Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2013
procedural · adoptat tacit
Octavian Liviu Bumbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Da, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Mă justific că nu am susținut punctul 20, dar nu vreau să fiu un susținător al cauzelor _a priori_ pierdute.
Vreau să precizez că această propunere legislativă este foarte simplă. Vine ca o completare la cea a Registrului Industriei Alimentare, prin care voiam să protejăm populația în privința sănătății. A fost respinsă. Iar aici este foarte simplu: solicităm ca pe eticheta la apa de toate tipurile, îmbuteliată, să fie trecut nivelul de nitrați și nitriți.
Argumentarea pentru punctul negativ care ne-a venit este că legislația europeană nu prevede așa ceva, chiar ar interzice, și că ar favoriza anumite firme.
Da, favorizează, nu firme, favorizează populația, ne favorizează pe noi și pe copii.
Și ca să dovedesc că firmele serioase care comercializează în întreaga lume astfel de apă, inclusiv în România, apelează la acest procedeu – deci de a notifica, de
a trece și nivelul nitraților –, am adus proba materială – poate să o consulte oricine –, să vadă că este trecut, în Europa, pe etichetele de comercializare a apei și nivelul nitraților.
Eu consider că ar fi păcat să nu votăm și această propunere, care, practic, vine în completare, să ne protejeze. Înseamnă că suntem chiar sadici cu noi înșine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.