Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților. Acesta este proiectul de hotărâre.
Articolul unic: Anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei se modifică după cum urmează:
– doamna deputat Cristina Elena Dobre, aparținând Grupului parlamentar al PDL, trece de la Comisia pentru muncă și protecție socială la Comisia pentru sănătate și familie, în calitate de membru;
– doamna deputat Mihaela Stoica, aparținând Grupului parlamentar al PDL, trece de la Comisia pentru politică economică la Comisia pentru muncă și protecție socială;
– doamna deputat Mihaela Ioana Șandru, aparținând Grupului parlamentar al PDL, trece de la Comisia pentru sănătate la Comisia pentru politică economică;
– doamna deputat Teodora Virginia Trandafir, aparținând Grupului parlamentar al PDL, este desemnată în calitate de membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială;
– încetează calitatea de membru al Comisiei pentru egalitatea de șanse a domnului deputat Mugurel Surupăceanu, aparținând Grupului parlamentar al PSD+PC.
Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Va rămâne pentru sesiunea de vot final de miercuri. Revenim la Proiectul Legii educației naționale.
Am să-i dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul ministru Daniel Funeriu.
## **Domnul Daniel Petru Funeriu** _– ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului_ **:**
## Doamnelor și domnilor deputați,
În primul rând, bună ziua, și trebuie să recunosc că este cu o oarecare emoție că prezint astăzi în fața dumneavoastră Proiectul Legii educației naționale, inițiat de Guvernul României.
Înainte de toate, permiteți-mi să vă spun câteva lucruri.
În primul rând, vreau să mulțumesc Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților pentru munca susținută pe care a făcut-o pentru a ajunge astăzi în fața dumneavoastră cu un raport al acestei comisii.
Mulțumesc, în egală măsură, deputaților din arcul guvernamental care au susținut foarte multe dintre punctele de vedere exprimate de Guvern în această lege, dar mulțumesc și deputaților opoziției, care, prin unele intervenții, au adus proiectului de lege unele modificări, de ce să nu o spunem, care au îmbunătățit în anumite puncte această lege.
Doresc să vă mai spun, doamnelor și domnilor, că acest proiect de lege izvorăște din Pactul Național pentru Educație, Pactul Național pentru Educație fiind rezultatul direct al semnării acestui document de către toate partidele politice. Absolut toate opțiunile majore care sunt în această lege
izvorăsc din punctele Pactului Național pentru Educație. De aceea, trebuie spus încă o dată că în Comisia pentru învățământ de la Cameră opțiunile majore au fost agreate, în general, de reprezentanții tuturor partidelor.
Permiteți-mi, doamnelor și domnilor, să prezint în câteva cuvinte punctele esențiale ale legii pe care de astăzi începeți s-o dezbateți în această Cameră.
În primul rând, cred că cel mai important lucru referitor la această lege este că ea va aduce stabilitate sistemului educațional din România. Va aduce stabilitate și, în același timp, prin modul în care este văzută finanțarea sistemului de învățământ din România în această lege, va aduce sustenabilitate și va aduce, de asemenea, predictibilitate sistemului educațional din România, pentru că primul lucru pe care o lege trebuie să-l facă este să aducă stabilitate într-un domeniu care, din păcate, a fost victima prea multor schimbări, de multe ori făcute fără o fundamentare foarte precisă.
Permiteți-mi, așadar, să vă prezint câteva puncte.
În primul rând, este vorba despre compatibilizarea ciclurilor de învățământ cu ceea ce se întâmplă la nivel european. Am propus trecerea clasei pregătitoare de la 6 ani în învățământul obligatoriu. De ce am făcut acest lucru? Pentru că toate studiile arată faptul că, cu cât un copil merge mai repede la școală, cu atât rezultatele învățării, cu atât viața școlară pe care o va avea poate să aibă mai mult succes. În același timp, cu cât un copil merge mai repede la școală, cu atât inechitățile sociale de care România suferă foarte mult sunt reduse.
În același timp am propus trecerea clasei a noua la gimnaziu. De ce am propus acest lucru? Pentru că cea mai larg deschisă ușă spre abandonul școlar în România este trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a. Acela este momentul în care cei mai mulți copii părăsesc școala, de obicei pentru că este dificil pentru copiii din mediul rural să meargă la o școală din mediul urban sau din comună și, de aceea, la sfârșitul clasei a VIII-a ei aleg să nu-și continue studiile.
Trecând clasa a IX-a la gimnaziu, altfel spus aducând educația mai aproape de elevi, vom crește șansele elevilor din mediul rural să-și termine învățământul obligatoriu în comunitatea din care ei fac parte.
În același timp, trecând clasa a IX-a la gimnaziu mai realizăm un lucru. Atunci când copiii merg la liceu, la sfârșitul clasei a VIII-a, la vârsta de 14 ani, ei nu sunt neapărat foarte bine pregătiți să trăiască în semiautonomie la o vârstă atât de fragedă.
De aceea, foarte mulți dintre copiii care-și părăsesc comuna pentru a merge la liceu în oraș ajung în situație de eșec școlar foarte devreme. Trecerea la liceu la o vârstă de 15-16 ani, cât vor avea copiii la finalul clasei a IX-a, va da mai multe șanse copiilor din mediul rural să aibă un liceu de calitate.
O dată cu acest lucru, legea prevede accelerarea descentralizării. Descentralizarea pe două paliere: o dată, pe palierul administrării școlilor, și doi, pe palierul curriculumului, al programei școlare.
În ceea ce privește descentralizarea administrării școlilor, deciziile administrative trebuie să fie aduse cât mai aproape de școală.
De aceea, Guvernul a propus ca școlile să fie conduse de un consiliu de administrație format din o treime profesori, o treime părinți și o treime reprezentanți ai colectivităților locale.
Varianta propusă de Guvern a fost amendată în Comisia pentru învățământ de la Cameră și, prin vot, s-a decis ca aceste consilii de administrație să fie compuse din 50% profesori și 50% reprezentanți ai colectivităților locale și ai părinților. Este, din punctul nostru de vedere, un pas înainte și acesta, vom vedea ceea ce va decide plenul Camerei referitor la acest punct.
În același timp, legea prevede că o parte din curriculum, o parte din programa școlară, va fi la decizia școlii, pentru că, desigur, necesitățile educaționale ale unui elev din mediul rural nu sunt neapărat aceleași cu ale unui elev din mediul urban. Necesitățile educaționale fiind diferite, este firesc ca o parte din curriculum, o parte din programă, și anume 20% la gimnaziu și 30% la liceu, să fie decisă la nivelul școlii.
De asemenea, un lucru care este, poate, cel mai important: centrarea curriculumului, centrarea programei pe formarea de competențe, pentru că școala românească, știm cu toții, chiar de când eram noi înșine în școală ni se spunea că școala este mult prea mult centrată pe toceală. Acest lucru trebuie să se încheie și de aceea această lege prevede un cadru foarte clar în care să putem să avem un curriculum care să fie atractiv pentru copii, dar un curriculum atractiv, un curriculum mai aerisit, o programă școlară aerisită, în care copiii să aibă maximum 20 de ore în ciclul primar, maximum 25 la gimnaziu și maximum 30 la liceu, deci o programă școlară aerisită trebuie, în același timp, să fie corelată cu examinări, cu proceduri de examinare care, de asemenea, să le testeze aceste competențe.
Așadar, prin modul în care sunt prevăzute curriculumul și procedurile de evaluare, credem din nou că este un pas înainte important pentru conținutul educațional.
În ceea ce privește bacalaureatul, Comisia pentru învățământ, contrar propunerii inițiale a Guvernului, a votat ca la bacalaureat, la examinare, să fie o singură limbă străină, opțiunea inițială a Guvernului fiind să avem examinarea la două limbi străine, pentru că noi considerăm că în anul 2010 este deosebit de important să avem copii care să fie încurajați să învețe cel puțin două limbi străine.
Din punct de vedere al finanțării învățământului preuniversitar, legea statuează finanțarea per elev, finanțarea școlilor per elev. Cred că aici este unul dintre punctele forte ale acestei legi.
La ora actuală, finanțarea se face, finanțarea salariilor profesorilor și învățătorilor se face per elev, iar ceea ce propune legea este să mergem să facem încă un pas înainte, și finanțarea salariilor, cheltuielilor curente, manualelor, utilităților și dotărilor necesare pentru evaluare, toate acestea să intre în costul standard și să fie toate aceste lucruri finanțate în funcție de numărul de elevi. Astfel, ne asigurăm că banul ajunge direct la școală, ne asigurăm că statul își îndeplinește datoria față de elev prin finanțarea tuturor aspectelor legate de educație, în funcție de numărul de elevi.
De asemenea, am prevăzut conceptul, care este în acord cu Pactul Național pentru Educație, ca finanțarea să urmeze elevul. Consecința, implicația acestui lucru este că statul își va îndeplini obligația pe care o are față de toți copiii României, indiferent dacă ei aleg să meargă în învățământul public sau în învățământ privat. Altfel spus, un elev care merge la o școală de stat sau la o școală privată va primi din partea statului exact aceeași sumă de bani.
Voi spune în câteva cuvinte prevederile majore în ceea ce privește învățământul superior.
În primul rând, trebuie să spunem foarte clar că în toate țările lumii centrul de putere, motorul oricărui sistem educațional se află în învățământul superior.
Decredibilizarea învățământului din România a început o dată cu decredibilizarea învățământului superior. Acest lucru trebuie să înceteze, și datoria noastră este să facem o lege care să ne permită să avem un învățământ superior credibil, să avem un învățământ superior de calitate și, mai ales, să avem un învățământ superior care este perfect corelat cu piața muncii și care poate chiar să intuiască piața muncii.
Am prevăzut să sporim autonomia universitară, dar, în același timp, să dublăm sporirea autonomiei universitare cu creșterea răspunderii publice a universităților. O dată cu obținerea acreditării, universitățile din România trebuie să înțeleagă, fie că ele sunt de stat, fie că ele sunt private, trebuie să înțeleagă că au un rol social major și că modul în care se achită de datoria de a forma tineri de bună calitate este fundamental.
De aceea, opțiunea noastră, în varianta Guvernului, a fost ca toate procesele, toate reglementările care privesc învățământul superior de stat să se regăsească, să fie identice cu reglementările care privesc învățământul superior privat, pentru că prea puțin ne interesează care este forma de capital a unei universități, ceea ce ne interesează este preponderent procesul care se desfășoară în aceste universități.
Opțiunea comisiei a fost să introducă anumite reglementări speciale pentru universitățile particulare și, desigur, credem noi că și aici este necesară o discuție pe fond la nivelul Camerei Deputaților.
Am gândit să conectăm universitățile din România mult mai bine la mediul extern. Acest lucru se poate face prin includerea în structurile de conducere ale universităților din România, includerea în structurile care aleg conducerea universităților din România, a unor reprezentanți externi universităților.
Am prevăzut un mecanism de alegere a rectorilor prin care rectorul este ales, rectorul este selecționat de o comisie desemnată de senatul universității, comisie care să fie compusă din 50% membri ai comunității academice și 50% personalități externe universității, care să fie desemnate de senatul universității.
De asemenea, am prevăzut o schimbare profundă a doctoratelor din România. Doctoratele, în viziunea acestei legi, vor fi doctorate la frecvență și vor fi doctorate profesionale în domeniul artelor, doctorate de consacrare în domeniul artelor și sportului, dar, în afara acestor două tipuri de doctorate – în arte și sport –, doctoratele trebuie să fie la frecvență, pentru că, încă o dată, doctoratul reprezintă o muncă care nu poate să fie făcută _part-time_ .
De asemenea, am deschis universitățile românești către tineri, le-am deschis către resursa umană tânără și de calitate prin modul, prin procedurile prin care am gândit obținerea titlurilor universitare de conferențiar și de profesor.
În același timp, un punct foarte sensibil și un punct care îi privește pe toți oamenii politici a fost capitolul care privește incompatibilitățile. Din punctul nostru de vedere, funcțiile de conducere în universități și calitatea de ales în Parlamentul României sau de persoană care să se afle în conducerea ministerelor sunt funcții care sunt incompatibile.
De aceea, pentru a da un semnal puternic de depolitizare a școlii românești, vă invit, doamnelor și domnilor deputați, să fiți alături de propunerea Guvernului, să păstrăm aceste incompatibilități.
Prin modul de desemnare, de alegere a conducerii universităților și de stabilire a structurilor de conducere din universități am avut în vedere un lucru esențial: am avut în vedere să ne aliniem la standardele mondiale prin care universitățile să fie conduse într-un mod corporatist, pentru că managementul universitar trebuie să fie apanajul managerilor, iar procesele educaționale care se petrec în universități să fie decise la nivelul senatului universitar, senat care să fie ales de toți membrii comunității academice.
Pentru că de mult prea multe ori universitățile din România au fost acuzate că promovează nepotismul universitar și pentru a nu mai exista această suspiciune asupra universităților din România, noi credem că alegerea senatului universitar de către toți membrii comunității academice este încă un pas înainte pentru modernizarea sistemului de învățământ din România.
Nu de mult, un foarte marcant lider al unui partid care astăzi se află în opoziție a afirmat, și mă refer aici la profesorul Marga, că România trebuie să-și asume realitatea că are mult prea puțini studenți și mult prea multe universități. Resursa financiară este astăzi disipată în sistemul învățământului superior.
De aceea, și încă o dată, în coerență cu tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial, am prevăzut evaluarea tuturor programelor de studii din învățământul superior și, ca urmare a acestei evaluări a programelor de studii, am prevăzut clasificarea universităților în trei tipuri distincte: universități care, desigur, au un rol local important, universități care pot să meargă până la programe de licență și, evident, dacă aceste universități au unul sau două programe de master performante resursa statului trebuie să meargă acolo unde se face performanță, un al doilea tip de universități care rezultă în urma acestei clasificări va fi reprezentat de universitățile care pot merge până la nivel de master și, în mod excepțional, pe anumite programe, până la nivel de doctorat, iar cele mai bune universități să poată să meargă până la nivel de programe doctorale și postdoctorale.
Ca etapă ulterioară acestei clasificări, am propus în proiectul inițiat de Guvern ca într-un termen rezonabil de timp, un an după realizarea acestei clasificări, să realizăm o concentrare a resurselor care să se materializeze prin comasarea universităților în jurul universităților de bună calitate și să mergem pe principiul atât de mult utilizat și care dă performanțe, principiul „O universitate, mai multe campusuri”.
Finanțarea universităților, desigur, urmează să fie făcută diferențiat, în funcție de modul în care universitățile sunt clasificate, așa cum am exprimat anterior.
Nu în ultimul rând, avem un întreg capitol care se referă la centrarea universităților pe student. Implicarea studenților în deciziile majore luate de universități este un lucru foarte important și, cu această ocazie, doresc să spun două lucruri: în primul rând, salutăm modul corect în care cel puțin două dintre federațiile studențești și-au promovat drepturile la această lege, prin prezența lor în dezbaterea publică și în discuțiile Comisiei pentru educație din Camera Deputaților.
În același timp, trebuie să resping formal zvonurile care sunt propagate cu rea intenție de anumiți lideri ai anumitor federații studențești, cum că această lege, doamnelor și
domnilor, ar mări taxele în universități. Fals! Această lege nu mărește și nici măcar nu stabilește taxele pe care universitățile pot să le perceapă.
Doi: această lege nu mărește taxele pentru examene. Mă văd obligat, doamnelor și domnilor, să vă informez și pe dumneavoastră, pentru că, desigur, puteți să transmiteți acest mesaj și în colegiile electorale pe care le reprezentați, pentru că nu este corect ca noi, Guvernul, și dumneavoastră să fim acuzați că producem și că votăm o lege care ar fi în defavoarea studenților.
Nu în ultimul rând, doamnelor și domnilor, am introdus o parte a legii referitoare la învățarea pe tot parcursul vieții. Vă voi da două date: în Uniunea Europeană, aproximativ 12% din cetățenii Uniunii Europene sunt cuprinși într-un program de formare pe tot parcursul vieții. În România, doar 1,8% din cetățenii României sunt cuprinși într-un program de formare profesională pe tot parcursul vieții. De aceea am introdus o serie de măsuri pentru a remedia această situație, și măsura-cheie este introducerea contului educațional, prin care fiecare persoană va putea să fie finanțată, după terminarea învățământului obligatoriu, pentru formarea pe tot parcursul vieții.
Așa cum vă spuneam, doamnelor și domnilor, eu și echipa ministerială reprezentată prin doamna secretar de stat Oana Badea, pe învățământ preuniversitar, domnul secretar de stat Cătălin Baba, pe învățământ superior, și domnul secretar de stat Király Andrei, pe învățământul minorităților și relația cu Parlamentul, vom fi prezenți pe toată durata acestor dezbateri.
Dorința mea, doamnelor și domnilor, este ca această lege să fie legea tuturor și mă bucur că, pentru prima dată de când se vehiculează diferite variante ale Legii educației naționale, această lege nu a intrat în dezbatere cunoscută sub numele inițiatorului său, și mă bucur de acest lucru, și vă invit, doamnelor și domnilor, ca această lege să fie legea noastră, a tuturor, să o îmbunătățim unde ea poate să fie îmbunătățită, să mergem în linia care a fost stabilită și asumată de dumneavoastră toți, linia Pactului Național pentru Educație.
În încheiere, aș dori să vă mai transmit un mesaj, doamnelor și domnilor. O națiune puternică se poate strânge în jurul unor valori fundamentale în situații de dificultate. Suntem într-o situație dificilă. Cea mai de preț valoare pe care națiunea română o are la ora actuală sunt tinerii noștri. Eu cred că un semnal pe care societatea întreagă îl așteaptă este să ne strângem eforturile în jurul tinerilor acestei țări, pentru că ei sunt resursa acestei țări de care de prea multă vreme nu am beneficiat. Este o resursă pe care o risipim cu nonșalanță. Acest lucru trebuie să se încheie și vă invit, doamnelor și domnilor, să facem din acest Proiect al Legii educației naționale un prim pas înainte către viitorul nostru.
Vă mulțumesc și vă asigur de toată disponibilitatea noastră atât pe palierul tehnic, cât și pe palierul informațiilor care vă pot ajuta în luarea deciziilor pe anumite articole. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.