Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2011
procedural · respins
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Da. Cu privire la ordinea de zi. Domnule președinte, Stimați colegi,
Există un punct în ordinea de zi referitor la decizia Curții Constituționale cu privire la nominalizarea reprezentanților societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii. Propun ca acest punct să fie reportat pentru luni, să-l discutăm atunci.
Referitor la procedură, avem și noi un anunț. Tot în Comisia pentru regulament, Grupul parlamentar al PDL, pe locul care-i revine și pe funcția de președinte, propune nominalizarea domnului senator Constantin Dumitru, în locul domnului senator Toader Mocanu. Referitor la anunțul făcut de colegii din Grupul parlamentar al senatorilor independenți, au dreptul să facă această propunere, locul li se cuvine conform Regulamentului și pot oricând să anunțe orice. Când s-a discutat în Biroul permanent, este adevărat că dumneavoastră, partea cealaltă a spectrului politic, ați susținut ca această propunere să fie discutată la pachet cu comisiile, dar nu are nicio legătură cu pachetul de negociere asupra comisiilor. S-a convenit că este dreptul lor, conform Regulamentului, și pot să anunțe în plen.
Ați luat notă de aceasta. Sigur că luni, oricum, vom relua această discuție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.