Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2005
other · respins
Verginia Vedina∫
Aprobarea scoaterii de pe ordinea de zi a proiectului Hot„r‚rii privind Regulamentul Senatului
Discurs
Da, domnule pre∫edinte.
Cu marele regret c„, probabil, Ón actul de respingere a contat foarte mult faptul c„ eu am formulat aceste amendamente, ceea ce va face ca con˛inutul actului normativ s„ nu corespund„ rigorilor principiilor administra˛iei publice, Óndr„znesc s„ sus˛in ∫i ultimul amendament prin care am propus, fa˛„ de textul ini˛ial, ca m„surile de corectare s„ se Ónainteze nu numai primului-ministru ∫i ministerelor de specialitate, ci ∫i celorlalte autorit„˛i, institu˛ii, regii autonome sau societ„˛i supuse controlului.
At‚ta vreme c‚t la art. 3 se prevede ca aceast„ autoritate verific„ respectarea legii nu doar de c„tre Guvern ∫i ministere, ci ∫i de c„tre alte organe centrale de specialitate, de regii autonome ∫i societ„˛i comerciale, companii na˛ionale, este firesc ca m„surile de corectare pe care le propune autoritatea s„ se Óndrepte nu numai c„tre primul-ministru ∫i ministere, ci c„tre toate subiectele de drept supuse controlului.
V„ mul˛umesc ∫i v„ rog s„ vota˛i acest amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.