Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Cornel Boiangiu
Discurs
Da. Art. 8 prevede: ”Inspectoratul General al Poliþiei este condus de inspector general numit prin Hotãrârea Guvernului României, la propunerea ministrului de interne, cu consultarea Corpului Naþional al PoliþiºtilorÒ.
Acesta este textul iniþiatorului ºi cred cã este acoperitor, este mult mai bun decât ceea ce s-a votat ca amendament la comisie, spunând cã: ”Inspectoratul General al Poliþiei este condus de un inspector general numit prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului de interne, dupã consultarea Corpului Naþional al PoliþiºtilorÒ.
De ce spun acest lucru? Pentru cã din motivaþia pe care foarte bine a redat-o domnul general Sandu aici, deci punctul de vedere al iniþiatorului, este clar cã noi avem drept scop armonizarea legislaþiei interne cu prevederile cuprinse în acte normative din þãri cu tradiþie democraticã ºi, nu în ultimul rând, raporturile Poliþiei cu celelalte autoritãþi ale administraþiei publice, care sunt prezente în Guvern. Deci sã nu ºuntãm aceastã rãspundere, sã meargã direct ministru de interne Ð prim-ministru, ci ea trebuie ºi la ceilalþi factori care compun ºi care constituie administraþia publicã; de fapt, sã nu facã parte din hotãrârea care înseamnã numirea unuia dintre cei mai importanþi oameni ai Poliþiei Române.
În concluzie, cred cã textul iniþiatorului, art. 8, este mult mai acoperitor ºi merge pe linia a ceea ce urmãrim în aceastã lege.
Vã mulþumesc pentru atenþie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.