Valeriu Alecu

„Cum vom sprijini fermierul român?” Nu cred că mai sunt cuvinte pentru a exprima starea de insatisfacție a fermierilor români față de politica agricolă din România și lipsa totală de sprijin pentru activitatea acestora.

Oameni politici, jurnaliști și chiar cetățeni simpli reclamă zilnic inflația prețurilor produselor agroalimentare, precum și calitatea din ce în ce mai scăzută a produselor de origine străină. De asemenea, în lipsa produselor românești, consumatorii români sunt din ce în ce mai nemulțumiți de faptul că sunt constrânși să consume produse din import, în producerea cărora se utilizează substanțe chimice sau amelioratori, soiuri modificate genetic cu efecte negative asupra calității și gustului produsului și poate chiar asupra sănătății oamenilor.

Nu am afirmat niciodată că elaborarea și implementarea unei politici agricole coerente la nivel național ar fi un moft, ușor realizabil. Istoria Uniunii Europene a demonstrat că acest sector este cel mai complex domeniu de decizie și cu un impact semnificativ asupra produsului intern brut.

Speranța mea se leagă de înțelepciunea și experiența extraordinară a noului ministru însărcinat cu miile de probleme ale agriculturii românești, pe care atât eu, personal, cât și opoziția parlamentară îl învestește cu o încredere fără precedent pentru un ministru în ultimii 20 de ani.

Toată această încredere va trebui, însă, să se fructifice în veritabile politici orientate către fermierii care desfășoară activități licite, în sprijin real către cei care cultivă suprafețele, și nu către cei care obțin subvenții pentru suprafețe lăsate în paragină, pentru cei care se află în dificultate pentru că rezultatele muncii lor se orientează către piață, și nu către rețelele subterane ale economiei agrare.

Și economia agrară oficială, asemenea celorlalte ramuri ale economiei, trebuie încurajată. Chingile politicii agricole comune sunt încă destul de largi în România, permițându-ne încă sprijin pentru semințe, un minim ajutor pentru combustibil și deplin ajutor pentru infrastructura agricolă, de la drumuri agricole, sisteme de irigații, până la mașini și utilaje specifice.

Pe termen scurt, obiectivele politicii agricole trebuie îndreptate numai către cei care orientează produsele către piață și plătesc în mod corect obligațiile către stat. Ei sunt ținta politicii noastre, nu economia subterană, nu fermele de subzistență. Până să ajungă să adauge valoare la exporturile românești, fermierii români vor trebui să distrugă definitiv concurența pe piața locală, căci, fără niciun fel de superlative, faima agriculturii românești ar fi păcat să piară.