Monitorul Oficial·Partea II·29 decembrie 2006
other · respins
Gheorghe Eugen Nicol„escu
Aprobarea unor modific„ri ale ordinii de zi 2–3
Discurs
Da˛i-mi voie s„ v„ prezint Ón c‚teva cuvinte proiectul de lege pe care vi-l supunem spre adoptare.
Œn primul r‚nd, am sim˛it nevoia unor clarific„ri. Proiectul de lege Ónseamn„ adoptarea unei ordonan˛e de urgen˛„ pe care Guvernul a aprobat-o Ón aceast„ var„. Ea a produs efecte p‚n„ acum ∫i efectele pe care le-am sim˛it sunt corecte ∫i sunt Ón sensul Ómbun„t„˛irii activit„˛ii din sector.
Œn cadrul Comisiei pentru s„n„tate ∫i familie am reu∫it s„ facem o serie de noi amendamente, ∫i unul dintre ele cred c„ este foarte important, Ón spiritul a ceea ce Parlamentul a aprobat deja la Legea bugetului. ™i m„ refer aici la faptul c„ am renun˛at la prevederea din Legea nr. 95 privind reforma Ón s„n„tate prin care programele na˛ionale de s„n„tate se aprobau prin ordin al ministrului s„n„t„˛ii publice ∫i am dus aceast„ aprobare la nivel de hot„r‚re de guvern. Cred c„, Ón acest fel, cre∫tem transparen˛a foarte mult, dar ∫i modul Ón care se accept„ un program na˛ional de s„n„tate.
De asemenea, am venit cu o serie de preciz„ri, de clarific„ri, care vor face mult mai precise aplic„rile din legea de baz„, din legea privind reforma Ón sistemul de s„n„tate.
Ca atare, v„ rog, stima˛i colegi, s„ accepta˛i acest proiect de lege ∫i s„ adopta˛i, cu votul dumneavoastr„, acest proiect de lege.
V„ mul˛umesc.
18 MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 198/29.XII.2006
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.