Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2001
procedural · adoptat
Dumitru Codreanu
Discurs
Da, pe scurt.
Vã mulþumesc, domnule ministru, pentru rãspunsul acordat. Consider cã rãspunsul dumneavoastrã, ºi cu mii de scuze, nu este competent, vizavi de calitatea dumneavoastrã ca ministru, întrucât aceastã Salã a sporturilor este începutã dinainte de 1989. Din acele 5 miliarde, cifra pe care aþi dat-o dumneavoastrã pentru anul 2000, s-au consumat numai 2 miliarde, parcã, au fost niºte studii privind infrastructura, dar ceea ce aþi promis dumneavoastrã, cei din P.D.S.R., ºi anume, construcþia celor 400 de sãli de sport, nu aþi rezolvat nici una, nici mãcar aceasta care este începutã.
Vã informez, domnule ministru, cã dacã nici acum, nici în anul 2002, nu se terminã ºi nu se finalizeazã Sala de la Botoºani, judeþ care, dumneavoastrã nu ºtiu dacã cunoaºteþi, a dat mari valori sportului românesc, mã refer la marile campioane, la canotaj, plecate de la Botoºani, ºi nu numai acestea, numai aveþi ce face la acea salã, pentru cã este furatã, pentru cã este ruginitã, pentru cã este cãzutã. Aceasta este o investiþie a poporului român, începutã cu bani din bugetul statului, buget la care participãm absolut toþi cei care suntem în þara româneascã.
V-aº ruga, domnule ministru, ºi afirm în faþa domnului preºedinte de ºedinþã, sã-mi puneþi la dispoziþie ºi rãspunsul dumneavoastrã scris, ºi lista cu investiþii pentru anul 2001, dacã este prins Botoºanii sau nu.
Vã mulþumesc, dar nu sunt mulþumit de rãspunsul dumneavoastrã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.