Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2021
Declarații politice · respins
Ioan Vulpescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
În guvernarea PSD a fost inițiat Programul de investiții în domeniul culturii, prin Ordonanța de urgență nr. 76/2018.
Deși criticat, la momentul respectiv, de opoziție, acest program a fost acum însușit de Guvernul Cîțu12, de la care a primit un punct de vedere favorabil.
El a fost, de altfel, inclus și în planul-cadru al Ministerului Culturii pe acest an, fără a fi însă bugetat.
Așa zicând, vorbim despre bani pe hârtie.
Prin urmare este o mare întrebare: unde sunt banii pentru cultură?
Sau este și aceasta o schemă, așa cum este schema aceea de ajutor de stat prin care li s-au promis artiștilor bani, care, de altfel, nu sunt bugetați nici până în acest moment?*
O spun din nou: