Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2005
other
Petre Daea
Discurs
Da, domnule pre∫edinte. Interpelarea mea este adresat„ Minnisterului S„n„t„˛ii, ministrului Eugen Nicol„escu.
Domnule ministru, Ón cadrul unei recente Ónt‚lniri cu cet„˛enii din municipiul mehedin˛ean Or∫ova am luat act de justificata lor nemul˛umire legat„ de faptul c„ nu exist„ la nivelul institu˛iilor medicale un medic diabetolog. Astfel, bolnavii de diabet, care nu sunt pu˛ini, din nefericire, sunt nevoi˛i s„ parcurg„, periodic, o distan˛„ apreciabil„ ∫i costisitoare pentru a veni la Spitalul Jude˛ean din municipiul Drobeta Turnu-Severin pentru a intra Ón posesia re˛etelor necesare Ón vederea procur„rii medicamentelor at‚t de importante pentru s„n„tatea lor.
Prezen˛a unui medic diabetolog la Or∫ova, chiar ∫i o singur„ dat„ pe s„pt„m‚n„, ar permite multor bolnavi nu numai s„-∫i procure din farmaciile or∫ovene insulina, ci s„ economiseasc„ bani ∫i timp, ceea ce, Ón cazul oamenilor bolnavi, nu reprezint„ absolut deloc un lucru lipsit de importan˛„.
Consider c„ se poate g„si o solu˛ie Ón acest sens. De aceea, v„ rog, domnule ministru, s„-mi comunica˛i modul de rezolvare.
Solicit r„spuns scris ∫i oral.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.