Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2002
other · respins
Ovidiu Cameliu Petrescu
Dezvoltarea interpelãrilor ºi primirea de rãspunsuri la interpelãrile adresate membrilor Guvernului
Discurs
Da.
Doamna secretar de stat Gheorghiu.
## **Doamna Luminiþa Gheorghiu** _Ñ secretar de stat în_
_Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei_ **:**
## Domnule preºedinte,
## Stimate domnule deputat,
Privind interpelarea Domniei voastre în legãturã cu mãsurile care se preconizeazã a fi luate de Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei pentru ocuparea posturilor de medic specialist, sã fiþi convins cã sunt în atenþia conducerii, în special a doamnei ministru Daniela Bartoº, pentru cã, într-adevãr, la concursul din 15 aprilie 2002, din 2.234 de posturi publicate s-au prezentat numai 781 de candidaþi. În anul 2001 s-a renunþat la organizarea concursului cum a fost în anul anterior tocmai datoritã nemulþumirilor din rândul rezidenþilor, aceºtia ajungând chiar la tribunal ºi având mai multe manifestãri de nemulþumire.
Ministerul are preocupãri în gãsirea unor soluþii de acoperire cu personal de specialitate pentru zonele defavorizate. În acest sens, se va conlucra cu Ministerul Administraþiei Publice Locale. De asemenea, se vor avea în vedere mai multe punctaje, astfel: medicii care lucreazã minim 3 ani în zone cu deficit în asigurarea cu personal medical sã beneficieze de intrare în rezidenþiat
de medicinã de familie fãrã concurs, autoritãþile locale sã se implice într-un mod mult mai evident ºi eficient în asigurarea unui confort socioprofesional pentru specialiºtii de care au nevoie, deci, nu numai medici, astfel încât ofertele de locuri de muncã sã devinã mai atrãgãtoare ºi, din acest punct de vedere, acordarea unor venituri stimulative pentru personalul care alege sã-ºi desfãºoare activitatea în astfel de zone, ceea ce implicã într-o mãsurã importantã intervenþia ºi a casei de asigurãri de sãnãtate.
În prezent, voiam sã vã comunic cã deja s-a publicat, deci se organizeazã un nou concurs tocmai în vederea ocupãrii acestor locuri pentru cã, într-adevãr, sunt foarte multe zone din þarã care suferã de lipsã de specialiºti, deºi ºtim foarte bine cã sunt foarte mulþi absolvenþi de medicinã, dar care, domnule profesor, preferã Bucureºtiul. Deºi foarte mulþi câºtigã concursul în provincie, la numai câteva zile renunþã la acel concurs ºi aºteaptã, nu ºtiu de ce, toatã lumea Bucureºtiul.
Sigur, aici poate daþi ºi dumneavoastrã un rãspuns, pentru cã sigur aþi întâmpinat aceleaºi probleme. Deci este o chestiune deja de schimbare de mentalitate în rândul personalului care deserveºte sãnãtatea, respectiv medici ºi asistenþi medicali.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.