Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2005
other · adoptat tacit
Verginia Vedina∫
Discurs
Da. Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Cu tot respectul pentru domnul senator Berceanu, vreau s„ fac c‚teva preciz„ri care vor contrazice perspectiva Domniei sale ∫i Ól asigur c„ o fac din perspectiva specialistului care se ocup„, prin profesiunea pe care o are, de aceast„ activitate. Dreptul de a cere reexaminarea legii apar˛ine pre∫edintelui, ca un corespondent al dreptului pre∫edintelui de a promulga legea, Ón egal„ m„sur„ Ón care pre∫edintele poate s„ sesizeze ∫i Curtea Constitu˛ional„ Ón cadrul controlului prealabil de constitu˛ionalitate. Se subÓn˛elege c„ noi, ca ∫i Camer„ c„reia i s-a cerut reexaminarea, suntem ˛inu˛i Ón activitatea pe care o desf„∫ur„m de obiectul cererii de reexaminare. De aceea, din punctul meu de vedere, acest obiect nu poate s„ fie extins la alte chestiuni dec‚t cele care au fost cuprinse Ón cererea pre∫edintelui. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.