Liviu Marian Pop

Da.

Mulțumesc mult de tot, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică poartă titlul „Munca la negru costă

România peste 18 miliarde de euro anual”. Stimați colegi, Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația pe care o susțin astăzi în fața dumneavoastră constituie un semnal de alarmă în ceea ce privește munca la negru. Este un subiect sensibil, dar trebuie să-l privim ca un fapt real și, de asemenea, îngrijorător, pentru că a început să capete proporții uriașe, chiar la nivel european.

Datele sunt clare. Potrivit raportului întocmit de Consiliul Fiscal, numărul românilor care muncesc la negru depășește 2,3 milioane, ceea ce înseamnă că statul român înregistrează pierderi de 18 miliarde de euro anual din evaziune fiscală.

La nivel european, potrivit sondajului Eurobarometru, există diferențe naționale importante cu privire la atitudinile și percepțiile cu privire la ceea ce înseamnă munca la negru, precum și la natura și volumul serviciilor implicate. Astfel, Letonia, Țările de Jos și Estonia au cel mai mare procent de respondenți care lucrează la negru – 11%. De asemenea, țările cu cele mai mari procente de angajați aflați în întreținere care au primit salariile în plic sunt Letonia – 11%, Croația – 8%, Grecia, Slovacia și România – 7% în fiecare și Lituania, Bulgaria și Ungaria – 6% în fiecare.

Problemele identificate în sondajul Eurobarometru urmează să fie cuprinse într-o propunere a Comisiei din aprilie, prin care se va lansa o platformă europeană pentru prevenirea și descurajarea muncii la negru, care ar avea drept obiectiv intensificarea cooperării dintre statele membre pentru a aborda această problemă într-un mod mai eficace.

Platforma ar urma să reunească diverse organisme responsabile de asigurarea respectării legislației din statele membre, cum ar fi inspectoratele de muncă, instituțiile de securitate socială, autoritățile fiscale și cele responsabile de domeniul migrației, precum și alte părți interesate și ar intensifica cooperarea la nivelul UE pentru a preveni și a descuraja efectiv munca la negru într-un mod mai eficient.

Dar să ne întoarcem la România, deoarece taxele și impozitele par a fi tot mai împovărătoare pentru angajatorii români.

De aceea, tot în acest context, nu trebuie neglijată nici perspectiva angajatorului. Aceștia preferă să angajeze salariați cu venit minim, iar restul de bani să-i plătească „în plic”. Matematic, dacă impozitul pe profit, 16%, plus cel pe dividende, 16%, este mai mic decât contribuțiile pe forța de muncă, adică 45%, atunci angajatorul preferă să ia din banii lui și să plătească angajații. Adică, în loc să plătească 45%, plătește 32%.

Astfel, la un salariu de 1.000 de lei/lună, pe angajator îl mai costă în plus 750 de lei pentru taxe și impozite. De aceea, angajatorul preferă să plătească la negru sau la gri.

Întrebarea este: cum putem combate munca la negru?