Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Adrian Țuțuianu
Discurs
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Stimați colegi,
Vreau să fiți atenți la ce propunere legislativă avem, pentru că nu cred că s-au spus lucrurile de amănunt.
Ce ne propun inițiatorii?
Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru funcții publice de conducere:
a) 1 an în specialitatea studiilor necesare pentru funcțiile de șef de birou, șef serviciu și secretar de comună, precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora;
b) 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere altele decât cele prevăzute la lit. a) (directori, directori generali, șefi de departamente și așa mai departe).
Eu cred că n-o să mai avem niciun fel de competență în administrația publică. Dacă la un an de zile de vechime încercăm să dăm cuiva atributul de secretar al unei unități administrativ-teritoriale cu trei, patru, cinci, șase, șapte, opt mii de locuitori, înseamnă că vom avea și... mai puțină administrație, mai puțină performanță.
Eu nu cred că trebuie chiar să tratăm povestea aceasta cu..., condiția aceasta, cu vechimea în funcții publice, în felul acesta. Doi ani mi se pare obligatoriu și minimum pentru a-i putea conduce pe unii care au o vechime în specialitate mai mare și mi se pare că în felul acesta, practic, lipsim de interes pe orice funcționar care vrea să facă pași în carieră. Îl promovăm foarte repede, în cinci ani ajunge la maximum, și apoi îi cerem performanță în funcția respectivă.
Eu cred că soluția adoptată de Comisia pentru administrație publică este corectă și cred că trebuie să avem în vedere un minimum necesar de pregătire pentru cine accede în funcții publice cu responsabilitate foarte importantă.
## Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.