Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Cameliu Petrescu
Discurs
Da.
Doamna ministru, aveþi cuvântul!
## **Doamna Daniela Bartoº Ñ** _ministrul sãnãtãþii ºi familiei_
Domnule preºedinte,
Domnilor colegi, Distinse domnule profesor Stanciu,
Aºa cum ºtiþi, sãptãmâna trecutã, pe 14 martie, am avut la minister o întâlnire cu factorii de decizie din Iaºi, din Centrul Universitar Iaºi ºi din judeþul Iaºi, în care au participat de la prefect la ºeful casei de asigurãri, la directorul de spital, rectorul Universitãþii din Iaºi, cu care am discutat toate aceste probleme pe care dumneavoastrã le-aþi ridicat în interpelarea pe care aþi fãcut-o.
Am sã vã rãspund pe puncte la ceea ce dumneavoastrã mi-aþi solicitat ºi am sã vã spun în primul rând cã alocarea a cel puþin 110 miliarde de lei lunar pentru finanþarea ritmicã a unitãþilor medico-sanitare din Iaºi reprezintã atributul principal al casei de asigurãri pentru cã toate unitãþile sanitare sunt finanþate prin sistemul asigurãrilor în urma contractelor încheiate între unitãþile sanitare ºi casa judeþeanã de asigurãri, pe baza contractelor de servicii medicale.
Acest lucru este posibil pentru cã per total în Iaºi existã multe unitãþi sanitare care prin cumularea sumelor care se alocã de la casã vor ajunge la aceastã cifrã de 110 miliarde.
Legat de cheltuielile de capital, problema pe care aþi ridicat-o, suma prevãzutã în bugetul Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei la titlul ”Cheltuieli de capitalÓ pentru acest an este de 873 miliarde lei. Din aceastã sumã, Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei are obligaþia de a achita peste 400 de miliarde de lei pentru taxe vamale la aparatura medicalã care va fi livratã în anul 2001 pe baza creditelor externe care au fost aprobate de Guvernul anterior.
De asemenea, în acest an, având în vedere necesitatea combaterii efectelor secetei prognozate pentru anul acesta, vom fi obligaþi ca la nivelul spitalelor judeþene sã construim puþuri pentru alimentarea cu apã independentã a acestor unitãþi în care ºi Spitalul judeþean Iaºi va beneficia de o asemenea sursã de apã independentã.
În aceste condiþii, însã, pentru continuarea execuþiei lucrãrilor de investiþii ºi consolidarea de spitale începute în anii anteriori, suma ce va fi repartizatã pe obiective reprezintã doar 60% faþã de bugetul alocat în anul trecut. Din aceastã cauzã, considerând totuºi cã Spitalul clinic de urgenþã din Iaºi precum ºi Centrul de cardiologie reprezintã unitãþi strategice, reprezintã unitãþi care trebuie sã prindã viaþã în urmãtoarea perioadã, am alocat sume reprezentativ mai mari faþã de alte unitãþi de investiþii din þarã iar, pe de altã parte, am introdus Spitalul de urgenþã din Iaºi pe o filã de finanþare externã considerându-l ca obiectiv strategic pentru judeþul Iaºi.
În privinþa dotãrii cu aparaturã doresc sã vã comunic cã în zona Moldova, deci în toatã zona, aceasta a beneficiat de un numãr foarte important de aparaturã medicalã de înaltã performanþã. În acest moment, în zonã existã o rezonanþã magneticã, existã 5 computere tomografe, 8 aparate Ršentgen de înaltã performanþã, un **Cobaltron,** aparaturã pentru transplant, precum ºi 10 aparate pentru developat filme radiologice, urmând ca pe baza contractelor încheiate anterior sã se doteze în continuare unitãþile din Iaºi cu echipamentele corespunzãtoare. De altfel, o listã a acestei aparaturi a fost înaintatã deputaþilor ºi senatorilor din judeþul Iaºi.