Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2000
other · respins
Gheorghe Oniºoru
Discurs
Da. Dupã cum ºtiþi foarte bine, Consiliul Naþinal pentru Studierea Arhivelor Securitãþii a luat fiinþã prin Legea nr. 187/1999, care a fost promulgatã pe 10 decembrie anul trecut.
Unul din articole spune cã în termen de 30 de zile de la data promulgãrii legii, Consiliul general al Municipiului Bucureºti trebuie sã asigure un sediu acestei instituþii. Suntem la 10 luni ºi încã nu avem un sediu.
Este una din explicaþiile pentru care nu am putut sã ne intrãm imediat în atribuþii. Dupã cum ºtiþi foarte bine, colegiul, consiliul, care este organismul de conducere, a fost votat în Parlament abia în luna martie, de atunci noi am reuºit sã trecem prin Parlament Regulamentul ºi ne-am luptat cu tot felul de chestiuni de ordin birocratic, pornind de la deschiderea unui cont Ñ dacã vã puteþi imagina aºa ceva, pentru cã în momentul în care aceastã instituþie a luat naºtere, am fost votaþi ºi doar atât, nu a existat nici un fel de sprijin mai departe. A trebuit sã ne adresãm la Camera Deputaþilor, acolo unde este un spaþiu mai mare, mult mai mare oricum decât aici, acolo prin bunãvoinþa unor ºefi de comisii, comisii care nu se întruneau, am reuºit sã obþinem mai întâi o camerã, dupã aceea o a doua camerã.
În aceastã situaþie ºi vãzând cã vin alegerile ºi fiecare sãptãmânã trecea ºi problema sediului era amânatã sine die, am luat decizia ca indiferent de situaþia care existã sã demarãm operaþiunile de audiere ºi de încadrare a echipei de investigatori. Dupã cum poate ºtiþi sau dacã nu ºtiþi ºi îmi permiteþi pot sã vã spun, conform bugetului noi avem o organigramã de 250 de persoane, din care ne-am gândit cã mai bine de o sutã, circa 130 vor fi Departamentul de investigaþie, cei care vor lucra la dosare. Am fãcut aceste audieri încã din luna august ºi am început angajãrile pe 3 etape, tocmai pentru cã nu aveam unde. Avem 3 echipe cam de 40 de oameni pe care le plimbãm la Camera Deputaþilor ºi dintr-o camerã în alta, cu lectorii dupã noi.
Cu ajutorul S.R.I. am mai primit douã cãmãruþe unde fac practicã exact pe dosare, pentru cã este o problemã extrem, extrem de delicatã, pentru cã a veni ºi a spune despre cineva cã este informator este un lucru foarte grav, este o chestiune care poate afecta cariera politicã în cazul unui om politic sau relaþiile cu veciniiÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.