Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2007
other · adoptat
Aurelia Vasile
Discurs
## Da, domnule președinte.
Și Grupul parlamentar al P.S.D. susține retrimiterea la comisie, cu termen de o săptămână.
Este un proiect de lege care a suscitat mult interes și totodată multă aplecare, până când ne-am lămurit că este un complex de locuințe început de A.N.L. încă din 2004, că ele sunt gata și nu puteau să fie repartizate medicilor rezidenți și altor tineri specialiști din sistemul de sănătate.
Cunoscând criza de locuințe și problemele pe care le au acești tineri medici și alți specialiști din acest sistem, privind retribuțiile pe care le au, care îi împiedică a-și închiria un spațiu de locuit și a putea să-și ducă o viață normală, Grupul parlamentar al P.S.D. încă din Comisia pentru industrii și servicii a susținut acest proiect de lege, dar totodată am susținut ca această activitate să fie descentralizată, să nu fie la nivelul Ministerului Sănătății, ci, teoretic, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București să poată să-și administreze acest lucru, atât timp cât și spitalele știm că sunt în administrarea județeană sau, mai bine spus, a comunităților locale. ## Domnule președinte,
Și Grupul parlamentar al P.S.D. susține retrimiterea la comisie, pentru a putea să facem corelarea și a putea să vedem cum rezolvăm acest lucru, pentru ca aceste locuințe să poată, într-adevăr, să ajungă la cei care au mare, mare nevoie de ele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.