Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 iunie 2009
questions interpellations · adoptat
Marius Octavian Popa
Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului
Discurs
Da, foarte scurt o să fiu.
Subiectul interpelării este legat de blocarea fondurilor destinate stimulării ocupării forței de muncă – o măsură, am zice cu toții, anticriză.
## Domnule ministru,
Vă adresez această interpelare ca urmare a unor semnale apărute în mass-media, cât și a constatărilor personale în ceea ce privește situația deficitară a aplicării Hotărârii nr. 174 din 20 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Conform art. 52, angajatorii care încadrează în muncă absolvenți ai instituțiilor de învățământ în condițiile art. 80 din legea sus-menționată vor încheia cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă o convenție în termen de – foarte important, precizez – 12 luni de la data absolvirii studiilor.
Situația actuală este alarmantă datorită faptului că blocarea fondurilor – sau insuficiența lor – necesare aplicării acestor măsuri generează creșterea numărului de șomeri, implicit a persoanelor asistate.
În aceste condiții, vă întreb care este soluția dumneavoastră în ceea ce privește deblocarea acestei situații și când vor ajunge banii către agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă.
Vă mulțumesc și precizez că solicit răspunsul atât scris, cât și oral.
Vreau să precizez că nu sunt bani pentru încheierea acestor convenții...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.