Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 decembrie 2005
other · respins
Antonie Iorgovan
Continuarea dezbaterii ∫i adoptarea proiectului Legii privind procedura insolven˛ei
Discurs
Da. Atunci v„ spun eu, domnule coleg: e vorba de sute de posturi.
Deci a∫ vrea s„ re˛in aten˛ia Senatului... Sigur, vom vota aceast„ solu˛ie legislativ„. Vreau Óns„ s„ avem ca tem„ de lucru, ∫i este o problem„ a Comisiei pentru administra˛ie, domnilor colegi, ∫i nu numai a Comisiei pentru administra˛ie.
Modul Ón care este structurat„ Cancelaria, dup„ umila mea p„rere, nu mai corespunde cu stadiul Ón care ne afl„m noi. Noi intr„m acum Óntr-o perioad„ nu de fortificare a rolului primului-ministru ∫i al Guvernului, ci, invers, de fortificare a rolului c‚t mai multor structuri specializate, ceea ce Ónseamn„ c„ undeva trebuie s„ se produc„ o schimbare de optic„, de sus, unde s-a Óngro∫at, c„ a fost aceast„ b„t„lie de Ónchidere a capitolelor de negociere ∫i administra˛ia guvernamental„ a fost implicat„ la v‚rf, de unde consilieri c‚t cuprinde. Dar acum intr„m Óntr-o not„ oarecum a firescului ∫i, deci, trebuie s„ g‚ndim procesul invers.
Asta am vrut s„ scot Ón eviden˛„. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.