Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Vîlceanu
Discurs
Da, la microfon este o succesiune.
În vara anului 2015, când am votat Legea nr. 192, care nu prevedea nici că vor crește pensiile, nici că vor scădea, nici că vor rămâne la fel, ci prevedea o recalculare, pe baza prevederilor din Legea nr. 263, Legea pensiilor, în vigoare, a tuturor pensiilor celor care au lucrat și au cotizat în grupele I și a II-a de muncă.
S-a purces deci, la Ministerul Muncii și la Casa de Pensii, încă din iulie 2015, la elaborarea normelor metodologice, care trebuiau să fie gata la 31 decembrie 2015, astfel încât recalcularea să înceapă cu 1 ianuarie 2016 și să dureze fix doi ani, cum spunea predecesorul meu la acest microfon.
Nu s-au încheiat din cauza, știu eu?, vremurilor și noi încă suntem sub vremi. A picat Guvernul Ponta, s-au bulversat lucrurile și a venit Guvernul Cioloș, care, din noiembrie 2015 până în decembrie 2016, vreme de un an și două luni, nu a elaborat aceste norme de aplicare a Legii nr. 192.
Prin urmare nu puteau să fie recalculate pensiile. De abia anul trecut, în martie, adică în 2017, s-au elaborat normele de noua conducere a Ministerului Muncii și s-a pus în aplicare întocmai ceea ce prevedea legea. Adică, la stagiul de cotizare total pe care-l avea un cotizant în grupa I sau a II-a de muncă, se împarte la 30, 32, 33 de ani, cât reieșea din stagiul de cotizare prevăzut în Legea nr. 264.
Între timp, noi, în Parlament, în pofida opoziției Ministerului Muncii de pe vremea domnului Pâslaru, cred că membru în Guvernul Cioloș, am votat Legea nr. 155, în iunie 2016, prin care dădeam celor care au lucrat în minerit, în subteran, în primul rând, și în anumite mine mai periculoase, uraniu, înapoi stagiile de cotizare prevăzute în Legea nr. 19, adică 15 ani, 20 de ani, 25 de ani, pentru cei de la suprafață.
Recalculându-se mai repede, că n-a fost nevoie de norme de aplicare, s-au creat, cel puțin în Valea Jiului, unde există și mineri, și oameni care au lucrat în termocentrale, în siderurgie, niște inechități vădite, vizibile. Celor din mină le crescuseră pensiile cu 800-900 de lei, celorlalți, din siderurgie, după aplicarea Legii nr. 192/2015, nu le creștea, ba, mai mult, unora le mai și scădea cuantumul pensiei, rămânând în plată cel existent.
Am așteptat 30 iunie, termenul din Legea nr. 192, de recalculare, s-a încheiat acest termen săptămâna trecută, și am venit astăzi, în sesiunea extraordinară, cu acceptul conducerii Camerei Deputaților și al tuturor grupurilor care au introdus pe ordinea de zi suplimentar acest punct în sesiunea noastră extraordinară – și eu le mulțumesc, pentru că cei care așteaptă aceste modificări sunt destul de mulți, și nu numai din Valea Jiului, din toată țara, și oriunde a existat un laminor, o fabrică de construcții de mașini există beneficiari ai acestei legi.
Deci, prin urmare, am încheiat procedura de recalculare, s-a văzut care este realitatea, i s-a explicat marelui primministru Ponta Victor că nu va duce la nimic bun, n-a vrut să înțeleagă și a vrut această formulă, am ajuns la finalul recalculării. Iată că, prin grija președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, pe care-l înjurați dumneavoastră toată ziua..., să introducem această lege pe ordinea de zi, să facem dreptate, în sensul că toți cei care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă vor avea stagiile maxime de cotizare prevăzute în Legea nr. 19 – 20 de ani pentru grupa I, 25 de ani pentru grupa a II-a. Aceasta facem și sper ca...