Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Petru Filip
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea unui raport de respingere, plecând de la câteva realități.
În primul rând, comunele, în marea lor majoritate, în România sunt lipsite de personalul de urbanism care să decidă oportunitatea realizării unor lucrări, chiar dacă este vorba de executare de construcții care ajută la dezvoltarea activităților agricole din extravilanul localităților, pentru că în marea majoritate a cazurilor aceste construcții ar trebui, evident, să aibă, chiar dacă ele sunt construcții, să zicem, cu
caracter provizoriu, ar trebui să aibă la bază totuși planul de urbanism.
În momentul în care autorizezi realizarea unei construcții, fie cu suprafață desfășurată de 100 de metri pătrați, fie de 5.000 metri pătrați, așa cum este în propunerea legislativă, practic, este foarte greu, ulterior, să iei o decizie logică și strategică de dezvoltare în aceste zone, care, ulterior, ar putea să intre în intravilanul comunităților.
Mai este încă o chestiune procedurală, o chestiune de legislație care se referă la acest subiect, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008, care a fost dezbătută în prezența structurilor asociative ale administrațiilor publice locale, care au fost de acord cu forma art. 4 la care face referire propunerea legislativă în forma existentă în acest moment.
Acestea au fost argumentele adoptării unui raport de respingere.
Există un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.