Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2000
procedural
Oliviu Gherman
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Da, am o singurã probã, îmi permit s-o dau, anume sã dau o probã în aceastã privinþã, pentru cã eu nu
contest solicitarea unor colegi din salã sã introduc asemenea elemente.
Am avut în faþã întregul proces de privatizare a celor douã unitãþi de aluminiu din Slatina, ALRO ºi ALPROM.
Fondul Proprietãþii de Stat a încredinþat întreaga problemã unei înalte instituþii, care trebuia sã facã o prezentare a condiþiilor optime de privatizare, o instituþie internaþionalã. Aceastã instituþie Ñ ºi vã pot aduce, dacã doreºte stimatul coleg, îi pot aduce referatul acestei instituþii, care a fost solicitatã de F.P.S. ºi plãtitã de F.P.S. Ñ spune clar cã cele douã unitãþi trebuie întâi sã fuzioneze ºi dupã fuziune sã se facã privatizarea.
Mai mult, Fondul Proprietãþii de Stat dispune celor din Consiliul de administraþie al celor douã unitãþi sã se facã fuziunea. Aceastã fuziune nu s-a fãcut, deºi a existat aceastã dispoziþie, ºi în acest moment se face privatizarea pe baza unui alt material care a fost solicitat din nou de cãtre Fondul Proprietãþii de Stat, se face privatizarea celor douã unitãþi în mod separat. Dacã doriþi, avem la Comisia de privatizare toate elementele care aratã cã un proces care a fost nu numai declanºat într-un anumit mod, dar care a fost într-un fel ºi consiliat de cãtre o înaltã instituþie de profil internaþional, este deturnat într-un sens care este împotriva interesului naþional ºi împotriva intereselor ambelor societãþi comerciale privatizate. Aceasta este proba, stimate coleg, dar, dacã vreþi, vã dau mai multe, sã ºtiþi cã avem la Comisia de privatizare foarte multe dintre aceste elemente.
Dacã se doreºte, vã pot spune cã, de exemplu, o întreprindere din Bucureºti Ñ se numeºte I.O.R. Ñ care are ºi componente strategice, care vizeazã livrarea de instrumente ºi de componente pentru apãrarea naþionalã. aceasta a fost privatizatã în condiþii frauduloase Ñ afirm cu toatã rãspunderea, frauduloase Ñ, fãrã sã se obþinã aprobãrile forurilor care trebuia sã-ºi dea acordul pentru asemenea privatizare.
Dacã doriþi ºi dacã mi se oferã timp din partea altor grupuri parlamentare pot continua, dar nu cred cã este cazul.
Deci întorcându-mã la fondul problemei vã pot spune cã se procedeazã dupã principiul într-adevãr al lui Ludovic al XV-lea ”Dupã noi potopulÒ, doar cã acest potop ne priveºte pe noi, pe toþi, ºi este deosebit de grav cã într-o problemã de interes naþional se procedeazã într-un mod iresponsabil.
Rãspunzându-i, deci, distinsului premier, vreau sã-i spun cã o asemenea iniþiativã legislativã este de mai bine de un an de zile în poarta Biroului permanent al Senatului care a programat-o, reprogramat-o ºi care nu ne-a ajutat sã o dezbatem în plen. Ca atare, a existat aºa ceva, existã ºi, dacã se doreºte, se poate promova pentru ca sã intrãm în legalitate.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .