Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Iovescu
Discurs
## Da. Eu încerc să fiu scurt.
Întrebare către Ministerul Justiției, domnului ministru Robert Marius Cazanciuc, de la senatorul Ioan Iovescu, membru al Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Prezentată în ședința Senatului din 24.02.2014.
Subiectul: „Este ședința de informare asupra avantajelor medierii gratuită? Ce se poate face, deoarece nu sunt prevăzute sancțiuni clare pentru nerespectarea gratuității?”.
În calitatea mea de senator, am primit numeroase sesizări din partea cetățenilor cu privire la o anumită situație cu care s-au confruntat în momentul când au apelat la serviciile mediatorilor.
Conform art. 2 alin. (1) – (4) din Legea nr. 192 din 16 mai 2006, modificată și actualizată, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, ședința de informare privind avantajele medierii este un serviciu prestat gratuit, neputându-se percepe onorarii, taxe sau alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita. Cu toate acestea, în toate cazurile sesizate, persoanele care au apelat la aceste servicii prestate de mediatori au fost nevoite să plătească sume de bani pentru acest serviciu sau au fost obligate să încheie contracte de mediere – de „premediere” le spune – pentru eliberarea certificatului de informare necesar în instanță.
Art. 26 alin. (3) prevede foarte clar: „Pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii, anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.”
Fiind un fenomen întâlnit din ce în ce mai des – afectează o parte a populației –, vă rog să-mi comunicați poziția ministerului pe care-l conduceți față de aceste probleme și dacă aveți soluții pentru a rezolva situațiile menționate. Am apelat la acest demers deoarece legea nu prevede sancțiuni clare cu privire la încălcarea acestor obligațiuni.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație, senator PP-DD, Ioan Iovescu. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.