Ion Predescu

Da. Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnilor colegi,

Problema adusã în dezbatere de aceastã ordonanþã nu este nouã ºi necunoscutã. Ea provine din vechiul Drept francez, când a fost cizelat, apoi preluatã de Codul lui Napoleon, rãspânditã în Europa, îndeosebi, ºi în þãrile care au aderat la aceastã reglementare, având la bazã Dreptul roman, ºi a ajuns la un stadiu de perfecþionare prin activitatea practicii judiciare în marele sistem de Drept latin, la îndemâna ºi înþelegerea tuturor statelor al cãror drept naþional se fundamenta pe principiile ºi constantele Dreptului roman. Numai cã, în lume, deºi este dominant, nu existã numai marele sistem de Drept latin din care Franþa, România, Italia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Belgia ºi în bunã parte Elveþia s-au inspirat. Nu numai acesta. ªi Dreptul englez, dupã cum ºtiþi, are la bazã precedentul judiciar. Precedentul judiciar nu se împacã cu reglementarea scrisã a marelui sistem de Drept latin, iar în Comunitatea Europeanã s-au izbit de acest inconvenient, motiv pentru care a fost necesarã o directivã de armonizare ºi pentru ei, de unificare scrisã, nu practicã, scrisã în reglementarea problemei contractelor încheiate prin corespondenþã, la distanþã etc. Începând din Dreptul roman aici s-au confundat douã teorii principale: teoria emisiunii ºi teoria recepþiunii, ca datã, loc, moment, încheierea contractului, care atrag efecte considerabile. Determinã concurs cu obiceiul locului, pentru cã în principal e vorba de drept comercial ºi obiceiul locului a avut ºi are încã influenþã, contribuþie, care determinã instanþa competentã, determinã forma actului, determinã mãsurile asigurãtoare ºi cele de executare, ºi multe altele. De aici, nevoia unificãrii, printr-o directivã, printr-o reglementare scrisã, a unificãrii dispoziþiilor pentru ca acele 11, apoi 15 state din Europa sã se înþeleagã între ele în aceastã materie, în acest domeniu.

Statul român a receptat, în temeiul armonizãrii legislative, aceastã directivã. Foarte bine cã a receptat-o. ªi e foarte bine ºi necesar a introduce o reglementare completãtoare, de armonizare a legislaþiei române, care nu este strãinã de aceste reguli, sã fie limpede lucrul

acesta. Dar ceea ce a fost grav pentru noi, surprinzãtor, cã cei care au adoptat ordonanþa nu au prea fost în materie ºi nu au prea cunoscut cã noi avem reglementare în aceastã materie, ºi legalã, dar mai ales judiciarã, care nu ne-a pus niciodatã pânã astãzi în dificultate de a nu avea rezolvãri în aceste probleme. Eu vreau sã-i asigur, am spus ºi la comisie, cã am avut ºi avem, nu am suferit în aceastã privinþã. Problema este de armonizare cu ceilalþi care nu au sistem de drept naþional cum avem noi, þãrile din marele sistem de Drept latin, unde avem reglementãri scrise în aceastã privinþã, norme legale obligatorii. ªi nu de azi, de mult, de când avem Codul civil ºi chiar mai înainte. ªi ce am constatat? Am amânat de douã ori dezbaterea acestei ordonanþe pentru cã e o reglementare fundamentalã. Ea intervine în materia de principii a dreptului civil ºi a dreptului comercial ºi nu putem accepta aºa, _tale quale_ , cum a venit aceastã ordonanþã. Motiv pentru care dumnealor, nevenind cu acordarea reglementãrii în aceastã ordonanþã cu Dreptul civil român, cu principiile lui, ºi cu Dreptul comercial român în vigoare ºi constatând ceea ce gãsiþi scris în raport. Ce am constatat? Cã textele ordonanþei sunt aproape _tale quale_ traduceri din textele directivei europene. Dar nu ar fi asta rãu. Nu s-au preocupat de acordarea lor, consonanþa lor, nu distonanþa cu Dreptul român, cu reglementãri din Dreptul civil ºi comercial român, pe de o parte, iar pe de altã parte au omis în preluare ºi traducere texte din directivã. ªi ceea ce gãsim în ordonanþã apar aºaÉ Pãi vedeþi, când din contextul reglementãrii sunt scoase anumite paragrafe, anumite texte, denatureazã ceea ce reþii. Reþinerea parþialã nu mai e concordantã, nu mai e unitarã. Aceasta e o primã constatare. Apoi, în articolul 3, se stabileºte principiul: ”Comerciantul este dator sã-l încunoºtinþeze pe cel cãruia i se adreseazã la distanþã Ð în spaþiu, nu atât în timp, în spaþiu Ð, se adreseazã sã-l încunoºtinþeze de toate condiþiile mãrfii pe care o oferã spre cumpãrareÒ. El o oferã spre vânzare ºi celãlalt e amator de a cumpãra. Dar în articolul 4 vine imediat o derogare care anuleazã principiul din articolul 3. Nu se poate aºa ceva. Aceasta þine de felul reglementãrilor prin ordonanþã. Reglementãri neconcordante. Reglementãri care în unitatea actului normativ, a ordonanþei se anuleazã reciproc. Pãi ce reglementare e asta? Aici nu ne-am mai lãsat pentru cã nu e un act oarecare, ca o ordonanþã care reglementeazã eu ºtiu ce termeni, eu ºtiu ce intervenþii tehnice într-un domeniu oarecare. Repet, influenþeazã direct ºi esenþial principiile fundamentale ale Dreptului civil ºi Dreptului comercial. Motiv pentru care nu am acceptat-o ºi de aceea a fost adoptat raportul negativ. Apoi, veþi mai constata cã, de unde raþiunea ordonanþei, ºi aºa-zisa ”armonizare legislativãÒ, este aceea a protecþiei drepturilor consumatorului, a cumpãrãtorului, nu-ºi realizeazã scopul ºi utilitatea. Dimpotrivã. În unele privinþe vine sã sacrifice, vine sã favorizeze drepturile vânzãtorului. Suntem suficient de înºelaþi în raporturile comerciale în calitatea noastrã, cetãþenii, de consumatori cu furnizorii, cu aceia care livreazã produsele. Reglementarea aceasta, în principal, trebuie sã asigure drepturile cumpãrãtorilor, ale consumatorilor, iar nu drepturile furnizorilor, cã nu aceasta e raþiunea acestei reglementãri. ªi nici raþiunea acelei directive nu a fost aceea care transpare din textele derogatorii de la principiile generale în aceastã ordonanþã. În raport sunt înscrise vreo 7Ð8, dacã nu chiar 9 considerente care au determinat raportul negativ în unanimitate al Comisiei juridice.