Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2010
other · respins
Mircea Nicu Toader
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Da.
Mulțumesc, doamna președinte.
Voiam să vă spun că această dispută și scandal mediatic a creat multă emoție, iar dacă vrem s-o dezbatem și noi, cu aceleași elemente mediatice, nu vom face altceva decât vom face o dispută pe această temă, fără poziție și fără rost.
Vreau să vă spun, stimați colegi, că la cererea unui distins coleg de-al nostru, om politic, s-a făcut plângere penală la DNA pentru acest patinoar. Există anchetă penală la ora actuală, și vă citez faptul că a fost înștiințat primarul George Scripcaru pentru depunerea documentelor și, așa cum prevede regulamentul, orice anchetă penală începută nu va permite desfășurarea unei anchete paralele în Camera Deputaților.
Motiv pentru care, pe lângă bătălia mediatică care se dă – și, stimați colegi, v-am transmis tuturor colegilor noștri un CD cu ceea ce se spune despre acest patinoar –, s-a dus cineva special să vadă și patinoarul din Ungaria, este o diferență ca de la cer la pământ, dar nu asta este poziția. Important este că, din punctul de vedere al regulamentului, atât timp cât există anchetă penală în curs de desfășurare la Direcția Națională Anticorupție, nu putem veni noi, în paralel, cu așa ceva.
Motiv pentru care noi nu susținem înființarea unei astfel de comisii de anchetă și ne menținem punctul de vedere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.