Mihăiță Calimente

„D.N.A. — a doua Securitate!”

Săptămâna care a trecut a fost una în care declarația ministrului justiției, Tudor Chiuariu, „D.N.A. — a doua Securitate”, a făcut deliciul întregii mass-media.

Am discutat și eu cu alegătorii, apropiații și chiar prietenii mei foarte mult pe această temă. Cu toții am ajuns la concluzia că, din păcate, ministrul Chiuariu chiar are dreptate.

Cum este oare posibil ca o instituție a statului de drept dintr-o țară membră a Uniunii Europene să aibă comportamentul și atitudinea unuia dintre cele mai odioase aparate de represiune din istoria omenirii? Iată că în România acest lucru este posibil. De ce? Pentru că cel care îmbracă în cel mai josnic mod haina Arhanghelului Mihail în lupta contra corupției, președintele Traian Băsescu, este cel care coordonează, prin oameni impuși, D.N.A.

În România anului 2007, orice acțiune de pe scena politică sau din domeniul marii finanțe are în spate o amenințare cu un dosar penal pe anticorupție la D.N.A. La ordinele lui Băsescu, D.N.A. deschide dosare unor politicieni adverși, unor înalți funcționari ai statului sau unor oameni de afaceri, dosare în care apoi nu se instrumentează niciun fel de probă luni întregi sau chiar ani. În această situație despre persoana implicată se spune că „are dosar penal” și, în momentul în care respectivul are o atitudine „neprietenoasă” față de Băsescu, „corul bocitoarelor din presă”, împreună cu așa-numiții intelectuali pornesc ofensiva mediatică împotriva „necredinciosului”. Cazurile sunt multe în societatea românească și rețeta funcționează cu mare succes.

Oare asta înseamnă stat de drept? Oare pentru asta am sacrificat generațiile de după 1989, în sensul realizării reformelor necesare accederii României în U.E.? Pentru asta au murit în decembrie 1989 atâția tineri nevinovați?

Mă cutremur la gândul că România de astăzi, prin modul de comportament al unor domni precum Băsescu, Morar sau Țuluș, are caracterele unui stat polițienesc.

Justiția românească este la pământ, iar principalii săi călăi se numesc Băsescu, Macovei, Morar, cu largul concurs al europeanului Frattini, care în rapoartele de țară introduce după bunul său plac pasaje utile camarilei de la București, contrazicându-și propriile concluzii care se regăsesc în același document.