Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2004
other · adoptat
Nicolae Paul Anton P„curaru
Discurs
Da, mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntrebarea mea este adresat„ domnului ministru al finan˛elor publice ∫i domnului ministru al economiei ∫i comer˛ului.
Œn conformitate cu Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de sus˛inere ∫i promovare a exportului cu finan˛are de la bugetul de stat, aprobat„ prin Legea nr. 663/2002, cu modific„ri, societ„˛ile comerciale care fac export pot primi finan˛„ri par˛iale ∫i subven˛ion„ri pentru dob‚nd„ la anumite exporturi.
Av‚nd Ón vedere necesitatea transparen˛ei asupra modului Ón care sunt folosi˛i banii publici, v„ rug„m, domnule ministru, s„ ne transmite˛i o list„ cu beneficiarii acestor prevederi, societ„˛ile, administratorii, obiectul de activitate ∫i sumele alocate, inclusiv modul de utilizare a banilor.
Interpelarea mea este adresat„ domnului ministru Miron Mitrea, Ministerul Transporturilor, Construc˛iilor ∫i Turismului.
Œn Rom‚nia, ˛ar„ care preconizeaz„ o dezvoltare accentuat„ a turismului, de pe urma c„ruia s„ beneficieze Óntreaga economie, este o adev„rat„ aventur„ s„ g„se∫ti informa˛ii despre zonele de interes turistic, un ghid turistic sau un Centru INFO, o hart„ cu centrul turistic al ora∫elor sau a Deltei Dun„rii. Muzeele nu-˛i ofer„ un pliant cu exponatele importante, Ón Bucure∫ti nu po˛i face un tur al ora∫ului cu ghid, nemaivorbind despre starea sau inexisten˛a grupurilor ∫i dot„rilor sanitare publice din zonele turistice. Mul˛i dintre noi am c„l„torit Ón exterior ∫i cunoa∫tem foarte bine Ón ce constau diferen˛ele.
Œn Rom‚nia exist„ un program pentru promovarea imaginii cu bani din bugetul de stat, ceea ce este l„udabil.
Totodat„, este lesne de Ón˛eles c„ imaginea ˛„rii nu se formeaz„ prin pliante aflate pe mesele de la t‚rgurile de turism sau alte Ónt‚lniri. Imaginea este dat„ de c„tre vizitatori, de c„tre turi∫ti, oameni de afaceri, speciali∫ti care vin, v„d, dup„ care povestesc. To˛i ace∫tia ofer„ date pentru companiile care realizeaz„ ghidul de c„l„torie, uimitor de precise, cuprinz‚nd inclusiv sfaturi pentru protejarea persoanei sau a bunurilor, pe care le
g„se∫ti Ón Uniunea European„ sau pe continentul american.
Sunt absolut convins c„ Ón domeniul turismului mai sunt multe de f„cut ∫i Ón regim de urgen˛„. Desfiin˛area Ministerului Turismului chiar a produs o perturbare Ón domeniu.
Am descoperit recent c„ prin Hot„r‚rea nr. 1.584 din 2004 a fost aprobat„ finan˛area Proiectului îGuide Bleu Romania“, finan˛at par˛ial Ón anul 2002 din Fondul pentru promovarea imaginii Rom‚niei. Suma alocat„ este de 14,9 miliarde, o sum„ considerabil„ provenit„ din bani publici.
Av‚nd Ón vedere experien˛ele legate de editarea anterioar„ a unor materiale de acest gen, cet„˛enii sunt interesa˛i s„ cunoasc„ detaliile problemei.
De aceea, v„ rog, domnule ministru, s„-mi oferi˛i detalii referitoare la acest proiect, ∫i anume autorul/autorii, editorul, cuprinsul ghidului, pre˛ul unui exemplar, num„rul de exemplare, cum, unde ∫i c‚nd se face distribu˛ia.