Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 noiembrie 2013
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Da, dacă Florin Popescu, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, actual membru al comisiei, n-a sesizat această problemă, ce să mai vorbesc de restul? Păi, doar la... mi-am adus aminte acum... domnul Popescu este și un om pe care este greu să nu-l observi.
Mergem mai departe la... și dacă nici domnul Popescu, măcar domnul Oltean, vicepreședinte al Biroului permanent, care n-a sesizat această chestiune de fond. Un om cu vechime în comisie, fost președinte al comisiei. Domnul Toader... de dânsul nu mai vorbim că e la industrii.
9. Proiectul de lege pentru efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Caracter organic.
Raportul conține 47 de amendamente admise și patru respinse.
Inițiatorul.
Doamna ministru, aveți cuvântul.
## **Doamna Georgeta Bratu** – _secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Potrivit art. 31 din Codul muncii, absolvenții de învățământ superior efectuează o perioadă de 6 luni de stagiu la angajator. Modalitatea de organizare a stagiilor și de evaluare, spune Codul muncii, se realizează prin lege specială. Legea specială este chiar proiectul pe care vi-l supunem dezbaterii acum și care reglementează modul de organizare a stagiului, modul de evaluare a stagiarilor, precum și modul de finanțare a stagiilor de adaptare profesională.
Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.