Da. După aceea fiecare grup parlamentar ar trebui să ia cuvântul de două ori dacă... Vă mulțumesc pentru înțelegere.
Dacă nu mai sunt alte solicitări de intervenție, încheiem dezbaterile generale* asupra acestui punct.
Inițiativa rămâne la vot final.
Iar noi continuăm lucrările cu exprimarea votului asupra inițiativelor legislative dezbătute.
Vă reamintesc, pentru conformitate, că votul se exercită prin intermediul sistemului de vot electronic hibrid12: card de vot și tablete, că în timpul ședinței de vot electronic hibrid, în cazul în care senatorul este înregistrat în aplicație sau are cardul de vot introdus în consolă, dar nu apasă nicio tastă, va figura absent la votul respectiv. Iar în situația în care, din eroare, senatorul prezent în sală exercită același vot prin modalități diferite de exprimare, în mod automat se va înregistra și se va lua în considerare doar opțiunea exprimată prin intermediul sistemului din sala de plen.
38 de voturi pentru, 4 voturi împotrivă, 39 de abțineri, 5 colegi sunt prezenți, dar nu votează.
Doamna senator Crețu Gabriela votează în continuare fără cardul de vot.
Vă mulțumesc.
Bun.
Dacă nu sunt observații cu privire la modul de funcționare a sistemului de vot, *trecem la primul punct12 al ordinii de zi*, unde avem Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului-cadru privind înființarea Alianței Solare Internaționale (ISA), deschis spre semnare la Marrakesh la 15 noiembrie 2016 și semnat de România la Dubai, Emiratele Arabe Unite, la 3 decembrie 2023 (L545/28.10.2024).
Ne vom pronunța printr-un singur vot asupra raportului de admitere și a proiectului de lege, care face parte din categoria legilor ordinare.
Vot, vă rog.
81 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă, o singură abținere.
Stimați colegi*, proiectul de lege a fost adoptat. Vă mulțumesc.
Trecem la punctul numărul 2, Propunerea legislativă – Legea profesiilor montane (L530/14.10.2024).
Ne vom pronunța, de asemenea, printr-un singur vot asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și a propunerii legislative, astfel cum se propun a fi modificate prin amendamentele din raport.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare. Vot, vă rog.
75 de voturi pentru, 16 abțineri, un coleg este prezent, dar nu votează.
Propunerea legislativă a fost adoptată.
Vă anunț că în afară de doamna senator Crețu... și îmi cer scuze, vă rog să se consemneze și la primul vot votul noii noastre colege, doamna senator Stângă. Deci sunt doi colegi care votează fără cartelă.
Trecem la punctul numărul 3, Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (L577/11.11.2024).
Ne vom pronunța, de asemenea, printr-un singur vot asupra raportului de admitere și asupra proiectului de lege, care face parte din categoria legilor ordinare.
Vot, vă rog.
69 de voturi pentru, 14 voturi împotrivă, 13 abțineri. Stimați colegi, proiectul de lege a fost adoptat.
Punctul numărul 4, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art. 262 alin. (3[2] ) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (L474/05.09.2023).
Vă reamintesc că ne aflăm în faza de reexaminare a legii, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 334/9 iulie 2024.
Ne vom pronunța, stimați colegi, printr-un singur vot asupra raportului de admitere, cu amendamente admise, și a legii privind aprobarea ordonanței, astfel cum se propune a fi modificată prin amendamentele din raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Vot, vă rog.
96 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abțineri. Legea privind aprobarea ordonanței fost adoptată. Mulțumesc.
Punctul numărul 5, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (L551/28.10.2024).
Ne vom pronunța printr-un singur vot asupra raportului de admitere și a propunerii legislative, care face parte din categoria legilor ordinare.
Vot, vă rog.
74 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, 16 abțineri, un coleg nu votează.
Drept urmare, propunerea legislativă a fost adoptată.
La punctul numărul 6 avem Propunerea legislativă pentru declararea nulității Acordului privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina, semnat la Washington la 10 iulie 2024 (L563/04.11.2024).
Ne vom pronunța printr-un singur vot asupra raportului de respingere, respectiv asupra respingerii propunerii legislative, care face parte din categoria legilor ordinare.
Vot, vă rog.
82 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, nicio abținere. Proiectul de lege a fost respins.
Domnule Dăneasă, aveți cuvântul. Microfonul 3, pentru explicarea votului.
Sorin Mihai Cîmpeanu · 18 noiembrie 2024 · monitorul.ai