Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 iunie 2004
other · respins
Radu Alexandru Feldman
Discurs
Da, domnule pre∫edinte, este vorba de amendamentul de la art. 2, este un amendament pe care l-am propus Ón comisie ∫i la care s-au raliat imediat domnul senator Solcanu, pre∫edintele Grupului P.S.D. din Senat, ca ∫i domnii senatori Eugen Marius Constantinescu ∫i domnul senator Mihai Ungheanu, de la Grupul parlamentar al Partidului Rom‚nia Mare.
Œn aceste condi˛ii, Ómi vine foarte greu s„ Ón˛eleg mandatul Ón virtutea c„ruia domnul senator Pruteanu vorbe∫te Ón numele grupului ∫i spune c„ Grupul P.R.M. din Senat sus˛ine acest proiect de lege, f„r„ nici un fel de amendament, dat fiind faptul c„ amendamentul asupra c„ruia v„ rog s„ ave˛i amabilitatea s„ reflecta˛i mi se pare fundamental pentru aceast„ lege.
Este, Óntr-adev„r, o lege foarte important„, este o lege care, Óntr-un fel, condi˛ioneaz„ ∫i asigur„ desf„∫urarea ∫i func˛ionarea normal„ a activit„˛ii Ón institu˛iile publice de teatru ∫i concerte, este un amendament care pune Ón discu˛ie sursa de finan˛are a acestor institu˛ii.
Nu exist„ institu˛ie public„ de teatru sau de concert din Bucure∫ti sau din oricare alt jude˛ al ˛„rii care, Ón ultimii ani, s„ nu se fi confruntat cu grave probleme financiare.
Aceste grave probleme financiare nu reprezint„, sub nici o form„ ∫i nici o clip„, opacitate, obtuzitate sau dezinteres al institu˛iilor administra˛iei locale sau ale administra˛iei centrale, ci doar o proast„ func˛ionare a sistemului de func˛ionare a institu˛iilor de spectacol ∫i de concerte.
Amendamentul pe care Ól supun aten˛iei dumneavoastr„, ∫i regret foarte mult c„ lipse∫te liderul Grupului P.S.D. din sala de ∫edin˛„...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.