Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 octombrie 2022
oath taking · retras
Cristinel-Gabriel Berea
Validarea unui mandat de senator și depunerea jurământului de credință față de țară și popor
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Da, doamna președintă, vă mulțumesc din nou.
Avem mai multe probleme noi, ca societate.* Una dintre ele vizează obținerea permisului de conducere. Nu știu dacă știți, dar, cel puțin în Iași, în momentul în care un elev termină cursurile auto, depune dosarul la poliție, așteaptă 3 luni de zile, dă examenul teoretic. În condițiile în care-l ia, mai așteaptă 3 sau 4 luni de zile până să poată susține examenul la stradă.
Proiectul pe care colegii mei l-au propus elimină toate problemele astea.* Și cei din coaliția de guvernare12