Stenogramă plen

Dezbaterea Proiectului de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (rămas pentru votul final)

În aceste condiții, cred că și conducerea Camerei Deputaților are obligația de a face lumină asupra acestor cheltuieli care sunt puse în sarcina parlamentarului.

Deci să se spună clar ce cheltuie parlamentarul pentru el și ce nu. Pentru că, dacă facem o paralelă, înseamnă că primarul cheltuie atâți bani câți cheltuie salariații lui aflați în organigrama primăriei.

Vă mulțumesc, stimați colegi.

Mulțumesc, în egală măsură, deputaților din arcul guvernamental care au susținut foarte multe dintre punctele de vedere exprimate de Guvern în această lege, dar mulțumesc și deputaților opoziției, care, prin unele intervenții, au adus proiectului de lege unele modificări, de ce să nu o spunem, care au îmbunătățit în anumite puncte această lege.

Doresc să vă mai spun, doamnelor și domnilor, că acest proiect de lege izvorăște din Pactul Național pentru Educație, Pactul Național pentru Educație fiind rezultatul direct al semnării acestui document de către toate partidele politice. Absolut toate opțiunile majore care sunt în această lege izvorăsc din punctele Pactului Național pentru Educație. De aceea, trebuie spus încă o dată că în Comisia pentru învățământ de la Cameră opțiunile majore au fost agreate, în general, de reprezentanții tuturor partidelor.

Permiteți-mi, doamnelor și domnilor, să prezint în câteva cuvinte punctele esențiale ale legii pe care de astăzi începeți s-o dezbateți în această Cameră.

În primul rând, cred că cel mai important lucru referitor la această lege este că ea va aduce stabilitate sistemului educațional din România. Va aduce stabilitate și, în același timp, prin modul în care este văzută finanțarea sistemului de învățământ din România în această lege, va aduce sustenabilitate și va aduce, de asemenea, predictibilitate sistemului educațional din România, pentru că primul lucru pe care o lege trebuie să-l facă este să aducă stabilitate într-un domeniu care, din păcate, a fost victima prea multor schimbări, de multe ori făcute fără o fundamentare foarte precisă.

Permiteți-mi, așadar, să vă prezint câteva puncte.

În primul rând, este vorba despre compatibilizarea ciclurilor de învățământ cu ceea ce se întâmplă la nivel european. Am propus trecerea clasei pregătitoare de la 6 ani în învățământul obligatoriu. De ce am făcut acest lucru? Pentru că toate studiile arată faptul că, cu cât un copil merge mai repede la școală, cu atât rezultatele învățării, cu atât viața școlară pe care o va avea poate să aibă mai mult succes. În același timp, cu cât un copil merge mai repede la școală, cu atât inechitățile sociale de care România suferă foarte mult sunt reduse.

În același timp am propus trecerea clasei a noua la gimnaziu. De ce am propus acest lucru? Pentru că cea mai larg deschisă ușă spre abandonul școlar în România este trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a. Acela este momentul în care cei mai mulți copii părăsesc școala, de obicei pentru că este dificil pentru copiii din mediul rural să meargă la o școală din mediul urban sau din comună și, de aceea, la sfârșitul clasei a VIII-a ei aleg să nu-și continue studiile.

Trecând clasa a IX-a la gimnaziu, altfel spus aducând educația mai aproape de elevi, vom crește șansele elevilor din mediul rural să-și termine învățământul obligatoriu în comunitatea din care ei fac parte.

În același timp, trecând clasa a IX-a la gimnaziu mai realizăm un lucru. Atunci când copiii merg la liceu, la sfârșitul clasei a VIII-a, la vârsta de 14 ani, ei nu sunt neapărat foarte bine pregătiți să trăiască în semiautonomie la o vârstă atât de fragedă.

De aceea, foarte mulți dintre copiii care-și părăsesc comuna pentru a merge la liceu în oraș ajung în situație de eșec școlar foarte devreme. Trecerea la liceu la o vârstă de 15-16 ani, cât vor avea copiii la finalul clasei a IX-a, va da mai multe șanse copiilor din mediul rural să aibă un liceu de calitate.

O dată cu acest lucru, legea prevede accelerarea descentralizării. Descentralizarea pe două paliere: o dată, pe palierul administrării școlilor, și doi, pe palierul curriculumului, al programei școlare.

În ceea ce privește descentralizarea administrării școlilor, deciziile administrative trebuie să fie aduse cât mai aproape de școală.

De aceea, Guvernul a propus ca școlile să fie conduse de un consiliu de administrație format din o treime profesori, o treime părinți și o treime reprezentanți ai colectivităților locale.

Varianta propusă de Guvern a fost amendată în Comisia pentru învățământ de la Cameră și, prin vot, s-a decis ca aceste consilii de administrație să fie compuse din 50% profesori și 50% reprezentanți ai colectivităților locale și ai părinților. Este, din punctul nostru de vedere, un pas înainte și acesta, vom vedea ceea ce va decide plenul Camerei referitor la acest punct.

În același timp, legea prevede că o parte din curriculum, o parte din programa școlară, va fi la decizia școlii, pentru că, desigur, necesitățile educaționale ale unui elev din mediul rural nu sunt neapărat aceleași cu ale unui elev din mediul urban. Necesitățile educaționale fiind diferite, este firesc ca o parte din curriculum, o parte din programă, și anume 20% la gimnaziu și 30% la liceu, să fie decisă la nivelul școlii.

De asemenea, un lucru care este, poate, cel mai important: centrarea curriculumului, centrarea programei pe formarea de competențe, pentru că școala românească, știm cu toții, chiar de când eram noi înșine în școală ni se spunea că școala este mult prea mult centrată pe toceală. Acest lucru trebuie să se încheie și de aceea această lege prevede un cadru foarte clar în care să putem să avem un curriculum care să fie atractiv pentru copii, dar un curriculum atractiv, un curriculum mai aerisit, o programă școlară aerisită, în care copiii să aibă maximum 20 de ore în ciclul primar, maximum 25 la gimnaziu și maximum 30 la liceu, deci o programă școlară aerisită trebuie, în același timp, să fie corelată cu examinări, cu proceduri de examinare care, de asemenea, să le testeze aceste competențe.

Așadar, prin modul în care sunt prevăzute curriculumul și procedurile de evaluare, credem din nou că este un pas înainte important pentru conținutul educațional.

În ceea ce privește bacalaureatul, Comisia pentru învățământ, contrar propunerii inițiale a Guvernului, a votat ca la bacalaureat, la examinare, să fie o singură limbă străină, opțiunea inițială a Guvernului fiind să avem examinarea la două limbi străine, pentru că noi considerăm că în anul 2010 este deosebit de important să avem copii care să fie încurajați să învețe cel puțin două limbi străine.

Din punct de vedere al finanțării învățământului preuniversitar, legea statuează finanțarea per elev, finanțarea școlilor per elev. Cred că aici este unul dintre punctele forte ale acestei legi.

La ora actuală, finanțarea se face, finanțarea salariilor profesorilor și învățătorilor se face per elev, iar ceea ce propune legea este să mergem să facem încă un pas înainte, și finanțarea salariilor, cheltuielilor curente, manualelor, utilităților și dotărilor necesare pentru evaluare, toate acestea să intre în costul standard și să fie toate aceste lucruri finanțate în funcție de numărul de elevi. Astfel, ne asigurăm că banul ajunge direct la școală, ne asigurăm că statul își îndeplinește datoria față de elev prin finanțarea tuturor aspectelor legate de educație, în funcție de numărul de elevi.

De asemenea, am prevăzut conceptul, care este în acord cu Pactul Național pentru Educație, ca finanțarea să urmeze elevul. Consecința, implicația acestui lucru este că statul își va îndeplini obligația pe care o are față de toți copiii României, indiferent dacă ei aleg să meargă în învățământul public sau în învățământ privat. Altfel spus, un elev care merge la o școală de stat sau la o școală privată va primi din partea statului exact aceeași sumă de bani. Voi spune în câteva cuvinte prevederile majore în ceea ce privește învățământul superior.

În primul rând, trebuie să spunem foarte clar că în toate țările lumii centrul de putere, motorul oricărui sistem educațional se află în învățământul superior.

Decredibilizarea învățământului din România a început o dată cu decredibilizarea învățământului superior. Acest lucru trebuie să înceteze, și datoria noastră este să facem o lege care să ne permită să avem un învățământ superior credibil, să avem un învățământ superior de calitate și, mai ales, să avem un învățământ superior care este perfect corelat cu piața muncii și care poate chiar să intuiască piața muncii.

Am prevăzut să sporim autonomia universitară, dar, în același timp, să dublăm sporirea autonomiei universitare cu creșterea răspunderii publice a universităților. O dată cu obținerea acreditării, universitățile din România trebuie să înțeleagă, fie că ele sunt de stat, fie că ele sunt private, trebuie să înțeleagă că au un rol social major și că modul în care se achită de datoria de a forma tineri de bună calitate este fundamental.

De aceea, opțiunea noastră, în varianta Guvernului, a fost ca toate procesele, toate reglementările care privesc învățământul superior de stat să se regăsească, să fie identice cu reglementările care privesc învățământul superior privat, pentru că prea puțin ne interesează care este forma de capital a unei universități, ceea ce ne interesează este preponderent procesul care se desfășoară în aceste universități.

Opțiunea comisiei a fost să introducă anumite reglementări speciale pentru universitățile particulare și, desigur, credem noi că și aici este necesară o discuție pe fond la nivelul Camerei Deputaților.

Am gândit să conectăm universitățile din România mult mai bine la mediul extern. Acest lucru se poate face prin includerea în structurile de conducere ale universităților din România, includerea în structurile care aleg conducerea universităților din România, a unor reprezentanți externi universităților.

Am prevăzut un mecanism de alegere a rectorilor prin care rectorul este ales, rectorul este selecționat de o comisie desemnată de senatul universității, comisie care să fie compusă din 50% membri ai comunității academice și 50% personalități externe universității, care să fie desemnate de senatul universității.

De asemenea, am prevăzut o schimbare profundă a doctoratelor din România. Doctoratele, în viziunea acestei legi, vor fi doctorate la frecvență și vor fi doctorate profesionale în domeniul artelor, doctorate de consacrare în domeniul artelor și sportului, dar, în afara acestor două tipuri de doctorate – în arte și sport –, doctoratele trebuie să fie la frecvență, pentru că, încă o dată, doctoratul reprezintă o muncă care nu poate să fie făcută _part-time_ .

De asemenea, am deschis universitățile românești către tineri, le-am deschis către resursa umană tânără și de calitate prin modul, prin procedurile prin care am gândit obținerea titlurilor universitare de conferențiar și de profesor.

În același timp, un punct foarte sensibil și un punct care îi privește pe toți oamenii politici a fost capitolul care privește incompatibilitățile. Din punctul nostru de vedere, funcțiile de conducere în universități și calitatea de ales în Parlamentul României sau de persoană care să se afle în conducerea ministerelor sunt funcții care sunt incompatibile.

De aceea, pentru a da un semnal puternic de depolitizare a școlii românești, vă invit, doamnelor și domnilor deputați, să fiți alături de propunerea Guvernului, să păstrăm aceste incompatibilități.

Prin modul de desemnare, de alegere a conducerii universităților și de stabilire a structurilor de conducere din universități am avut în vedere un lucru esențial: am avut în vedere să ne aliniem la standardele mondiale prin care universitățile să fie conduse într-un mod corporatist, pentru că managementul universitar trebuie să fie apanajul managerilor, iar procesele educaționale care se petrec în universități să fie decise la nivelul senatului universitar, senat care să fie ales de toți membrii comunității academice.

Pentru că de mult prea multe ori universitățile din România au fost acuzate că promovează nepotismul universitar și pentru a nu mai exista această suspiciune asupra universităților din România, noi credem că alegerea senatului universitar de către toți membrii comunității academice este încă un pas înainte pentru modernizarea sistemului de învățământ din România.

Nu de mult, un foarte marcant lider al unui partid care astăzi se află în opoziție a afirmat, și mă refer aici la profesorul Marga, că România trebuie să-și asume realitatea că are mult prea puțini studenți și mult prea multe universități. Resursa financiară este astăzi disipată în sistemul învățământului superior.

De aceea, și încă o dată, în coerență cu tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial, am prevăzut evaluarea tuturor programelor de studii din învățământul superior și, ca urmare a acestei evaluări a programelor de studii, am prevăzut clasificarea universităților în trei tipuri distincte: universități care, desigur, au un rol local important, universități care pot să meargă până la programe de licență și, evident, dacă aceste universități au unul sau două programe de master performante resursa statului trebuie să meargă acolo unde se face performanță, un al doilea tip de universități care rezultă în urma acestei clasificări va fi reprezentat de universitățile care pot merge până la nivel de master și, în mod excepțional, pe anumite programe, până la nivel de doctorat, iar cele mai bune universități să poată să meargă până la nivel de programe doctorale și postdoctorale.

Ca etapă ulterioară acestei clasificări, am propus în proiectul inițiat de Guvern ca într-un termen rezonabil de timp, un an după realizarea acestei clasificări, să realizăm o concentrare a resurselor care să se materializeze prin comasarea universităților în jurul universităților de bună calitate și să mergem pe principiul atât de mult utilizat și care dă performanțe, principiul „O universitate, mai multe campusuri”.

Finanțarea universităților, desigur, urmează să fie făcută diferențiat, în funcție de modul în care universitățile sunt clasificate, așa cum am exprimat anterior.

Nu în ultimul rând, avem un întreg capitol care se referă la centrarea universităților pe student. Implicarea studenților în deciziile majore luate de universități este un lucru foarte important și, cu această ocazie, doresc să spun două lucruri: în primul rând, salutăm modul corect în care cel puțin două dintre federațiile studențești și-au promovat drepturile la această lege, prin prezența lor în dezbaterea publică și în discuțiile Comisiei pentru educație din Camera Deputaților.

În același timp, trebuie să resping formal zvonurile care sunt propagate cu rea intenție de anumiți lideri ai anumitor federații studențești, cum că această lege, doamnelor și domnilor, ar mări taxele în universități. Fals! Această lege nu mărește și nici măcar nu stabilește taxele pe care universitățile pot să le perceapă.

Doi: această lege nu mărește taxele pentru examene. Mă văd obligat, doamnelor și domnilor, să vă informez și pe dumneavoastră, pentru că, desigur, puteți să transmiteți acest mesaj și în colegiile electorale pe care le reprezentați, pentru că nu este corect ca noi, Guvernul, și dumneavoastră să fim acuzați că producem și că votăm o lege care ar fi în defavoarea studenților.

Nu în ultimul rând, doamnelor și domnilor, am introdus o parte a legii referitoare la învățarea pe tot parcursul vieții. Vă voi da două date: în Uniunea Europeană, aproximativ 12% din cetățenii Uniunii Europene sunt cuprinși într-un program de formare pe tot parcursul vieții. În România, doar 1,8% din cetățenii României sunt cuprinși într-un program de formare profesională pe tot parcursul vieții. De aceea am introdus o serie de măsuri pentru a remedia această situație, și măsura-cheie este introducerea contului educațional, prin care fiecare persoană va putea să fie finanțată, după terminarea învățământului obligatoriu, pentru formarea pe tot parcursul vieții.

Așa cum vă spuneam, doamnelor și domnilor, eu și echipa ministerială reprezentată prin doamna secretar de stat Oana Badea, pe învățământ preuniversitar, domnul secretar de stat Cătălin Baba, pe învățământ superior, și domnul secretar de stat Király Andrei, pe învățământul minorităților și relația cu Parlamentul, vom fi prezenți pe toată durata acestor dezbateri.

Dorința mea, doamnelor și domnilor, este ca această lege să fie legea tuturor și mă bucur că, pentru prima dată de când se vehiculează diferite variante ale Legii educației naționale, această lege nu a intrat în dezbatere cunoscută sub numele inițiatorului său, și mă bucur de acest lucru, și vă invit, doamnelor și domnilor, ca această lege să fie legea noastră, a tuturor, să o îmbunătățim unde ea poate să fie îmbunătățită, să mergem în linia care a fost stabilită și asumată de dumneavoastră toți, linia Pactului Național pentru Educație.

În încheiere, aș dori să vă mai transmit un mesaj, doamnelor și domnilor. O națiune puternică se poate strânge în jurul unor valori fundamentale în situații de dificultate. Suntem într-o situație dificilă. Cea mai de preț valoare pe care națiunea română o are la ora actuală sunt tinerii noștri. Eu cred că un semnal pe care societatea întreagă îl așteaptă este să ne strângem eforturile în jurul tinerilor acestei țări, pentru că ei sunt resursa acestei țări de care de prea multă vreme nu am beneficiat. Este o resursă pe care o risipim cu nonșalanță. Acest lucru trebuie să se încheie și vă invit, doamnelor și domnilor, să facem din acest Proiect al Legii educației naționale un prim pas înainte către viitorul nostru.

Vă mulțumesc și vă asigur de toată disponibilitatea noastră atât pe palierul tehnic, cât și pe palierul informațiilor care vă pot ajuta în luarea deciziilor pe anumite articole. Vă mulțumesc.

După părerea mea și a noastră, a celor care am semnat acest proiect legislativ, înseamnă un pas înapoi. Un pas înapoi, pentru că actualmente primele două clase de liceu fac parte din învățământul obligatoriu. Această obligativitate a primelor două clase de liceu ne-a dus în situația să creștem foarte mult ponderea absolvenților de liceu, așa încât cei care terminau ciclul învățământului obligatoriu, într-o proporție importantă, peste 95%, finalizau studiile liceale.

Sigur, opțiunea Guvernului v-a fost explicată de domnul ministru. Eu vreau să vă spun că în situația în care vom duce clasa a IX-a la gimnaziu, în primul rând vom sacrifica toți elevii din mediul rural, care nu vor mai avea posibilitatea și susținerea necesară să iasă din comuna sau din satul în care s-au născut, și cred că este un mare păcat și este o mare nenorocire pe care noi o vom produce celor care n-au nicio vină că s-au născut în mediul rural.

Apoi, o a doua diferență se referă la modul în care a fost gândită evaluarea. Evaluarea, în legea Guvernului, este gândită la fiecare două clase. După opinia noastră, această evaluare încarcă excesiv de mult elevul. O evaluare la finalizarea fiecărui ciclu mi s-ar fi părut mai acceptabilă și de părinți, și de elevi și mai potrivită pentru ceea ce înseamnă școala de acum și de aici încolo, pentru anii pentru care legea intră în vigoare.

O altă diferență constă în intrarea în sistem a cadrelor didactice, și anume în păstrarea titularizării în sistem, atât pentru cei care acum sunt titulari și au devenit titulari prin concurs, cât și pentru cei care vor intra în sistemul de învățământ de aici încolo, pentru că titularizarea nu este un cadou pe care-l facem profesorilor, și așa văduviți prin salarizare, titularizarea este un element de stabilitate pentru sistemul de învățământ și cred că este un lucru important în primul rând pentru sistem, dar și pentru cadrele didactice, pentru că cel puțin salariul era mic, dar postul era stabil, și lucrul acesta este foarte important.

O altă diferență care există între cele două proiecte de lege se referă la descentralizare. Descentralizarea, pe care am clamat-o cu toții și ne-o dorim cu toții, după opinia noastră, în proiectul de lege înscris primul în Camera Deputaților este mai potrivită, pentru că partajează responsabilitățile, obligațiile și drepturile fiecăruia dintre actorii care participă la gestionarea sistemului de învățământ, în speță școala, autoritățile locale, inspectoratul școlar și autoritățile centrale, respectiv Ministerul Educației.

În ceea ce privește învățământul superior, diferența este substanțială, și această diferență se referă la autonomia universitară.

În toate documentele pe care Asociația Universităților Europene, domeniile care... Comisia Europeană, cei care se ocupă de învățământ, documente care sunt lansate în domeniul public sub formă de declarații, autonomia universitară este un principiu care nu trebuie restricționat, ci, dimpotrivă, un principiu care trebuie extins, pentru că nimeni mai bine decât comunitatea academică nu știe care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, în așa fel încât performanța fiecărei universități să crească. Fără autonomie universitară nu vreau să mă gândesc cum ar arăta universitățile noastre astăzi.

După opinia mea, legea pe care v-a prezentat-o domnul ministru reprezintă pași în urmă în ceea ce privește autonomia universitară, pentru că sunt extrem de multe restricții. Vreau să fiu cât se poate de clar înțeleasă: autonomia universitară trebuie să fie dublată de asumarea răspunderii publice, un principiu cu care, fără îndoială, suntem de acord.

De altfel, principiul autonomiei și solicitările legate de autonomie s-au înscris și în ceea ce s-a numit rezoluția Consiliului național al rectorilor, o rezoluție elaborată după ce, evident, legea a fost analizată cu toate aspectele și cu toate consecințele care derivă din ea. Documentele europene vorbesc, ca și Constituția noastră, care garantează autonomia, de autonomie instituțională, de autonomie financiară, de autonomie în ceea ce privește recrutarea resurselor umane și, fără îndoială, de autonomie academică, principii care, fără îndoială, sunt cunoscute și așteptate de lumea academică.

De asemenea, legea aceasta, prin comparație cu legea cealaltă, cuprinde în același document legislativ și principalele aspecte derivate din nevoia de asigurare a calității, în așa fel încât să nu avem, să spunem, domenii distincte și instituții care să solicite excesiv de mult, prin evaluări care nu s-ar justifica, asigurarea calității, convinși fiind că este extrem de important să avem proceduri interne

de asigurare a calității și, evident, evaluările externe periodice care vin să confirme și să amendeze elementele care nu dau performanță în universitățile noastre.

Legea structurează, după opinia noastră, foarte bine programele de licență, programele de masterat și de doctorat și stabilește acele reglementări care să nu oprească universitatea în a-și dezvolta inițiativa și a-și dezvolta personalitatea în legătură cu aceste programe.

De asemenea, ultima parte a legii, care cuprinde Statutul personalului didactic, cuprinde drepturile acestei comunități, care, după opinia mea, este una cu totul specială, și prin statut se particularizează în ansamblul comunităților bugetare, și această parte a legii, Statutul personalului didactic, are nevoie să cuprindă acele reglementări care dau stabilitate carierei didactice și care dau și predictibilitate acestei cariere.

Cu speranța că atunci când veți analiza articolele care sunt derivate din aceste pachete de legi discutate în paralel veți avea posibilitatea să alegeți între variantele pe care aceste legi vi le propun, în așa fel încât Parlamentul să dea cea mai potrivită lege, vă mulțumesc pentru atenție și sper ca, într-adevăr, o lege a educației să fie o lege obținută prin consens, o lege care să fie adresată sistemului, o lege care să nu fie direcționată către anumite personaje existente azi, dar poate mâine mai puțin importante în sfera publicului, și nu cred că este corect să avem într-o lege prevederi care să țintească anumite personalități ale momentului.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

Dragi colegi,

În discuțiile din comisie, parlamentarii puterii au respins explicit trecerea în lege a unui asemenea articol care presupune finanțarea cu minimum 6% a educației. Îl veți regăsi la articole respinse și trag nădejde că, în înțelepciunea dumneavoastră, îl veți aproba.

Legea educației naționale a început, între alte subiecte, ca o perdea de fum pentru a acoperi incompetența Guvernului. Ea face parte din categoria de propuneri privind modificarea Constituției, Legea unică de salarizare, care au produs nenumărate probleme de la 1 ianuarie și care nu au fost încă rezolvate, Legea lustrației și altele.

Diferența, în schimb, între Legea educației și celelalte perdele de fum este că la această lege întreaga societate ar fi trebuit, și într-o măsură mai mică a contribuit, la fel și parlamentarii opoziției, nu doar ai puterii, și importanța acesteia este de natură a o face până la urmă un subiect foarte important pentru viitorul și competitivitatea acestei națiuni.

Apoi, învățământul profesional și tehnic, prin lungimea acestuia, devine complet neatractiv și va duce la lipsuri în forța de muncă calificată medie în România.

Apoi, Guvernul a greșit – și o spune explicit aici – când a trecut dintr-o extremă în alta: învățământul informativ, cel prin care se predau copiilor doar informații, să fie transformat într-unul formativ, cel în care doar creăm competențe. De acord cu acest lucru, numai că el trebuie completat și cu educația de bază, _basics_ în educație. Nu poți doar să creezi competențe și să elimini complet din educație noțiunile fundamentale care țin de educația copiilor. Acest lucru se întâmplă prin acest proiect de lege.

Apoi, eu sper că, în ceea ce privește descentralizarea, principiu susținut de către PNL, am reușit – și o privesc ca pe un succes al comisiei – eliminarea politicului, pe cât s-a putut, din învățământul preuniversitar, astfel încât propunerea de alcătuire a consiliului de administrație al școlilor din 4 membri profesori, 4 membri ai consiliului local sau reprezentanți ai acestuia și 4 membri ai părinților a fost schimbată cu un raport 50% și 50%, iar directorul școlii, care nu poate fi decât cadru didactic, este un membru în plus, și astfel are o componență impară acest consiliu de administrație.

Acest lucru, acest succes, îl consider de apreciat, și trebuie menționat, și sper să nu-l schimbăm, pentru că l-am auzit pe domnul ministru lansând un avertisment puternic și care poate să se constituie într-o amenințare, dacă vreți, firavă la adresa plenului, că și-ar dori să se schimbe la loc, în plen, acest articol. Sper să nu!

Apoi, pentru că sunt și lucruri bune, noi susținem partea în ceea ce privește costul per elev, finanțarea per elev și descentralizarea financiară.

Lucrurile grele, în schimb, dacă la învățământul preuniversitar au fost principii mult discutate și, în cea mai mare parte a lor, prinse în Pactul pe educație, în schimb, nenorocirile vin în ceea ce privește învățământul universitar. Nu am reușit depolitizarea învățământului universitar, conform acestui proiect de lege. Încă o dată spun: desemnarea unui rector se face de către o comisie, care conține jumătate din membrii săi – membri ai universității respective –, jumătate personalități academice – din afara acesteia, din țară sau străinătate –, minimum 12 membri.

Această comisie va fi cea care va selecta, în locul unui plen al senatului universitar, rectorul. O dată rectorul selectat, comunitatea academică nu mai are niciun cuvânt de spus în toate celelalte funcții de conducere. Rectorul, singur, desemnează prorectorii, rectorul, singur, desemnează decanii.

Restul profesorilor și studenților din universitate nu mai au niciun cuvânt de spus.

Imaginați-vă, pentru că eu sunt convins că rațiunea din spatele acestei propuneri este de a elimina rectorii incomozi politic, și vă mai spun, din a doua acuză, cea privind distrugerea autonomiei, că încă se păstrează în acest proiect un lucru care nici pe vremea comunismului nu exista sau cel puțin formal nu exista: astăzi, un ministru, conform acestui proiect de lege, poate demite un rector, ceea ce pe vremea comunismului, formal măcar, nu se putea.

Apoi, pot să afirm cu toată tăria că, într-adevăr, câteva lucruri în ceea ce privește autonomia au fost salvate față de legea actuală, astfel încât pot să afirm cu toată tăria că acest proiect de lege PL-x 156 propus de Guvern este pentru învățământul universitar un mare regres față de legea actuală, care ar fi trebuit să fie una mai bună pentru România. Decât să am această lege, prefer ceea ce avem acum.

Partidul Național Liberal va vota – sau eu, cel puțin – pentru abținere la discuțiile pe această lege, pentru că eu consider, și colegii mei, noi considerăm că pentru a implementa asemenea schimbări de substanță pentru România trebuie să existe un guvern și un ministru capabili să facă acest lucru.

Din păcate, acestui guvern și acestui ministru le lipsesc atât resursele materiale – acest lucru este foarte clar – care trebuie să acompanieze această schimbare de fond, pe mulți ani, a educației în România, și le lipsesc, în același timp, resursele morale, de credibilitate, pentru că... și aici mă opresc, închei, și le doresc colegilor Emil Boc și Daniel Petru Funeriu mult succes în viața politică, și nu sunt cuvinte mari sau nesincere, pentru că, de asemenea, îmi doresc să fie la această tribună și să dea seama în timp pentru nenorocirile pe care le-au creat prin acest proiect, în măsura în care el va trece în forma pe care și-o dorește Guvernul sau cel puțin articolele care au rezistat în forma pe care și-o dorește Guvernul, în discuțiile de la comisie.

Vă mulțumesc foarte mult și vă urez multă, multă răbdare și deschidere către școala românească, și nu vot politic, cum dictează șeful de partid.

Vă mulțumesc.

V-am spus aceste lucruri ca să înțelegeți că a fost o amplă dezbatere – și la nivelul comisiei, și la nivelul Biroului permanent –, pentru că, în mod normal, prima lege cu care a fost sesizată comisia a fost PL-x 115/2010, și ea ar fi trebuit să fie luată ca text de bază, dar prin votul biroului comisiei și al comisiei s-a propus textul propus de Guvern.

Pentru întocmirea raportului comun, comisia a analizat avizele primite de la: Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Comisia pentru sănătate și familie, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, precum și avizul Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic și Social și punctul de vedere al Guvernului pentru inițiativele legislative altele decât cele depuse de Guvern.

Vreau să mulțumesc tuturor colegilor de la celelalte comisii, care ne-au dat în timp util avizele necesare pentru această dezbatere.

Proiectele de lege au ca obiect reglementarea educației naționale, asigurarea cadrului legal pentru exercitarea dreptului fundamental la învățătură, stabilind organizarea, structura, funcțiile, conducerea și finanțarea unitară a învățământului românesc.

La lucrări au luat parte toți cei 31 de deputați membri ai comisiei, precum și un număr important de colegi de la alte comisii, care au fost înlocuitori, în anumite momente, ai celor din comisia noastră de învățământ, pentru că vreau să vă spun, comisia a lucrat timp de 3 săptămâni, câte 5 zile pe săptămână, câte 12 și 14 ore pe zi, și vreau, cu acest prilej, să le mulțumesc tuturor colegilor pentru efortul excepțional făcut, și staffului tehnic, care ne-a însoțit pe toată această perioadă, pentru a putea fi gata cu proiectul de lege.

Și, ca să vedeți despre ce este vorba, vă voi spune că legea actuală, pe care o vom dezbate, inițial, cuprindea 316 articole, iar pe parcursul dezbaterii legii au fost depuse 1.695 de amendamente, au fost admise 667 de amendamente, din care doar 276 referitoare la conținutul legii, și 391 – peste 60% – privind, din păcate, rigoarea exprimării.

Mai departe, vreau să vă spun că la lucrările comisiei noastre au participat aproape în permanență, și doresc să fac această precizare, pentru că este pentru prima oară când partenerii sociali au fost prezenți, adică toate centralele sindicale, pe tot parcursul dezbaterii, la nivel de președinte sau vicepreședinte.

De asemenea, vreau să mulțumesc asociațiilor reprezentative ale părinților, de asemenea prezente la toate dezbaterile, precum și reprezentanților asociațiilor de studenți, care și ei au fost prezenți la dezbateri. Tot timpul am avut asistență, și le mulțumesc rectorilor din învățământul superior de stat și particular, care au participat în calitate de invitați la aceste dezbateri, și de fiecare dată au răspuns atunci când au fost solicitați sau când au cerut cuvântul, li s-a dat cuvântul, în folosul, bineînțeles, al textului.

## Doamnelor și domnilor,

Potrivit prevederilor articolului� și îmi pare rău că nu am citit numele, pentru că numele tuturor acestor invitați reprezintă o listă extrem de importantă, și n-o fac din dorința de a trece peste aceste nume, ci din dorința de a câștiga un pic de timp în ceea ce privește dezbaterea noastră, dar cu mențiunea că toate centralele sindicale au fost prezente la nivel de președinte, așa cum v-am spus, ceea ce pentru noi, comisia, a fost un lucru onorant.

Potrivit prevederilor articolului... și n-am citit numele acestora pentru că trebuia să citesc numele tuturor membrilor comisiei și ale celor care au înlocuit membrii comisiei, care sunt vreo 45 de persoane, comisia noastră având 31 de membri.

Punctul 3 din raportul meu. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Camera Deputaților este primă Cameră sesizată.

Aici vreau să vă spun că, fiind primă Cameră sesizată, noi suntem în interiorul perioadei de 45 de zile, potrivit căreia

trebuie să aprobăm în comisie, să avizăm în comisie și să dezbatem în plen aceste texte de lege.

În raport cu obiectul și conținutul lor, inițiativele legislative fac parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.

În urma dezbaterilor din ședințele din 21, 22, 23, 27, 28, 29, 30 aprilie – 4, 5, 6, 7, 10, 11, 12, 13, 14 mai 2010, în temeiul art. 68 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia a propus, cu 16 voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 5 abțineri, adoptarea cu amendamentele din anexa nr.1 a Proiectului Legii educației naționale – PL-x 156/2010, cu 16 voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 5 abțineri, respingerea Propunerii legislative „Legea educației naționale” – PL-x 115/2010, cu 16 voturi pentru și 15 voturi împotrivă, respingerea Propunerii legislative privind învățământul superior – PL-x 180/2010, respingerea Propunerii legislative privind statutul personalului didactic – PL-x 181/2010 și respingerea Propunerii legislative privind învățământul preuniversitar – PL-x 182/2010.

Anexa nr. 2 cuprinde amendamentele respinse, după cum urmează: anexa nr. 2A – prevederile și propunerile legislative ale Legii educației naționale – PL-x nr. 115/2010, anexa nr. 2B – prevederile Propunerii legislative privind învățământul superior – PL-x nr. 180/2010, ale Propunerii legislative privind statutul personalului didactic – PL-x nr. 181/2010 și ale Propunerii legislative privind învățământul preuniversitar – PL-x nr. 182/2010, anexa nr.2C – alte amendamente depuse de deputați la Proiectul Legii educației naționale, care se află în dezbatere.

## Doamnă președinte,

## Doamnelor și domnilor colegi,

În final, și vreau să spun acest lucru, legea conține 331 de articole și, în urma evaluărilor pe care le-am făcut, ca timp de dezbatere vă propun următorii timpi: pentru inițiatori – și acest lucru s-a întâmplat, 30 de minute (aici au fost mai mulți inițiatori), 10 minute pentru raportul comisiei, vă propun câte 10 minute la dezbaterile generale pentru fiecare grup parlamentar, aflându-ne în procedură de urgență, de asemenea, vă propun 5 minute pentru fiecare articol pe tot parcursul legii, 2 minute pentru fiecare autor ce-și susține un amendament respins.

Mergând pe acest principiu al celor 5 minute, doamnă președinte, și dacă veți aproba veți vedea că coincide, de fapt, ca o reală premoniție, cu termenul pe care dumneavoastră, în Biroul permanent – în înțelepciunea lui –, ni l-ați propus pentru vineri, la ora 13.00, votul final.

Vă mulțumesc.

De fiecare dată, și în documentele propuse în discuție anterior, și în cel de azi, capul de pod al părții cu învățământul universitar era autonomia universitară, iar după umila mea părere, în formula pe care am văzut-o prezentată Parlamentului, de această dată, această autonomie începe a fi ușor atacată.

Eu susțin că depolitizarea învățământului, în forma în care ea apare astăzi, este formală. Ea nu este o depolitizare reală, având în vedere tocmai elementele care sunt în măsură să întărească autonomia universitară.

Acum vă garantez că nu fac o discuție _pro domo_ . Eu sunt rector a doua legislatură. Nu știu dacă a rămas în text că actuala formulă de conducere a universităților se impune după ce se termină mandatul celor actual aleși, și nici nu mă interesează foarte mult problema, iar, și ca vârstă, și ca experiență, eu cred că rolul meu ca și conducător al unei școli superioare, chiar dacă ea este de medicină, s-a încheiat.

Dar la ultima întâlnire pe care am avut-o am făcut o propunere pe care o susțin și astăzi. Nu știu de ce trebuie obligatoriu schimbată conducerea aleasă colegial în universități cu conducerea corporatistă. Nu înțeleg sensul acestei schimbări, care, deși reformează ceva, nu știu cât bine aduce învățământului superior. Nu înțeleg de ce nu s-a mers pe ideea existenței unei pilotări, în funcție de voința senatelor universitare, cea care ar fi confirmat autonomia universitară, în privința alegerii organelor de conducere ale școlii.

Eu cred că senatele, așa cum sunt ele alese, din rândul lucrătorilor universității, sunt suficient de mature ca să poată să știe să-și aleagă conducerea, fie ea colegială, fie corporatistă, și cred că se putea face o analiză mult mai pertinentă, dacă se acceptau aceste două forme de alegere a conducerii universității, în care senatul sau senatele să-și spună punctul de vedere. Nu cred că ar fi deranjat pe nimeni dacă senatul, în cunoștință de cauză, ar fi socotit că este mai corect să conducă școala un membru al senatului, decât cineva care ar fi venit printr-un concurs pentru ocuparea unei funcții atât de importantă ca cea de rector al unei universități, într-o comisie formată din jumătate de-ai lor, jumătate de-ai noștri, iar în ceea ce privește concursul cred că toți de aici, din sală, care am participat măcar vreodată la vreun concurs, ne-am făcut o impresie despre ce înseamnă el.