Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2016
Declarații politice
Dumitru Oprea
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Da, o iau ca atare și vă simpatizez de prea mult timp ca să nu o iau așa.
Declarația politică de astăzi are titlul „Adâncirea decalajelor dintre zona rurală și cea urbană este una dintre barierele dezvoltării României”.
Deși datele statistice generale arată o creștere economică în ultimii ani, dezvoltarea României este amenințată de discrepanțe economico-sociale grave. În acest sens, ultimele rapoarte ale Comisiei Europene arată că toate progresele noastre se înregistrează aproape exclusiv în mediul urban, în vreme ce ruralul rămâne într-o stare îngrijorătoare. Se constată puternice rămâneri în urmă atât în privința sărăciei, cât și a ocupării forței de muncă, a educației sau a accesului la servicii și a infrastructurii de bază, în condițiile în care populația din mediul rural reprezintă 46% din totalul locuitorilor și în condițiile în care la mijlocul secolului al XIX-lea aveam reprezentanți de seamă ai economiei românești ce promovau România eminamente agrară, gândindu-se la potențialul din acest mediu rural.
Din păcate, zonele rurale se confruntă și cu un nivel semnificativ de subutilizare a capitalului uman. Astfel, la nivelul anului 2014, 60% din forța de muncă desfășura activități casnice neremunerate sau agricole, de subzistență. Mai mult, 55% din locuitorii zonelor rurale sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială, având și ponderea cea mai mare în rândul beneficiarilor de asistență socială, 80%. Raportul Uniunii Europene face un tablou sumbru în privința accesului la educație și sănătate. În ultimii ani, doar 5% – doar 5%! – din tinerii de la sate au absolvit o formă de învățământ superior, iar cele mai multe școli nu îndeplinesc cerințele sanitare, nu sunt conectate la apă și canalizare, nu au un sistem eficient de încălzire.
Trist este că aceste statistici nu se opresc aici, datele Comisiei conturând o situație alarmantă. În aceste condiții, sperăm ca toți cei responsabili de domeniile educației și sănătății să realizeze că se impun măsuri urgente, având la îndemână multiple instrumente care pot conduce la ameliorarea situației de la sate. În caz contrar, menținerea decalajelor dintre zona rurală și cea urbană va avea consecințe grave în dezvoltarea României pentru multe alte generații.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.