Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 septembrie 2010
procedural · adoptat
Mircea Dan Geoană
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 13 – 18 septembrie a.c.
Discurs
Da, dar, domnule secretar de stat, eu înțeleg că, atunci când apar probleme pe care cetățenii români, în nume individual, le pot provoca într-un stat al Uniunii Europene, avem obligația ca stat membru să respectăm directivele europene și să luăm măsuri de restricționare în conformitate cu acestea.
Întrebarea pe care noi ne-o punem este ce face statul român atunci când directivele europene sunt încălcate de alte state membre, practic, specificația directivei europene de resort în care se vorbește despre acțiuni individuale, nu de acțiuni de grup, colective. Întrebarea este: care este reacția statului român atunci când asistăm la o flagrantă încălcare a directivelor europene?
Observați că în Senat există o disponibilitate de a ne asuma anumite obligații, pentru că nu dorim să dăm senzația că avem o atitudine indiferentă sau de impunitate atunci când legea este încălcată de cetățeni români, dar, din punct de vedere al reacției noastre, anticipăm – ceea ce spunea domnul senator Urban este perfect adevărat – o cascadă, un efect de domino, care se va duce probabil și către alte state europene.
Întrebarea care se pune este dincolo de acest text: care este acțiunea Guvernului și a statului român pentru a ne apăra împotriva exceselor care apar? Și sunt excese de acțiune politică, de retorică politică, iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit și nouă.
Microfonul 10, domnule secretar de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.