Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2014
other · retrimis
Valeriu Todirașcu
Discurs
Da.
Această inițiativă legislativă propune modificarea actualei legi a reformei sănătății prin aplicarea până la capăt a modelului german al organizării Casei de Asigurări, model care s-a oprit la locul unde este aleasă conducerea care decide modul de cheltuire a banilor.
Modificările propuse vizează depolitizarea Casei de Asigurări de Sănătate, înlocuirea actualilor – numiri politice – cu votul direct al asiguraților, o dată la patru ani, pentru alegerea democratică a reprezentanților asiguraților în conducerea Casei, eliminarea conflictelor de interese și a incompatibilităților membrilor adunării reprezentanților și ai consiliului de administrație, negocierea corectă a contractelor între asiguratori, asigurați și furnizori, și nu între stat și stat cum este acum, controlul legitim real și colectiv al contribuitorilor asupra conducerii Casei, care va duce la diminuarea cu peste un miliard de euro anual a risipei din fondurile sănătății.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.