Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Florin Iordache
Discurs
„D.N.A. — instrument politic folosit împotriva adversarilor politici”
Monica Macovei declara în 2005, când se modificau prin asumarea răspunderii guvernamentale legile care vizau organizarea în justiție, că „a fost înfăptuită o reformă structurală în justiție”.
Prin reorganizările care au avut loc în numirile de la D.N.A. și trecerea propunerilor de numire de la C.S.M., care este „garantul independenței justiției”, la ministrul justiției, s-a urmărit ca D.N.A. să devină instrument politic, folosit împotriva adversarilor politici.
Asistăm la un caz unic în lume, în care ministrul justiției este atacat de propriii săi procurori.
De ce ministrul Chiuariu începe să vorbească despre neregulile din D.N.A. abia acum? În momentul în care P.S.D.-ul critica „reforma în justiție”, domnul Chiuariu era printre susținătorii acestei idei.
Iată că acum se constată că „reforma” înfăptuită a creat monștri, iar unul dintre aceștia este D.N.A.-ul, care a devenit o armă politică. Se fac dosare la comandă, se ascultă telefoanele, cu încălcarea gravă a legii, cu un singur scop: anihilarea și eliminarea adversarilor politici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.