorităților locale, ale căror infime bugete trebuie să asigure, totodată, funcționarea școlilor, a instituțiilor cultural-artistice, dar și soluționarea problemelor administrative și de urbanism.

În nepăsarea lor totală față de viața și sănătatea oamenilor, guvernanții de astăzi n-au înțeles că închiderea unei unități productive, fie ea și o mică întreprindere, înseamnă o dramă pentru cei rămași fără locuri de muncă, în timp ce desființarea unui spital constituie o crimă cu premeditare.

Prin asaltul barbar asupra învățământului, sănătății și nivelului de trai, PDL și asociații săi ilegitimi la guvernare săvârșesc crime la fel de monstruoase și imprescriptibile precum curbele de sacrificiu impuse de Guvernul PNȚ în perioada marii crize economice din anii 1931–1933. Povara acestei nelegiuiri a dus la dispariția țărăniștilor de pe scena politică a țării. Există toate temeiurile ca istoria să se repete și în cazul partidelor aflate astăzi la putere.

„Adoptarea euro, un pas important pentru România, care trebuie tratat cu seriozitate”

Ultima perioadă a fost marcată de o discuție grăbită și neargumentată cu privire la aderarea României la zona euro. Adoptarea monedei europene nu are cum și de ce să devină un obiectiv politic pentru România. Nu există niciun argument solid care să pună un demers instituțional înaintea interesului economic național. Este atât de simplu: dacă până la 1 ianuarie 2015 România nu are o economie suficient de stabilă încât să reziste șocului adoptării euro, atunci nu există niciun motiv să ne grăbim.

Aderarea la zona euro este o chestiune de ordin tehnic și ține de capacitatea economiei de a fi conectată total fluxurilor financiare din Uniunea Europeană, cu beneficii și riscuri. Beneficiile sunt date de creșterea fluxurilor de bani către România, iar riscurile de potențialul speculativ pe care îl creează o astfel e mișcare.

Din punct de vedere social, cel puțin acum, suntem prea săraci pentru a adera la euro. Toate țările care au făcut acest demers s-au confruntat în primă instanță cu două fenomene grave din punct de vedere al siguranței sociale. Pe de o parte, inflația, pentru că este evident că schimbul de curs va produce modificări în prețurile diverselor produse, mai degrabă pe plus decât pe minus. Pe de altă parte, diminuarea veniturilor, pentru că e clar că transferul se va face pe minus la majoritatea celor care acum își primesc salariile în lei. Adoptarea monedei euro ar putea reprezenta deci, dincolo de efectele pozitive, un risc social. Iată un motiv pentru care nu trebuie să grăbim momentul când se va face această trecere.

Din punct de vedere bancar, e clar că aderarea la zona euro ar oferi românilor șansa unor credite mult mai ieftine. Practic, băncile ar deveni atunci simple filiale care să aplice aceleași reguli precum în statele băncilor-mamă. Există și aici riscuri, date de ceea ce am văzut în Grecia și Portugalia, unde costurile de împrumut mici au provocat excedent de cerere, în raport cu puterea de absorbție: prea multe credite, pe care populația și guvernele nu au putut să le acopere.

Această declarație politică nu se dorește a fi o analiză împotriva păstrării lui 2015 ca dată a adoptării monedei unice europene. Din contră, consider că data reprezintă o ancoră suplimentară pentru ca guvernele de până atunci să continue reformele necesare atingerii acestui deziderat. Dar, dacă momentul ar fi amânat, nu ar fi nicio tragedie. Zona euro a fost și așa extrem de puternic lovită în perioada crizei economice de incapacitatea unor state să-și acopere deficitele bugetare asumate. Și România, dacă ar fi fost în zona euro, ar fi avut probleme mult mai mari. Imaginați-vă numai că Banca Națională nu ar fi putut să intervină asupra cursului monedei și astfel să țină în frâu inflația, să găsească cursul corect, pentru a nu-i sufoca nici pe cei care au credite în moneda europeană, dar nici pe exportatori, atât de mult dependenți de o monedă națională mai slabă. O Românie în zona euro cu deficit de 7-8-9% ar fi însemnat nu un șomaj de 6-7%, așa cum am avut noi, ci unul de 20-21%, așa cum se întâmplă în Spania.

Tratarea subiectului în cheie politică este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Opoziția ar trebui să fie conștientă de faptul că nu aderarea la zona euro ne aduce beneficii, ci capacitatea economiei de a atrage investiții fără să se supună riscurilor speculative. Criticarea Guvernului pentru că ar fi intenționat să decidă amânarea acestei ținte de aderare dovedește încă o dată faptul că USL nu este o construcție politică bazată pe alternative legislative și executive, ci pe discurs critic deșănțat. De altfel, nici până acum opoziția nu a reușit să prezinte public un program alternativ de guvernare.

„Legea de aprobare a OUG nr. 2/2011 pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei”

Declarația cu care mă prezint în fața dumneavoastră astăzi se referă la Legea de aprobare a OUG nr. 2/2011 pentru modificarea Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei. Acest proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 2/2011 a fost în dezbaterea Comisiei din care fac parte săptămâna trecută și consider că este necesar să subliniez lucrurile bune pe care această ordonanță le-a adus pentru sprijinirea familiilor cu copii.

Încă din anii ’90, pentru sprijinirea acestor familii cu copii au fost introduse în legislație o serie de acte normative ce au avut ca scop principal să suplimenteze veniturile familiei în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea copiilor. Astfel, avem Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, avem Ordonanța de Guvern nr. 118/1997, ce introduce alocația suplimentară pentru familiile cu mai mulți copii. De-a lungul anilor, această ultimă alocație a fost înlocuită de stat cu alocația familială complementară și cu alocația de susținere pentru familia monoparentală, iar în anul 2010, aceste două alocații au fost înlocuite cu o nouă alocație, instituită prin Legea nr. 277/2010, denumită alocație pentru susținerea familiei.

Dacă pentru cele două alocații plata dreptului se efectua în luna curentă pentru luna curentă, iar prin apariția Legii nr. 277 acest drept se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii, prin Ordonanța dată în anul 2011 se reglementează această inconveniență, și anume dreptul la acordarea alocației pentru susținerea familiei să se acorde începând cu data depunerii cererii, nu cu luna următoare.

De asemenea, prin actul normativ se diminuează perioada de verificare a situației socioeconomice a familiei prin ancheta socială dispusă de primar de la 15 zile la 10 zile, dar se mai reglementează și plata drepturilor de alocație în luna următoare celei pentru care s-a stabilit dreptul, pentru evitarea formării de debite, în situația modificărilor în componența familiei și în veniturile acesteia, fapt ce putea duce la acordarea unor drepturi nejustificate.

Consider că în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială s-a dat dovadă de colaborare în aprobarea unui raport de adoptare a Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului, pentru reglementarea unor neajunsuri existente în legislație.

„Considerații privind Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală”

Prin Legea nr. 283/2010 s-a reușit să fie eliminați țăranii autentici de la înființarea camerelor agricole.

Prin legea menționată, camerele agricole reprezintă interesele unor persoane politice reprezentate de algoritmul format din 5 persoane, parlamentari din actuala Coaliție, care au format Grupul de inițiativă, fără să consulte adevărații producători agricoli.

Prin prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din lege s-a creat în laboratorul actualei Coaliții o suprastructură – Comitetul Național de Inițiativă – care a înființat la nivel local, județean și regional comitete de inițiativă ce pot fi considerate grupuri de interese politice.

Ce vor spune producătorii agricoli adevărați, în această perioadă de cruntă criză? Avem nevoie de o asemenea suprastructură pe care va trebui să și o plătim? În Franța, rolul cel mai important al camerelor agricole este cel de organism sindical de protest. La noi, această structură, în condițiile în care este politizată, își pierde rolul.

Nu există niciun articol în lege prin care să se reglementeze preluarea aparatului tehnic operațional prin transfer de la instituțiile care se desființează. În consecință, sistemul nu va funcționa.

Articolul 2 alin. (1) din lege prevede că aceste camere sunt nonprofit, în contradicție cu alte prevederi de la art. 3, în care se precizează că se pot înființa societăți cu caracter comercial.

O societate comercială nu obține profit?

La articolul 5 lit. c), înființarea la nivel regional a unei structuri reprezintă o greșeală. Consider că este o încercare de supradimensionare a acestei megastructuri. Și atunci cum rămâne cu descentralizarea și consumul de fonduri bugetare?

Niciun articol din lege nu precizează expres că membrii grupului de inițiativă nu trebuie să facă parte din conducerile viitoarelor camere agricole. Atâta timp cât o astfel de precizare nu este inclusă, nu se poate considera că acestea acționează în folosul producătorilor agricoli. Ea va fi considerată o lege îndreptată către un anumit grup de interese.

De asemenea, articolele 8–14 din lege sunt copiate din legea electorală și nu se justifică. Puteau, foarte simplu, să fie cuprinse în statut.

Nu se specifică în lege cine gestionează fondurile cu publicitatea și tipărirea materialelor de campanie, în contradicție cu Legea achizițiilor publice, care este foarte precisă referitor la comisii și termene.

Incoerența legislativă a actualei Coaliții politice, în domeniul agriculturii, va aduce mari pagube, creând și o confuzie în rândul producătorilor agricoli.

„Istoria se repetă..., din păcate”

Recent, printre cunoscătorii de istorie sau pasionați, a început să circule o ipoteză: asemănarea dintre Traian Băsescu și Carol al II-lea, și nu mă refer aici la vreo asemănare fizică ieșită din comun, ci mai degrabă la unele puncte comune pe care cei doi le împărtășesc pe scena politică românească.

Ce știm despre Carol II? Că în anturajul lui se afla un personaj numit Elena. Același personaj se regăsește și în perioada contemporană, sau bine-zis băsesciană. Cu aceeași influență.

Carol II îi avea pe Malaxa și pe Auschnit? Îi avea! Nici azi nu lipsesc din peisaj oamenii de afaceri apropiați președintelui cu acces la informații privilegiate.

Carol II a schimbat Constituția pentru a-și dubla puterile și instaura dictatura? A schimbat-o! Și aceeași este și dorința lui Traian Băsescu, din fericire încă nematerializată.

Exista pe timpul lui Carol II o camarilă ce transformase Consiliul de Miniștri într-o marionetă? Cu siguranță, da! Întorcându-ne în prezent, remarcăm cum atât Guvernul, cât și Parlamentul au fost subordonate intereselor unui grup restrâns de persoane din anturajul președintelui.

Carol II a fost adulat de popor, pentru ca 10 ani mai târziu să plece cu coada între picioare? A fost! Traian Băsescu nu a aniversat încă 10 ani la conducerea României, dar perspectivele pentru finalul celui de-al doilea mandat par a fi similare.

Așadar, credeți că există destule motive pentru a spune că scena e aceeași, piesa e la fel, doar actorii s-au schimbat, dar au păstrat aceleași metehne?

„Semnificația zilei de 9 Mai”

Ziua de 9 Mai are o triplă semnificație: proclamarea Independenței de Stat a României, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

La 9 mai 2011 s-au împlinit 134 de ani de când România și-a câștigat Independența. Este un moment de răscruce în istoria modernă a României. După secole de servilism și viață trăită la umbra imperiilor vecine, românii au avut puterea să lupte împotriva turcilor. A fost momentul când, pentru prima dată, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a avut curajul să spună: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. Independența României s-a câștigat pe frontul de la sud de Dunăre, unde mii de ostași șiau pierdut viețile.

Pe 9 mai 1950 s-a făcut primul pas pentru crearea Uniunii Europene de astăzi. Pentru a evita amenințarea izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus crearea unei instituții europene supranaționale, care să aibă la comun cu Franța, Germania și alte state producția de cărbune și oțel, sector care constituia baza întregii puteri militare.

Astfel, din acea zi, liderii Uniunii Europene, întruniți la summitul de la Milano din anul 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită „Ziua Europei”. Fiecare țară care dorește în mod democratic să adere la Uniunea Europeană își însușește valorile sale fundamentale de pace și solidaritate.

O altă semnificație pe care o deține ziua de 9 mai este „Ziua Victoriei”. Această zi a fost declarată de Uniunea Sovietică, după înfrângerea Germaniei naziste în anul 1945. „Ziua Victoriei” a fost sărbătorită și în România până în anul 1989.

La 9 mai 1945, sub loviturile forțelor Națiunilor Unite, Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat, astfel cel de Al Doilea Război Mondial, declanșat pe axa Berlin–Roma–Tokio în anul 1939, a luat sfârșit în Europa. Țara noastră a fost atrasă în acest război necruțător, însă alături de armata sovietică a contribuit la înfrângerea fascismului.

Datoria noastră, a tuturor, este să acordăm atenția cuvenită importanței și însemnătății acestor mari acte de istorie. Astfel, au fost organizate manifestări în diferite orașe ale țării, prin ceremonii militare, religioase și depuneri de coroane pentru eroii care și-au dat viața pentru patrie și victorie.

„Băsescu – trist, Boc – vesel!”

După ce în toamna lui 2009 președintele Băsescu ne liniștea spunându-ne că România va fi ocolită de criza economică globală, am trăit o perioadă cumplită de criză economică și socială, în care am constatat că ne-a mințit fără să clipească.

A urmat, acum un an, anunțul apocaliptic al aceluiași președinte-jucător, care ne spunea că, din cauza faptului că România se confruntă cu o criză economică fără precedent, vor fi luate măsuri de diminuare a salariilor și pensiilor, după care a anunța și creșterea TVA de la 19 la 24%. Toate acestea în contextul în care premierul Emil Boc se jura, cu puțin înainte de anunțurile președintelui, că nu vor fi nici diminuări de salarii și pensii și nici creșteri de TVA. Ce să mai înțelegem din ce ne spun cei doi bravi conducători?

Și, ca să revenim la cotidian, am ajuns să nici nu ne mai mirăm că în ultimele zile premierul și președintele au avut, din nou, declarații contradictorii în ceea ce privește situația acestei țări atât de afectate de o guvernare haotică.

După recenta vizită a FMI, Traian Băsescu ne-a informat ferm că nici nu poate fi vorba ca România să iasă din criză, punând situația pe seama contextului internațional, iar ieșirea din recesiune se va realiza, cândva, într-un viitor numai de el știut. Și această declarație a președintelui-jucător a venit tot după ce premierul Emil Boc ne spunea, acum câteva luni, că este sigur, România va ieși din recesiune la 1 aprilie. A fost probabil o glumă proastă de Ziua păcălelilor!

Și, atunci, iar ne întrebăm, ce să mai credem? Boc e vesel, Băsescu e trist!

Cu siguranță, niciun român nu cred că poate spune că resimte o îmbunătățire a traiului său zilnic și, din nefericire, toate premisele ne fac să ne gândim numai la ce e mai rău. Creșterile prețurilor nu mai pot fi oprite, oamenii au bani tot mai puțini și din ce în ce mai mulți trăiesc sub limita sărăciei. Ei ar vrea să îl creadă pe Boc, care e vesel și ne spune că o ducem din ce în ce mai bine, dar nu simt acest lucru, și, totodată, se tem de alte măsuri de austeritate pe care le-ar mai putea anunța Băsescu, așa cum a făcut-o și în urmă cu un an. Oare cât va mai putea suporta acest popor?

Președintele României, Traian Băsescu, anunța pe 6 mai 2010, la finalul unei discuții cu reprezentanții FMI desfășurate la Palatul Cotroceni, măsuri fără precedent. Soluțiile de austeritate anunțate atunci de președinte au fost: reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, o scădere a pensiilor cu 15%, reducerea subvențiilor, reducerea ajutorului de șomaj cu 15%, scăderea tuturor salariilor cu 25%, inclusiv a salariului minim pe economie.

Respingerea de către Curtea Constituțională a reducerii pensiilor a scăpat pe moment de la o sărăcire și mai drastică pe cei 4 milioane de pensionari, dar a determinat mai apoi o altă decizie cu efecte grave asupra economiei și a întregii populații: mărirea TVA cu 5%.

Practic, discursul lui Traian Băsescu din data de 6 mai 2010 a fost de fapt singurul program al Guvernului în ultimul an, deoarece în toată această perioadă nu a existat nicio politică de sprijinire a mediului de afaceri, de încurajare a inițiativei private, de protejare a locurilor de muncă existente. Nu a existat niciun proiect de ieșire din criză pe termen lung și de relansare a economiei.

Cifrele reale sunt de-a dreptul alarmante: peste 500.000 de locuri de muncă pierdute și peste 450.000 de firme închise, cele vehiculate în fiecare zi de către Emil Boc făcând parte doar din politica fantezistă a actualului Guvern.

Cel mai probabil, alegerile interne desfășurate pe bani publici și promisiunile de alocări de fonduri de la buget în schimbul susținerii la congres pentru Emil Boc au fost în această perioadă principala preocupare a PDL, căci nu criza, nu situația socială a României, nu miile de șomeri, nu soluțiile de relansare economică au fost importante pentru guvernanți, ci lupta internă pentru putere.

Potrivit unui raport EUROSTAT, cu 23% din populație suntem pe locul doi în UE la indicatorul care descrie un venit disponibil aflat sub limita de sărăcie, după Letonia (26%) și înainte de Bulgaria (21%), țări cu mult mai puțini locuitori. Și

la categoria privațiuni materiale severe, conform standardelor europene, suntem tot pe locul doi (33% din populație), după Bulgaria. În fine, la capitolul excluziune socială din motivul lipsei de resurse pentru dezvoltarea personală, „venim puternic din urmă” (44%), la mică distanță de colegii de la sud de Dunăre (45%). Mai mult, media ascunde o repartiție dezechilibrată a sărăciei, din punct de vedere teritorial. Astfel, raportul dintre nivelul de trai de la București și cel din cele șase județe din zona de sud-est a țării (ajunse un adevărat pol al sărăciei la nivel european) este de trei la unu.

Concluzia este clară: Emil Boc practică un discurs din arsenalul propagandei comuniste, paralel cu realitatea, cu cifre mincinoase, care insultă o țară întreagă. Indiferent câte statistici false prezintă Emil Boc, realitatea este cea resimțită în fiecare zi de români: sărăcie, nesiguranța zilei de mâine și mai ales lipsa oricărui orizont de speranță și încredere.

Cu alte cuvinte, banii colectați din taxe și impozite de la o populație sărăcită și de la firmele care încă supraviețuiesc nu numai că merg la clientela portocalie, ci, mai ales în această perioadă de campanie internă a PDL, sunt direcționați către aliații din partid ai lui Emil Boc și ai Elenei Udrea.

Secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu și subsecretarul de stat al SUA, Ellen Tauscher, care conduc delegațiile României și SUA ce negociază Acordul privind amplasarea în România a unor elemente ale sistemului american antirachetă, au efectuat o vizită în județul Olt, pentru a discuta cu autoritățile locale implicațiile deciziei de amplasare a acestui sistem în fosta bază aeriană de la Deveselu.

Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a declarat la Slatina că SUA vor instala în orizontul anului 2015, la Deveselu, un sistem strict defensiv de interceptări, care nu va avea niciun fel de efecte negative asupra populației, mediului și culturilor agricole din acea zonă.

Potrivit unui oficial american care face parte din delegația ce negociază Acordul privind amplasarea în România, numai amplasarea sistemului costă 400 de milioane de dolari, la care se adaugă 20 de milioane de dolari anual funcționarea sistemului, fără a include rachetele. Pentru România, nu implică niciun fel de costuri amplasarea acestui sistem, țării noastre revenindu-i doar punerea la dispoziție a fostei baze militare și asigurarea pazei sistemului.

MAE și MApN afirmă că procesul de instalare a sistemului a fost început în contextul negocierilor cadrului juridic aferent participării României la proiectul american și s-a finalizat în urmă cu câteva săptămâni. El a constat în analiza în format interinstituțional, de către instituțiile românești și americane cu expertiză relevantă, a celei mai bune opțiuni care să corespundă tuturor criteriilor tehnice fixate de cele două părți.

Decizia CSAT privind locația este o decizie de etapă, importantă în procesul de finalizare a negocierilor bilaterale pentru desfășurarea pe teritoriul României a sistemului SUA de apărare antirachetă, iar consimțământul final privind locația și regimul juridic al acesteia va fi exprimat de Parlamentul României, care, potrivit prevederilor legale în vigoare, urmează să ratifice Acordul privind amplasarea pe teritoriul României a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, rezultat în urma definitivării procesului de negociere. În acest sens, a avut loc o întrevedere a subsecretarului de stat al SUA, Ellen Tauscher, cu membrii comisiilor pentru politică externă, pentru apărare și siguranță națională din Camera Deputaților. Proiectul este de importanță majoră pentru Parteneriatul strategic româno-american, pentru că el are potențialul de a spori securitatea națională a României. În urma deciziei care a fost luată la summitul NATO de la Lisabona, din noiembrie 2010, sistemul antirachetă pe care partea americană îl va construi și cu contribuția părții române va reprezenta o parte integrantă, dacă nu contribuția esențială, a sistemului antirachetă al NATO care urmează să fie realizat în perioada următoare.

„Casa de Cultură a Studenților din Cluj ar trebui să poarte numele ÎPS Bartolomeu”

Propunerea modificării toponimice a Casei de Cultură a Studenților din Cluj vine ca urmare a incontestabilelor merite de ierarh ortodox și de scriitor ale lui Valeriu Anania, care a avut și o puternică legătură cu studențimea. El a fost președintele Societății Studențești „Petru Maior”, organizație fondată de tinerii români studenți la Budapesta în 1881, iar din 1919 a fost mutată la Cluj, fiind cea mai veche organizație studențească a românilor ardeleni din care au făcut parte, de-a lungul timpului, Iuliu Maniu, Ștefan Cicio Pop, Octavian Goga, Octavian Tăslăuan și mulți alții.

Istoricii clujeni susțin această propunere privind atribuirea numelui fostului mitropolit Casei de Cultură a Studenților din municipiul Cluj-Napoca din mai multe motive, cum ar fi și faptul că, în tinerețe, Valeriu Anania, în calitate de student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, în toamna anului 1944, după ce nordul Ardealului, cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, este retrocedat României, ca președinte al studenților de la Societatea Studențească „Petru Maior”, a organizat și condus greva studențească cu caracter anticomunist contra Guvernului condus de Petru Groza, la 6 martie 1946, și totodată antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat.

A fost ales și membru de onoare al Academiei Române. A primit titlurile de _Doctor Honoris Causa_ de la universitățile Babeș-Bolyai și Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și a fost cetățean de onoare al orașelor Cluj-Napoca și Bistrița.

Din toate aceste motive, dar și din altele pe care poate le-am omis, susțin atribuirea numelui lui Valeriu Anania Casei de Cultură a Studenților din Cluj.

## „9 Mai”

În urmă cu 134 de ani, la 9 mai 1877, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu declara în Parlament că suntem „în stare de rezbel”, că suntem „dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă și, prin urmare, suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”, iar Adunarea Deputaților a proclamat Independența de stat a României.

9 mai 1945 a fost ziua când Germania nazistă a capitulat în fața Aliaților, terminându-se astfel Al Doilea Război Mondial în Europa, conflagrație care a făcut cele mai multe victime umane din istoria umanității.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe francez, a propus Germaniei și altor state europene să pună „bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”.

Având în vedere importanța acestei date în istoria continentului nostru din ultimii zeci de ani și apreciindu-se că este punctul de pornire al construcției Europei unite, Consiliul

European de la Milano, din 1985, a ales ziua de 9 mai ca zi a Europei.

9 Mai este o zi cu triplă importanță pentru noi și țara noastră: ne-am declarat independența, am ajutat la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, suntem membri ai Uniunii Europene și de aceea apreciez că această dată trebuie sărbătorită așa cum se cuvine.

În România secolului XXI se moare de foame! La mine, în orașul Călărași, s-a întâmplat acest lucru. Doi oameni, mamă și fiu, au fost găsiți morți în propria casă. Atât Poliția, cât și Parchetul au avut aceeași concluzie: cei doi au murit de foame!

Vremelnicul prim-ministru vorbește de ieșirea din recesiune și despre depășirea crizei. Atât Domnia Sa, dar și președintele vorbesc de arierate, companii naționale pe pierderi și se prevalează de acordurile cu FMI.

În Călărași și în România oamenii mor de foame. La propriu!

Așa cum vom muri cu toții din cauza acordurilor cu FMI și a proastei guvernări.

Câți români mai trebuie să moară pentru ca Guvernul Boc să înceteze cu acest genocid social?

## „Vizita delegației FMI”

Runda de negocieri cu FMI având ca obiect prima evaluare a noului acord stand-by de tip preventiv s-a încheiat ieri. Misiunea condusă de Jeffrey Franks va propune boardului FMI punerea la dispoziția României a primei tranșe din împrumutul total de 3,6 miliarde de euro, tranșă în valoare de 475 de milioane de euro.

Noul acord va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum și cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială. Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi trași numai în cazul unei situații excepționale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanșat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve și de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eșuează în douătrei rânduri să se finanțeze la costuri acceptabile. Toată suma de 3,6 miliarde euro pe care Fondul o va pune la dispoziția României prin noul acord de tip preventiv va fi destinată Băncii Naționale.

Un aspect care nu poate fi neglijat face referire la absorbția fondurilor europene. Astfel, am fost avertizați că dacă Guvernul nu reușește să absoarbă fondurile europene riscăm să returnăm sume importante de bani. Trebuie ca proiectele cu prioritate redusă să fie abandonate, pentru ca eforturile să se concentreze pe domeniile în care absorbția crește foarte rapid. România riscă să fie obligată să returneze până la 1,5 miliarde euro, sume deja plătite, dacă aceste proiecte nu sunt finalizate până la sfârșitul acestui an.

Șeful misiunii FMI a arătat că este nevoie de măsuri suplimentare din partea autorităților și de noi reglementări pentru a îmbunătății absorbția fondurilor UE.

Noul acord prevede și restructurarea companiilor din domeniul căilor ferate, unde va fi adus capital privat, domeniu pe care s-a discutat mult.

Problematica companiilor rămâne un subiect dificil pentru țara noastră. FMI ne-a recomandat ca managerii companiilor de stat să fie profesioniști, aleși printr-un proces de selecție internațional. Investiția în acești specialiști este una bună, întrucât ei vor aduce profit, nu pierderi pentru cetățenii României. Totodată, pachete semnificative din societăți de stat ca Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau Transgaz urmează să fie vândute, autoritățile române urmând să înceapă procedura cât de repede posibil.

„9 Mai – Ziua Europei”

În data de 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, făcea primul pas pe calea construcției europene. Planul Schuman constituia un nou început pentru Europa puternic afectată de Al Doilea Război Mondial. El era menit să elimine posibilitatea unei noi conflagrații, punând ramurile de bază ale industriei de armament sub control internațional, prin intermediul unui tratat inviolabil.

Robert Schuman era de părere că o comunitate în domeniul cărbunelui și oțelului a Franței și Germaniei, dar și a altor țări vest-europene dornice de a se alătura, ar crea baza unei dezvoltări economice durabile la nivel continental. Propunerea Franței a primit imediat un răspuns favorabil din partea Republicii Federale Germane și, ulterior, din partea Belgiei, Olandei, Luxemburgului și Italiei.

Negocierile care au urmat Declarației Schuman au început la Paris, în 10 iunie 1950, punctul final, Tratatul, instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Prin Tratat s-au creat patru organe ale comunității: Înalta Autoritate, organ internațional care era însărcinat să favorizeze interesele preponderent comunitare, fiind desemnată de guvernele celor șase state; Consiliul Special de Miniștri, organ cu caracter interguvernamental; Adunarea Comună, care se prevedea că va fi aleasă prin vot universal direct și care va avea sarcina controlului democratic, și Curtea de Justiție, organ jurisdicțional a cărui sarcină era de a asigura respectarea normelor juridice instituite în cadrul comunității.

Acestea au fost începuturile Uniunii Europene. Astăzi, după 61 de ani de la acele momente, România este membră a Uniunii Europene. O perioadă de 50 de ani, în timp ce Europa occidentală își dezvolta și consolida instituțiile democratice, își dezvolta o economie durabilă și solidă și se lupta pentru idealul unității comunitare, societatea românească se confrunta cu teroarea și constrângerile perioadei comuniste. De aceea, aderarea la această organizație a fost unul dintre cele mai importante proiecte de politică externă ale țării noastre, după căderea comunismului, în decembrie 1989. Libertatea, democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, egalitatea și solidaritatea sunt principii de care ne bucurăm astăzi, în calitate de cetățeni europeni cu drepturi depline. Dar trebuie să fim conștienți că, pe lângă drepturi, avem și responsabilități. România se bucură de avantajele apartenenței la Uniunea Europeană, dar trebuie să își aducă propria contribuție la dezvoltarea culturii și civilizației pe continent.

Uniunea Europeană nu se reduce doar la un spațiu economic comun, ci reprezintă, în primul rând, o comunitate de valori comune și, cel mai important, o încercare de a construi un viitor comun. Europa este o unitate a diversităților, o comuniune de identități naționale, fiecare popor aducând o contribuție culturală proprie. Europa este un model de societate bazată pe coeziune socială și respect reciproc.

„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare – 9 mai 1877”

În seara zilei de 9 mai 1877, în Parlamentul României, ministrul afacerilor externe Mihail Kogălniceanu a citit Proclamația de Independență a României. Acesta, răspunzând unor interpelări, a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte (cu Poarta Otomană), ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. În ziua următoare, 10 mai, Parlamentul a votat în unanimitate această declarație, principele Carol I a semnat-o, iar România a devenit stat independent. Proclamarea independenței a fost recunoscută internațional prin Tratatul de la Berlin din anul 1878.

Din păcate, prezentul tumultuos acoperă semnificațiile profunde ale momentului 9 mai 1877 și trece într-un con de umbră eforturile făcute de înaintași. Europa secolului al XIX-lea era una agitată, marcată de numeroase conflicte și transformări politico-sociale. După înfrângerea lui Napoleon, în cadrul Congresului de pace de la Viena (1815), marii actori redesenează harta continentului, încercând o restaurare a monarhiilor absolutiste. Este Europa Revoluției pașoptiste, a Războiului Crimeei, a lui Napoleon al III-lea și a unificării Germaniei prin Realpolitik-ul „cancelarului de fier”, Bismark. Înainte de Primul Război Mondial, „problema Orientului” – a Balcanilor – și a destrămării Imperiului Otoman vor schimba radical fața continentului.

După frământări de decenii și numeroase războaie rusoturce, vulcanul balcanic erupe din nou. În 1875, criza Orientului se redeschide prin răscoalele din Bosnia și Herțegovina, iar în anul următor, conflictul se amplifică prin răscoala și masacrele din Bulgaria, ostilitățile armate dintre otomani, Serbia și Muntenegru.

România adoptă o poziție de neutralitate, dar sprijină în ascuns aceste mișcări. Bulgarii fac propagandă la București pentru reforme politice, voluntari ruși ne tranzitează țara spre Bulgaria, iar armele sunt lăsate să treacă și ele granița. În acest context, principele Carol I a semnat Declarația de Independență, decretând mobilizarea și începutul primului război din istoria modernă a statului român.

Semnificația zilei de 9 Mai a fost umbrită de cea de 10 Mai, care a devenit din 1881 Ziua Regelui. După Al Doilea Război Mondial, Ziua Victoriei Armatei Roșii asupra nazismului se sărbătorește pe 9 mai, iar de Ziua Independenței nu-și mai amintește mai nimeni. A venit integrarea europeană, care a transformat Ziua Victoriei în Ziua Europei, pe care o celebrăm tot într-o zi de 9 Mai, parcă pentru a uita cu totul jertfele miilor de țărani uciși pe frontul de la sud de Dunăre.

Dacă la americani „Independence Day” este ziua sfântă a națiunii, căreia i s-au consacrat biblioteci întregi, zeci de filme artistice și sute de documentare, la noi, popor trăit cu umerii aplecați și privirea în pământ, Ziua Independenței a fost complet uitată.

Cu riscul de a nu fi la modă, s-ar cădea ca de 9 Mai să continuăm să sărbătorim Ziua Independenței și să ne amintim cu mândrie de cei 10 mii de dorobanți care nu s-au mai întors la familiile lor pentru ca România să iasă de sub jugul a jumătate de mileniu de asuprire turcească.

„Cum arată România după un an de austeritate?” După un an de austeritate și de furăciuni PDL, românii au ajuns să trăiască doar din minciunile Guvernului, „speranța” lor fiind hrănită zilnic doar cu iluzii. La un an de când președintele Traian Băsescu anunța impunerea celor mai drastice măsuri de austeritate ca fiind singura metodă de salvare a țării dintr-un colaps economic, România este tot în criză economică.

Înțelege cineva de ce au fost sacrificați milioane de români? La ce au folosit reducerile salariale de 25 până la 40%, disponibilizările, reducerea indemnizației pentru șomaj cu 15%, a indemnizației de îngrijire a copiilor cu 15%, desființarea școlilor și a spitalelor sau creșterea TVA de la 19% la 24%? De ce nu își revine economia României? Pentru că banii nu au mers în economie, ci în buzunarele clientelei politice. Cheltuielile cu bunuri și servicii, adică autoturisme, telefoane, clădiri de birouri pentru instituțiile guvernamentale, au crescut cu 30% din martie 2010 până în martie 2011. Costul crizei economice și toată incompetența Guvernului Boc au fost puse pe spatele populației, în timp ce clientela portocalie a fost protejată.

Toate măsurile de austeritate impuse de Traian Băsescu au fost luate doar pentru distrugerea statului și în niciun caz pentru refacerea lui, iar buzunarele goale ale românilor demonstrează acest lucru.

Guvernul Boc nu a reușit în acești ani decât să taie din salariile oamenilor, să aducă bătrânii în pragul disperării, să ruineze orice speranță la un viitor mai bun al tinerilor sau al familiilor aflate la început de drum, nemaivorbind de dezastrul din învățământ și sănătate, în loc să încurajeze absorbția fondurilor europene.

640.000 de șomeri, prețuri mari, inflație mare, bolnavi care mor în fața spitalelor, familii monoparentale fără niciun sprijin din partea Guvernului, acestea sunt adevăratele rezultatele obținute de Traian Băsescu în 2010. În loc să ia măsuri eficiente de redresare economică, precum reducerea evaziunii fiscale și a fraudei, a preferat să înrăutățească condițiile de viață ale populației.

Cum arată România după un an de austeritate? Care este realitatea economică a României? Prețuri mari, consum scăzut, nivelul de trai la pragul sau sub pragul sărăciei.

„Creșterea calității actului medical, prioritatea reformei din acest domeniu”

Un sistem de sănătate eficient presupune adoptarea unor măsuri ferme, măsuri care să dea românilor speranța unor servicii medicale de calitate. Reforma din sănătate nu este ușor de suportat, dar este necesară. Introducerea cardului de sănătate, a sistemului informatic integrat și introducerea unui pachet de servicii minimale în sănătate sunt componente importante ale reformei sistemului sanitar. Subliniez faptul că restructurarea sistemului spitalicesc urmărește în primul rând creșterea calității actului medical, iar adversarii noștri politici sunt conștienți că nu au avut forța ca până acum să analizeze la rece situația spitalelor și să adopte măsuri corespunzătoare de restructurare.

Pentru a contracara eventualele efecte negative ale acestei măsuri s-a gândit o strategie de consolidare a sistemului de intervenție de urgență, astfel încât să putem interveni rapid în situații critice pentru sănătatea oamenilor, iar în acest sens se fac demersuri importante pentru ca doar în centre medicale corespunzătoare să fie tratați pacienții aflați în astfel de situații. Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății, în prezent, la fiecare 3 minute există o intervenție SMURD pe plan național, numărul de intervenții crescând semnificativ față de anii trecuți. Până la sfârșitul

anului toate județele vor avea Centre SMURD, iar cele deja existente vor fi îmbunătățite. Astfel, 250 de ambulanțe noi și 6 elicoptere vor completa dotările SMURD.

Prioritare pentru Ministerul Sănătății sunt și investițiile în secțiile de terapie intensivă și oncologie. Urmând modele deja existente în Europa, Ministerul Sănătății are în vedere stabilirea unor parteneriate public-private ca sursă suplimentară de finanțare a sistemului. Tot în acest sens, asigurările private de sănătate vor fi o soluție de preluare a presiunii financiare din sistem, iar prevenția este și va fi fundamentul sistemului public de sănătate.

Avem parte de critici de la opozanții noștri politici pentru că vrem să facem reformă. Aș dori să reamintesc că perioada cât ministrul Nicolăescu a condus Ministerul Sănătății se poate rezuma astfel: cozi interminabile la medicamente compensate, cumpărarea de către pacienți a medicamentelor și materialelor sanitare, liste de așteptare instituite la spitale, criza fără precedent a spitalelor, deși existau suficiente resurse financiare în Trezoreria statului pentru ca să nu se întâmple acest lucru.

Ca o consecință a gestionării proaste de către ministrul „contabil” Nicolăescu a fondurilor alocate Sănătății, Guvernul Boc a trebuit să acopere odată cu descentralizarea spitalelor și sumele nedecontate, vechi din 2007, deși guvernanții de atunci se lăudau că economia „duduie”.

Se lăuda ministrul Nicolăescu atunci că va face 8 spitale regionale, dar în schimb s-au făcut doar studii de fezabilitate plătite cu bani grei și realizate de clientela politică a PNL. La fel s-a întâmplat și cu analizele medicale obligatorii. Din ianuarie 2007, 22 de milioane de români au fost obligați, fie că aveau nevoie sau nu, să-și facă analize medicale impuse de ministrul Nicolăescu. A fost foarte curios să afle cât eram de bolnavi, dacă luăm în calcul impresionanta sumă de 900 milioane lei alocată în acest sens, iar la sfârșitul programului nu am văzut niciun studiu care să decidă măsuri pentru sănătatea românilor.

În concluzie, bani cheltuiți inutil, care puteau să asigure dotări și investiții în infrastructura spitalelor deja existente. Adversarii noștri politici susțin că sunt solidari cu medicii de familie, dar le amintesc liberalilor, care poate au amnezie temporară și sporadică, că ministrul lor era într-un continuu conflict cu medicii de familie, pe care i-a umilit în permanență, cu asociațiile profesionale și cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, nemulțumiți de măsurile adoptate de acesta.

Nu putem uita nici că „reforma” lui Nicolăescu a fost criticată dur de reprezentanții asociațiilor profesionale medicale din Europa și de reprezentanții Comisiei Europene. Atât liberalii, cât și social-democrații au avut ocazia să le demonstreze românilor că le pasă cu adevărat de sănătatea lor, mai ales că resursele financiare disponibile în acea perioadă ar fi permis acest lucru, dar s-au mulțumit să servească clientela politică, iar acum vor să facă educație sanitară. Cred că unii dintre actualii membri ai opoziției și-au pierdut simțul realității sau simțul ridicolului dacă au uitat toate aceste aspecte într-un timp atât de scurt.

PSD-iștii au amânat reforma în sănătate și aproape au dus sistemul în colaps, iar când noi am ajuns la guvernare, am fost nevoiți să luăm măsuri grele, care, dacă ar fi fost adoptate la timp și etapizat, nu ar mai fi fost dificil de suportat.

Sistemul sanitar reprezintă o prioritate pentru noi, democrat-liberalii, iar susținerea financiară tot mai consistentă poate garanta servicii medicale de calitate, accesul pacienților la un act medical competent, pentru că România are personal medical cu pregătire superioară, lucru recunoscut în întreaga lume.

Guvernul Boc are în vedere investiții majore în sistemul sanitar, precum și o salarizare superioară a personalului medical. Cei care se opun reformei în sănătate de fapt refuză românilor șansa de a avea un sistem medical performant.

În concluzie, atât în domeniul sanitar, cât și în celelalte domenii, eu și colegii mei aflați la guvernare vom acționa, așa cum am procedat și până acum, doar în interesul românilor.

„Cum scăpăm de boala cronică a inflației?!”

Este o veche vorbă românească care ne spune că relele nu vin niciodată singure. Adică, dacă o provocare negativă a apărut, trebuie să te aștepți și la alte momente nefavorabile care o vor însoți și care vor fi mai mult ca sigur mult mai greu de depășit.

Aș putea recunoaște că predecesorii noștri au avut multă dreptate și intuiție și că, chiar dacă primele semne ale revenirii economice se arată și pentru România, alte provocări, la fel de însemnate, se întrezăresc.

Nu cred că mai trebuie să spunem românilor că în pofida faptului că salariile nu numai că nu au mai crescut, ci chiar au fost reduse, prețul combustibililor a devenit aproape intangibil.

Nu cred că ar mai trebui să explicăm românilor că, cu lefurile lor, mult mai mici decât ale polonezilor, ungurilor sau cehilor, cumpără mâncare din ce în ce mai scumpă și mai puțină.

Sunt lucruri pe care toți concetățenii noștri nu numai că le știu foarte bine, dar le și afectează într-un mod teribil standardul de viață. Acest lucru nu este un caz particular pentru economia României, standardul de viață și puterea de cumpărare coborând în toate țările din grupul care a aderat la Uniunea Europeană după anul 2004.

Inamicul mondial numărul unu a devenit peste noapte inflația. Am putea spune nonșalant că noi, românii, suntem obișnuiți în ultimii douăzeci de ani cu acest fenomen și că am rezistat eroic și atunci când inflația avea în România două și chiar trei cifre.

Din nefericire, lucrurile sunt mult schimbate față de anii ’90 sau începutul anilor 2000. Suportabilitatea populației la creșterea chiar și de 3–5 procente pe componenta bunuri de bază este extrem de redusă.

Mai mult, la sfârșitul săptămânii trecute, Banca Națională a României ne anunța că este pe cale să piardă lupta cu inflația, majorând anticipările de creștere cu peste două puncte procentuale a inflației anuale.

De ce? Pentru că și Banca Națională a României a trăit cu iluzia că instrumentele monetare de care dispune sunt suficiente pentru a învinge un inamic atât de puternic cum este inflația.

Iluzia echipei extrem de profesioniste de la banca centrală, poate cea mai competentă echipă din Europa, a constat în ideea falsă că pe fondul recesiunii economice un spor de consum final nu se va produce. Este drept, el nu s-a produs în România, ci în alte colțuri ale lumii și, coroborat cu o ofertă din ce în ce mai limitată, a determinat creșterea prețurilor mondiale.

Mulți dintre noi am uitat un aspect esențial al economiei contemporane, și anume faptul că economia României nu se mai află de peste două decenii într-un con izolaționist. Economia României este de mult timp o economie deschisă,

care resimte imediat atât costurile, cât și beneficiile diverselor șocuri care se produc pe piețele internaționale.

În acest context, al interdependențelor internaționale, sunt lucruri pe care autoritățile le pot controla și lucruri asupra cărora nu pot interveni. De exemplu, autoritățile române nu pot obliga fermierul român să-și vândă producția la un anumit preț pe piața locală, dacă managementul afacerii sale îi spune că pe piețele externe poate valorifica produsele imediat și la prețuri mult mai mari. De asemenea, autoritățile române nu pot controla nivelul prețurilor de pe piață, pentru că prețul liber trebuie să se constituie după verigile economiei libere: prin competiția cererii cu oferta.

Ceea ce pot face în schimb autoritățile române este legat de stimularea creșterii ofertei de bunuri de bază destinate pieței locale și celei internaționale. Unul dintre acești stimuli a fost gestionat cu mare abilitate anul acesta, prin plata la timp a subvențiilor.

Însă este și rămâne un stimul izolat, care nu a amplificat nici volumul intensiv al producției și nici nu a crescut numărul hectarelor de teren cultivate.

Producția suboptimală a agriculturii românești nu are cum să nu se vadă în prețul de pe raft. Când spun aceasta mă refer la faptul că, în condiții de recesiune economică, de ajustări salariale severe, consumul populației pentru produsele de bază nu a înregistrat decât o minimă contracție.

Așadar, inflația prețului produselor agroalimentare nu se va opri aici, dacă nu vom fi capabili să încurajăm real producția autohtonă.

Din perspectiva celei de-a doua componente majore a inflației, creșterea prețului la combustibili, și aceasta poate fi înfrântă, însă într-un termen ceva mai îndelungat.

Apreciez și felicit unul dintre departamentele de cercetare al Universității din Pitești, care colaborează cu fabrica din apropiere pentru construcția unui model care să nu mai fie dependent de combustibilii fosili.

Cercetarea, inovarea și aplicarea acestora sunt dușmanii de moarte ai inflației, pe care noi trebuie să știm să-i utilizăm. Este adevărat că sunt aspecte care necesită un efort susținut, de lungă durată și cu investiții financiare consistente. Însă, ignorându-le, ignorăm capacitatea noastră de a fi competitivi pe termen lung.

Ca să putem realiza toate acestea suntem însă obligați să găsim soluții pe termen scurt ca să putem acoperi, prin indexare, pierderile de putere de cumpărare a populației. Este imperios necesară adoptarea unei astfel de măsuri, pentru a păstra încrederea populației în economia liberă și capitalism.

„Pasivitate față de banii europeni”

Conform unui studiu realizat de o companie europeană de consultanță, România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la absorbția fondurilor structurale europene.

România a absorbit până la sfârșitul anului trecut doar 1,9 miliarde euro din fondurile structurale în valoare de 20 de miliarde de euro puse la dispoziție de UE. Fondurile structurale sunt acordate pentru ca un stat membru să atingă un nivel minim de dezvoltare a infrastructurii în raport cu standardele europene, investițiile țintind către creșterea economică, a locurilor de muncă, la dezvoltarea euroregiunilor, precum și la înlăturarea slăbiciunilor structurale atât în centrele urbane, cât și la nivelul regiunilor mai puțin dezvoltate. Aceste fonduri structurale și de coeziune sunt nerambursabile și reprezintă ajutorul pe care Uniunea îl acordă României până în 2015. Cum menționam mai sus, banii ne-au fost oferiți pentru diverse scopuri și domenii, de la construcții de drumuri și reparări de nave de pescuit până la modernizare de școli și spitale sau creare de noi locuri de muncă. Practic, pentru aceste fonduri mai pot fi depuse proiecte doar până în 2013, deci mai avem doar doi ani la dispoziție, însă pasivitatea față de banii europeni are un impact negativ asupra economiei, cu timpul vom avea nevoie de mai multe argumente pentru a obține mai departe alte fonduri europene dacă nu dovedim că putem să beneficiem de cele date până acum.

Lipsa personalului calificat și birocrația în vederea obținerii fondurilor reprezintă principalele obstacole în calea unei rate mai ridicate de absorbție a banilor europeni, în opinia specialiștilor în domeniu. Cum am putea atrage mai multe fonduri? O soluție ar putea fi simplificarea foarte serioasă a acestor trepte de aprobare și a tuturor aspectelor care țin de birocrație. Simplificarea procedurilor, în sens de instituționalitate. La noi, procedurile trec prin prea multe etape, prea multe trepte, ajung de la un funcționar la altul, de la un birou la altul, au nevoie de enorm de multe ștampile, toate lucrurile astea înseamnă timp, înseamnă întârziere. Vechile state membre au funcționari publici mai bine pregătiți și cu o mai mare experiență.

Cred că problema ar trebui pusă nu în termeni de câți oameni sunt dați afară, ci în termeni de competență a celor care ocupă posturile. În locul sloganurilor cu concedierea funcționarilor publici și reducerea salariilor celor rămași, ar trebui mai degrabă evaluată valoarea oamenilor. Acesta trebuie să fie criteriul de apreciere, valoarea!

„Modernizarea reformatoare impusă MAI”

Sub pretextul modernizării României și reformării instituțiilor statului, actualul Executiv a sacrificat constant dezbaterea parlamentară în favoarea procedurii asumării răspunderii Guvernului, a forțat limitele Constituției, fiind Guvernul cu cele mai multe ordonanțe de urgență declarate neconstituționale și, pentru acest motiv, a redus mai apoi Curtea Constituțională, printr-un abuz parlamentar, de data aceasta, la un simplu algoritm politic, toate de dragul implementării politicilor financiare impuse de instituțiile bancare internaționale în schimbul banilor împrumutați României.

După atâtea recorduri negative, cine mai stă să observe că Guvernul Boc este pe cale să devină primul Guvern care își contrazice prin măsuri legislative propriul program de guvernare? De data aceasta, ținta modernizării reformatoare impuse cu forța fiind chiar Ministerul Administrației și Internelor, iar în ceea ce privește partea de ordine publică și siguranța cetățeanului, Guvernul a prezentat Parlamentului un Program de guvernare care prevedea „creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni”, Parlamentul votând acest program și acordând, în consecință, Executivului acest mandat, și nu unul prin care Guvernul este abilitat să reducă numărul cadrelor active din Poliție, astfel încât acesta să se încadreze în bugetul croit de Banca Mondială.

Dar, având în vedere o altă obligație din Programul de guvernare pentru care Parlamentul a dat un mandat ferm Executivului prin votul acordat pe Programul de guvernare, și anume aceea de, și citez: „Aderarea la Spațiul Schengen la data prevăzută – martie 2011 – pentru a asigura deplina

libertate de mișcare a cetățenilor români”, mandat nerespectat de Guvernul Boc și nesancționat de Parlament, probabil că actualul Executiv își imaginează că Programul de guvernare pentru care a primit votul Parlamentului este unul opțional.

Mult mai grav este faptul că și de această dată Guvernul Boc dovedește că nu are pic de viziune, că își bazează deciziile în exclusivitate pe indicațiile finanțatorilor externi ai României, fiind încă o dată gata să sacrifice locurile de muncă ale câtorva mii de români, dar și dreptul tuturor cetățenilor la siguranță și protecție împotriva fenomenului infracțional.

Cea mai bună dovadă în acest sens este chiar textul articolului 1 din Proiectul de lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011, care legiferează faptul că „Numărul posturilor se reduce astfel încât să asigure, pentru anul 2011, încadrarea în cheltuielile bugetare...”. Prin urmare, reducerea numărului de polițiști nu se face ca urmare a vreunei analize ori ca urmare a unui studiu, ori a unei reorganizări rezultate din necesitatea asigurării unei mai bune protecții a cetățeanului. Pur și simplu, Guvernul Boc stabilește „gradul de siguranță și protecție pentru cetățeni” nu în funcție de necesitățile reale din acest domeniu, ci în funcție de câți bani a dictat Banca Mondială că poate cheltui România pentru siguranța și protecția cetățenilor.

Prin urmare, stimați colegi, îndrăznesc să spun chiar că acest demers nu numai că va reduce gradul de siguranță și protecție pentru cetățeni, ci constituie chiar un risc pentru siguranța națională și, ca și celelalte măsuri „reformatoare” ale actualului Guvern, mai umilește o categorie socială, de data aceasta pe lucrătorii Ministerului Administrației și Internelor.

„Domnule Boc, fobie sau minciună cu premeditare?” Premierul Boc se află în plină campanie internă de partid pentru câștigarea președinției PDL.

Îl vedem peste tot în țară, nu în calitate de premier, cum ar fi normal pentru aceste vremuri tulburi și grele, ci înconjurat de o gardă pretoriană formată din miniștrii în funcție și alte efective de partid. Și să nu uităm...de protecția SPP. Un întreg arsenal de forțe, nu pentru a lupta cu criza economică, ci pentru a face față unei alte crize, cea din PDL. Pe măsură ce se apropie data congresului, acțiunile se intensifică, declarațiile se radicalizează, rândurile se strâng. Din categoria declarațiilor de campanie face parte și recenta declarație a președintelui Boc de la Oradea, în care se victimiza spunând că „sunt singur împotriva tuturor, am împotriva mea presa, mogulii și liderii opoziției.”

Această declarație conține cel puțin un neadevăr, și anume, cum poți fi singur atâta timp cât în jurul tău sunt o grămadă de lachei care așteaptă cu nerăbdare aterizarea unei scame pe umerii „împovărați de griji” ai marelui primministru. Remarca mincinoasă a premierului (președintelui de partid) trebuie privită ca o fobie declarată a omului Boc, care mărturisește dușmanului, adică presei, teama de singurătate și însingurare. Mărturisirea lui se produce inconștient, efect al dublei situații în care se află, descrisă poetic de Charles Baudelaire în „Florile răului”, aceea de victimă și călău: „Eu sunt rana și cuțitul... victima și călăul”.

Teama de însingurare este o consecință a unor rezultate personale ale căror efecte asupra individului sunt la nivelul relațiilor sociale. Problema, în cazul lui Boc, este aceea că singurătatea pe care o declară este de fapt o fobie socială, lucru de altfel mult mai probabil. Simptomele sunt destul de clare, un individ înconjurat de o armată de SPP-iști, sunt concludente în ceea ce privește diagnosticul: fobie socială. Consecințele fobiei sociale sunt destul de serioase, cei afectați de această tulburare de comportament își fac mai greu prieteni, evită să vorbească atunci când alte persoane se află în apropiere și se tem că vor părea ridicoli. Este și cazul dumneavoastră, domnule Boc?

În acești doi ani a fost evident că ați guvernat doar pentru interesul portocaliu, dar e trist că ați făcut asta cu un singur scop – pentru a vă menține la guvernare cu orice preț și pentru a vă adjudeca președinția partidului.

Chiar dacă o parte dintre PDL-iști vă vor în continuare la șefia partidului, pentru că ați avut pușculița banului public deschisă în permanență pentru nevoile lor, cred că ați simțit pe pielea dumneavoastră în ultimele perindări prin țară că românii nu vă mai vor, cel puțin ca premier.

Norocul dumneavoastră este faptul că forțele de ordine încearcă să-și facă „datoria” îndepărtând românii care își strigă deschis nemulțumirea și disprețul față de politica PDL-istă. Așa s-a întâmplat recent la Drobeta-Turnu Severin, atunci când forțele de ordine l-au îndepărtat din calea dumneavoastră pe cetățeanul Olteanu, ce-și striga pașnic nemulțumirea față de politica total greșită pe care o duceți împreună cu PDL-ul și președintele Traian Băsescu.

În concluzie, în cazul dumneavoastră, domnule Boc, ori e fobie, ori e minciună cu premeditare și, indiferent de răspuns, niciuna dintre ipostaze nu vă avantajează.

## „O moțiune care ne dă speranțe”

Ultima moțiune a parlamentarilor PNL și PSD–USL – pe domeniul sănătății – a fost dezbătută și votată luni, 9 mai 2011, după același tipic parlamentar, după aceeași lipsă de interes din partea Coaliției majoritare: PDL, UDMR și UNPR.

Nu ne-am așteptat ca puterea să fie cinstită, corectă cu cetățenii și să vină cu răspunsuri sincere prin care să recunoască că politicile din domeniul sănătății sunt mai proaste ca oricând, din cel puțin câteva cauze:

– alocă sumele de bani cele mai mici din ultimii ani, ca atare nu există condiții de realizare normală a activității;

– conducerea structurilor deconcentrate, ca și a spitalelor este total politizată, în fruntea acestora fiind numiți numai politruci, numai reprezentanți interesați ai PDL, UDMR și UNPR;

– puținii bani din sănătate sunt utilizați pentru adunarea de fonduri pentru PDL, prin spitale existând un singur furnizor de materiale sanitare foarte apropiat de casa Udrea-Cocoș;

– FMI dă indicații în continuare pentru reducerea numărului de paturi din spitale, pentru reducerea banilor din sănătate, pentru condamnarea la suferință a cetățenilor români...

Nu am crezut că guvernanții ne vor spune adevărurile pe care toți cetățenii români le simțim, le vedem, le auzim, ne confruntăm cu ele, dar am sperat că vor veni cu decență, cu sfială, cu bun-simț, cu un pachet de măsuri care ar avea ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Nu! Ministrul sănătății a venit să tragă la răspundere opoziția pentru că își permite să depună o moțiune, că ea – opoziția – este vinovată pentru toate relele din sistemul sanitar.

La o asemenea atitudine se înțelege că nu mai poate fi dialog, dezbatere rațională, posibilitate de îndreptare a stării de lucruri.

A venit votul și am constatat pentru prima oară foarte serios că se apropie clipa în care actuala putere va pleca: votul a fost deosebit de strâns, 137 de voturi împotrivă și 134 pentru, iar 3 au fost abțineri, deși erau prezenți la vot inclusiv deputații care sunt și miniștri.

Cu alte cuvinte, mai mulți deputați PDL fie nu au venit la vot, fie au renunțat să mai susțină orbește Guvernul Băsescu-Udrea-Boc!

## „10 Mai necesită o reparație morală”

Ne aflăm astăzi sub semnul unei zile care acum 145 de ani a însemnat actul de naștere al noii Românii.

În ziua de 10 mai a anului de grație 1866, Carol I de Sigmaringen a depus jurământul în fața Parlamentului României și a preluat conducerea țării. Și tot într-o zi de 10 mai, de această dată în anul 1877, țara noastră – prin decizia Parlamentului – și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Printre cei care au fost principalii artizani ai evenimentelor petrecute pe 10 mai în anii mai sus amintiți s-au aflat liderii PNL ai momentului. Dar nu este momentul ca subsemnatul să arate aici – au făcut-o alții, a făcut-o istoria, a făcut-o viața – care au fost meritele înaintașilor liberali, deși ele trebuie mereu consemnate.

După cum se poate observa, există un element comun celor două evenimente majore petrecute pe 10 mai în anii 1866 și 1877. Este vorba de Parlamentul României, de fapt, instituția care a asigurat cadrul legal al celor două evenimente. Cu regret trebuie să constat că data de 10 mai nu trezește nicio emoție actualei conduceri superioare a Camerei Deputaților Și pentru prim-ministrul Emil Boc și Guvernul României, și pentru Președintele României data de 10 mai nu există. Dacă din punct de vedere personal, domnii Emil Boc și Traian Băsescu nu vibrează pentru cele întâmplate în 1866 și 1877, măcar natura funcțiilor pe care temporar le dețin cei doi i-ar fi obligat să se exprime public.

Ziua de 10 mai a fost până la preluarea puterii de către comuniști Ziua Națională a României. După evenimentele din decembrie 1989, au fost numeroase voci care au solicitat repunerea în drepturile ei firești a zilei de 10 mai. Nu s-a vrut. Înțeleg contextul politic al anilor 1990–1992. Cei care au preluat puterea se temeau de o resuscitare a spiritului monarhiei și le-a fost frică să nu piardă pozițiile-cheie în stat, deși ar fi trebuit să știe că, într-o monarhie constituțională, regele domnește, Guvernul conduce, Parlamentul legiferează. Îmi este greu să apreciez acum dacă restabilirea zilei de 10 mai, ca zi națională a României, ar fi condus și la revenirea la monarhie. Probabil că nu.

S-a ales ca zi națională 1 Decembrie – fără discuție, 1 decembrie 1918 este o dată care trebuie mereu celebrată, dar nu-i scade din rang dacă este celebrată ca și ziua de 24 Ianuarie –, dar fiind zi de iarnă, automat caracterul de sărbătoare este estompat. Una este să-ți serbezi ziua națională la începutul iernii și alta este spre sfârșitul primăverii.

Și nu trebuie uitat un amănunt extrem de important: fără 10 mai 1866 și fără 10 mai 1877 cu siguranță nu ar fi existat nici 1 Decembrie 1918 și, drept consecință, România nu ar mai fi cunoscut nici înfloritoarea perioadă din perioada interbelică. S-a condamnat – este adevărat, numai pe hârtie și doar în scopuri electorale – de către Administrația Prezidențială, comunismul, dar eliminarea din istorie de către comuniști a zilei de 10 mai a fost din păcate reconfirmată.

10 mai 2011 este, aproape în întreaga Românie, o zi ca oricare alta, nu se deosebește deloc de o zi de 10 mai din anul 1982 sau 1985 etc.

Tocmai din aceasta cauză consider că ziua de 10 mai necesită o reparație morală și sunt convins că dacă ziua de 10 mai ar redeveni ziua națională a țării noastre – nu este deloc târziu pentru un astfel de act – viața politică din România ar face un pas spre normalitate.

„Boc și Udrea, campioni la aruncarea cu promisiunea” Aflat în campanie electorală pentru a recâștiga măcar susținerea propriilor colegi, Emil Boc, ajutat de șefa sa, Elena Udrea, practică sportul pe care îl cunoaște cel mai bine: aruncarea cu promisiuni. Așa răsar kilometri de drumuri, de centuri ocolitoare și bani de investiții pentru tot ce vrea poporul PDL-ist de pe cuprinsul patriei, iar dacă restul poporului, cam 88%, trebuie să suporte în continuare sărăcia pentru ca visurile de mărire ale potenților vremii să se împlinească, poate fi trecut la capitolul „cureaua lată și bine strânsă....”

De două luni România e condusă în funcție de traseele domnului Boc. De tot atâta vreme, Guvernul și doamna Udrea împart milioane de euro oamenilor care le-au promis sprijinul. Pentru restul românilor, care au doar vina de a nu fi PDL-iști, Guvernul a împărțit cu dărnicie praful de pe tobă. Iar la tobă au „prestat” cu sârg și pricepere Ialomițianu, Funeriu, Igaș, secondați de Flutur și Falcă. Cu toții, oameni care au demonstrat că sunt de dreapta, adică împart bani celor care stau de-a dreapta lor....

Iar între două promisiuni privind alocările de fonduri guvernamentale, domnul prim-ministru nu obosește să promoveze imaginea liderilor PNL și PSD, pentru că fiecare atac la adresa celor doi este o recunoaștere a neputinței, a lipsei de viziune la care actuala putere excelează. Domnul prim-ministru este convins că acuzând actuala opoziție de toate păcatele lumii, de la crucificarea lui Isus la tsunami din Japonia, va reuși să abată atenția de la cvasieșecul guvernării pe care a patronat-o.

Am o veste pentru domnul Emil și apropiații Domniei Sale: românii nu se mai lasă momiți nici cu ipotetici kilometri de centură, nici cu săli de sport, patinoare sau parcuri de joacă. Românii își doresc să trăiască bine, să-și crească urmașii în bunăstare, oferindu-le siguranța unui viitor la ei acasă. Ei vor profesori competenți pentru copiii lor, medici care să aline suferința părinților lor, vor să aibă siguranța zilei de mâine, vor să știe că munca lor este corect apreciată.

Și pentru ca toate astea să se întâmple, avem nevoie de un guvern care să nu confunde campania internă a unui partid cu interesul național, pantofii doamnei Udrea cu ai domnului Franks sau „fluturii” Bucovinei cu durerile țăranului român.

Aruncarea cu promisiuni este un sport pe care actuala putere l-a ridicat la rang de sport olimpic! Un sport pe care viitoarea putere, bazată pe principii liberale, îl va elimina definitiv din viața politică a României.

„Un an de când suntem mai săraci cu 25%”

Zilele trecute s-a împlinit un an de când președintele Traian Băsescu a anunțat cele mai dure măsuri de austeritate, și anume tăierea cu 25 de procente a salariilor și cu 15% a pensiilor. Ulterior, respingerea de către Curtea Constituțională a tăierii pensiilor a determinat o altă măsură extrem de dură, și anume mărirea TVA cu 5%. De atunci, Guvernul nu a bifat nicio măsură coerentă anticriză sau de sprijinire a mediului de afaceri. Dimpotrivă, în toată această perioadă, tăierile și limitările de fonduri pentru populație au fost singurele strategii pe care Guvernul a fost capabil să le propună, în condițiile în care nici măcar astăzi nu există un proiect coerent pe termen lung de relansare a economiei.

Discursul lui Traian Băsescu din data de 6 mai 2010 a fost singurul program al Guvernului din ultimul an. Atunci, președintele Traian Băsescu ne spunea că aparatul de stat e supradimensionat și că singura soluție pentru ca România să iasă din criza economică este tăierea cheltuielilor sociale – a pensiilor, a salariilor bugetarilor, a indemnizațiilor sociale și așa mai departe.

La un an de la această afirmație și de la tăierea brutală a acestor fonduri, toate studiile aplicate economiei românești ne arată că lucrurile nu s-au îmbunătățit considerabil, ci, dimpotrivă, situația economică din România s-a depreciat. De la aplicarea tăierii de fonduri, s-au pierdut peste 500.000 de locuri de muncă și aproape tot atâtea firme s-au închis. Românii sunt în continuare cei mai săraci și demoralizați europeni, iar economia noastră este una dintre cele mai slabe și vulnerabile sisteme din Uniune.

În ciuda acestei realități, românilor li se administrează zi de zi porții imense de minciuni prin aparatul de propagandă portocaliu, care nu știe de rușine, de bun-simț și responsabilitate. Adevărul iese însă la iveală, în ciuda tuturor statisticilor false invocate de premier și de echipa sa guvernamentală: absolut nicio măsură luată vreodată de guvernarea portocalie nu a reușit să îmbunătățească în vreun fel viața românilor.

Societatea românească este tot cu un picior în groapă și problemele economice care nu au fost rezolvate în acești ani au pregătit deja terenul pentru alte efecte devastatoare care se vor simți ani buni de acum încolo. Abuzurile guvernamentale și instituționale sunt la ordinea zilei. Suntem tot la mila FMI, deși președintele ne asigura că un împrumut de la Fond ne va rezolva toate problemele – la fel cum ne promitea și anul trecut, pe 6 mai, când afirma că tăierea pensiilor și a salariilor ne va salva economia. Este și normal ca lucrurile să stea așa, pentru că toate fondurile economisite au fost deturnate în alte scopuri: în vreme ce sănătatea sau educația nu au primit niciun sfanț pentru dezvoltare și, până la urmă, pentru traiul de zi cu zi, ministerul condus de Elena Udrea are la dispoziție miliarde de euro de cheltuit. Doar promisiunile pe care echipa Boc-Udrea le-a făcut prin țară susținătorilor săi se ridică deja la câteva sute de milioane de euro – este deja foarte clar că PDL își desfășoară campania internă pe bani publici și promisiunile de alocări de fonduri de la buget vin în schimbul susținerii la congres pentru Emil Boc. Cu alte cuvinte, banii colectați din taxe și impozite de la o populație sărăcită și de la firmele care încă supraviețuiesc merg în mare parte la clientela portocalie.

Acum un an, președintele ne spunea că statul arată ca un om foarte gras care s-a cățărat în spatele unuia foarte slab și subțirel, care este economia românească. Realitatea îl contrazice. Omul foarte gras cocoțat în spatele economiei și societății este chiar PDL, un sistem corupt care secătuiește efectiv toate resursele de care este capabil poporul român. Iar odată cu tăierea salariilor și pensiilor, cu împrumuturile pe care le-a făcut statul român, nu doar că nu am scăpat de această pacoste, ci, dimpotrivă, i-am oferit mai multe fonduri pe care să le căpușeze în continuare, pentru uzul propriu.

„O nouă aberație: cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare”

În ultimul timp, circulă tot mai insistent un zvon – eu încă sper să rămână la acest stadiu – privind intențiile PDL de a cupla alegerile locale cu cele parlamentare. Despre această intenție nu pot spune decât că este nu doar o aberație, ci chiar o monstruozitate politică.

De ce s-ar urmări această cuplare a alegerilor, nu este greu de ghicit: știind că după alegerile locale ar putea ieși relativ șifonat, PDL vrea să elimine în vederea alegerilor parlamentare factorul psihologic, dar și de imagine, generat de pierderile suferite. În plus, una este – mai ales în mediul rural – ca organizatorul alegerilor să fie primarul tău, și alta este ca alegerile să fie organizate de un primar al altui partid. Cel puțin prin cuplarea alegerilor la parlamentare, PDL va beneficia de aportul primarilor pe care îi are în funcție. Nu în ultimul rând, electoratul – cu precădere cel din mediul rural – nu mai trebuie stimulat de două ori, ci o singură dată. Pentru că, în cădere liberă pe tobogan, PDL trebuie să apeleze cât mai mult la astfel de proceduri: a se vedea, nu mai departe, recentele „întâmplări” din ziua de 1 mai de la alegerile din comuna prahoveană Scorțeni.

Alegerile parlamentare nu pot fi „aduse” în luna iunie, pentru că sunt bătute în cuie de Constituție. În schimb, prin fel de fel de artificii, alegerile locale pot fi duse, prin diferite tertipuri legislative, în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Guvernanții și liderii PDL trebuie să renunțe și la a se gândi la eventualitatea unei astfel de cuplări a alegerilor, pentru că, în primul rând, acest lucru reprezintă o bătaie de joc la adresa electoratului și, nu în ultimul rând, la adresa democrației. Și nu trebuie uitată diferența uriașă între specificul alegerilor locale și specificul alegerilor parlamentare. Una este să faci campanie electorală pentru alegerile locale și alta este campania electorală pe care o faci pentru alegerile parlamentare. Se va ajunge la o confuzie generală din care doar cetățenii vor avea de pierdut. Ca liberal, nu pot să accept o astfel de idee de cuplare a alegerilor și sunt convins că dacă se va forța în Parlament punerea în aplicare a acestei intenții, va fi un adevărat tsunami în Parlament.

Tot legat de alegeri, am constatat că la Senat au intrat în dezbateri o serie de propuneri legislative referitoare la alegeri, iar ministrul de externe a anunțat ieri iminenta trimitere în Parlament a proiectului legii prin corespondență. Atrag atenția că reprezentanții puterii încalcă flagrant cutumele parlamentare.

Legislația electorală (indiferent dacă a fost vorba de proiecte guvernamentale sau propuneri legislative ale unor senatori sau deputați) la ultimele două cicluri de alegeri a fost lucrată în Parlament de o comisie special constituită, după care a intrat în dezbaterile celor două Camere. Mai mult, România nu mai are nevoie de legi electorale pentru fiecare tip de alegeri, ci de un cod electoral unitar. Autoritatea Electorală Permanentă chiar a trimis proiectul unui astfel de cod. Constat că reprezentanții partidelor parlamentare nici nu vor să audă de elaborarea unui cod electoral.

Suntem în 2011, suntem țară în Uniunea Europeană și nu ne mai putem permite să intrăm în alegeri pe legi făcute pe picior și care se schimbă de la un ciclu electoral la altul.

Această declarație reprezintă, în primul rând, un semnal de alarmă adresat nouă, tuturor, de către copiii, părinții și profesorii unuia dintre cele mai importante grupuri școlare din Târgu-Mureș: Grupul Școlar Electromureș.

Mă consider, înainte de a fi parlamentar, părinte al unui copil care învață într-o școală a României de azi – o Românie din ce în ce mai tristă, mai nefericită și mai lovită în ființa ei națională de o putere portocalie care nu mai ține cont de nimic: de lege, de bun-simț, de elementara și fireasca omenie la care niciun politician, niciun reprezentant al puterii sau al opoziției nu are voie să renunțe.

Un grup considerat de elită în județul Mureș, o școală de meserii autentică, reprezentativă pentru învățământul târgumureșean, care formează an de an tehnicieni și meseriași în domenii despre care nimeni nu poate spune că nu prezintă interes pentru economia românească: automatizări și instalații electrice, electronică, lăcătușerie, mecanică fină etc. Majoritatea acestor specializări sunt unice în județul Mureș.

Victor Hugo spunea cu un secol și jumătate în urmă: „Cel ce deschide o școală, închide o temniță!” De aproape trei ani, asistăm la închiderea școlilor și la nimicirea învățământului românesc, sub pretextul unei reforme care nu aduce decât nefericire, izolare și regres, însă ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureș depășește orice mi-aș fi putut eu închipui.

Pe data de 28 aprilie, Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș a adoptat o hotărâre inițiată de primărie prin care se trece din patrimoniul public în domeniul privat al orașului un imobil cu destinația: activitate de învățământ a Grupului Școlar Electromureș, cu scopul declarat de a vinde respectivul imobil unei societăți comerciale specializate pe producția de medicamente.

Vreau să fiu bine înțeles. Nu am niciun comentariu la adresa companiei, adică la adresa solicitantului care dorește să cumpere spațiul în care își desfășoară activitatea practică peste 600 de elevi. Numai că această hotărâre aberantă este luată de Consiliul local după ce, în prealabil, firma de medicamente amintită mai sus a depus la Primăria Municipiului Târgu-Mureș o solicitare de cumpărare a imobilului în cauză. O simplă solicitare, iar Primăria Municipiului Târgu-Mureș răspunde prompt și inițiază un proiect de hotărâre în acest sens.

Prin urmare, vorbim despre un imobil care cuprinde 11 ateliere destinate activităților practice, în care învață și se pregătesc 600 de elevi anual, în domenii pentru care, în județul Mureș, nu există alte unități de învățământ cu profil similar, decât sub forma unor clase disparate la Luduș, Reghin și Sighișoara. Vorbim de un imobil cu grad de utilizare de 1,3 care este folosit și pentru cursurile de după-amiază de către elevii Liceului Electromureș.

Mai mult, vorbim de un proiect de hotărâre inițiat cu încălcarea flagrantă a Legii educației naționale nr. 1/2011, lege care stipulează clar, la art. 112 alin. (6), că schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se poate face de către autoritățile administrației publice locale numai cu avizul conform al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. Aceeași lege în același articol arată că actele de schimbare a destinației bazei materiale care nu au avizul ministerului educației, cercetării, tineretului și sportului sunt nule de drept și că fapta constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale.

Vorbim, în sfârșit, despre un precedent deosebit de periculos pentru orice instituție de învățământ. Dacă a fost posibil ca o firmă oarecare să obțină, în baza unei simple solicitări, un imobil destinat activităților didactice, atunci înseamnă că nicio unitate de învățământ din România nu mai poate avea certitudinea că mâine, poimâine nu se trezește evacuată din propriile săli de curs. Vreau să fac precizarea, deosebit de importantă, că nici elevii, nici părinții acestora, nici cadrele didactice din Grupul Școlar Electromureș nu au fost informați în legătură cu intențiile municipalității. Nu a existat nicio dezbatere publică în acest sens, nu există niciun proiect alternativ care să ne spună unde și cum și în ce condiții își vor desfășura activitatea cei peste 600 de elevi care foloseau aceste ateliere pe care primăria dorește să le vândă companiei producătoare de medicamente.

Problema este, la urma urmei, cât se poate de simplă: solicitantul produce medicamente la câțiva pași de Liceul Electromureș și vrea să își extindă activitatea. Las de-o parte faptul că discutăm de o societate a cărei producție e orientată în proporție de 70% spre producerea de antibiotice, las de-o parte și faptul, halucinant, că discutăm despre o activitate extrem de toxică, activitate ce se desfășoară – atenție! – între blocurile celui mai populat cartier al Târgu-Mureșului și că toate normele europene cer scoaterea industriei în afara centrelor urbane.

Marele nostru poet Mihai Eminescu spunea, pe bună dreptate: „Școala va fi școală, atunci când omul va fi om, iar statul va fi stat!” În România, statul, prin structurile sale administrative, a devenit orice, numai stat nu. La TârguMureș, statul, prin intermediul primăriei și al consiliului local, a devenit o veritabilă agenție imobiliară, care prestează servicii nu cetățenilor, ci societăților comerciale. Partea tragică este că, în timp ce primăria se plânge că nu are bani, vinde unități de învățământ pentru a finanța cluburile sportive private. Iată trista realitate a zilelor noastre!

O realitate cu care Guvernul acesta – devenit pe zi ce trece tot mai puțin legitim, tot mai îndepărtat de cetățenii României și de nevoile lor – ne învață cu o consecvență absolut halucinantă. Am reformat școala românească pentru a o vinde pe bucăți întreprinzătorilor privați. A dat Ministerul Educației vreun aviz favorabil pentru transferarea imobilului menționat mai sus din domeniul public în domeniul privat al municipiului Târgu-Mureș spre a fi vândut?

Putem vinde prin urmare orice: spitale, clinici, unități militare, orice. Am putea vinde și guvernul, dacă nu s-ar fi vândut el deja propriei clientele politice și dacă l-ar mai cumpăra cineva. Competența se vinde, incompetența și reaua-intenție nu au căutare în lumea civilizată, la periferia căreia rămânem prin asemenea isprăvi ce amintesc de trista epocă a domniilor fanariote. Repet ceea ce spunea cineva, pe bună dreptate: Ce temniță vrem să mai deschidem, doamnelor și domnilor, pentru cine, dacă tot închidem și nimicim școlile și spitalele, dacă tot amanetăm și scoatem la mezat viitorul României?

Și dacă azi, aici, în acest Parlament, nu luăm măsurile care trebuie luate pentru a împiedica o mârșăvie precum cea care s-a pus la cale de către agenția imobiliară Primăria Târgu-Mureș înseamnă că noi, cei de aici, merităm să fim numiți oricum, numai părinți și cetățeni ai României nu!

„România NE-dreaptă”

În ultima perioadă, aflându-se în campanie electorală pe banii noștri (ce să-i faci? mentalitate portocalie bine-nrădăcinată – doar nu-i nici singurul, nici primul și nici pentru ultima dată – oamenii ăștia nu se simt bine decât cu mâinile până la cot în buzunarele noastre!...), alde Boc tot bălmăjește ceva despre „România dreaptă”. În mod normal, cu găselnița asta ar dori să facă o fixație în mintea românului de rând, care să asocieze imaginea PDL-ului, implicit a măruntului personagiu ce stă de pomană pe locul unui premier competent, cu politica de dreapta și confundă cuvântul „dreapta” (care din start arată o cotitură!) cu cuvântul „drept” și derivatele sale, care printre altele înseamnă corectitudine și verticalitate.

Din păcate, în loc ca la predarea în curând a mandatului său, Emil Boc să poată raporta cu mândrie succesorului său că a adus România pe drumul cel drept, către un loc mai în față la masa Uniunii Europene, așa cum merită o țară de talia României și un popor ca al nostru, pseudopremierul va prezenta o țară dreaptă ca funia-n traistă, declamând cu mândrie de om plecat cu sorcova pe calea Socolei: „Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!”...

Din păcate, cel ce-mpiedică un premier competent să-și ocupe scaunul binemeritat nu se poate lăuda (laudă de-asta să fie la el, la Răchițele, că poate-l fluieră tractoriștii de la care a-nvățat să cosească!) decât cu faptul că a-ndreptat o țară-ntreagă pe drumul către cimitir!

Căci cum poți să ai obrazul să zici că ai îndreptat în sensul bun lucrurile în țara asta, când stupizeniile pe care actualul Cabinet le comite cu binecuvântarea Cotroceniului și a marionetei sale folosite mai mult la spart ouă cu capul lasă un popor fără nădragi și mai oropsit decât dacă ar fi trecut un război peste el? Până și în vremea celui de Al Doilea Război Mondial salariile erau mai mari decât cele actuale, trenurile mergeau mai repede decât cele conduse de Băsescu, Berceanu ori Boagiu (oare la transporturi, ca să fii un bun ministru portocaliu e o regulă cabalică musai că trebuie să te numești începând cu „B” și terminând cu „U”, iar a doua literă să fie o vocală?), pensiile erau mai omenești, sănătatea se bucura de o mai mare atenție, iar învățământul nu ajunsese cenușăreasa bugetului de stat, parlamentarii puterii și guvernanții nu năpârleau de atâta tupeu șmecheresc de trei parale, hoția puterii nu căpătase dimensiuni astronomice și nu devenise endemică...

Trebuie să fii plecat la fluturat zdravăn stegulețe portocalii pe câmpii patriei ca să spui că ai îndreptat treaba în domeniul sanitar, când, în loc de a face rost de bani (ca o dovadă de competență managerială, dacă tot ai vândut într-o vreme mâncare de mâțe!) pentru a renova spitalele și a construi altele noi, a mări salariile personalului medical în vederea ținerii lor în România, a dota cu aparatură și instrumentar performant până și cele mai amărâte spitale, măcar în domeniul asistenței de urgență, radiologiei și chirurgiei, a te îngriji de creșterea calității actului medical prin perfecționarea profesională a tuturor medicilor și asistentelor, în loc de a face măcar atât, conform jurământului depus la înscăunarea ca ministru (după cum vă manifestați, poate ați uitat, domnilor guvernanți, așa că vă reamintim: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”), toată puterea și priceperea guvernamentală să facă ce poate face până și un aurolac mancurtizat: să ucidă 67 de spitale! Deci asta-nseamnă la PDL-iști cuvântul „reformă”, asta le e „toată puterea și priceperea” de care sunt în stare – se ia un oarecare ins nepriceput și cu nasu’ pe sus, da’ cu carnet de la partidul care trebuie, se reevaluează, se face ministru, i se dă puterea să taie și să spânzure după cum are chef sau după cum vin ordinele de la Zeus și asta-i toată reforma! Gata, așa s-a îndreptat treaba din sănătate – unul dintre domeniile care pot îndrepta România pe calea care trebuie? Drept spre cimitir?

Atrag atenția însă că blestemul poporului român obidit începe să se facă simțit: fără nicio bucurie amintesc aici că au început să moară chiar și PDL-iști, ca o consecință a măsurilor luate de guvernul lor cel a toate nepriceput!

În final, se poate afirma că, dacă Boc și compania de zgomote vor să aducă România pe calea cea dreaptă, au o posibilitate unică la îndemâna lor, pentru care un întreg popor le va fi recunoscător: să-și dea demisia cât încă nu-i fugărește lumea pe străzi!

„Minciuna și hoția – politica de stat a PDL-ului”

Conform unui calcul sumar al portalului porcisme.ro, în care sunt centralizate doar acele afaceri ale puterii PDL care au fost descoperite de presă în ultimii doi ani și ceva de guvernare portocalie, nota de plată a contribuabilului român la bugetul de stat pentru menținerea la putere a regimului de ocupație Băsescu-Udrea-Boc este de cel puțin 12.225.664.550 euro. Aceasta fiind doar partea văzută a putregaiului, e din ce în ce mai limpede care sunt dimensiunile dezastrului portocaliu pentru români și România.

Astfel, oamenii puși în fruntea unor instituții ale statului au lucrat doar pentru statul PDL care prosperă, ca și reprezentanții săi, familia Băsescu, Udrea, într-un an cât alții într-o viață, nu însă și pentru statul român și cetățenii săi, care se afundă în sărăcie, în ciuda declarațiilor optimiste ale reprezentanților puterii în frunte cu premierul Boc.

Puterea sprijină în mod nejustificat anumite instituții care s-au dovedit de-a lungul timpului nocive nu numai climatului democratic al țării, dar și bugetului acesteia. Astfel, în timp ce salariile sunt reduse cu 25%, pensiile sunt impozitate cu 5,5%, spitalele și școlile sunt închise, oamenii sunt dați afară pe criterii politice, instituții care sprijină politica de oprimare și manipulare a românilor, precum Agenția Națională de Integritate, Consiliul Național al Audiovizualului, Parchetul General, SPP, SRI primesc bugete majorate pentru anul în curs.

Și, pentru a ilustra faptul că sfidarea la care îi supun pe români nu e de ajuns, reprezentanții puterii îi și mint în față spunându-le că situația cu care se confruntă zi de zi în magazine și în piețe nu este reală și că situația este mai bună decât o văd românii de fapt sau cum este prezentată la televiziunile de știri, care, în versiunea PDL, nu fac altceva decât să manipuleze și să boicoteze realizările mărețe ale puterii Băsescu-Boc, tema deja fumată demult.

Însă aceste realizări sunt exclusiv pentru statul PDL, reprezentat de camarila de partid și de profitorii sărăcirii naționale, în timp ce românii sunt serviți zilnic de puterea portocalie cu câte o porție din ce în ce mai mare de hoție și minciună, care au fost ridicate de către PDL la rang de politică de stat.

## „365 de zile din viața românilor”

În urmă cu un an de zile, respectând cu sfințenie sloganul „Să trăiți bine!”, președintele Traian Băsescu și acoliții lui Emil Boc de la Palatul Victoria ne-au comunicat că trebuie să taie în carne vie pentru ca în termen de câteva luni să o ducem cu toții mai bine. De fapt, slugărnicia în fața Fondului Monetar Internațional i-a determinat pe reprezentanții „dezastrului portocaliu” să taie salariile bugetarilor, să taie indemnizațiile pentru șomeri și pentru mame, să arunce în stradă zeci de mii de oameni.

Nici acum, după 365 de zile de austeritate din viața românilor, măsurile de austeritate nu-și fac efectul. Mărirea TVA și a altor impozite nu a ajutat cu nimic bugetul de stat, ci a îngreunat traiul zilnic a milioane de români și a închis porțile a mii de firme din țară. Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în 2009 și-au suspendat activitatea 134.441 de firme, iar 73.818 s-au închis prin radiere și dizolvare voluntară. În 2010, 66.428 de firme și-au suspendat activitatea, iar 179.337 au parcurs procedura radierii sau dizolvării voluntare. În primul trimestru al acestui an, alte 7.902 firme s-au suspendat și 11.559 au fost radiate sau dizolvate. Măsurile drastice de austeritate în urmă cu exact un an, incoerența legislativă, lipsa programelor sustenabile au afectat toate categoriile sociale, dar mai ales au condus la distrugerea clasei de mijloc. O clasă de mijloc puternică putea duce la dezvoltare economică sănătoasă. Avem, în schimb, o societate sărăcită, care și-a pierdut orice orizont de încredere și speranță.

„Să trăiți bine!” a fost marea minciună cu care Traian Băsescu și acoliții care fac parte din structurile guvernamentale au furat de două ori alegerile. „Să trăiți bine!” s-a aplicat doar pentru nepoții lui Boc, doar pentru prietenii lui Videanu și pentru companioanele Elenei Udrea. Milioane de oameni suferă pentru clica lui Băsescu, cel mai crud președinte pe care țara l-a avut în democrație.

„Ziua de 9 Mai” Ziua de ieri, 9 Mai, are o triplă semnificație pentru țara noastră.

Astfel, la 9 mai 1877 a avut loc sesiunea solemnă a Adunării Deputaților, care proclama independența de stat a României. Mihail Kogălniceanu declara, în Parlament, că suntem „în stare de rezbel”, că suntem „dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă și, prin urmare, suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”.

68 de ani mai târziu, la 9 mai 1945, s-a consemnat victoria asupra fascismului. Ziua Victoriei a căpătat semnificații aparte pentru fiecare dintre noi, deoarece marchează capitularea Germaniei naziste în fața Națiunilor Unite. La această dată, Germania hitleristă, declanșatorul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost învinsă de către puterile aliate.

După terminarea războiului, într-un moment complicat din primăvara anului 1950, și anume începerea Războiului Rece, lui Robert Schuman, pe atunci ministrul afacerilor externe al Franței, îi este încredințată de către omologii săi din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii o misiune foarte importantă: crearea unui plan care să ducă la reintegrarea Germaniei Federale în conceptul european. Astfel, la 18 aprilie 1951, șase țări (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitățile europene, Comunitatea Economică

a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înființată Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi, și așa data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985.

Deci ziua de 9 Mai reprezintă pentru poporul român: Ziua Independenței, Ziua victoriei asupra fascismului și Ziua Europei, ducându-ne cu gândul la trei valori primordiale: independență, libertate și democrație.

Pentru aceste valori s-au jertfit eroii Războiului de Independență, ai celui de Al Doilea Război Mondial, pentru ca noi și generațiile viitoare să ne bucurăm de pace. Victoria a fost obținută cu mari jertfe omenești și materiale. Curajul și devotamentul cu care românii au luptat în război a făcut ca aceștia să primească cuvinte de laudă atât din partea presei românești, cât și din partea presei străine. Mai mult decât atât, personalități europene, de la diplomați la oameni politici, până la ofițeri au apreciat în repetate rânduri efortul soldaților români.

Mă mândresc când mă gândesc la marii bărbați de stat din trecut, făuritori ai României, atât de mulți și de înțelepți, încât nu știi de unde să începi. Cu rușine remarc că începutul anului 2011 a însemnat pentru Armata României din rezervă o mare dezonoare, un atac brutal la demnitatea ei, atac în urma căruia mai mulți ofițeri și subofițeri „au ieșit din sistem pe cale naturală”, ca să-l cităm pe prim-ministrul Emil Boc, oameni suferinzi care nu au putut să treacă peste groaznicul șoc provocat tocmai de cel care trebuia să le poarte de grijă. Pensionarilor, foști militari, le-a fost redusă pensia, dar le-au rămas... „obligațiile militare”.

Mă minunez privind prăpastia dintre demnitatea foștilor domnitori și disperarea cu care se agață de fotoliu guvernanții noștri, apărându-se cu imunitatea, atunci când sunt acuzați de ceva nelegal.

Trecând de la bărbatul Cuza la bărbatul Kogălniceanu, care a declarat solemn independența țării, o independență pe care n-o recunoștea nimeni, dar pentru care diplomatul Kogălniceanu a îndrăznit să le pună la toți piciorul în prag, unde este diplomatul de azi capabil să pună piciorul în prag nu vreunei puteri, dar măcar unui FMI, unei comisii de pe la UE sau numeroșilor sfătuitori poposiți la București, între două avioane? Dar ce vorbim despre diplomații de azi, când nimeni nu înțelege nimic din politica externă a României, pentru că nu e nimic de înțeles, numai bâlbe și ezitări. Nu putem să remarcăm niciun succes remarcabil în plan extern, România nu are nicio poziție oficială, demnă de luat în seamă în niciun caz care apare. Nu mai avem renumele de altădată, cei de azi ne-au transformat într-o națiune care nu se mai bucură de respectul nimănui. Dacă atunci România era condusă de mari bărbați de stat, acum cei care o conduc nu pot fi numiți nici măcar bărbați de stat, că de mari.... nici vorbă.

Dacă în acele timpuri eram o națiune respectată în Europa, acum suntem printre primii, în toate domeniile economice, doar dacă se văd clasamentele de jos în sus. Dacă se citesc normal, suntem primii la reduceri, tăieri de la bugetari și pensionari, la închiderea spitalelor și școlilor, inflație, șomaj. Avem un Guvern campion la asumări guvernamentale și cheltuieli publice, la politizarea instituțiilor publice, la licitații contrafăcute și altele.

Dacă în anii trecuți cetățenii țării își aminteau cu mândrie de această zi, acum aceștia își amintesc doar că a trecut un an de când președintele Băsescu a anunțat măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc. Deci tragem linie și

socotim: bugetul e și mai sărac, țara și mai îndatorată, economia a tot scăzut, populația a sărăcit, iar guvernanții s-au îmbogățit.

De ceva timp avem și un scut antirachetă, însă cred că acest popor are nevoie și de un scut împotriva măsurilor luate de această putere împotriva lui, numai astfel ar exista o speranță să scape de acest Guvern portocaliu preocupat numai de soarta lui și a propriilor membri de partid, ceilalți cetățeni nu contează.

„Românii cei deștepți și restul”

Pensiile speciale ale militarilor au fost supuse recalculării, revizuirii și integrării în sistemul unic de pensii. Ca măsuri de austeritate, acestea ar fi trebuit să determine o reducere a cheltuielilor bugetare.

Dar ministrul apărării a declarat anul trecut că nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei nu se va reduce. Mai mult, o bună parte dintre pensiile mai mici de 3.000 de lei și chiar unele pensii mai mari decât această sumă obsedantă au crescut, ca urmare a măsurilor de „austeritate”. În fapt, din 160 mii de pensii militare, doar 30% au scăzut (unele dintre ele cu procente care depășesc două treimi din pensia inițială, ceea ce, practic, afectează însăși substanța dreptului la pensie). Dacă marea majoritate a acestor pensii nu a scăzut, unele dintre ele, dimpotrivă, fiind chiar majorate, oare despre ce austeritate vorbim?

De fapt, după unele calcule din „sistem”, costul suplimentar al acestor măsuri de „austeritate” este în jur de 13% din totalul fondului de pensii speciale plătite până în 31 decembrie 2010 (estimat la 1,5 miliarde euro). Așadar, austeritatea aceasta se traduce într-un cost suplimentar de 200 mii euro. Dar nu această fațetă a austerității este cea care ne-ar putea da frisoane. În definitiv, un ofițer de intendență, ca și Pristanda, ar putea să justifice că 5 minus 3 izmene militare fac 8, și nu 2, că 6 steaguri de luptă minus 3 fac nouă etc. și nici nu ar asuda spunând asta cu convingere la televizor („Așa să ne ajute Dumnezeu!”).

O temperatură siberiană emană dinspre cealaltă fațetă a măsurilor de austeritate: incluzând pensiile speciale militare în sistemul unitar de pensii, militarilor actualmente activi li s-a impus o sarcină fiscală pe care nu o aveau până acum, respectiv, o contribuție totală de 47% la asigurările sociale (42% de la angajator, adică Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI etc., 5% de la angajat, suma care provine dintr-o majorare de salariu „acordată” militarilor activi). Se presupune că militarii activi, în plată în acest moment, sunt cam 200 de mii. La un salariu anual mediu de 50 mii lei rezultă un fond total de salarii de 10 miliarde lei (cam 2,5 miliarde euro). Un cost suplimentar de 47% aplicat acestui fond de salarii înseamnă aproape 5 miliarde lei (cam 1,2 miliarde euro). De data aceasta nu mai pot fi acuzați de sclipitoare inteligență intendenții de la minister, ci foștii miniștrii de la muncă și protecție socială. Și acum vă rog să faceți un calcul: 200 mii + 1,2 miliarde = 1,4 miliarde euro anual. Acesta este costul suplimentar anual al măsurilor de austeritate.

Nu știu câte rectificări bugetare va mai face Guvernul până la finele lui 2011, pentru că e clar că recenta rectificare nu este suficientă pentru acoperirea acestui cost. Și, atenție, este vorba de costul suplimentar financiar al eroicelor măsuri de austeritate, nu și de costul social și judiciar al acestora. Mulți pensionari militari au ieșit și vor ieși în stradă pentru a protesta. Zeci de mii dintre ei au dat în judecată, într-unul sau mai multe procese, statul, casele de pensii, miniștrii actuali și trecuți, conducătorii organismelor implicate, Președintele țării etc., blocând, practic, accesul la justiție prin numărul enorm de dosare înregistrate la tribunale. Aceste costuri nefinanciare sunt incomensurabile și reacțiunile cauzate de măsurile de austeritate au consecințe pur și simplu imprevizibile.

Dincolo de postura de deputat, sunt un cetățean care, din postura de plătitor de taxe, ar putea accepta măsuri de austeritate care să poată corecta mecanismele greșite care au permis instalarea atât de severei crize economice în România. În schimb, stau și mă minunez cât de multă cantitate de gândire eficientă și inteligentă se concentrează sub autoritatea Guvernului nostru, care împarte românii în cei deștepți și alții!

*

„România în faliment – alertă de cod zero!”

România se află pe primele locuri în Europa și în lume în ceea ce privește problemele economice, ale sistemului de sănătate și de educație, potrivit unor studii realizate de diverse publicații și organizații internaționale.

Dacă este ceva ce României nu îi lipsește niciodată, acestea ar fi problemele. De la șomaj la inflație, de la deficit bugetar la cheltuieli și lipsa investițiilor în economie, nimic rău nu ocolește țara noastră.

Un raport al Fondului Monetar Internațional plasează România pe ultimul loc în ceea ce privește nivelul de trai în UE, fiind întrecuți astfel și de vecinii bulgari, documentul preconizând că decalajul dintre PIB-urile celor două țări se va accentua până în 2015. În ceea ce privește riscul de faliment, România este plasată pe al optulea loc la nivel mondial și al treilea la nivel european, potrivit companiei de monitorizare a pieței financiare Credit Market Analysis.

Un studiu realizat de Newsweek Magazine al „celor mai bune 100 de state” poziționează România pe ultimul loc la nivel european și 39 în lume, fiind luate în calcul criterii ce țin de educație, asistență medicală, calitatea vieții, dinamismul economic și mediul politic. România se află și pe penultimul loc în UE în ceea ce privește încrederea în economie. În privința taxelor, țara noastră se află și pe primul loc în UE la creșterea TVA în ultimii cinci ani. Inflația este un alt indice unde țara noastră se poziționează prost, potrivit unui studiu EUROSTAT, care arată că România se află pe primul loc la inflația anuală în UE. Nu în ultimul rând, România se află pe ultimul loc și în privința veniturilor totale ale bugetului general consolidat.

În ceea ce privește sistemul de sănătate, România se află pe primul loc la rata mortalității infantile din Europa, dar și la numărul de cazuri de TBC, potrivit statisticilor UE. Decesele cauzate de infarctul miocardic acut provoacă în România cele mai multe decese din Europa, potrivit unor date prezentate la Congresul Național de Cardiologie. Nu în ultimul rând, România se situează pe ultimul loc ca număr de medici la mia de locuitori. În privința educației, România se situează pe primul loc în Europa la abandonul școlar, potrivit UNICEF, dar și în ceea ce privește violența în școli.

Un studiu al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică din România arată că românii sunt cetățenii europeni cu unul dintre cele mai mari deficite de cunoaștere științifică, 42% dintre aceștia crezând că Soarele se învârte în jurul Pământului. Mai mult, potrivit aceluiași studiu, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește superstițiile, astfel încât o proporție de 22% dintre români

consideră că horoscopul este „foarte științific”, aceasta fiind cea mai ridicată rată din țările europene, după Cipru.

Dincolo de aceste recorduri triste, nu am înțeles nici măcar în ceasul din urmă că putem să ne găsim salvarea în agricultură, care înseamnă oxigen pentru economia României. Nu știm ce fel de producție vrem să facem, dar tăiem tot ce avem și vindem la fier vechi, nu știm să avem priorități și să le respectăm, s-au făcut greșeli din dorința de a privatiza, plecând de la ideea că statul nu știe să administreze, nu știm să absorbim și să gestionăm fonduri europene.

Cert este că suntem în faliment, dar cei care ar trebui să vadă dezastrul sunt prea ocupați cu cosițe blonde, pantofi de firmă și lupte de partid! Mai mult, acceptăm consultanță economică de la FMI, al cărui reprezentat Jeffrey Franks nu este în stare să-și gestioneze propriul portofel, astfel încât să fie în stare să-și cumpere o pereche de pantofi! Și atunci, cum să poată gestiona economia unei țări, dacă nici de el nu poate să aibă grijă!

„Alte disponibilizări, alți șomeri”

Acum când se împlinește un an de când Președintele țării a semnat legea pentru reducerea salariilor cu 25 de procente, se aduce iarăși în discuție problema „economiilor” care se pot face în urma disponibilizărilor. Este vorba de Proiectul de lege privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011 (PL-x 175/2011).

Acest proiect de lege a stârnit dezbateri foarte serioase în ședința din ziua de 2 mai, atunci când cei care au luat cuvântul s-au opus, cu argumente serioase, promovării unui astfel de act normativ. Grav este faptul că nici ministrul și nici secretarii de stat nu au participat la dezbateri, nici în comisie, nici în plen, deși Regulamentul Camerei Deputaților îi obligă să fie prezenți la ședințele în care se discută documente care îi vizează în mod direct. Cu certitudine, nu era nevoie de această lege, pentru că Guvernul putea să facă singur aceste disponibilizări, în funcție de bugetul aprobat. Ministrul de interne, în calitatea sa de ordonator de credite, era obligat să se încadreze strict în cheltuielile de personal. Dar e mai puțin complicat atunci când Guvernul dă o ordonanță de urgență care devine proiect de lege ce urmează a fi votat de Parlament. Deci Parlamentul e de vină pentru toate aceste măsuri nepopulare.

Programul guvernamental de ajustare bugetară, convenit cu finanțatorii externi, vizează reducerea deficitului bugetar de la 6,8% din PIB în anul 2010 la 4,4% în 2011, bazându-se pe o reducere a cheltuielilor bugetare cu 2,2%. De asemenea, cheltuielile cu personalul vor scădea de la 8,2% din PIB în 2010 la 7,4% în 2011.

Efectul imediat al aplicării acestei legi va fi legat de numărul foarte mare de disponibilizări, căci aproximativ 8.500 (!) de polițiști, cadre militare, soldați, gradați voluntari, preoți militari, personal contractual și funcționari publici vor fi confruntați cu reducerea posturilor pe care le-au ocupat până acum. Din păcate însă cei care vor îngroșa rândul șomerilor nu vor fi cei de prin birouri, ci cei care fac teren, cei care ar trebui să fie în stradă pentru a asigura liniștea și siguranța cetățenilor.

Despre ce siguranță poate fi vorba atunci când se desființează posturile rurale, când mașinile poliției nu au combustibil și când actele de violență sunt tot mai greu de controlat? Cum se explică, în acest context, școlarizarea anuală, cu cheltuieli considerabile, a unui număr de aproape 2.500 de persoane care, în scurt timp, urmează să fie disponibilizate? Unde vor mai putea fi reangajați cei care sunt la început de carieră? Se spune că vor fi preluați de Poliția comunitară, dar ceea ce nu se ia în calcul e faptul că nu există locuri libere în aceste structuri.

Ținând seama de obiecțiile pe care le-am enumerat, dar și de alte abuzuri din text, nu am votat acest proiect de lege. În plenul Camerei Deputaților votul final a fost amânat, fiind vorba de o lege organică, și va fi reluat atunci când puterea va reuși să adune 167 de deputați, lucru discutabil, de vreme ce de săptămâni bune nu s-a mai întâmplat acest lucru. Deși Curtea Constituțională nu contenește să ne surprindă cu deciziile luate, sper să observe, măcar de astă dată, că nu se poate tolera această nouă încălcare a Constituției și să respingă legea trimisă spre promulgare.

Propunerile din acest proiect vor avea un impact deosebit asupra personalului care va face obiectul măsurilor de reducere a numărului de posturi, prin urmare se propun și unele măsuri sociale, de atenuare a consecințelor acestora.

Este greu de anticipat care vor fi consecințele benefice ale acestor prevederi, dacă ținem cont de cheltuielile suplimentare pe care ele le generează: pensii pentru limită de vârstă, ajutoare de șomaj, cursuri de reconversie profesională, de recalificare, de perfecționare sau alte forme de pregătire care vor fi suportate de la buget, fie că e vorba de cel al Ministerului de Interne sau de cel al Asigurărilor de Stat. Experiența „economiilor” realizate prin tăierile de salarii de exact un an de zile nu dă mari șanse de reușită acestui nou atentat împotriva altei categorii profesionale. Ca să nu mai vorbim de dramele omenești care se vor înregistra ca urmare a luării acestor măsuri.

S-au împlinit recent 88 de ani de la adoptarea Constituției de la 1923, actul legislativ care a conferit statului român și regimului politic de atunci un caracter democratic și o organizare național-statală unitară, reprezentând fundamentul juridic al întregii vieți politice și social-economice a țării, până în februarie 1938.

Proiectul de Constituție a fost elaborat de Partidul Național Liberal (condus de Ion I.C. Brătianu), partid majoritar în Camere. Partidele de opoziție, în special Partidul Național Român (condus de Iuliu Maniu) și Partidul Țărănesc (condus de Ion Mihalache) au declarat că nu recunosc caracterul de Constituantă al Parlamentului și considerau nul și neavenit proiectul Constituției, din cauza încălcărilor procedurilor constituționale de revizuire stabilite de Constituția din 1866.

La 26 martie 1923, Adunarea Deputaților – cu 262 voturi pentru, 9 abțineri și 8 contra – și Senatul, o zi mai târziu – cu 137 voturi pentru, 3 abțineri și două contra –, au adoptat noua Constituție, promulgată apoi printr-un decret regal. Noua lege fundamentală a țării, adaptată la realitățile postbelice, în spiritul adunărilor plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, stabilea că „Regatul României este un stat național, unitar și indivizibil”. Totodată, teritoriul României este declarat nealienabil, ceea ce însemna că hotarele României nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi. Împărțirea administrativ-teritorială era, de asemenea, consfințită prin Constituție.

Ca formă de guvernământ, România era proclamată monarhie constituțională, „puterile constituționale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă și legitimă a Maiestății Sale Regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de progenitură și cu esclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor”.

În problema drepturilor și libertăților omului, Constituția din 1923 prevede că „românii, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociație și de toate libertățile și drepturile stabilite prin legi”. În privința minorităților naționale, Constituția din 1923 stipulează că „deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de origine etnică și de limbă nu constituie în România o piedică spre a dobândi drepturi civile și politice și a le exercita”. Legea fundamentală din 1923 garantează proprietatea de orice natură, precum și creanțele asupra statului.

Constituția are la bază principiul democratic al separării puterilor în stat. Puterea legislativă este exercitată colectiv de rege și Parlament, format din Senat și Adunarea Deputaților. Puterea executivă este încredințată regelui, prin intermediul Guvernului, cu precizarea că niciun act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru. Conform Constituției din 1923, puterea judecătorească se exercită de organele ei, iar hotărârile lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele regelui. Constituția din 1923, conferind statului român și regimului politic un caracter democratic și o organizare național-statală unitară, a reprezentat fundamentul juridic al întregii vieți politice și social-economice a țării, până în februarie 1938.

Inițial, intenționam să vorbesc despre preocupările recente ale comisarului Uniunii Europene pentru agricultură, domnul Dacian Cioloș, despre prezența Domniei Sale la ClujNapoca, la sfârșitul săptămânii trecute. O voi face fără îndoială în intervenția mea de săptămâna viitoare. Dar momentul pe care tocmai l-am evocat e prea important să-l trecem cu vederea. De-acolo pornește, de fapt, istoria modernă a României.

„Învățământul din România, cel mai inechitabil sistem din Europa”

Învățământul românesc actual se confruntă cu grave probleme, printre care aș enumera irelevanța – lipsa de relevanță a ceea ce învață copiii, inechitatea – avem unul dintre cele mai inechitabile sisteme de învățământ din Europa, ineficiența. Aceste trei elemente au fost identificate ca fiind principalele trei vulnerabilități ale sistemului de învățământ în Raportul Comisiei prezidențiale din 2007, cel care a dus la Pactul pentru educație și care, din păcate, există și astăzi;

Investiția în educația din România nu a crescut și calitatea. Rezultatele elevilor români la testele internaționale relevante, la testele PISA nu s-au modificat în timp. Aceasta denotă faptul că în pofida injectării de resurse, nu s-a ajuns la rezultate. Lipsa de calitate este de fapt rezultatul celor trei vulnerabilități majore exprimate mai sus.

Există o neadecvare între ceea ce se învață în școală și ceea ce este nevoie în viața de zi cu zi a anului 2011. Părinții și elevii așteaptă o modificare atât a curriculumului, a programei școlare, cât și a metodelor. Însă, în continuare, elevilor li se cere să învețe ceea ce li se predă la școală, ei nu sunt învățați să gândească și să asimileze informațiile potrivit aptitudinilor și înclinațiilor pe care le au.

Însă programa școlară trebuie elaborată în acord cu necesitățile reale și actuale ale elevilor și având în vedere ponderea materiilor și a mijloacelor de învățare.

* „Măsluirea cifrelor în ceea ce privește deficitul bugetar” Peste toate nerealizările economice ale guvernărilor Boc, vine și cea mai mare rușine posibilă din lume. Executivul este prins cu minciuna și măsluirea cifrelor în ceea ce privește deficitul bugetar. Acuzațiile nu vin nici din partea opoziției, nici dinspre presă, ci chiar de la EUROSTAT.

Emil Boc vine din nou cu aceleași explicații, dar nimeni nu îl mai crede. Oriunde privești la guvernanții de astăzi, găsești o hoție, un tun, un grup mafiot sau, în cel mai bun caz, doar incompetența în stare pură.

Nu de mult, Ioan Botiș se jură cu mâna pe inimă că e curat și onorabil. Se descoperă că de fapt abia așteptase să ajungă ministru ca să își atribuie contracte prin firme interpuse, să își verse bani în conturi prin intermediul soției și chirii nedeclarate. Să nu uităm că Emil Boc garantase pentru Botiș!

Și mai bun decât Emil Boc este Traian Băsescu, întrucât președintele dictează tot ce trebuie să facă și să spună Emil Boc. Ani de împliniri majore și succese fără număr! Reforma statului e încheiată, urmează modernizarea. Pentru că există încă români care mai speră, pentru că încă mulți cred că aceasta este calea și adevărul, această combinație – Băsescu și Boc – nu mai trebuie lăsată să se destrame.

După ce ne-a promis că nu dă Poșta nici lui Cocoș, nici lui Vîntu, Traian Băsescu îi lasă pe oamenii din PDL să o controleze și să o transforme în vacă de muls.

Traian Băsescu este cel care a pus din nou diagnosticul poporului român – leneș și neperformant, fără a vedea că Ialomițianu abia reușește să articuleze două cuvinte, că Roberta Anastase râde încontinuu de când cu frauda din Parlament sau că Elena Udrea visează zeci de milioane de cai verzi pe pereții scorojiți ai turismului românesc.

„Guvernul, singurul vinovat de absorbția scăzută a fondurilor europene”

Trebuie luate măsuri urgente pentru a salva agricultura românească. Actualul Guvern este singurul vinovat de absorbția scăzută a fondurilor europene pentru agricultură și de posibilitatea ca aceste fonduri acordate de UE să fie diminuate. Contraperformanțele României sunt pe cale să determine Comisia Europeană să reducă finanțarea prin fonduri structurale.

Autoritățile din țara noastră au impus proceduri greoaie pentru ca potențialii beneficiari să acceseze aceste fonduri. Ei nu sunt învățați cum să scrie proiecte sau să pregătească documentația necesară, ci, dimpotrivă, în calea lor se ridică piedici birocratice de neînțeles.

Agricultura este un domeniu în care fondurile europene ar putea aduce schimbări majore în bine, însă oamenii nu știu cum să ajungă la banii europeni, fiindcă nu au sprijin din partea autorităților. Este foarte cunoscut că producătorii agricoli din România se lovesc de probleme administrative și birocratice atunci când accesează fonduri sau când trebuie să aplice legislația europeană.

Absorbția scăzută de fonduri europene se datorează faptului că potențialii beneficiari nu sunt ajutați să le acceseze, pentru că procedurile de obținere a banilor europeni nu sunt clare și transparente și, pe de altă parte, banii sunt direcționați către clientela de partid, după cum am văzut recent cazul ex-ministrului Botiș.

În condițiile în care România este pe ultimul loc în ceea ce privește gradul de absorbție al fondurilor europene, iar premierul Emil Boc, în ciuda tuturor evidențelor, l-a susținut explicit pe ministrul Botiș, considerându-l un om onest,

asistăm la acte grave de corupție din partea unor oameni care nu au altă agendă decât cea personală.

Ceea ce este mai grav însă este faptul că acesta nu este un caz izolat. Să ne aducem aminte de Melania Mandas Vergu, fostul consilier al ministrului Daniel Funeriu, sau de fostul ministru al economiei care, în urmă doar cu un an, întreba Comisia Europeană, printr-un act oficial, dacă firma Marmosim a persoanei particulare Videanu poate să ia bani europeni de la Ministerul Economiei, condus tot de Videanu.

„Guvernanții trebuie să dea socoteală față de cheltuirea banilor UE”

Comisia de Afaceri Economice a Parlamentului European a votat un pachet de legi care prevede o înăsprire a sancțiunilor impuse statelor membre în cazul în care se constată nereguli în datele financiare raportate. Astfel, țările care prezintă date falsificate riscă o penalizare de 0,5% din PIB. O amendă de 0,5 din PIB este imensă pentru România.

Lucrul cel mai grav însă este că nu cei care comit neregulile vor scoate banii din buzunar, ci tot populația, având în vedere că sancțiunile se plătesc din bani publici, românii fiind puși în pericolul de a plăti sume exorbitante pentru incompetența și fraudele comise de actualul Guvern, în ceea ce privește alcătuirea bugetului.

În aceste condiții, Elena Udrea refuză să se prezinte în fața Comisiei REGIO a PE pentru a da socoteală față de cheltuirea banilor UE de către ministerul pe care îl reprezintă, iar ex-ministrul Botiș a fost prins cu mâna în borcanul cu fonduri europene.

Cu asemenea practici, nu doar că ni se vor tăia din fondurile europene, dar va trebui să mai și scoatem bani din buzunar pentru a achita amenzile impuse de UE. Mai devreme sau mai târziu, autoritățile europene vor descoperi aceste fraude, iar atunci vom fi obligați să plătim cu vârf și îndesat.

*

„EUROSTAT pune reflectorul pe economia românească” EUROSTAT are mari îndoieli în privința datelor referitoare la deficitul bugetar, comunicate de România. Mai precis, organismul de statistică al Uniunii Europene consideră că pierderile foarte mari ale unor companii de stat aflate pe lista de monitorizare a FMI, precum CFR Infrastructură sau Termoelectrica, nu au fost incluse în deficitul bugetar, deși au impact asupra lui.

Dacă Institutul Național de Statistică a comunicat un deficit bugetar de 6,49 fără includerea acestor datorii, EUROSTAT consideră că deficitul ar trebui să fie cu vreo 0,6% mai mare din cauza lor. E drept, nelămuriri există și în privința datelor comunicate de Marea Britanie, însă acolo este vorba despre momentul înregistrării unor cheltuieli militare. În plus, Londra nu se află sub imperiul unui acord cu FMI, care să limiteze deficitul bugetar.

EUROSTAT pune reflectorul pe unul dintre punctele extrem de sensibile ale economiei românești pe care toate guvernările nu mai știu cum să-l menajeze – costul enorm al societăților de stat nerentabile și nerestructurate de care sunt însă legate mari interese politice.

Radu Berceanu nu s-a atins de CFR, iar Adriean Videanu a creat o societate mamut în domeniul energetic (CEN) tocmai pentru a îngropa datoriile Termoelectrica în profitul Hidroelectrica.

Însă am reușit să surprindem în mod neplăcut Uniunea Europeană cu cazul ex-ministrului Botiș, care a scăpat degetele în fondurile europene și care a fost apărat de către premier. Emil Boc s-a grăbit să-i acorde lui Nelu Botiș un cec în alb înainte de a fi anchetat și l-a calificat drept un om onest care se bucură de întreaga sa încredere.

Ei bine, iată că Ioan Nelu Botiș nu este nici pe departe atât de onest pe cât îl vedea premierul și nu spune acest lucru vreun ziarist răuvoitor, ci ANI care i-a dat pe Ioan Nelu Botiș și pe soția sa pe mâna DNA, tocmai pentru conflict de interese. Din nou am avut noroc că în discuție erau fonduri europene, căci altfel nu s-ar fi luat nicio măsură față de Ioan Botiș.

*

## „România este la răscruce”

România este la răscruce. Însuși fundamentul principiului solidarității este pus în discuție. A sosit timpul deciziilor majore pentru proiectul românesc, iar PDL-iștii sunt pe cale să impună austeritatea cu orice chip drept dimensiune centrală a efortului de depășire a unei crize care nu mai e de mult doar economică sau financiară, ci una structurală, cu adânci consecințe sociale și politice. Acest lucru este atât greșit, cât și imoral, având în vedere că cele mai mari consecințe le suportă populația.

A sosit timpul ca stânga să aleagă din nou acțiunea, o dezbatere energică, nu să se refugieze în discurs steril. Renașterea social-democraților și socialiștilor în România este strâns legată de dezbaterea pe care stânga progresistă va fi capabilă să o genereze, să o anime și să o orienteze în direcția atingerii obiectivului, un trai mai bun pentru fiecare român.

Atacul împotriva statului social și statului bunăstării constituie oportunități pentru stânga de a depăși toate stereotipiile care o vizează, fie că ele țin de faptul că nu poate guverna decât în vremuri de creștere economică sau că nu poate produce bunăstare, ci doar redistribuire. Este oportunitatea ca, la toate nivelurile de reprezentare, politicienii stângii să arate că nu apără un sistem de tipul „taxează și cheltuiește”, ci pentru investițiile publice care să aibă în vedere creșterea calității în educație, refondarea unei politici industriale românești și reimplicarea societății civile în spațiul decizional. Mai mult însă, doar un narativ economic al stângii este suficient, în lipsa unei refondări morale și axiologice.

Este momentul în care trebuie să arătăm României întregi că stânga înseamnă înainte de toate echilibru, dezvoltare, progres, modernism, este momentul să arătăm că stânga este singura care poate să dea răspunsul corect și firesc pentru provocările unui secol XXI cu un început extrem de zbuciumat, este momentul să ne implicăm nu doar pentru că trebuie, ci pentru că neimplicarea noastră înseamnă abandonarea către faliment și către dezintegrare socială. Pentru ca răul să triumfe, uneori este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.

În ultimii doi ani, guvernarea României a fost externalizată către FMI. În România nu există Parlament, Executiv, nu există program de guvernare, nu există strategie pe termen mediu și lung.

Astfel, țara noastră este guvernată de către reprezentanții FMI, care periodic fac vizite de evaluare în România și aprobă două-trei măsuri pe care Guvernul trebuie să le pună în practică.

Partidul Național Liberal acordă respectul cuvenit Fondului Monetar Internațional ca instituție financiară internațională, dar își manifestă dezacordul față de modul în

care reprezentanții FMI, însărcinați cu evaluarea felului în care guvernanții actuali și-au făcut datoria, abordează realitățile românești. A spune că acordul încheiat de România cu FMI a fost un succes este o ofensă la adresa poporului român.

Este clar ca domnul Franks și colegii săi de la FMI doresc să își demonstreze lor înșiși că măsurile pe care le impun României sunt bune, iar eșecurile răsunătoare ale instituției financiare mondiale sunt de domeniul trecutului. Din păcate, această tentativă de „reinventare” a FMI se face pe spatele românilor, de aceea consider că declarațiile prin care reprezentanții FMI arată că România se află pe drumul cel bun sunt o bătaie de joc la adresa românilor.

La nivelul PNL s-a făcut o evaluare cu privire la corespondența dintre prognozele FMI din anul 2008 până în 2011 și s-a ajuns la concluzia că acestea au fost în permanență foarte departe de realitate. În prognoza din 2008 a Fondului pentru anul 2009, România ar fi trebuit să înregistreze o creștere de circa 5% a Produsului Intern Brut. În fapt, țara noastră a avut o scădere de peste 7%. Mai mult, chiar și în luna mai a anului 2009, FMI dădea o prognoză greșită pentru același an, estimând scăderea doar la jumătate din valoarea care s-a înregistrat în mod real la finele lui 2009.

Reprezentanții FMI au anunțat reluarea creșterii economice în 2010, iar un an mai târziu, în 2011, ar fi trebuit să avem creștere economică de 5%. În aprilie 2010, Fondul a anunțat îndeplinirea țintelor bugetare pe primul trimestru, iar după câteva zile, Președintele României, Traian Băsescu, a declarat public că dacă nu se reduc salariile și pensiile, România intră în faliment.

În ultimul raport al FMI, din luna aprilie a acestui an, Fondul dădea ca certă îndeplinirea țintei de inflație. După doar câteva zile, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat că România a ratat îndeplinirea țintei.

În această situație, este clar că nu putem avea încredere în evaluările și prognozele FMI, fapt confirmat de nenumăratele erori înregistrate de-a lungul timpului. În plus, din 2009 și până în prezent, acordul cu FMI a fost revizuit de cel puțin șase ori.

Vreau să subliniez faptul ca realitățile anului 2011 sunt extrem de departe de obiectivele prevăzute în acordul încheiat cu FMI. Abordarea domnului Franks și a colegilor săi este una clar superficială.

În aceste condiții, consider că PNL poate avea discuții cu reprezentanții FMI, dar este foarte clar că un acord atât de important pentru România trebuie dezbătut de Legislativ, și nu în spatele ușilor închise.

„O mostră de aruncat banii europeni pe apa Dâmboviței” Într-un ziar central, ieri, comisarul european Dacian Cioloș afirma că gradul scăzut de absorbție a fondurilor europene în România ar putea determina reducerea acestui tip de finanțare în întreaga Uniune. Da, România stă prost la capitolul absorbției fondurilor europene. În același timp însă, și așa puțini cum sunt, banii europeni se cheltuiesc defectuos, ca să nu spun că sunt risipiți fără noimă.

Un astfel de exemplu îl avem în domeniul promovării turismului. MDRT a alocat pentru o campanie de promovare internă suma de 2 milioane de euro pentru spoturi publicitare care sunt prezentate pe un post de televiziune generalist și două posturi de radio (cel public și unul din rețeaua FM) în două perioade: 1.04.–15.06.2011 și 15.09.–1.12.2011. Conform unui document al ministerului, această campanie de promovare are drept menire atragerea turiștilor români să-și petreacă concediul/vacanța în țară în sezonul de vară 2011 și în cel de iarnă 2011–2012.

Strategia MDRT și a ministrului Elena Udrea este eronată din mai multe puncte de vedere. Conform datelor oferite de EUROSTAT, în ultimii ani există o disproporție mare între numărul de înnoptări ale rezidenților față de cele ale nerezidenților. În anul 2010, am avut 12,4 milioane de înnoptări ale rezidenților și 2,7 milioane de înnoptări ale nerezidenților. Aceste date sunt clare ca bună ziua și demonstrează că promovarea trebuie îndreptată în primul rând înspre atragerea turiștilor din străinătate.

O altă eroare o reprezintă – chiar și pentru atragerea turiștilor autohtoni – perioadele alese pentru promovare. O promovare în domeniul turismului nu se face astăzi pentru mâine. Perioada aleasă pentru promovarea sezonului de vară, 1 aprilie–15 iunie anul curent, nu va avea niciun efect. Este prea târziu pentru această vară și prea devreme pentru vara viitoare. Și cea de a doua perioadă este prea târzie pentru sezonul de iarnă 2011. Este de neînțeles de ce ministrul turismului și subalternii săi nu aruncă măcar o privire în grădina vecinilor bulgari.

Iată – nu o spun eu, ci un ziar central – cum au procedat bulgarii pe linie de promovare turistică și tot din bani europeni. Au alocat 3,8 milioane de euro pentru promovarea turismului estival de vară pentru atragerea turiștilor străini prezentând pe patru posturi tv și pe platformele lor online – Eurosport, Euronews, National Geographic și Discovery Channel – spoturi care au fost difuzate de 3.037 de ori în două perioade: 6 septembrie – 27 decembrie 2010 și 31 ianuarie – 27 martie 2011. Deci campanile de promovare pentru 2011 s-au terminat înainte să înceapă campanile MDRT. Conform datelor oficiale, un număr de 137 de milioane de telespectatori au vizionat reclamele turistice ale bulgarilor. Și, atenție, bulgarii au făcut promovare pentru turiștii străini în condițiile în care în anul 2010 situația înnoptărilor a fost următoarea: 4,5 milioane înnoptări rezidenți, 10,4 înnoptări nerezidenți.

De ce nu procedează și doamna ministru Elena Udrea într-un mod asemănător? De ce nu pune accentul pe promovarea în afara granițelor a turismului românesc?

Răspunsul este simplu: în Cabinetul Boc, incompetența este la ea acasă.

Am vizionat săptămâna trecută pe canalul Eurosport Turul ciclist al Turciei. Ridicat de patru ani la categoria competițiilor Pro Continental, acest tur este creat exclusiv pentru promovarea turistică a litoralului turcesc și a unor zone montane. Timp de o săptămână, zilnic, practic, Turcia și-a promovat litoralul câte două ore în direct, transmisiile fiind preluate de televiziuni din 123 de țări. Site-ul TRT (Turkish Radio and Television Corporation) redă o declarație sugestivă a Președintelui Turciei, domnul Abdullah Güll: „Nu poate exista o mai bună promovare. Oameni din întreaga lume vizionează această cursă (Turul Ciclist al Turciei – n.a.). Noi nu puteam face o astfel de promovare, chiar dacă am da milioane de dolari”.

Deși Turcia este din punct de vedere turistic o destinație foarte căutată, iată, recurge la o promovare de excepție și fără vreun efort financiar – costurile competiției sunt suportate de sponsori. De ce? Pentru că acolo lucrează profesioniști, pentru care interesul național este mai presus de interesul de partid sau de cel propriu.

## **Domnul Liviu Bogdan Ciucă:**

„Ziua Europei unite”

Importanța deosebită a zilei de 9 mai este dată de faptul că, din punct de vedere istoric, sărbătorim Ziua Independenței de Stat a României și Ziua victoriei asupra fascismului, iar din punct de vedere european, aniversăm Ziua Uniunii Europene. Astăzi putem spune că Europa a trecut de la integrarea economică la integrarea teritorială și politică. Uniunea Europeană și-a propus să creeze o lume a oamenilor, să fie aproape de cetățenii săi, să înlocuiască cooperarea pașnică dintre statele europene cu o construcție care să respecte libertatea și identitatea tuturor popoarelor născute și crescute pe acest continent.

Dacă la început obiectivul esențial imediat era acela al cooperării pașnice dintre statele europene, astăzi ambiția este diferită: construcția unei Europe care respectă libertatea și identitatea tuturor popoarelor ce o compun numai prin unirea popoarelor sale. Este necesar să conștientizăm că UE este în slujba cetățenilor săi, păstrându-și propriile valori, tradiții și propria limbă, cetățenii europeni ar trebui să se simtă în largul lor în ceea ce putem numi „casa europeană”.

Lumea de astăzi, într-o continuă și rapidă evoluție, are nevoie de Europa. UE este dovada vie a ceea ce pacea, stabilitatea și prosperitatea pot aduce unui continent altădată măcinat de războaie. Modelul european arată lumii că o uniune mereu mai strânsă a popoarelor este posibilă în măsura în care se bazează pe valori și obiective comune. Și, nu în ultimul rând, trebuie, de asemenea, să ne amintim de ideea care a însoțit permanent demersul lui Monnet: „Noi nu coalizăm state, ci unim oameni!”. Este al patrulea an în care sărbătorim Ziua Uniunii Europene ca membri cu drepturi depline. Calitatea de stat membru implică nu numai drepturi, dar și obligații. Toate aceste drepturi și obligații derivă din tratatele și legislația adoptate de Uniunea Europeană de la înființarea ei și până în prezent, tot acquis-ul comunitar pe care România trebuie să îl respecte ca orice alt stat membru al Uniunii Europene.

Invit secretarii la prezidiu.

Doamnelor și domnilor deputați,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 332 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 171, sunt absenți 161, din care 39 participă la alte acțiuni parlamentare.

O să vă rog să-mi dați voie să-i dau cuvântul, pentru început, domnului deputat Aurel Vainer, pentru o declarație.

## **Domnul Aurel Vainer:**

Doamnă președinte, Stimate colege, Stimați colegi, Bună dimineața!

Mi-am permis să cer îngăduința să vă rețin atenția câteva minute, pentru că astăzi este Ziua Independenței Statului Israel. Vreau să spun în câteva cuvinte câteva aspecte din ceea ce înseamnă statul Israel de astăzi.

Mai întâi de toate, vă informez că acum 63 de ani, la Tel Aviv, conducătorul de atunci al comunităților evreiești din Palestina, care numărau 600.000 de oameni, a proclamat independența statului Israel. Este un moment istoric de o mare însemnătate în istoria multimilenară a poporului evreu. S-a împlinit un vis, s-a împlinit o dorință pentru care au luptat ani și ani evreii din toată lumea.

Statul Israel a apărut și ca urmare a marilor suferințe din cel de Al Doilea Război Mondial suportate de evrei, care s-au încheiat cu omorârea a 6 milioane de oameni doar pentru faptul că au fost evrei.

Ei bine, statul Israel, atunci când s-a proclamat, a apărut ca un stat independent și ca un stat autentic democratic. Tot atunci este de spus sau acum este foarte bine să spun că România a fost printre primele zece țări ale lumii care au recunoscut acest stat Israel. De îndată s-au stabilit relații diplomatice, care au avut un caracter neîntrerupt timp de 63 de ani.

Statul Israel, vă spuneam, este un autentic stat democratic. Există instituția Parlamentului, care a apărut de îndată ce s-a născut acest stat, el are denumirea de Knesset, unicameral, dar ceea ce este mai important decât orice, după părerea mea, de la înființare și până acum și-a menținut structura, numărul și structura: 120 de deputați, deși populația Israelului a crescut de zece ori, de la 600.000 la peste 6 milioane. Mai mult decât atât, în acest Parlament există stipulat, de atunci și până acum, 12 locuri sunt rezervate deputaților arabi, cetățeni ai Israelului, care au dreptul să folosească absolut liber în Parlament limba lor maternă, adică limba arabă.

Această țară a cunoscut o evoluție deosebit de semnificativă sub raport economic, sub raport demografic, sub raport social și al legăturilor internaționale. Oamenii au muncit și muncesc să schimbe fața locului și a ajuns să aibă aspectul unui stat înfloritor.

Ceea ce este de asemenea important, toate religiile au drept de cetate, fără deosebire, asigurându-se funcționarea lor într-o situație perfectă. Să amintim doar că există așezământul Patriarhiei Române la Ierusalim, care a cunoscut o dezvoltare importantă în acești ani.

Relațiile noastre, ale statului român, cu statul Israel, s-au dezvoltat continuu, pe multiple planuri. Aș dori să mai menționez un lucru: că în toți acești ani Israelul a trebuit să se confrunte cu problema situației vecinilor. A fost agresat în mai multe rânduri, de aceea are o armată foarte bine dotată și foarte prezentă în acțiuni militare, atunci când sunt în joc interesele și soarta poporului evreu din Israel.

Relațiile cu Parlamentul României sunt, de asemenea, foarte bune. Aș aminti doar Grupul nostru de prietenie parlamentar România – Israel, de vizita pe care am primit-o în ultimii doi ani, de vizitele primite în ultimii doi ani și, după opinia mea, diplomația paralelă pe care o pot duce parlamentarii nu și-a epuizat posibilitățile.

Așadar, să dăm credit dezvoltării relațiilor cu statul Israel și, dacă sunteți de acord, să vă alăturați acestor cuvinte ale mele cu urarea de „La mulți ani!” statului Israel.

Vă mulțumesc foarte mult.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Îi mulțumesc și eu domnului deputat Vainer și la mulți ani Statului Israel!

Înainte de a vă da cuvântul, mai am o informare de făcut din partea Președintelui României, referitoare la aprobarea propunerilor prim-ministrului României privind solicitări ale Statelor Unite ale Americii.

Dați-mi voie să-i dau citire.

„În baza Legii nr. 268/2006 pentru ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor SUA staționate pe teritoriul României, Statele Unite ale Americii au solicitat permisiunea pentru desfășurarea, în perioada 1.05.–30.06.2011, a unei activități de testare și validare privind posibilitatea de executare a tranzitului, pe teritoriul României, a resurselor materiale și umane aparținând Guvernului SUA, dinspre și către Afganistan, în sprijinul operației NATO International Security Assistance Force (ISAF), a operației de coaliție Enduring Freedom (OEF), a operației Statelor Unite New Dawn (OND) în Irak, precum și a altor operații.

De asemenea, datorită faptului că în perioada 16–26.05.2011, pista Bazei Aeriene de la Incirlik, Turcia, este închisă pentru executarea unor lucrări de mentenanță planificate, partenerul american a cerut permisiunea de dislocare și operare, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, a până la patru aeronave de realimentare în aer și patru aeronave de transport în sprijinul International Security Assistance Force, Enduring Freedom și New Dawn.

Cererile Statelor Unite ale Americii vizează utilizarea facilităților existente în cadrul Centrului Administrativ Aerodromul Mihail Kogălniceanu, Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu și Portului Constanța.

În temeiul și în condițiile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea și desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, am aprobat propunerile prim-ministrului Guvernului României referitoare la solicitările părții americane.

Condițiile concrete privind dislocarea și operarea pe, respectiv, de pe aceste facilități vor fi stabilite printr-un acord tehnic, care se va încheia între Ministerul Apărării Naționale și reprezentanții autorizați ai Statelor Unite ale Americii, cu participarea tuturor instituțiilor guvernamentale române implicate în soluționarea acestor solicitări.”

Domnule deputat Călian, vă rog.

## **Domnul Petru Călian:**

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Pentru anumite discuții legate de ordinea de zi, v-aș ruga, în numele Grupului parlamentar al PDL, să ne acordați o pauză de consultări de o oră și jumătate.

Mulțumesc.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc.

O oră, domnule Călian. Ne revedem într-o oră.

Vă mulțumesc. ## **Doamna Aurelia Vasile**

**:**

## Procedură!

E solicitare de pauză de consultări și după aceea procedură.

Mulțumesc mult.

PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ

Domnul Dușa, vă rog, și pe urmă domnul Nicolicea, și pe urmă doamna Aura Vasile, ca să alternăm grupurile parlamentare.

Cereți pauză de consultări? E-n regulă.

## **Domnul Mircea Dușa:**

Doamna președinte, Stimați colegi,

După o lungă consultare a liderilor de grup, am ajuns la concluzia că Parlamentul României nu mai există. Organul suprem al poporului nu mai există pentru faptul că România este condusă numai prin ordonanțe de urgență, ordonanțe care se referă la, știu eu, reducerea salariilor, a pensiilor, la desființarea a 8.500 de posturi de la Ministerul Administrației și Internelor și că dumneavoastră ocoliți voit dezbaterea parlamentară.

Astăzi era programată de la ora 10.00 ședința plenului Camerei. Văzând că ai dumneavoastră colegi care probabil sunt ocupați cu convenția dumneavoastră sau congresul dumneavoastră de duminică nu sunt în sală, l-ați pus pe colegul nostru să ceară o pauză de consultări de o oră și jumătate. Nu știu dacă era cazul, nu aveam pe ce subiect să ne consultăm, dar, în urma acestei consultări, am ajuns la concluzia că nu doriți să se țină plenul de astăzi, și nu doriți pentru că pe lista de vot final sunt 50 de legi organice. Nicio lege organică, în afară de cele pe care le-am votat și noi, nu s-a votat în această sesiune și ne-a dat și o idee foarte bună colegul meu de la PDL, că probabil noi doream să modificăm astăzi programul de lucru și să introducem în programul de lucru votul final și dezbaterea celor 50 de legi organice.

Pentru că mi-a dat această idee, fac această propunere acum, în plenul Camerei Deputaților, și vă rog să o și supuneți la vot, să modificăm programul de lucru în așa fel încât la 12.30 să se desfășoare votul final pe cele 50 de legi organice care stau de la începutul acestei sesiuni și-și așteaptă votul. Și nu numai că stau și-și așteaptă votul, românii așteaptă aceste legi, pentru că ele se referă la domeniul economic, la domeniul social, la agricultură, la domeniul administrativ și la alte domenii importante de activitate. Nu mai evitați să

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc pentru corecta informare a plenului.

A existat o propunere din partea Grupului minorităților naționale pentru ca săptămâna aceasta să nu fie vot final, aprobată de toți liderii de grup.

Domnul Eugen Nicolicea.

Vă rog.

## **Doamna Aurelia Vasile**

**:**

Doamna președinte, vă rog să-mi dați cuvântul!

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Nu, am stabilit că este un reprezentant PSD, un reprezentant UNPR și pe urmă dumneavoastră.

Lăsați-l pe domnul Nicolicea, că este de la un alt grup parlamentar, și pe urmă...

Vă rog.

Fără amenințări în plen, vă rog!

Cu privire la solicitarea colegului de a introduce pe ordinea de zi voturile finale, și anume ale unor legi organice, vă învederez că, dacă la alte discuții nu este nevoie de cvorum, la votul final pentru legi organice este nevoie de cvorum și constatați că propunerea dumneavoastră este fără efect, pentru că nu există acest cvorum. Deci nu are niciun rost să votăm așa ceva.

A doua chestiune, fiindcă ați invocat de vreo câteva ori, domnule Dușa, consultarea liderilor care trebuia să aibă loc în această pauză, vă învederez faptul că am stat o oră și am așteptat și probabil că ați avut consultări în altă parte, pentru că nici în biroul doamnei președinte nu v-ați prezentat. Și având în vedere că această pauză de consultări nu a fost de consultări și având în vedere faptul că liderii de grup ar trebui să ia în serios acțiunea aceasta a liderilor de grup, și să nu intrăm în derizoriu, solicit o pauză de consultări de 30 de minute, la care liderii să participe.

Vă mulțumesc. Vă rog.

O să vă rog să o lăsați pe doamna Aura Vasile. Nu vreți să o lăsați?

Domnule lider al Grupului independenților, nu ați propus niciun subiect pentru dezbaterea liderilor de grup, și dumneavoastră, care sunteți un bun cunoscător al regulamentului, nu puteți să invocați că nu se poate supune votului, fără cvorumul de 167, modificarea programului de lucru. Într-adevăr, pentru vot final trebuie 167 de persoane, dar, până la ora 12.30, când eu propuneam să fie votul final, rog pe fiecare lider de grup să-și mobilizeze colegii pentru a participa la votul final.

Eu am făcut o propunere de modificare a programului, care să se poată supune votului Camerei în acest moment.

Doamna Aura Vasile și pe urmă drept la replică, domnul Nicolicea.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Îmi aduc aminte că domnul deputat Călian a spus cam așa: cer pauză de consultare pentru a studia ordinea de zi. Deci nu era o problemă de consultare a liderilor, dar, doamna președinte, vreau să constat următorul lucru: în această bucățică de timp când boardul FMI este în România, când printre multe alte sancțiuni, spun eu, pentru poporul român, care au fost negociate cu Președintele României, că mai puțin au fost discutate cu Guvernul, pentru că Guvernul este în campanie electorală pentru Convenția Partidului Democrat Liberal pentru funcțiile viitoare din acest partid, și nicidecum Guvernul nu a participat la negocierile cu FMI-ul, vreau să atrag atenția că dacă la ultima vizită sau penultima vizită FMIul s-a infiltrat în activitatea Parlamentului, dându-ne, într-un fel, dumneavoastră, nu nouă, să modificăm Ordonanța nr. 50 în avantajul băncilor, de data asta probabil că cei care sunt interesați, operatorii și transportatorii de gaze naturale, având cunoaștere că săptămâna trecută la Comisia pentru industrii și servicii a fost pus în dezbatere un proiect de lege care propunea avantaje pentru populația României într-o perioadă cruntă, într-o perioadă de mare criză, într-o perioadă de cruntă sărăcie pentru populație, din nou FMI-ul, care nu a discutat cu Guvernul, probabil că acesta nici nu știe de această inițiativă legislativă de la Comisia pentru industrii și servicii, declară că trebuie liberalizat prețul la gaze naturale pentru populație din 2013.

## Stimați colegi,

Nu știu dacă știți ce înseamnă asta. Asta înseamnă o creștere de 4-5 ori a prețului gazelor naturale pentru fiecare familie. În condițiile în care prim-ministrul și miniștrii umblă pe bani publici din județ în județ, pentru că au ajuns să viziteze 17 județe, 17 județe, ei, în acest moment, nu mai sunt Guvernul României, pentru că FMI-ul a luat locul Guvernului, FMI, pentru că ei negociază cu Președintele României. Cred, stimați colegi, că astăzi ați dat din nou dovadă de faptul că nu vă interesează deloc, dar absolut deloc, soarta acestui popor, a alegătorilor care v-au trimis în Parlamentul României.

În condițiile în care, așa cum liderul meu de grup spunea, că sunt peste 50 de legi organice care nu au fost votate în această sesiune, vă informez că astăzi sunt trei luni, trei luni de când nu s-a putut vota nici măcar la respinse o lege organică. Și vreau să vă mai informez că este pentru prima oară în istoria Parlamentului, în ultimii 20 de ani, când peste o sută și ceva de legi au trecut tacit, chiar dacă aveau raport de adoptare, de Camera Deputaților, acolo unde noi suntem prima Cameră sesizată.

În final, doamnă președinte, vă rog să-mi permiteți, în numele grupului parlamentar, să îmi exprim nemulțumirea și, dacă vreți, în continuare să spun că nu cred că ședințele de plen ale Camerei Deputaților fac parte din Convenția Partidului Democrat Liberal și nu cred eu că colegii care astăzi trebuiau să fie în bancă au altceva de făcut, în acest moment, decât de a aduna voturi pentru un candidat sau pentru un alt candidat.

Cred că noi, celelalte grupuri parlamentare, nu facem parte din desfășurătorul Convenției Partidului Democrat, dar Partidul Democrat ne obligă să facem parte din această activitate.

Cred că premierul României nu mai este premierul României, iar Boc rămâne Boc.

Doamna deputat Drăghici. Vă rog.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Mulțumesc tuturor colegilor care sunteți prezenți astăzi în sală, în special din partea partidelor de opoziție, care am înțeles că am fost trimiși, într-adevăr, aici de electorat pentru a vota legi, pentru a contribui la bunăstarea cetățenilor și a le face lor dreptate.

Nu mulțumesc, ci, dimpotrivă, sunt intrigată de atitudinea partidelor din Coaliția de la putere care nu sunt prezente, nu ne interesează motivele pentru care nu sunt prezente aici, ba chiar își permit liderii acestor partide să ceară pauze de consultări. Pentru cine? În folosul cui și de ce?

Și așa că sunt nemulțumită că acești colegi ai noștri din aceste partide nu recunosc realitatea, faptul că nu sunt prezenți în viața cetățenilor țării și alături de colegii lor parlamentari din opoziție așa cum ar trebui. Vă mulțumesc.

Drept la replică, domnul Nicolicea.

Dar nu v-a pomenit numele!

Deci v-aș ruga să reverificați regulamentul. În regulament nu scrie că trebuie să-ți pomenească cineva numele, poate la Patriarhie se întâmplă acest lucru, ci să facă referire la deputatul respectiv. Și putem verifica acest lucru, putem face chiar un pariu. Pentru că limba română este o limbă vie și poți să faci referire la cineva fără să-l nominalizezi și de multe ori este eliptică de subiect.

Având în vedere faptul că mai avem de clarificat din discursul domnului lider de grup al coaliției PSD+PC, domnul Dușa, am constatat că există nelămuriri și cu privire la regulament, iar eu solicitasem o pauză de consultări cu privire la oportunitatea modificării ordinii de zi, constat că este nevoie și de o discuție clarificatoare cu privire la regulament. Fapt pentru care revin și solicit ca pauza de consultări să fie de o oră.

Vă mulțumesc.

Pauză de consultări.

Înainte de aceasta, doamna Aura Vasile și pe urmă intrăm în pauza de consultări.

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Vreau să-i spun colegului și prietenului meu Eugen Nicolicea că de aproape doi ani îi propun liderului Grupului PD, deputatul Toader, să-l seminarizez pe tot ce se numește regulament, cu toate modificările care au fost aduse de Curtea Constituțională, pentru că regulamentul funcționează numai atunci când vă este în avantaj, indiferent pentru care dintre partidele din arcul guvernamental. Și, vă rog, domnule Nicolicea, întâi să-l seminarizați pe Toader, și pe urmă pe noi.

Vă rog, doamna președinte, să vă uitați, totuși, la ceas și să știți că nu mai putem lua pauză de o oră, ci cel mult 40 și ceva de minute, pentru că la ora 13.00 se încheie programul.

Sunt curioasă cum vom desfășura și activitatea la comisiile permanente, pentru că, dacă tot așa vom avea prezența, cum este și la plen, probabil că și la comisii va fi o zi moartă.

independenți, să reluăm lucrările și de aceea vă propun să modificăm acum, înainte de a da pauza, programul de lucru, să-l prelungim până la ora 13.30.

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Vă mulțumesc.

Totuși, trebuie să existe o consultare între grupuri.

## **Doamna Aurelia Vasile**

**:**

De aceea s-a solicitat pauză, pentru consultări!

Domnul Dușa, pe procedură.

## **Domnul Mircea Dușa:**

Sigur, dar trebuie să... de aceea au solicitat pauză de consultări. Nu? Să se consulte.

Pauză de consultări, până la ora 13.00. Vă mulțumesc.

Doamna președinte,

Ca să nu ne eschivăm totuși de la plenul de astăzi, vă propun ca după ora propusă de colegul meu de la

**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|590540]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 58/20.V.2011 conține 48 de pagini.**

Prețul: 14,40 lei