Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
Da.
Domnule vicepreședinte, Stimați colegi,
De la o vreme, e adevărat, mai multe puteri, mai multe guverne, de diferite culori, au trecut la o procedură care,
evident, nu e deschisă..., nici o formă, nici cealaltă..., deci nu se poate constata că ar fi nelegală sau neconstituțională, conform căreia legile de abilitare trec doar pe la Comisia juridică, care este sesizată în fond, și nu mai sunt sesizate, pentru avize, comisiile de specialitate din domeniul pentru care se solicită abilitarea.
Este o cutumă proastă, zic eu, și neconformă cu dorința de a legifera ca lumea. Eu cred că procedura corectă este ca toate comisiile în domeniul cărora se cere o abilitare să fie avizate cu proiectele de lege, să dezbată doar segmentul lor, cu ministrul sau secretarul de stat prezent, care să explice cam ce se dorește a se face.
Altfel, ajungem în acele situații în care, din păcate, de multe ori am ajuns: guvernele nu au reușit să dea nici pentru jumătate acele elemente pentru care s-a solicitat să se primească abilitarea, nu au reușit să facă astfel de ordonanțe.
Am încercat să parcurgem această listă. Nu e prea lungă, este adevărat. Avem două probleme destul de importante.
Pe de o parte, sunt niște probleme legate de domeniul care se dorește a fi reglementat. S-ar putea să se interpreteze că intră în domeniul legilor organice..., și altele, pentru care mai tot timpul – și este vorba despre Ministerul Culturii – se revine și se revine insistent, pentru modificarea unor legi existente... Dacă nu are succes, dă o ordonanță. Comisia se zbate să o refacă..., o lege normală, și ministerul iarăși revine, și iarăși revine..., că sunt niște funcționari în minister care țin de niște idei nu prea bune pentru cultura din România.
Drept urmare, noi solicităm eliminarea art. IV și VII din acest proiect de lege.
Și, evident, când ajungeți la numărul curent din raport, care se ocupă cu domeniul sănătății și cu cel al culturii, să ne dați cuvântul. Neprimind raportul, nu pot urmări.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.