Monitorul Oficial·Partea II·24 octombrie 2005
other · adoptat
Dan Ioan Popescu
Discurs
Da, domnule pre∫edinte, ∫i acest proiect de lege, care, Ón fapt, modific„ o lege care a fost adoptat„ Ón anul 2002, pleac„ de la ideea existen˛ei unei concordan˛e totale cu prevederile ∫i solicit„rile care sunt Ón Uniunea European„ legat de o problem„ pe care o consider„m extrem de important„, ∫i anume stabilirea perioadelor de conducere ∫i a perioadelor de odihn„ ale conduc„torilor vehiculelor.
Foarte mul˛i ani noi am tr„it Ón alt„ lume, foarte mul˛i ani nu a existat nici un fel de concordan˛„ Óntre modul Ón care se aplic„ aceast„ legisla˛ie Ón domeniul Uniunii Europene, legat„ de protec˛ia Ón fapt a vie˛ii conduc„torilor auto, dar ∫i a celor care particip„ la trafic Ón general ∫i, din acest motiv, Guvernul, pe bun„ dreptate, a considerat necesar s„ fac„ o serie de modific„ri vizavi de actul legislativ realizat Ón anul 2002.
Nu a existat nici aici un tabel de concordan˛„, au existat numai anumite puncte de vedere care au fost sus˛inute de c„tre reprezentan˛ii Guvernului. Noi, Ón cadrul comisiei, am tratat cu maxim„ seriozitate. Sunt destul de multe amendamente care au fost propuse ∫i care, Ón opinia noastr„, respect„ Ón totalitate reglement„rile Uniunii Europene, dar, repet, ∫i aici trebuie s„ existe un punct de vedere concret ∫i cu sus˛inere practic„ legislativ„ din partea ministrului integr„rii, pentru ca s„ nu mai fie nevoie Ón anul 2006 s„ facem o nou„ modificare, o nou„ adaptare Ón func˛ie de ce se va Ónt‚mpla Ón circula˛ia interna˛ional„, Ón circula˛ia european„ Ón aceast„ perioad„ de timp.
Din informa˛iile pe care le-am avut ∫i le am Ón calitate de pre∫edinte, aceast„ concordan˛„ a fost cerut„ nu numai de reprezentan˛ii autorit„˛ilor transportatorilor din
Rom‚nia, dar ∫i de o serie Óntreag„ de societ„˛i interna˛ionale care opereaz„ pe teritoriul Rom‚niei ∫i care au solicitat s„ existe o deplin„ concordan˛„ Óntre legile care se aplic„ Ón Uniunea European„ ∫i legile care se aplic„, iat„, Ón Rom‚nia, cu at‚t mai mult cu c‚t 1 ianuarie 2007, termenul de integrare pe care ni-l dorim cu to˛ii s„ fie Óndeplinit, solicitat de pre∫edintele Rom‚niei, dorit de primul-ministru al Rom‚niei, dorit de tot Guvernul Rom‚niei ∫i, mai ales, asupra c„ruia, noi, ca parlamentari, ac˛ion„m cu direct interes ∫i vrem Óntr-adev„r s„ aliniem toat„ aceast„ legisla˛ie, se impune Ón totalitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.