Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2017
procedural · respins
Remus Mihai Goțiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Da. La număr marginal 78 este un amendament al Forumului Judecătorilor, preluat de PNL și USR. Formularea art. 46 alin. (1) ar urma să aibă următorul cuprins: „În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum
și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la probe. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării.
Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.